ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petiționara P.G. a formulat plângere penală împotriva

fostului ministru G.F. pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, care au avut drept urmare păgubirea fondurilor

publice.

A susținut că numirea Consiliului de Administrație al R.N.P.R.

prin Ordinul nr. 123 din 18 februarie 2005 emis de G.F. a fost nelegală

deoarece nu au fost eliberați din funcție foștii membrii, printre care și P.G.,

numiți prin Ordinul nr. 321 din 27 decembrie 2004. În esență a arătat că unele

reconstituiri de drepturi de proprietate pe trupuri de pădure s-a făcut pe

probe îndoielnice, s-au folosit nerentabil cabanele de vânătoare în interese

străine R.N.P.R., s-au folosit utilajele în mod clientelar de la C.F. Ulmi,

s-au încheiat contracte în mod abuziv cu fondurile de vânătoare, a fost scăzut

drastic și nejustificat numărul de mistreți din rezervația Bolovani, s-au

vândut utilaje silvice către salariați care au firme private concurente

activității R.N.P.R., s-au încheiat și alte contracte dezavantajoase pentru

lucrări silvice cu rudele și prietenii conducerii și s-au efectuat controale

fără respectarea procedurilor tocmai pentru a nu se putea depista deficiențele.

Prin rezoluția nr. 92/P/2007 din 25 februarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe

Infracțiunilor de Corupție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.F.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 248-248

1

C. pen., întrucât faptei îi

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

S-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de G.F.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 246 C. pen., întrucât faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că:

Direcția Națională Anticoruptie, Secția de

Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, a mai efectuat verificări

referitor la R.N.P.R., în dosarul nr. 33/P/2006, sub aspectul utilizării de

fonduri bănești în 2004, pentru conservarea și regenerarea pădurilor în alte

scopuri și alte activități din cele sesizate prin plângerea penală.

Prin rezoluția nr. 33/P/2006 din 30 mai 2007 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de reprezentanții R.N.P.R. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 248 - art. 248

1

C. pen.,

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Din analiza plângerii penale și a ordinelor

emise de ministrul G.F. al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, la care se face referire în plângere, nu rezultă săvârșirea vreunei

infracțiuni și în special a faptei de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prin care s-a urmărit un avantaj patrimonial sau nepatrimonial

pentru sine sau pentru altul.

Ordinul nr. 123 din 18 februarie 2005 emis de

fostul ministru G.F., a fost dat conform reglementării legale și în baza

atributului exclusiv al funcției, sub aspectul numirii și eliberării din

funcție a conducătorilor R.N.P.R. (organ de specialitate din subordinea

ministerului). Nu se poate aprecia că exercitarea acestor atribuții exclusive

de către fostul ministru G.F., conform legii, sunt de natură infracțională în

sensul abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor, motiv pentru care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C.

pen. în legătură cu celelalte aspecte ale plângerii penale referitor la

activitatea R.N.P. R., atribuții privind politicile de gospodărire și

valorificare rațională a resurselor fondului forestier național, conform H.G.

nr. 1105/2003, atribuții care revin și Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale în baza art. 3 pct. II din H.G. nr. 409/2004 (în vigoare

pentru perioada 2005 la care se referă plângerea penală), s-a constatat că:

Față de susținerea petiționarei că

investițiile pentru anii 2005-2006, referitoare la reabilitarea drumurilor

forestiere, lucrări de reconstrucție ecologică și alte lucrări silvice, nu s-au

realizat decât parțial, însă erau evidențiate scriptic, parchetul a reținut că

nu se prezintă nici un element concret de natură a face convingerea că există

fapte penale, care să justifice efectuarea urmăririi penale.

Simpla enumerare de situații faptice, fără a

se contura cât de cât credibil ceva anume, nu poate fi un temei al efectuării

urmăririi penale.

Pe de altă parte, aceste stări de fapt enunțate

în plângerea penală, în mod generic, se referă la întreg teritoriu al României,

aspect care face imposibilă efectuarea urmăririi penale. A face verificări la

toate structurile teritoriale, la cele județene și la cele centrale are

semnificația unui control de fond, ceea ce este de neconceput în cadrul unei

urmăriri penale, care se circumscrie unor stări de fapt bine conturate și la

persoanele vinovate, dar nu și la toate faptele presupuse ilegale, la o

multitudine de persoane, de asemenea presupuse vinovate.

