ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2699/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2699/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 9 din 26 ianuarie

2010,Tribunalul Teleorman, secția penală, a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de partea civilă M.N., privind schimbarea încadrării juridice a

faptei săvârșită de inculpatul D.I.I., din art. 183 C. pen. în cea prevăzută de

art. 174-175 lit. d) C. pen.

În baza art.

334 C. proc. pen. prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptei săvârșite de inculpatul D.I.I. din infracțiunea de lovituri cauzatoare

de moarte prev. de art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor prev.

de art. 174 C. pen.

În baza art. 174 C.

pen. a fost condamnat inculpatul D.I.I., (fiul lui P. și A.) la 12

(doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei principale.

De asemenea, în baza

art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 C.

pen. s-a dispus degradarea militară a inculpatului.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

durata pedepsei prevenția de la 12 martie 2009 la 26 ianuarie 2010.

Totodată,

prima instanță l-a obligat pe inculpat să plătească, cu titlu de cheltuieli

judiciare, suma de 374, 7 lei Serviciului de Ambulanță Teleorman.

În baza art.

14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă

exercitată în cauză de partea civilă M.N.

În baza art.

998 și urm. C. civ. și art. 969 C. civ. a fost obligat inculpatul D.I.I. să

plătească părții civile M.N. suma de 2500 lei, cu titlu despăgubiri civile, din

care suma de 1000 cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 1500 lei, cu

titlu de daune morale, luând totodată act, că partea civilă M.N. nu a solicitat

cheltuieli de judecată.

De

asemenea, prima instanță, în baza art. 191 C. proc. pen.

l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 1600

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, de circa 3 ani, inculpatul D.I.I.

trăia în concubinaj cu victima M.F., în localitatea Drăgănești Vlașca împreună

cu mama inculpatului D.A. și fiul minor al inculpatului dintr-o altă relație.

În ziua de 11 martie

2009, inculpatul și victima (concubina sa) s-au deplasat în municipiul

Alexandria pentru achitarea unor credite bancare și

pentru a face cumpărături, iar după rezolvarea acestor probleme cei doi

au

intrat într-un un bar situat la ieșirea din Alexandria și au consumat

băuturi alcoolice.

S-a mai

reținut că, în jurul orelor 14,00 aceștia au hotărât să meargă în orașul

Videle, pentru a achita factura pentru energia electrică și întrucât aveau

bagaje, au hotărât ca victima să rămână în parc pe o bancă și să-l

aștepte pe inculpat, urmând să plece apoi

împreună spre domiciliu.

În timp ce-l

aștepta pe inculpat, victima s-a întâlnit cu martorul I.C. pe care-l cunoștea

de mai multă vreme și, pentru că acesta se

deplasa

cu autoturismul din orașul Videle spre Alexandria, victima a fost de

acord

să revină la domiciliu cu acesta, iar din declarația acestui martor s-a reținut

că victima era sub influența băuturilor alcoolice, însă se deplasa și vorbea

aproape normal ajungând în localitatea Drăgănești Vlașca, în jurul orelor

17,00.

La intrarea în curtea

locuinței, victima a întâlnit-o pe mama concubinului său (martora D.A.), care a

văzut că nora sa a fost adusă acasă de I.C. și, observând că aceasta a consumat

alcool a întrebat-o ce a băut, victima i-a răspuns „verde de Paris", a

intrat în locuință și s-a culcat.

S-a mai

relevat că,în jurul orelor 19,00 a sosit la domiciliu și inculpatul și indignat

și supărat fiind de faptul că aceasta nu l-a așteptat în Videle, așa cum

stabiliseră, că era sub influența alcoolului și pentru că aceasta a venit acasă

cu martorul I.C., pe care de mai mult timp îl bănuia că are o relație cu

victima, i-a aplicat acesteia o corecție, lovind-o cu palmele și pumnii în zona

capului, cu intensitate sporită, până când victima a căzut și și-a pierdut

cunoștința.

