ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3933/2013

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 85 din data de 28 mai 2013, Tribunalul Teleorman a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în art. 183 C. pen., ca nefondată. În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen.-art. 76 C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa închisorii de 6 ani. În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen.-art. 76 C. pen., art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 zile închisoare. În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul P.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani și în raport de prevederile art. 66 C. pen.

A admis acțiunile civile formulate de părțile civile și în temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumelor de: 5.000 RON către partea civilă M.M., reprezentând despăgubiri civile (daune materiale), de 1.773,43 RON către partea civilă Spitalul C. Roșiorii de Vede, de 624,8 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Teleorman, de 17.533,07 RON către Spitalul Universitar de Urgență București, precum și a dobânzilor și majorărilor de întârziere aferente de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la achitarea integrală a debitelor. A luat act că Spitalul Județean Alexandria și D.I. nu s-au constituit părți civile în procesul penal. În baza art. 350 C. proc.

pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată (de 6 ani închisoare) durata prevenției de 24 ore dispusă prin ordonanța nr. 712 P/2012 din 28 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și de la 7 martie 2013 la zi, măsura arestării fiind dispusă prin încheierea nr. 68/R din 6 martie 2013 a Curții de Apel București. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500 RON. S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman cu nr. 712/P/2012 din 2 aprilie 2013 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul P.M.

pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de violare de domiciliu, omor și distrugere, prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (2), art. 174 alin. (1) și art. 217 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen. În esență, s-a reținut în noaptea de 17 din 18 octombrie 2012 inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice și sub pretextul că, mama sa, martora P.I. ar avea o legătură intimă cu victima M.I. și se află în locuința acestuia, a pătruns în două rânduri și fără drept în locuința victimei, persoană în vârstă de 86 ani, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă, cauzându-i leziuni traumatice ce au determinat producerea decesului, survenit la data de 5 decembrie 2012. În aceeași împrejurare, inculpatul a spart geamurile de la locuința victimei, distrugând-le.

În fapt, s-a reținut că inculpatul P.M. este în vârstă de 27 ani, fără ocupație și necăsătorit, locuiește împreună cu părinții în comuna N., sat B., județul Teleorman. Victima M.I., persoană în vârstă de 86 ani și suferindă de ramolism cerebral, locuia singură într-un imobil situat în apropierea locuinței inculpatului. La această persoană obișnuia să meargă pentru a se refugia, în situații de criză conjugală, martora P.I., mama inculpatului. În noaptea de 17 din 18 octombrie 2012, în jurul orei 24:00 inculpatul P.M., sub pretextul că mama sa se află în locuința victimei și suspectând-o pe aceasta de o legătură extraconjugală cu victima, a pătruns fără drept în locuința acestuia, înarmat cu o bâtă, lovind-o de mai multe ori în zona capului, a membrelor superioare și a toracelui.

Inculpatul a refuzat să părăsească locuința victimei la solicitarea acesteia și, mai mult, a continuat să o lovească. Potrivit declarației date de inculpat, a declarațiilor date de martorii P.F. (tatăl inculpatului), D.I., în momentul în care inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei, aici se afla și mama inculpatului, care, observând actele de agresiune exercitate de inculpat asupra victimei a părăsit imobilul și s-a deplasat în comuna C., la mama sa, revenind la domiciliu după 3 zile. După lovirea victimei, inculpatul a părăsit locuința acestuia, revenind la domiciliu. Constatând că mama sa nu a ajuns acasă și bănuind că aceasta se află tot la M.I., inculpatul, s-a întors în locuința acestuia, unde a lovit din nou victima, în diferite zone ale corpului, cu bâta pe care o avea asupra sa, după care, cu același obiect, a spart geamurile de la locuință.

Următoarea zi inculpatul a relatat tatălui său, martorul P.F., fapta comisă asupra lui M.I., însă nici unul din ei nu s-a deplasat la locuința victimei pentru a vedea starea în care se află. Datorită multiplelor traumatisme cauzate în urma loviturilor primite și stării de sănătate precară a victimei, care suferea de miocardoscleroză, ramolism cerebral, aceasta nu s-a putut deplasa, rămânând imobilizată la pat, până la data de 19 noiembrie 2012, când a fost descoperită de fiica sa, martora D.I. și transportată la Spitalul C. Roșiorii de Vede pentru îngrijiri medicale. Conform declarației date de această martoră, a găsit victima în pat, plină de sânge la nivelul capului, a toracelui, dar și a membrelor superioare, având la nivelul acestora hematoame multiple și pe zone întinse.

