ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2699/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 26 ianuarie 2010,Tribunalul Teleorman, secția penală, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă M.N., privind schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul D.I.I., din art. 183 C. pen. în cea prevăzută de art. 174-175 lit. d) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul D.I.I. din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.I., (fiul lui P. și A.) la 12 (doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. De asemenea, în baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 67 C. pen. s-a dispus degradarea militară a inculpatului. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din durata pedepsei prevenția de la 12 martie 2009 la 26 ianuarie 2010. Totodată, prima instanță l-a obligat pe inculpat să plătească, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 374, 7 lei Serviciului de Ambulanță Teleorman.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă M.N. În baza art. 998 și urm. C. civ. și art. 969 C. civ. a fost obligat inculpatul D.I.I. să plătească părții civile M.N. suma de 2500 lei, cu titlu despăgubiri civile, din care suma de 1000 cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 1500 lei, cu titlu de daune morale, luând totodată act, că partea civilă M.N. nu a solicitat cheltuieli de judecată. De asemenea, prima instanță, în baza art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 1600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, de circa 3 ani, inculpatul D.I.I.

trăia în concubinaj cu victima M.F., în localitatea Drăgănești Vlașca împreună cu mama inculpatului D.A. și fiul minor al inculpatului dintr-o altă relație. În ziua de 11 martie 2009, inculpatul și victima (concubina sa) s-au deplasat în municipiul Alexandria pentru achitarea unor credite bancare și pentru a face cumpărături, iar după rezolvarea acestor probleme cei doi au intrat într-un un bar situat la ieșirea din Alexandria și au consumat băuturi alcoolice. S-a mai reținut că, în jurul orelor 14,00 aceștia au hotărât să meargă în orașul Videle, pentru a achita factura pentru energia electrică și întrucât aveau bagaje, au hotărât ca victima să rămână în parc pe o bancă și să-l aștepte pe inculpat, urmând să plece apoi împreună spre domiciliu.

În timp ce-l aștepta pe inculpat, victima s-a întâlnit cu martorul I.C. pe care-l cunoștea de mai multă vreme și, pentru că acesta se deplasa cu autoturismul din orașul Videle spre Alexandria, victima a fost de acord să revină la domiciliu cu acesta, iar din declarația acestui martor s-a reținut că victima era sub influența băuturilor alcoolice, însă se deplasa și vorbea aproape normal ajungând în localitatea Drăgănești Vlașca, în jurul orelor 17,00. La intrarea în curtea locuinței, victima a întâlnit-o pe mama concubinului său (martora D.A.), care a văzut că nora sa a fost adusă acasă de I.C. și, observând că aceasta a consumat alcool a întrebat-o ce a băut, victima i-a răspuns „verde de Paris", a intrat în locuință și s-a culcat.

S-a mai relevat că,în jurul orelor 19,00 a sosit la domiciliu și inculpatul și indignat și supărat fiind de faptul că aceasta nu l-a așteptat în Videle, așa cum stabiliseră, că era sub influența alcoolului și pentru că aceasta a venit acasă cu martorul I.C., pe care de mai mult timp îl bănuia că are o relație cu victima, i-a aplicat acesteia o corecție, lovind-o cu palmele și pumnii în zona capului, cu intensitate sporită, până când victima a căzut și și-a pierdut cunoștința. Constatând starea gravă în care se afla concubina sa, inculpatul i-a acordat îngrijiri, frecționând-o cu apă și oțet și apoi i-a introdus degetele pe gât, apoi a apelat serviciul de ambulanță, a însoțit-o la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, unde a fost internată în jurul orelor 20,20 și, cu toate îngrijirile medicale acordate, aceasta a decedat în jurul orelor 21,30.