Constatând

starea gravă în care se afla concubina sa, inculpatul i-a acordat îngrijiri,

frecționând-o cu apă și oțet și apoi i-a introdus degetele pe gât, apoi a

apelat serviciul de ambulanță, a însoțit-o la Spitalul Județean de Urgență

Alexandria, unde a fost internată în jurul orelor 20,20 și, cu toate

îngrijirile medicale acordate, aceasta a decedat în jurul orelor 21,30.

S-a mai reținut că

din raportul de necropsie eliberat de SML Teleorman a rezultat că datele

clinice coroborate cu cele ale necropsiei au condus la concluzia că moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragie survenit

în evoluția unui poli-traumatism.

Totodată s-a mai

relevat că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp

dur, iar leziunile cervico - laringiene s-au putut produce prin acțiunile cu

mâinile. În sângele victimei identificându-se o concentrație de 0,75 gr. %

alcool.

S-a mai constatat că

raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de I.N.M.L M.M. București a

conchis că moartea victimei a fost violentă și s-a produs prin șoc traumatic și

hemoragie, consecința unui poli-traumatism cu multiple leziuni traumatice ale

extremității cefalice (facio-cranio-cerebrale și cervicale) asociat cu

mecanismul de asfixie, consecutiv sugrumării. Leziunile constatate la necropsie

s-a reținut că s-au produs prin lovire repetată cu corp dur (posibil pumni) și

prin comprimarea gâtului cu mâinile, existând legătură directă necondiționată

de cauzalitate între acestea și deces.

Prima

instanță a mai reținut că inculpatul, în timpul urmăririi penale și al

cercetării judecătorești, a recunoscut că a lovit victima cu palmele peste față

și că, în momentul când i-a aplicat cu intensitate un pumn, aceasta, având o

constituție firavă, s-a dezechilibrat și, în cădere, s-a lovit cu capul de

șifonier, leziunile fiind produse urmare acestei lovituri, negând că a

comprimat gâtul victimei cu mâinile și arătând că nu-și poate explica mențiunea

din foaia de observație „șanț în jurul gâtului".

Tribunalul Teleorman

a constatat că susținerile inculpatului au fost însă infirmate de concluziile

expertizei medico-legale în care s-a menționat că multiplele leziuni traumatice

s-au produs prin lovire repetată cu corp dur

(posibil

pumni) și, de asemenea, prin comprimarea gâtului cu mâinile, acest

ansamblu lezional având legătură directă,

necondiționată de cauzalitate cu

decesul.

De asemenea,

prima instanță a constatat că deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., această încadrare

juridică

ce nu poate fi primită, având în vedere că existența acestei infracțiuni este

caracterizată, pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu intenție,

rezultatul survenind din culpa făptuitorului.

La stabilirea

intenției cu care a acționat inculpatul, tribunalul a avut în vedere, între

altele, obiectul vulnerant folosit (pumnul), zona spre care au fost îndreptate

actele de violență (în special în zona capului), intensitatea acestora, precum

și gravitatea leziunilor cauzate, reținând că

în

cauză, inculpatul a aplicat victimei, care avea o constituție firavă, multiple

lovituri în zona capului folosind pumnii.

Prima

instanță a mai apreciat că intensitatea acestor lovituri a fost deosebită, din

raportul de nouă expertiză medico-legală rezultând că, victima a suferit un

poli-traumatism cranian (multiple leziuni traumatice ale extremității cefalice

facio-cranio-cerebrale și cervicale) asociat cu mecanismul asfixie consecutiv

sugrumării sau lovirii cu corp dur, ceea ce evidențiază că leziunile grave

produse au interesat în special zona extremității cefalice în care se regăsesc

organe vitale importante.

Așadar,

prima instanță a considerat că loviturile cu palmele și pumnii

aplicate de inculpat cu intensitate sporită

în zona capului victimei au fost apte să lezeze zone vitale ale corpului

victimei, iar inculpatul, recurgând la acest mijloc, a prevăzut rezultatul

faptei sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a

acceptat

eventualitate producerii acestuia, ceea ce, din punct de vedere al

vinovăției,

corespunde săvârșirii faptei cu intenție, astfel cum s-a apreciat.