Î

n al treilea rând, s-a reținut că nu se poate

stabili și nu se precizează nimic concret, cu privire la foloasele necuvenite

dobândite, unde se regăsesc și ce persoane au beneficiat de acestea, aspect

absolut necesar a fi stabilit pentru ca Direcția Națională Anticorupție să fie

abilitată a efectua urmărirea penală.

Aceleași aspecte există și în ceea ce

privește susținerea plângerii penale, în legătură cu exploatarea, valorificarea

și vânzarea masei lemnoase.

S-a mai reținut că este greu de presupus că

este posibilă verificarea amănunțită a tuturor acestor operațiuni la nivelul

României, pe subunități, județe și centru, în condițiile în care masa lemnoasă

privește perioada anterioară (2005-2006) fără posibilitatea de a se putea face

cuantificări privind calitatea și cantitatea acesteia.

Aspectele acordării sau neacordării

drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă, nu au semnificație

penală. Acestea se valorifică în baza dispozițiilor Codului Muncii și în afara

dovezii certe că s-au acordat în condițiile dobândirii de bani ori alte foloase

de către cei ce au atribuții în acest sens. situație care nu rezultă din

plângerea penală, Direcția Națională Anticorupție neavând competență de a

efectua urmărirea penală.

Gestionarea fondurilor de vânătoare și a

cabanelor R.N.P. R., care s-a dovedit păguboasă, nu este de natură a atrage

competența Direcției Naționale Anticorupție de a efectua urmărirea penală, în

condițiile în care nu se menționează nici un element de fapt care să contureze

dobândirea de foloase necuvenite de către cei ce aveau atribuții în acest sens.

Dealtfel, nu se concretizează în ce constă

defectuozitatea gestionării acestor valori, unde se regăsesc eventualele

defectuozități și dacă există prejudiciu.

Împotriva rezoluției nr. 92/P/2007 din 25 februarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Direcția

Națională Anticorupție de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de

Corupție a formulat plângere petiționara P.G., cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5064/1/2009.

Î

n plângerea formulată petiționara a criticat

rezoluția atacată pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că au fost

ignorate atât evidența datelor strânse cu ocazia efectuării actelor

premergătoare acesteia, cât și motivele punctuale invocate de petiționară în

susținerea plângerii.

A precizat că prin emiterea nelegală și

abuzivă a ordinului nr. 123 din 18 februarie 2005 prin care au fost desemnați

membrii Consiliului de Administrație al R.N.P.R., F.G. a săvârșit fapte penale.

Prin ordinul emis, susține petiționara, au fost încălcate dispozițiile art. 12

alin. (3) din Regulamentul privind Organizarea și Funcționarea R.N.P.R. aprobat

prin H.G. nr. 1105/2003.

A arătat că Ordinul nr. 123 din 18 februarie 2005

a fost anulat prin sentința civilă nr. 28 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești în dosar nr. 1093/42/2007.

A mai susținut că instanța într-un alt dosar

civil a stabilit că prin excluderea sa din Consiliul de Administrație al R.N.P.R.

i se datorează petiționarei suma de 132.000 Ron reprezentând suma cuvenită ca indemnizație

de ședință la fel ca și altor petenți. Susține petiționara că atâta vreme cât

aceste instanțe civile au pronunțat sentințe favorabile ei, Direcția Națională

Anticorupție acoperă prin rezoluție un evident conflict de interese și un abuz

săvârșit cu intenție.

Odată cu emiterea abuzivă a ordinului amintit

anterior au fost încălcate drepturile și interesele legitime atât ale membrilor

Consiliului de Administrație cât și instituției în sensul că a fost

prejudiciată R.N.P.R., a fost aprobat un management defectuos începând cu anul

2005 ce a condus la diminuarea activității și implicit a profitului instituției

ajungând în prezent „în pragul dezintegrării".