S-a mai reținut că din raportul de necropsie eliberat de SML Teleorman a rezultat că datele clinice coroborate cu cele ale necropsiei au condus la concluzia că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragie survenit în evoluția unui poli-traumatism. Totodată s-a mai relevat că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, iar leziunile cervico - laringiene s-au putut produce prin acțiunile cu mâinile. În sângele victimei identificându-se o concentrație de 0,75 gr. % alcool. S-a mai constatat că raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de I.N.M.L M.M. București a conchis că moartea victimei a fost violentă și s-a produs prin șoc traumatic și hemoragie, consecința unui poli-traumatism cu multiple leziuni traumatice ale extremității cefalice (facio-cranio-cerebrale și cervicale) asociat cu mecanismul de asfixie, consecutiv sugrumării.

Leziunile constatate la necropsie s-a reținut că s-au produs prin lovire repetată cu corp dur (posibil pumni) și prin comprimarea gâtului cu mâinile, existând legătură directă necondiționată de cauzalitate între acestea și deces.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul, în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a recunoscut că a lovit victima cu palmele peste față și că, în momentul când i-a aplicat cu intensitate un pumn, aceasta, având o constituție firavă, s-a dezechilibrat și, în cădere, s-a lovit cu capul de șifonier, leziunile fiind produse urmare acestei lovituri, negând că a comprimat gâtul victimei cu mâinile și arătând că nu-și poate explica mențiunea din foaia de observație „șanț în jurul gâtului". Tribunalul Teleorman a constatat că susținerile inculpatului au fost însă infirmate de concluziile expertizei medico-legale în care s-a menționat că multiplele leziuni traumatice s-au produs prin lovire repetată cu corp dur (posibil pumni) și, de asemenea, prin comprimarea gâtului cu mâinile, acest ansamblu lezional având legătură directă, necondiționată de cauzalitate cu decesul.

De asemenea, prima instanță a constatat că deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., această încadrare juridică ce nu poate fi primită, având în vedere că existența acestei infracțiuni este caracterizată, pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu intenție, rezultatul survenind din culpa făptuitorului. La stabilirea intenției cu care a acționat inculpatul, tribunalul a avut în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit (pumnul), zona spre care au fost îndreptate actele de violență (în special în zona capului), intensitatea acestora, precum și gravitatea leziunilor cauzate, reținând că în cauză, inculpatul a aplicat victimei, care avea o constituție firavă, multiple lovituri în zona capului folosind pumnii.

Prima instanță a mai apreciat că intensitatea acestor lovituri a fost deosebită, din raportul de nouă expertiză medico-legală rezultând că, victima a suferit un poli-traumatism cranian (multiple leziuni traumatice ale extremității cefalice facio-cranio-cerebrale și cervicale) asociat cu mecanismul asfixie consecutiv sugrumării sau lovirii cu corp dur, ceea ce evidențiază că leziunile grave produse au interesat în special zona extremității cefalice în care se regăsesc organe vitale importante. Așadar, prima instanță a considerat că loviturile cu palmele și pumnii aplicate de inculpat cu intensitate sporită în zona capului victimei au fost apte să lezeze zone vitale ale corpului victimei, iar inculpatul, recurgând la acest mijloc, a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat eventualitate producerii acestuia, ceea ce, din punct de vedere al vinovăției, corespunde săvârșirii faptei cu intenție, astfel cum s-a apreciat.

Tribunalul Teleorman a reținut că, în drept, fapta inculpatului D. I.I., de a lovi cu palmele și pumnii, cu intensitate sporită pe victimă, îndeosebi în zona capului, cauzându-i un șoc traumatic și hemoragie, consecința a unui poli-traumatism cu multiple leziuni traumatice ale extremității cefalice și asociat cu mecanismul asfixie consecutiv sugrumării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen. și în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 183 C. pen. în art. 174 C. pen. S-a mai reținut că partea vătămată, prin apărător, a solicitat ca fapta săvârșită de inculpat să fie încadrată în omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 - 175 lit. d) C. pen., cu motivarea că victima avea o constituție firavă și era și sub influența alcoolului, iar inculpatul a profitat de aceste împrejurări pentru a o ucide.