Tribunalul Teleorman

a reținut că, în drept, fapta inculpatului D.

I.I.,

de a lovi cu palmele și pumnii, cu intensitate sporită pe victimă,

îndeosebi

în zona capului, cauzându-i un șoc traumatic și hemoragie, consecința a unui

poli-traumatism cu multiple leziuni traumatice ale

extremității cefalice și asociat cu mecanismul asfixie consecutiv

sugrumării,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor,

prevăzută și

pedepsită de art. 174 C. pen.

și în baza art. 334 C. proc. pen. a

schimbat

încadrarea juridică a faptei, din art. 183 C. pen. în art. 174 C. pen.

S-a

mai reținut că partea vătămată, prin apărător, a solicitat ca fapta

săvârșită de inculpat să fie încadrată în

omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 - 175 lit. d) C. pen., cu

motivarea că victima avea o constituție firavă și era și sub influența

alcoolului, iar inculpatul a profitat de aceste împrejurări pentru a o ucide.

Prima instanță a înlăturat această susținere a părții vătămate reținând

că, în cauză, inculpatul nu a folosit starea

victimei pentru a ucide, acțiunile sale avându-și originea în starea de

indignare creată de victimă prin

plecarea

din orașul Videle împreună cu martorul I.C.

S-a mai apreciat că

agravanta omorului săvârșit profitând de starea de neputință a victimei se

justifică prin aceea că, pe de o parte, omorul asupra unei persoane, care se

află în neputință de a se apăra se săvârșește mai ușor, iar, pe de altă parte,

că, cel care profită de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide vădește un

grad sporit de pericol social.

Prima

instanță a reținut că pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 175 lit.

d) C. pen. se impune ca alături de condiția imposibilității de apărare să

subziste și condiția folosirii acestei stări de către făptuitorul în cauză,

ambele condiții fiind corelative și trebuind să fie îndeplinite cumulativ, una

privind victima, cealaltă pe făptuitor, apreciind astfel că una

fără cealaltă nu este suficientă pentru a caracteriza această formă a

omorului calificat.

Totodată,

prima instanță a mai reținut că din actele dosarului a rezultat că în perioada

anterioară inculpatul a mai exercitat acte de violență asupra victimei tot în

zona feței, astfel cum a atestat certificatul medico-legal (fila 51 vol. l).

Prin urmare,

tribunalul a dispus condamnarea inculpatului, în temeiul art. 174 C. pen. la o

pedeapsă de 12 ani închisoare, situată în imediata apropiere a minimului

special, considerând că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C.

pen. poate fi atins, prin aplicarea unei pedepse privativă de libertate în

cuantumul anterior menționat, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată

acestuia având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, limitele de

pedeapsă prevăzute de textul de lege, urmările faptei, dar și datele ce-l

caracterizează (tânăr, la prima încălcare a legii, poziție procesuală relativ

sinceră, încadrat în muncă, cu un copil minor în întreținere) .

S-a mai reținut că

partea vătămată M.N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma 2500 lei, cu

titlu despăgubiri materiale și morale, iar inculpatul a fost de acord să

despăgubească partea civilă cu suma solicitată.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpatul

D.I.I. și partea civilă M.N., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, apelantul inculpat solicitând, în

principal,

admiterea apelului și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

arătând că atunci când prima

instanță a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea prev. de art. 174 C.

pen. fără a fi pus în discuție noua încadrare juridică.

Totodată,

apelantul inculpatul a criticat sentința primei instanțe sub aspectul

încadrării juridice, greșit reținută, ca fiind cea de omor prevăzută de art.

174 C. pen., corectă fiind cea prevăzută de art. 183 C. pen., pentru care

acesta a fost trimis în judecată, întrucât nu a avut intenția de a suprima

viața victimei și reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa cu

consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Apelanta partea

civilă, în motivele de apel depuse în scris la dosar, a solicitat admiterea

apelului, desființarea sentinței și stabilirea unei pedepse spre maximul

prevăzut de legea penală arătând totodată că prima instanță a procedat la o

greșită individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen., întrucât nu a ținut seama de gradul de pericol social al

faptei și făptuitorului, de împrejurările concrete în care a fost săvârșită.