Din copia F.O. clinică a Spitalului C. Roșiorii de Vede a rezultat că numitul M.I. a fost internat la data de 19 octombrie 2012 până la 25 octombrie 2012 cu diagnosticul: Traumatism cranio-cerebral acut prin agresiune. Plagă contuză scalp. Traumatism toracic. I s-a recomandat CT Cerebral, refuzat de victimă din lipsa banilor. Din F.O. clinică a Spitalului Județean de Urgență Alexandria a rezultat că numitul M.I. s-a prezentat la această unitate spitalicească la data de 1 noiembrie 2012 cu cefalee, somnolență, dureri toracice, iar în urma efectuării examenului CT cerebral a rezultat hematom subdural acut parieto occipital dreapta de maxim 7 mm grosime. La aceeași dată victima a fost internată la Spitalul Universitar de Urgență București, până la data de 17 noiembrie 2012, cu diagnosticul de: Traumatism cranio cerebral afirmativ prin agresiune.

Hematoame subdurale cronice parieto-occipital bilateral, pentru care s-a intervenit chirurgical la data de 7 noiembrie 2012. Postoperator a prezentat o sângerare cerebrală parenchimatoasă parietală stânga. A fost externată vindecată chirurgical, la data de 17 noiembrie 2012. În certificatul medico-legal din 20 noiembrie 2012 emis de S.M.L. Teleorman s-a concluzionat că „Din actele medicale examinate coroborate cu examenul actual rezultă că numitul M.I. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu și de corp dur. Pot data din 17 octombrie 2012. Necesită 120 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Leziunile au pus în primejdie viața victimei”. Potrivit declarației date de martora D.I., fiica victimei, de la data externări și până la producerea decesului acestuia (5 decembrie 2012), victima M.I.

nu s-a mai putut deplasa și hrăni singură, fiind imobilizată la pat. Conform raportului medico-legal de necropsie întocmit de S.M.L. Teleorman la data de 11 februarie 2013, necontestat în cauza de față, „Moartea numitului M.I. s-a datorat unei bronhopneumonii, complicație apărută în evoluția unui traumatism cranio-cerebral acut, operat pe fondul unor tare organice multiple”. Același raport a concluzionat că leziunile de violență prezentate s-au putut produce prin lovire cu corp dur, pot data din 17 octombrie 2012, au pus în primejdie viața victimei iar „între leziunile prezentate și deces există o legătură de cauzalitate indirectă”.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului P.M., care în noaptea de 17 din 18 octombrie 2012 a pătruns fără drept în locuința victimei M.I., înarmat cu o bâtă, iar la solicitarea victimei de a părăsi imobilul acesta a refuzat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, în forma agravantă prevăzută de art. 1921 alin. (2) C. pen. De asemenea, s-a constatat că fapta aceluiași inculpat, care în împrejurările arătate mai sus, a lovit victima cu aceea bâtă în zona capului, dar și în alte zone ale corpului (torace, membre), cauzându-i un traumatism cranio cerebral, hematoame subdurale parieto-occipitale bilaterale, traumatism toracic și care au determinat producerea decesului la data de 5 decembrie 2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzut de art. 174 C. pen.

Tribunalul a constatat că apărarea inculpatului, prin avocat, în sensul că fapta de lovire a victimei, comisă în împrejurările arătate mai sus, constituie infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, iar nu omor, pentru care s-a solicitat și schimbarea încadrării juridice, este neîntemeiată și a respins-o, ca nefondată, pentru următoarele considerente: În cazul infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., elementul material se realizează, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea unei persoane, adică printr-o activitate materială care are ca rezultat moartea unui om. Acțiunea (sau inacțiunea) trebuie să posede o anume forță distructivă, adică să fie aptă obiectiv să provoace moartea persoanei în condițiile date.

De asemenea, se cere, printre alte condiții, ca între activitatea desfășurată de făptuitor și moartea victimei să existe un raport de cauzalitate. Conform practicii judiciare în materie (Tribunalul Suprem, secția penală, decizia nr. 1642/1974, R.R.D. nr. 2/1975), legătura de cauzalitate în cazul infracțiunii de omor nu este înlăturată chiar dacă au survenit complicații ale bolii victimei, în măsura în care se stabilește că acțiunea inculpatului a fost aptă, prin ea însăși, să conducă la producerea rezultatului, altfel spus, dacă ceea ce agentul a realizat se găsea, ca posibilitate, chiar în acțiunea comisivă.