Prima instanță a înlăturat această susținere a părții vătămate reținând că, în cauză, inculpatul nu a folosit starea victimei pentru a ucide, acțiunile sale avându-și originea în starea de indignare creată de victimă prin plecarea din orașul Videle împreună cu martorul I.C. S-a mai apreciat că agravanta omorului săvârșit profitând de starea de neputință a victimei se justifică prin aceea că, pe de o parte, omorul asupra unei persoane, care se află în neputință de a se apăra se săvârșește mai ușor, iar, pe de altă parte, că, cel care profită de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide vădește un grad sporit de pericol social. Prima instanță a reținut că pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 175 lit. d) C. pen.

se impune ca alături de condiția imposibilității de apărare să subziste și condiția folosirii acestei stări de către făptuitorul în cauză, ambele condiții fiind corelative și trebuind să fie îndeplinite cumulativ, una privind victima, cealaltă pe făptuitor, apreciind astfel că una fără cealaltă nu este suficientă pentru a caracteriza această formă a omorului calificat. Totodată, prima instanță a mai reținut că din actele dosarului a rezultat că în perioada anterioară inculpatul a mai exercitat acte de violență asupra victimei tot în zona feței, astfel cum a atestat certificatul medico-legal (fila 51 vol. l). Prin urmare, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului, în temeiul art. 174 C. pen.

la o pedeapsă de 12 ani închisoare, situată în imediata apropiere a minimului special, considerând că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins, prin aplicarea unei pedepse privativă de libertate în cuantumul anterior menționat, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată acestuia având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, urmările faptei, dar și datele ce-l caracterizează (tânăr, la prima încălcare a legii, poziție procesuală relativ sinceră, încadrat în muncă, cu un copil minor în întreținere) . S-a mai reținut că partea vătămată M.N.

s-a constituit parte civilă în cauză cu suma 2500 lei, cu titlu despăgubiri materiale și morale, iar inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma solicitată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpatul D.I.I. și partea civilă M.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apelantul inculpat solicitând, în principal, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, arătând că atunci când prima instanță a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea prev. de art. 174 C. pen. fără a fi pus în discuție noua încadrare juridică.

Totodată, apelantul inculpatul a criticat sentința primei instanțe sub aspectul încadrării juridice, greșit reținută, ca fiind cea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., corectă fiind cea prevăzută de art. 183 C. pen., pentru care acesta a fost trimis în judecată, întrucât nu a avut intenția de a suprima viața victimei și reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Apelanta partea civilă, în motivele de apel depuse în scris la dosar, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și stabilirea unei pedepse spre maximul prevăzut de legea penală arătând totodată că prima instanță a procedat la o greșită individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât nu a ținut seama de gradul de pericol social al faptei și făptuitorului, de împrejurările concrete în care a fost săvârșită.

În același sens, partea civilă a mai arătat că prima instanță a ignorat împrejurările agravante de săvârșire a faptei enumerând, printre altele, comportamentul nesincer al inculpatului în cursul procesului penal (care a încercat să disimuleze adevărul, afirmând ca leziunile din zona capului victimei erau produse în momentul în care aceasta s-a împiedicat și a căzut), împrejurarea că inculpatul era o fire violentă, ce consuma excesiv băuturi alcoolice, că acesta a agresat și lovit repetat victima cu capul de asfalt, că a obligat victima să consume băuturi alcoolice, dar și lipsa de diligentă a inculpatului de a apela după ajutor când victima i-a cerut acest lucru, inculpatul nedepunând nici o stăruință pentru repararea pagubelor pricinuite, deși partea civilă solicitase o sumă modică.

Verificând hotărârea apelată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a probelor administrate în apel Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, considerând că apelurile sunt nefondate, prin Decizia penală nr. 90/ A din 13 aprilie 2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă M.N. și de inculpatul D.I.I. împotriva sentinței penale nr. 9 din 26 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală. Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și a dedus prevenția de la 12 martie 2009 la zi.