În același sens, partea civilă a mai arătat că prima instanță a ignorat

împrejurările agravante de

săvârșire a faptei enumerând, printre altele,

comportamentul

nesincer al inculpatului în cursul procesului penal (care a

încercat să

disimuleze adevărul, afirmând ca leziunile din zona capului

victimei erau produse în momentul în care aceasta s-a împiedicat și a

căzut), împrejurarea că inculpatul era o fire violentă, ce consuma excesiv

băuturi alcoolice, că acesta a agresat și lovit repetat victima cu capul de asfalt,

că a obligat victima să consume băuturi alcoolice, dar și lipsa de diligentă a

inculpatului de a apela după ajutor când victima i-a cerut acest lucru,

inculpatul nedepunând nici o stăruință pentru repararea pagubelor pricinuite,

deși partea civilă solicitase o sumă modică.

Verificând

hotărârea apelată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

precum și a probelor administrate în apel Curtea de Apel București, secția a

ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, considerând că apelurile

sunt nefondate, prin Decizia penală nr. 90/ A din 13 aprilie 2010, în baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate

de partea civilă M.N. și de inculpatul D.I.I. împotriva sentinței penale nr. 9

din 26 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.

Prin aceeași decizie,

instanța de prim control judiciar a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului și a dedus prevenția de la 12 martie 2009 la zi.

Totodată,

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, l-a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a se avansa din fondul M.J., iar

pe apelanta parte civilă a obligat-o la plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru

a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constata că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a

legii, stabilind în mod judicios atât situația de fapt, cât și o pedeapsă

corespunzătoare, aptă să atingă

scopul

educativ și preventiv la care se referă art. 52 C. pen.

S-a apreciat ca

neîntemeiat motivul de apel invocat în sensul că prima instanță nu ar fi pus în

discuție schimbarea de încadrare juridică a faptei în dispozițiile art. 174 C.

pen., instanța de prim control judiciar reținând că instanța fusese sesizată

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., iar la cererea

apărătorului părții civile, la termenul din 15 decembrie 2009, a fost pusă în

discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183

C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen., situație în care

apărătorul inculpatului a solicitat termen pentru a-și pregăti apărarea.

S-a mai

reținut că la termenul din 19 ianuarie 2010 au fost reiterată cererea de

schimbare a încadrării juridice, ocazie cu care, procurorul și apărătorul

inculpatului au solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 în infracțiunea

prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen., instanța

amânând pronunțarea, iar la

data de 26 ianuarie 2010, prima instanță a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice, așa cum a fost formulată de

către partea civilă,

schimbând, însă, încadrarea juridică în

infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

S-a mai relevat în considerente că, încadrarea juridică a unei fapte în

infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 175 C. pen., (indiferent de elementul circumstanțial

reținut), se face prin raportare la dispozițiile art. 174 C. pen., care

caracterizează infracțiunea de omor săvârșită cu intenție, astfel încât, s-a

apreciat că nu se poate susține că nu s-ar fi pus în discuție reținerea în

încadrarea juridică a faptei a dispozițiilor art. 174 C. pen., câtă vreme

partea civilă, prin apărător, atunci când a susținut cererea, a făcut referire

în mod expres și la dispozițiile art. 174 C. pen., pe lângă cele ale art. 175

lit. d) C. pen.

Referitor la

încadrarea juridică reținută de prima instanță, Curtea de Apel București,

secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constată că, în

mod cert, inculpatul Derviș Ionel Iulian a comis infracțiunea pentru care a

fost condamnat în primă instanță, respectiv că la data de 11 martie 2009 acesta

a exercitat asupra concubinei sale M.F. acte violență, urmare cărora victima a

decedat, fapt rezultat din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză

și recunoscut de către inculpatul D.I.I.