Un alt motiv invocat de petiționară a constat

în criticarea ordonanței atacate întrucât Direcția Națională Anticorupție a

ignorat să se pronunțe pe toate aspectele sesizate solicitând reluarea

cercetărilor penale, aspecte care vizau: încheierea contractului de leasing cu

firma H.V.B.L. în valoare de 1,967,730.000 Euro cu finanțare pe o perioadă de 5

ani, vânzarea a 540 cabaline, irosirea de la bugetul de stat, în anii 2005-2006

a cca. 120 miliarde ROL, valorificarea a zeci de mii de mc de lemn pentru

furnir și buștean selecționat sub prețul pieței unor firme printre care și SC L.

din Brașov, verificarea tuturor firmelor unde au lucrat foștii directori

respectiv M.S., D.G., A.C., verificarea emiterii Ordinului nr. 392/2005 care a

modificat Ordinul nr. 391/2003 al Ministrului Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor, verificarea rezoluției în dosarele penale privind pe F.G. și S.M.,

verificarea utilizării fondului de conservare și regenerare a pădurilor,

verificarea legalității introducerii în circuitul turistic al cabanelor de

vânătoare, favorizarea unor societăți comerciale prin procesul de privatizare,

precum și apariția fenomenului crizei aviare care a fost creată artificial și a

condus la cheltuirea unei importante sume de bani de la bugetul de stat.

A solicitat, în concluzie admiterea plângerii

formulate și desființarea rezoluției nr. 92/P/2007 din 25 februarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând plângerea formulată, Înalta Curte

constată că nu este fondată și o va respinge ca atare, menținând rezoluția

atacată pentru următoarele considerente.

Împrejurarea că Ordinul nr. 123 din 18 februarie 2005 emis

de G.F. a fost anulat printr-o hotărâre a instanței civile și că tot ca urmare

a unei sentințe civile (pe care nu o precizează însă petiționara) s-a hotărât

că se datorează petiționarei, ca urmare a excluderii din Consiliul de

Administrație al R., suma de 132.000 Ron reprezentând suma cuvenită ca

indemnizație de ședință, nu atrage răspunderea penală a intimatului atâta vreme

cât din analiza actelor premergătoare nu a rezultat acest aspect.

Cu privire la managementul defectuos începând

cu anul 2005, care a condus la diminuarea activității și implicit a profitului

instituției fiind încălcate drepturile și interesele legitime atât ale

membrilor Consiliului de Administrație cât și instituției prin emiterea

ordinului amintit anterior, și acest aspect a fost analizat în rezoluția atacă

și în mod corect s-a reținut că nu se prezintă nici un element concret de

natură a face convingerea că există fapte penale care să justifice urmărirea

penală a intimatului.

Cu privire la critica petiționarei în sensul

că Direcția Națională Anticoruptie a ignorat să se pronunțe pe toate aspectele

precizate în finalul plângerii și invocate de aceasta în mod punctual și prin

plângerea inițială depusă la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticoruptie, Secția de Combatere a

Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, nici acest motiv nu este

întemeiat, întrucât din întreg conținutul ordonanței se observă o analiză

concretă asupra fiecărui aspect solicitat de petiționară, așa cum s-a menționat

anterior în considerentele prezentei hotărâri și la filele 3 și 4 din dosarul

nr. 92/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticoruptie - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe

Infracțiunilor de Corupție.

Fată de aceste

considerente, Înalta Curte constată că din actele premergătoare în cauza ce au

format obiectul dosarului nr. 92/ P/2007 din 25 februarie 2009 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie

- Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, nu

s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor

constitutive ale infracțiunilor sesizate de către petiționara P.G. pretins

săvârșite de către intimatul G.F., astfel că soluția de neîncepere a urmăririi

penale dispusă, întrucât faptelor le lipsesc elementele constitutive ale

infracțiunii este temeinică și legală.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză, au fost

analizate în mod detaliat toate aspectele invocate petiționară cu privire la

faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimatului reținându-se în

mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi

adus atingere drepturilor procesuale ale petiționare.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționară și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă petiționara

la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei

sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara P.G. împotriva rezoluției nr. 92/P/2007

din 25 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă

petiționara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Cu recurs.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 noiembrie 2009.

Dispozitivul

prezentei sentințe a fost modificat prin încheierea de

îndreptare a erorii materiale

din data de 20 mai 2010, care face parte integrantă

din sentința nr. 2046 din 27 noiembrie 2009.