Totodată, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, l-a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a se avansa din fondul M.J., iar pe apelanta parte civilă a obligat-o la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constata că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, stabilind în mod judicios atât situația de fapt, cât și o pedeapsă corespunzătoare, aptă să atingă scopul educativ și preventiv la care se referă art. 52 C. pen.

S-a apreciat ca neîntemeiat motivul de apel invocat în sensul că prima instanță nu ar fi pus în discuție schimbarea de încadrare juridică a faptei în dispozițiile art. 174 C. pen., instanța de prim control judiciar reținând că instanța fusese sesizată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., iar la cererea apărătorului părții civile, la termenul din 15 decembrie 2009, a fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen., situație în care apărătorul inculpatului a solicitat termen pentru a-și pregăti apărarea.

S-a mai reținut că la termenul din 19 ianuarie 2010 au fost reiterată cererea de schimbare a încadrării juridice, ocazie cu care, procurorul și apărătorul inculpatului au solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 în infracțiunea prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen., instanța amânând pronunțarea, iar la data de 26 ianuarie 2010, prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, așa cum a fost formulată de către partea civilă, schimbând, însă, încadrarea juridică în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

S-a mai relevat în considerente că, încadrarea juridică a unei fapte în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 C. pen., (indiferent de elementul circumstanțial reținut), se face prin raportare la dispozițiile art. 174 C. pen., care caracterizează infracțiunea de omor săvârșită cu intenție, astfel încât, s-a apreciat că nu se poate susține că nu s-ar fi pus în discuție reținerea în încadrarea juridică a faptei a dispozițiilor art. 174 C. pen., câtă vreme partea civilă, prin apărător, atunci când a susținut cererea, a făcut referire în mod expres și la dispozițiile art. 174 C. pen., pe lângă cele ale art. 175 lit. d) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică reținută de prima instanță, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constată că, în mod cert, inculpatul Derviș Ionel Iulian a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat în primă instanță, respectiv că la data de 11 martie 2009 acesta a exercitat asupra concubinei sale M.F. acte violență, urmare cărora victima a decedat, fapt rezultat din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză și recunoscut de către inculpatul D.I.I.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în acord cu prima instanță, a constatat că încadrarea juridică a faptei săvârșite este aceea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., și nu aceea de loviri sau vătămări cauzatore de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., astfel cum a fost inițial reținută în actul de inculpare, diferența dintre cele două infracțiuni fiind dată de atitudinea subiectivă a inculpatului față de faptă și urmările acesteia.

Astfel, instanța de prim control judiciar a apreciat că infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., se caracterizează, sub aspectul laturii subiective, prin săvârșirea cu intenție directă sau indirectă, așa cum sunt definite în dispozițiile art. 19 C. pen., iar Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., a considerat că se săvârșește, sub aspectul laturii subiective, cu intenție depășită (praeterintenție), respectiv autorul exercită cu intenție violența asupra victimei, iar rezultatul mai grav, moartea victimei, este imputabil acestuia sub forma culpei.

Stabilirea în concret a formei de vinovăție cu care s-a săvârșit fapta, s-a reținut de către instanța de apel că, se face ținându-se seama de toate împrejurările cauzei, în mod special de modul de săvârșire, mijloacele folosite și mecanismul de producere a leziunilor care au condus la producerea morții victimei, iar sub acest aspect, susținerile inculpatului (potrivit cărora ar fi lovit-o pe concubina sa cu palmele peste față și din cauza acestor lovituri victima s-ar fi dezechilibrat, s-ar fi lovit cu capul de șifonier și ar fi căzut) au fost contrazise de actele medico-legale întocmite în cauză.

Astfel, instanța de apel a reținut că din raportul de necropsie din 05 mai 2009, întocmit de SML Jud. Teleorman, a rezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se șocului traumatic și hemoragic survenit în evoluția unui poli-traumatism, că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, iar leziunile cervico - laringiene s-au putut produce prin acțiunile cu mâinile, stabilindu-se, totodată că, în sângele victimei era alcool în concentrație de 0,75 gr. %. Raportul de nouă expertiză medico-legală din 23 noiembrie 2009, întocmit de I.N.M.L M.M. București s-a reținut că a conchis concluzionează în același sens, în plus stabilind că leziunile constatate prin necropsie s-au produs prin lovire repetată cu corp dur (posibil pumni) și prin comprimarea gâtului cu mâinile: între acestea și deces exista in legătură directă necondiționată de cauzalitate.