Curtea de

Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în acord cu prima instanță, a constatat că încadrarea juridică a faptei

săvârșite este aceea de omor prevăzută de art. 174 C.

pen., și nu aceea de loviri sau vătămări cauzatore de moarte prevăzută

de

art. 183 C. pen., astfel cum a fost inițial reținută în actul de

inculpare, diferența dintre cele două infracțiuni fiind dată de atitudinea

subiectivă a inculpatului față de faptă și urmările acesteia.

Astfel, instanța de

prim control judiciar a apreciat că infracțiunea de omor prevăzută de art. 174

C. pen., se caracterizează, sub aspectul laturii subiective, prin săvârșirea cu

intenție directă sau indirectă, așa cum sunt definite în dispozițiile art. 19

C. pen., iar Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., a considerat că se

săvârșește, sub aspectul laturii subiective, cu intenție depășită

(praeterintenție), respectiv autorul exercită cu intenție violența asupra

victimei, iar rezultatul mai grav, moartea victimei, este imputabil acestuia

sub forma culpei.

Stabilirea în

concret a formei de vinovăție cu care s-a săvârșit fapta, s-a reținut de către

instanța de apel că, se face ținându-se seama de toate împrejurările cauzei, în

mod special de modul de săvârșire, mijloacele folosite și mecanismul de

producere a leziunilor care au condus la producerea morții victimei, iar sub

acest aspect, susținerile inculpatului (potrivit cărora ar fi lovit-o pe

concubina sa cu palmele peste față și din cauza acestor lovituri victima s-ar

fi dezechilibrat, s-ar fi lovit cu capul de șifonier și ar fi căzut) au fost

contrazise de actele medico-legale întocmite în cauză.

Astfel, instanța de

apel a reținut că din raportul de necropsie din 05 mai 2009, întocmit de SML

Jud. Teleorman, a

rezultat că moartea

victimei a fost violentă, datorându-se șocului traumatic

și hemoragic survenit în evoluția unui

poli-traumatism, că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire

repetată cu corp dur, iar leziunile cervico - laringiene s-au putut produce

prin acțiunile cu mâinile, stabilindu-se, totodată că, în sângele victimei era

alcool în concentrație de 0,75 gr. %.

Raportul de nouă

expertiză medico-legală din 23 noiembrie 2009, întocmit de I.N.M.L M.M. București

s-a reținut că a conchis concluzionează în același sens, în plus stabilind că

leziunile constatate prin necropsie s-au produs prin lovire repetată cu corp

dur (posibil pumni) și prin comprimarea gâtului cu mâinile: între acestea și

deces exista in legătură directă necondiționată de cauzalitate. Prin același

act medico-legal s-a mai stabilit că „leziunile cefalice ale victimei au fost

produse prin loviri repetate cu corp dur (posibil pumni), fiind exclusă

producerea acestora prin lovire de corp dur".

Întrucât Comisia de

Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București întrunită în ședința din 25

noiembrie 2009 a aprobat Raportul de Nouă Expertiză medico-legală din 23

noiembrie 2009, efectuat la I.N.M.L. București, instanța de apel a reținut că

mecanismul de producerea a violentelor care au condus la decesul victimei a

fost altul decât cel susținut de către inculpat și, analizând modul în care

s-au petrecut faptele, precum și leziunile suferite de către victimă, a

constatat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, acesta

prevăzând rezultatul faptelor sale, rezultat pe care nu l-a urmărit, însă a

acceptat posibilitatea producerii lui.

S-a conchis de către

instanța de apel în sensul că, această modalitate a intenției caracterizează

infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., infracțiune în care, prima

instanță, în mod temeinic, a schimbat încadrarea juridică, din cea prevăzută de

art. 183 C. pen. și a aplicat o pedeapsă just individualizată, considerând că

nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu

consecința reducerii pedepsei sub minimul special, având în vedere, pe lângă

modul de săvârșire a faptei, și împrejurarea că, anterior, inculpatul a mai

exercitat violențe asupra victimei, conform actelor medicale depuse și

declarațiilor martorilor audiați in cauză.