În speța de față, așa cum a rezultat din materialul probator, proces-verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 19 octombrie 2012, declarația inculpatului, dar și a victimei, dată la 2 zile după lovire, declarații martori, inculpatul a lovit victima, persoană în vârstă de 86 ani, de mai multe ori, în zona capului și toracelui, cu o bâtă (victima a susținut că a fost un topor), cauzându-i un traumatism cranio cerebral acut, plagă contuză scalp, hematoame subdurale parieto-occipitale bilaterale, pentru care a căror evacuare s-a intervenit chirurgical, prin găuri de trepan, dar și un traumatism toracic.

Faptul că decesul victimei s-a produs la 5 decembrie 2012, deci la mai mult de o lună de la agresiune, din cauza unei bronhopneumonii, complicație apărută în urma traumatismului cranio cerebral acut creat de inculpat la data de 17 din 18 octombrie 2012, iar între leziunile create de acesta victimei și deces există o legătură de cauzalitate indirectă, au condus la întrunirea în cauză a elementelor constitutive ale infracțiunii de omor, astfel cum sunt prevăzute la art. 174 C. pen. La reținerea infracțiunii de omor în sarcina inculpatului instanța de fond a avut în vedere și întrunirea elementului subiectiv, din probatoriu rezultând că inculpatul a acționat în comiterea faptei cu intenție directă.

Astfel, a rezultat că, prin lovirea repetată a victimei, persoană în vârstă de 86 ani, la nivelul capului (vertex) cu un obiect contondent (bâtă), apt să producă leziuni letale și lăsarea acesteia fără ajutor, cunoscând că victima locuia singură, timp de 2 zile, inculpatul a prevăzut rezultatul acțiunii sale (moartea victimei) și a urmărit producerea acestuia. În acest context cauzal, susținerea apărării că inculpatul a urmărit prin acțiunea de lovire doar „corijarea victimei” nu a condus la reținerea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu atât mai mult cu cât urmarea, în cazul acestei din urmă infracțiuni, și anume moartea victimei, se atribuie pe baza unei culpe dovedite sau deduse din materialitatea faptei, ceea ce nu este cazul în speța de față, neexistând dovezi care să confirme susținerea apărării.

Așa cum s-a arătat mai sus, intenția inculpatului a fost nu doar de a lovi sau vătăma integritatea corporală a victimei, ci de a ucide, motiv pentru care cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. s-a respins, ca neîntemeiată. Cu privire la individualizarea pedepsei, tribunalul, având în vedere criteriile generale înscrise la art. 72 C. pen.

raportate la datele speței și anume față de gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele comiterii infracțiunii, prin pătrunderea fără drept și pe timp de noapte în locuința unei persoane în vârstă, singură și lipsită de ajutor, lovirea repetată cu o bâtă victimei, în zone vitale și abandonarea acesteia, cunoscându-i situația concretă, de persoană în vârstă, ce locuia singură, văzând și datele care caracterizează persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale, cunoscut în comunitatea locală ca o persoană cu un comportament bun, care nu a creat probleme locuitorilor comunei și nici autorităților locale, a avut o poziție constantă de recunoaștere a faptelor, a fost de acord cu despăgubirea părților civile în cuantumul solicitat de acestea, aspecte pe care tribunalul le-a încadrat ca fiind circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen., văzând și prevederile art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc.

pen., art. 76 C. pen, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege aplicabile în cazul infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată spre minimul special, redusă cu ⅓ ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen, redusă apoi în temeiul art. 76 C. pen., ca efect al reținerii circumstanțelor judiciare atenuante. Așa fiind, tribunalul a apreciat că, prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. art. 76 C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. art. 76 C. pen. și la 7 zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen. se poate realiza. Constatând că infracțiunile comise de inculpat sunt concurente, în condițiile art. 33 lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. Cât privește modalitatea de executare, s-a dispus, față de natura și gravitatea infracțiunii, executarea pedepsei în regim de detenție, cu interzicerea față de inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen. Față de natura infracțiunii, s-a aplicat față de inculpat și pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen., constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. Constatând că față de inculpat s-au luat pe parcursul urmăririi penale măsuri preventive, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a prevenției executate în temeiul ordonanței de reținere din 28 februarie 2013, de 24 ore precum și a duratei arestării preventive de la 7 martie 2013 (data punerii în executare a mandatului de arestare) la zi, respectiv 28 mai 2013. În temeiul art. 350 C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Cu privire la latura civilă, în cauză s-au constituit părți civile Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman cu suma de 624,8 RON, reprezentând cheltuieli generate de transportul victimei conform fișei de solicitare din 18 noiembrie 2012, Spitalul Municipal C. Roșiorii de Vede cu suma de 1.773,33 RON, reprezentând cheltuieli medicale conform F.O. și decontului de cheltuieli aferent, M.M. (fiul victimei M.I.) cu suma totală de 5.000 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei la unități spitalicești, tratament și îngrijire medicală, cheltuieli cu înmormântarea, Spitalul Universitar de Urgență București cu suma de 17.533,07 RON reprezentând cheltuieli medicale, inclusiv costul spitalizării și a intervenției chirurgicale).