Prin același act medico-legal s-a mai stabilit că „leziunile cefalice ale victimei au fost produse prin loviri repetate cu corp dur (posibil pumni), fiind exclusă producerea acestora prin lovire de corp dur". Întrucât Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București întrunită în ședința din 25 noiembrie 2009 a aprobat Raportul de Nouă Expertiză medico-legală din 23 noiembrie 2009, efectuat la I.N.M.L. București, instanța de apel a reținut că mecanismul de producerea a violentelor care au condus la decesul victimei a fost altul decât cel susținut de către inculpat și, analizând modul în care s-au petrecut faptele, precum și leziunile suferite de către victimă, a constatat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptelor sale, rezultat pe care nu l-a urmărit, însă a acceptat posibilitatea producerii lui.

S-a conchis de către instanța de apel în sensul că, această modalitate a intenției caracterizează infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., infracțiune în care, prima instanță, în mod temeinic, a schimbat încadrarea juridică, din cea prevăzută de art. 183 C. pen. și a aplicat o pedeapsă just individualizată, considerând că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special, având în vedere, pe lângă modul de săvârșire a faptei, și împrejurarea că, anterior, inculpatul a mai exercitat violențe asupra victimei, conform actelor medicale depuse și declarațiilor martorilor audiați in cauză. Totodată, s-a mai constatat că nici nu au existat elemente care să conducă la concluzia că s-ar fi impus a se agrava răspunderea penală a inculpatului și, prin urmare, să se majoreze cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de către prima instanță.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, numai inculpatul D.I.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicării prezentei decizii. Astfel, în esență, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385 9 punctele 17 și 14 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea reținută de către prima instanță în cea prevăzută de art. 183 C. pen. astfel cum a fost menționată în actul de inculpare, susținând că inculpatul a dorit să-i aplice o corecție victimei, neintenționând să suprime viața concubinei sale și că nu și-a închipuit, vreun moment, că loviturile aplicate cu palmele în zona feței îi vor produce acesteia leziuni, care în final, să conducă la decesul victimei.

În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată, întrucât constant inculpatul a arătat că nu a dorit să ucidă victima, ci a acționat instinctiv, lovind-o, dar fără să urmărească ori să prevadă rezultatul letal. A arătat că prin acordarea unei mai largi eficiente circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și b) raportat la art. 76 C. pen., instanța de recurs poate reduce cuantumul pedepsei sub limita anterior aplicată spre minimul special, cu atât mai mult cu cât inculpatul a avut o conduită corespunzătoare anterior comiterii faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, a recunoscut și a regretat constant săvârșirea faptei reprobabile. Recursul formulat de inculpat este nefundat, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, aceea prevăzută de art. 174 C. pen. Deși inculpatul nu a recunoscut în faza de urmărire penală fapta săvârșită, având o atitudine nesinceră și oscilantă, ulterior inculpatul D.I.I.

și-a modificat primele declarații, nuanțându-și poziția și afirmând că, urmare unei bănuieli de infidelitate, a lovit-o cu intensitate și în mod repetat pe concubina sa cu pumnul și palmele în zona feței, dar din cauza constituției firave a victimei, acesta s-a dezechilibrat și, în cădere s-a lovit cu capul de șifonier, nedând nici o explicație plauzibilă cu privire la „șanțul din jurul gâtului" constatat la necropsie, șanț produs, în mod evident, astfel cum a rezultat din toate actele medico legale existente la dosar, prin comprimare cu mâinile, justificându-și reacția prin nervozitatea și nemulțumirea produse de aceasta, care aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, nu l-a așteptat să vină împreună acasă, astfel cum stabiliseră anterior, de comun acord.

Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reținută de prima instanță și apoi însușită de instanța de prim control judiciar, respectiv aceea că în data de 11 martie 2009, în jururi orelor 19,00 inculpatul revenind în locuința din Drăgănești-Vlașca,după deplasarea în orașul Alexandria, a exercitat în mod repetat acte de violență cu pumnii asupra concubinei sale, M.F.R., care în final a decedat. Astfel s-a reținut că inculpatul, prin loviturile aplicate victimei în zona capului, i-a cauzat șoc traumatic și hemoragie survenit în evoluția unui poli-traumatism cranian, leziuni traumatice ale extremității cefalice (facio-cranio-cerebrale și cervicale) asociat cu mecanismul asfixie consecutiv sugrumării, leziuni produse cu corp dur (posibil pumni) și prin comprimarea gâtului cu mâinile, stabilindu-se existența unei legături directe de cauzalitate între acestea și decesul victimei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanță cât și instanța de prim control judiciar au procedat corect atunci când au înlăturat ca nefondate solicitările inculpatului, dar și ale părții civile de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpatului (primul din infracțiunea prevăzută de ari 174 C. pen. în cea prevăzută de art. 183 C. pen., iar al doilea din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen.

în cea prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen.), întrucât, în mod corect și justificat, pe baza materialului probator administrat în cauză, s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., întrucât față de obiectul vulnerant folosit (pumnii și palmele), față de zona corpului vizată (capul, zona feței și gâtului, zone unde sunt organe vitale), față de multitudinea și intensitate loviturilor aplicate, în mod evident inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, întrucât, chiar dacă așa cum inițial a declarat, a dorit să-i aplice o corecție fizică victimei, față de cele anterior menționate, dar și față de gravitate leziunilor produse, rezultă fără dubiu faptul că acesta putea și trebuia să prevadă rezultat letal al acțiunilor sale, chiar dacă nu l-a urmărit, cu atât mai mult cu cât, el însuși a descris-o pe concubina sa ca fiind o femeie cu constituție firavă.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a constatat, din coroborarea probelor administrate în dosar cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală și a celui de nouă expertiză medico-legală, care au fost avizate de comisia Superioară de Expertiză medico - legală din cadrul I.M.L. București, că loviturile aplicate de inculpat victimei cu palmele și pumnii, cu intensitate sporită, în zona capului acesteia, au fost apte să lezeze zone vitale ale corpului victimei, fiind deci evident că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii urmării fatale, ceea ce demonstrează că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a apreciat de către ambele instanțe au procedat la o corectă încadrare juridică dată faptei pentru care a fost cercetat și dedus judecății inculpatul, reținând că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege și stabilind că acesta a comis infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea prevăzută de art. 183 C. pen., astfel cum fusese menționată în actul de inculpare. Așadar, Înalta Curte reține că fapta inculpatului, pentru care a fost dedus judecății, în mod corect, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În motivarea recursului său, inculpatul a invocat, dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei, sub limita anterior stabilită de prima instanță și apoi menținută de instanța de prim control judiciar. Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului derviș Ionel Iulian cu executare în regim de privare de libertate, este aptă să atingă scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen., ambele instanțe apreciind corect că pedeapsa stabilită este suficientă, raportat la modalitatea violentă în care inculpatul a acționat, lovind în mod repetat și cu intensitate victima cu pumnii și cu palmele în zona feței și capului, comprimându-i apoi cu mâinile gâtul până la sugrumare, provocându-i astfel leziuni atât de grave încât victima a decedat în foarte scurt timp, deși i s-a acordat ajutor medical. În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Infracțiunea dedusă judecății prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere unei importante valori sociale ocrotite de legea penală - viața omului. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia. Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Derviș Ionel Iulian împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.I.I., durata reținerii și arestării preventive de la de la 12 martie 2009 la 14 iulie 2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 martie 2009 la 14 iulie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.