Totodată, s-a mai

constatat că nici nu au existat elemente care să conducă la concluzia că s-ar

fi impus a se agrava răspunderea penală a inculpatului și, prin urmare, să se

majoreze cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de către prima instanță.

Împotriva deciziei

penale mai sus-menționată, în termen legal, numai inculpatul D.I.I. a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele

detaliate în cuprinsul practicării prezentei decizii.

Astfel, în

esență, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat

dispozițiile art. 385

9

punctele 17 și 14 din C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri

pronunțate

și, pe fond, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., să se dispună

schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea reținută de către prima

instanță în cea prevăzută de art. 183 C. pen. astfel cum a fost menționată în

actul de inculpare, susținând că inculpatul a dorit să-i aplice o corecție

victimei, neintenționând să suprime viața concubinei sale și că nu și-a

închipuit, vreun moment, că loviturile aplicate cu palmele în zona feței îi vor

produce acesteia leziuni, care în final, să conducă la decesul victimei.

În subsidiar, a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată, întrucât constant inculpatul

a arătat că nu a dorit să ucidă victima, ci a acționat instinctiv, lovind-o,

dar fără să urmărească ori să prevadă rezultatul letal. A arătat că prin

acordarea unei mai largi eficiente circumstanțelor atenuante prevăzute de art.

74 lit. a) și b) raportat la art. 76 C. pen., instanța de recurs poate reduce

cuantumul pedepsei sub limita anterior aplicată spre minimul special, cu atât

mai mult cu cât

inculpatul a avut o conduită

corespunzătoare anterior comiterii faptei pentru

care a fost cercetat și

condamnat, a recunoscut și a regretat constant săvârșirea faptei reprobabile.

Recursul formulat de

inculpat este nefundat, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele

de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1)

C.

proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod

corect situația de fapt și au stabilit vinovăția

inculpatului, pe baza unei juste

aprecieri a ansamblului probator

administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare, aceea prevăzută de art. 174 C. pen.

Deși inculpatul nu a

recunoscut în faza de urmărire penală fapta săvârșită, având o atitudine

nesinceră și oscilantă, ulterior inculpatul D.I.I. și-a modificat primele

declarații, nuanțându-și poziția și afirmând că, urmare unei bănuieli de

infidelitate, a lovit-o cu intensitate și în mod repetat pe concubina sa cu

pumnul și palmele în zona feței, dar din cauza constituției firave a victimei,

acesta s-a dezechilibrat și, în cădere s-a lovit cu capul de șifonier, nedând

nici o explicație plauzibilă cu privire la „șanțul din jurul gâtului"

constatat la necropsie, șanț produs, în mod evident, astfel cum a rezultat din

toate actele medico legale existente la dosar, prin comprimare cu mâinile,

justificându-și reacția prin nervozitatea și nemulțumirea produse de aceasta,

care aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, nu l-a așteptat să vină

împreună acasă, astfel cum stabiliseră anterior, de comun acord.

Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de

fapt corect reținută de prima instanță și

apoi însușită de instanța de prim control judiciar, respectiv aceea că în data

de 11 martie 2009, în jururi orelor 19,00 inculpatul revenind în locuința din

Drăgănești-Vlașca,după deplasarea în orașul Alexandria, a exercitat în mod

repetat acte de

violență cu pumnii asupra concubinei sale, M.F.R.,

care în final a decedat. Astfel s-a reținut

că inculpatul, prin loviturile aplicate

victimei în zona capului, i-a

cauzat șoc traumatic și hemoragie survenit în evoluția unui poli-traumatism

cranian, leziuni traumatice ale extremității cefalice (facio-cranio-cerebrale

și cervicale) asociat cu mecanismul asfixie consecutiv sugrumării, leziuni

produse cu corp dur (posibil pumni) și prin

comprimarea

gâtului cu mâinile, stabilindu-se existența unei legături directe

de

cauzalitate între acestea și decesul victimei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanță cât și

instanța de prim control judiciar au procedat corect atunci când au înlăturat

ca nefondate solicitările inculpatului, dar și ale părții civile de schimbare a

încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpatului (primul din

infracțiunea prevăzută de ari 174 C. pen. în cea prevăzută de art. 183 C. pen.,

iar al doilea din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în cea prevăzută