În declarația dată în ședința publică din 28 mai 2013 inculpatul a arătat că este de acord să despăgubească părțile civile constituite în cauză, cu sumele pe care acestea le-au solicitat. Având în vedere înscrisurile aflate la dosar și depuse de părțile civile (spitale) în susținerea pretențiilor, dar și celelalte probatorii administrate, și anume acte medicale, declarații martori, declarații inculpat, declarație victimă, văzând și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și aplicabil și în cazul de față în temeiul art. 721 C. proc. civ., art. 14 și art. 15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., instanța de fond a admis acțiunile civile obligând, astfel, inculpatul la plata sumelor solicitate de acestea, cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman care a solicitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74-art. 75 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., aplicarea amenzii care nu poate fi mai mică de 200 RON, arătând totodată că sentința este netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, solicitând aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat și inculpatul P.M. care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., lovituri cauzatoare de moarte, iar ca și modalitate de executare a pedepsei, a solicitat suspendarea acesteia sub supraveghere, sau în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei.

Prin decizia penală nr. 206/A din 22 iulie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr. 85 din data de 28 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman. S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor. În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.M., la pedeapsa închisorii de 10 ani și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul P.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. S-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.M. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției de 24 ore de la 28 februarie 2013 la 1 martie 2013 și de la 7 martie 2013 la zi. S-a reținut că în fața primei instanțe, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, cauza fiind judecată conform procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

S-a constatat referitor la infracțiunea de omor, împrejurarea că există legătură de cauzalitate între faptele inculpatului și decesul victimei, lanțul cauzal nefiind întrerupt, victima încetând din viață în urma unei complicații survenite ca urmare a traumatismului cranio-cerebral acut suferit la data săvârșirii faptei, pe fondul vârstei înaintate și slăbiciunii fizice a victimei, împrejurare pe care însă inculpatul o cunoștea. Totodată, faptul că victima, după externare, nu a efectuat investigații medicale suplimentare, recomandate, din cauza lipsei banilor, nu are relevanță în privința producerii rezultatului, neputându-se aprecia că victima a contribuit prin propria faptă la intervenirea decesului.

S-a reținut și totala indiferență a inculpatului față de victimă, în intervalul de timp de la comiterea faptei până la producerea rezultatului (aproape 60 de zile) acesta neoferind nici un sprijin material victimei, necesar inclusiv pentru efectuarea unor investigații medicale suplimentare. S-a apreciat cu privire la încadrarea juridică a faptei de ucidere a victimei M.I. că nu sunt întemeiate criticile inculpatului, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., ci ale celei de omor, având în vedere criteriile jurisprudențiale privind diferența existentă între infracțiunea de omor, ce este comisă cu intenție directă ori indirectă, și cea de loviri cauzatoare de moarte, ce este comisă cu praeterintenție (violențe aplicate cu intenție, rezultatul mai grav fiind imputabil sub forma culpei).

A avut în vedere obiectul vulnerant folosit de către inculpat (bâtă, obiect apt de a produce moartea victimei), zona corpului vizată (cap, torace, zone corporale vulnerabile), precum și intensitatea loviturilor aplicate (inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu intensitate ridicată, iar ulterior s-a întors și a continuat să aplice lovituri victimei), însă și vârsta victimei (persoană de 86 de ani, vulnerabilă); din toate aceste împrejurări constatând că inculpatul a prevăzut și urmărit să producă moartea victimei prin săvârșirea faptelor, neputându-se aprecia că rezultatul produs se datorează culpei inculpatului.

S-a apreciat că și în condițiile în care s-ar admite lipsa intenției directe a inculpatului, există elemente din care rezultă că acesta a acționat cel puțin cu intenția indirectă de a ucide, având în vedere că după aplicarea loviturilor a lăsat victima fără ajutor și în imposibilitate de a părăsi locuința, în urma loviturilor primite, aceasta fiind descoperită după 2 zile de către fiica sa. Astfel, s-a constatat că în mod corect a reținut prima instanță forma agravată a infracțiunii de violare de domiciliu, având în vedere că fapta a fost săvârșită în timpul nopții, de o persoană înarmată. În privința individualizării judiciare a pedepselor aplicate, a constatat că prima instanță nu a aplicat în mod corespunzător dispozițiile art. 72 C. pen., reținând în mod netemeinic și circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Instanța de apel a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor inculpatului, care a săvârșit cea mai gravă dintre infracțiunile contra vieții, respectiv omor, pătrunzând fără drept în locuința victimei, distrugând bunuri ale acesteia. Inculpatul a dat dovadă de lipsa unor repere morale fundamentale referitoare la valoarea fundamentală apărată de legea penală, viața omului, acționând în mod hotărât pentru a suprima viața victimei, după o primă serie de lovituri întorcându-se și aplicând alte lovituri victimei. De asemenea, a avut are în vedere că victima era o persoană vulnerabilă, în vârstă de 86 de ani, ce nu era în măsură să se apere împotriva atacului inculpatului, împrejurare ce agravează și mai mult faptele inculpatului.

S-a constatat că inculpatul a dat dovadă de dispreț față de viața victimei și ulterior săvârșirii faptei, abandonând-o pe aceasta în imposibilitate de a cere ajutorul, fiind descoperită abia după două zile, neoferindu-i nici un ajutor după externare și până la intervenirea decesului, respectiv un interval de timp de aproximativ 2 luni și că inculpatul, deși a recunoscut formal săvârșirea faptelor, nu-și asumă rezultatul produs, insistând și în fața instanței de apel că nu a avut intenția de a ucide victima, ci doar de a-i aplica o corecție. S-a apreciat că impune a fi aplicate pedepse în cuantum sporit pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni săvârșite, fiind nevoie de o perioadă mai mare timp pentru atingerea scopului pedepsei, prevenirea săvârșirii de infracțiuni, dar și pentru ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă față de muncă, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Totodată, s-a apreciat că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. în favoarea inculpatului. Astfel, în privința circumstanței prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a constatat că, de fapt, inculpatul a avut o conduită normală în societate înainte de săvârșirea faptei, fără a ieși cu nimic în evidență, iar lipsa antecedentelor penale reprezintă de asemenea o stare de normalitate. S-a apreciat că o atare circumstanță atenuantă, chiar dacă ar fi justificată, nu este oportun a se reține în cazul unei infracțiuni de o asemenea gravitate cum este omorul și o conduită chiar foarte bună a autorului înainte de săvârșirea irrfracțiunii nu poate constitui o atenuare a răspunderii penale, cu consecința reducerii pedepsei, în cazul unor infracțiuni violente cu rezultat moartea victimei, instanța de judecată trebuind să uzeze cu multă prudență de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

într-o atare situație, numai în împrejurări cu totul excepționale putând fi reținută ca și circumstanță atenuantă. În privința circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat că în mod greșit a fost reținută de prima instanță, având în vedere că atitudinea de recunoașterea a inculpatului, care a primit deja valența cuvenită prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., aceeași împrejurare neputând constitui temei pentru două reduceri a pedepsei aplicate, având în vedere și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie. Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că în mod corect prima instanță a obligat inculpatul la plata de daune materiale către M.M., precum și către unitățile sanitare ce s-au constituit părți civile, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului, acesta achiesând de altfel la pretențiile părților civile.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul P.M., a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 183 C. pen., având în vedere că nu a acționat cu intenție și, în temeiul aceluiași caz de casare, a mai solicitat reindividualizarea pedepsei solicitând aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei. Examinând recursul declarat de inculpatul P.M. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 din același cod. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 22 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc.

pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Se constată că dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situație în care criticile circumscrise de recurentul P.M. acestor prevederi legale, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Celelalte critici ale recurentului se referă la netemeinicia pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la mijloacele de individualizare a pedepsei.

O astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispozițiilor art. 385 9 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat și prevede că hotărârea este supusă casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale).

Nefiind posibilă individualizarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul mcriminator, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., din actuala reglementare. În consecință, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 206/A din 22 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28 februarie 2013 la 1 martie 2013 și de la 7 martie 2013 la 10 decembrie 2013. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 206/A din 22 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28 februarie 2013 la 1 martie 2013 și de la 7 martie 2013 la 10 decembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.