în art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen.), întrucât, în mod corect și

justificat, pe baza materialului probator administrat în cauză, s-a reținut că

inculpatul a săvârșit fapta de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., întrucât

față de obiectul vulnerant folosit (pumnii și palmele), față de zona corpului

vizată (capul, zona feței și gâtului, zone unde sunt organe vitale), față de

multitudinea și intensitate loviturilor aplicate, în mod evident inculpatul a

acționat cu intenția de a suprima viața victimei, întrucât, chiar dacă așa cum

inițial a declarat, a dorit să-i aplice o corecție fizică victimei, față de

cele anterior menționate, dar și față de gravitate leziunilor produse, rezultă

fără dubiu faptul că acesta putea și trebuia să prevadă rezultat letal al

acțiunilor sale, chiar dacă nu l-a urmărit, cu

atât mai mult cu cât, el însuși a descris-o pe concubina sa ca fiind o femeie

cu constituție firavă.

De asemenea, Înalta Curte

apreciază că, în mod corect, s-a constatat, din coroborarea probelor

administrate în dosar cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală și

a celui de nouă expertiză medico-legală, care au fost avizate de comisia

Superioară de Expertiză medico - legală din cadrul I.M.L. București, că

loviturile aplicate de inculpat victimei cu palmele și pumnii, cu intensitate

sporită, în zona capului

acesteia, au fost

apte să lezeze zone vitale ale corpului victimei, fiind deci evident că

inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale și, chiar dacă nu l-a

urmărit,

a acceptat posibilitatea producerii urmării fatale, ceea ce demonstrează că

inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața acesteia.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că, în mod justificat, s-a apreciat de către ambele instanțe au

procedat la o corectă încadrare juridică dată faptei pentru care a fost

cercetat și dedus judecății inculpatul, reținând că inculpatul a acționat cu

forma de vinovăție prevăzută de lege și stabilind

că acesta a comis infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.,

prin

schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea prevăzută de art. 183 C.

pen., astfel cum fusese menționată în actul de inculpare.

Așadar, Înalta

Curte reține că fapta inculpatului, pentru care a fost dedus judecății, în mod

corect, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În

motivarea recursului său, inculpatul a invocat, dispozițiile art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei,

sub limita anterior stabilită de prima

instanță și apoi menținută de instanța de prim control judiciar.

Înalta Curte

constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte,

art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o

măsură

de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul

ei

fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pedeapsa de 12 ani

închisoare aplicată inculpatului derviș Ionel Iulian cu executare în regim de

privare de libertate, este aptă să atingă scopul preventiv și educativ prevăzut

de art. 52 C. pen., ambele instanțe apreciind corect că pedeapsa stabilită este

suficientă, raportat la modalitatea violentă în care inculpatul a acționat,

lovind în mod repetat și cu intensitate victima cu pumnii și cu palmele în zona

feței și capului, comprimându-i apoi cu mâinile gâtul până la sugrumare,

provocându-i astfel leziuni atât de grave încât victima a decedat în foarte

scurt timp, deși i s-a acordat ajutor medical.

În

consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face

decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament

antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile

statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Infracțiunea dedusă

judecății prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere unei

importante valori sociale ocrotite de legea penală - viața omului.

Pentru aceste

motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată

inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și

art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul

acesteia.

Fată de cele

menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul Derviș Ionel Iulian împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 13

aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen.

raportat la

art. 383 alin. (2)

și art. 381 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului D.I.I., durata reținerii și arestării

preventive de la de la 12 martie 2009 la 14 iulie 2010.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului

apărătorului desemnat din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 13

aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării

preventive de la 12 martie 2009 la 14 iulie

2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.