ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3933/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3933/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Prin

sentința penală nr. 85 din data de 28 mai 2013, Tribunalul Teleorman a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din

infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în art. 183 C. pen., ca

nefondată.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen.-art. 76 C. pen. și art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa

închisorii de 6 ani.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen.-art. 76 C. pen., art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa

închisorii de 1 an și 6 luni.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa

de 7 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit.

b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul P.M. să execute

pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile

art. 71 C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani și

în raport de prevederile art. 66 C. pen.

A admis acțiunile civile formulate de părțile

civile și în temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul

la plata sumelor de: 5.000 RON către partea civilă M.M., reprezentând despăgubiri

civile (daune materiale), de 1.773,43 RON către partea civilă Spitalul C. Roșiorii

de Vede, de 624,8 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Teleorman, de 17.533,07

RON către Spitalul Universitar de Urgență București, precum și a dobânzilor și majorărilor

de întârziere aferente de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până

la achitarea integrală a debitelor.

A luat act că Spitalul Județean Alexandria

și D.I. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsa aplicată (de 6 ani închisoare) durata prevenției de 24 ore dispusă prin

ordonanța nr. 712 P/2012 din 28 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Teleorman și de la 7 martie 2013 la zi, măsura arestării fiind dispusă prin încheierea

nr. 68/R din 6 martie 2013 a Curții de Apel București.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500 RON.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Teleorman cu nr. 712/P/2012 din 2 aprilie 2013 a fost trimis

în judecată în stare de arest preventiv inculpatul P.M. pentru săvârșirea în concurs

real a infracțiunilor de violare de domiciliu, omor și distrugere, prevăzute și

pedepsite de art. 192 alin. (2), art. 174 alin. (1) și art. 217 alin. (1) C. pen.,

totul cu aplicarea art. 33 C. pen.

În esență, s-a reținut în noaptea de

17 din 18 octombrie 2012 inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice și

sub pretextul că, mama sa, martora P.I. ar avea o legătură intimă cu victima M.I.

și se află în locuința acestuia, a pătruns în două rânduri și fără drept în locuința

victimei, persoană în vârstă de 86 ani, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu

o bâtă, cauzându-i leziuni traumatice ce au determinat producerea decesului, survenit

la data de 5 decembrie 2012. În aceeași împrejurare, inculpatul a spart geamurile

de la locuința victimei, distrugând-le.

În fapt, s-a reținut că inculpatul P.M.

este în vârstă de 27 ani, fără ocupație și necăsătorit, locuiește împreună cu părinții

în comuna N., sat B., județul Teleorman. Victima M.I., persoană în vârstă de 86

ani și suferindă de ramolism cerebral, locuia singură într-un imobil situat în apropierea

locuinței inculpatului. La această persoană obișnuia să meargă pentru a se refugia,

în situații de criză conjugală, martora P.I., mama inculpatului.

În noaptea de 17 din 18 octombrie 2012,

în jurul orei 24:00 inculpatul P.M., sub pretextul că mama sa se află în locuința

victimei și suspectând-o pe aceasta de o legătură extraconjugală cu victima, a pătruns

fără drept în locuința acestuia, înarmat cu o bâtă, lovind-o de mai multe ori în

zona capului, a membrelor superioare și a toracelui. Inculpatul a refuzat să părăsească

locuința victimei la solicitarea acesteia și, mai mult, a continuat să o lovească.

Potrivit declarației date de inculpat, a declarațiilor date de martorii P.F. (tatăl

inculpatului), D.I., în momentul în care inculpatul a pătruns fără drept în locuința

victimei, aici se afla și mama inculpatului, care, observând actele de agresiune

exercitate de inculpat asupra victimei a părăsit imobilul și s-a deplasat în comuna

C., la mama sa, revenind la domiciliu după 3 zile.

După lovirea victimei, inculpatul a părăsit

locuința acestuia, revenind la domiciliu.

Constatând că mama sa nu a ajuns acasă

și bănuind că aceasta se află tot la M.I., inculpatul, s-a întors în locuința acestuia,

unde a lovit din nou victima, în diferite zone ale corpului, cu bâta pe care o avea

asupra sa, după care, cu același obiect, a spart geamurile de la locuință.

Următoarea zi inculpatul a relatat tatălui

său, martorul P.F., fapta comisă asupra lui M.I., însă nici unul din ei nu s-a deplasat

la locuința victimei pentru a vedea starea în care se află.

Datorită multiplelor traumatisme cauzate

în urma loviturilor primite și stării de sănătate precară a victimei, care suferea

de miocardoscleroză, ramolism cerebral, aceasta nu s-a putut deplasa, rămânând imobilizată

la pat, până la data de 19 noiembrie 2012, când a fost descoperită de fiica sa,

martora D.I. și transportată la Spitalul C. Roșiorii de Vede pentru îngrijiri medicale.

Conform declarației date de această martoră, a găsit victima în pat, plină de sânge

la nivelul capului, a toracelui, dar și a membrelor superioare, având la nivelul

acestora hematoame multiple și pe zone întinse.

Din copia F.O. clinică a Spitalului C.

Roșiorii de Vede a rezultat că numitul M.I. a fost internat la data de 19

octombrie 2012 până la 25 octombrie 2012 cu diagnosticul: Traumatism cranio-cerebral

acut prin agresiune. Plagă contuză scalp. Traumatism toracic. I s-a recomandat CT

Cerebral, refuzat de victimă din lipsa banilor.

Din F.O. clinică a Spitalului Județean

de Urgență Alexandria a rezultat că numitul M.I. s-a prezentat la această unitate

spitalicească la data de 1 noiembrie 2012 cu cefalee, somnolență, dureri toracice,

iar în urma efectuării examenului CT cerebral a rezultat hematom subdural acut parieto

occipital dreapta de maxim 7 mm grosime.

La aceeași dată victima a fost internată

la Spitalul Universitar de Urgență București, până la data de 17 noiembrie 2012,

cu diagnosticul de: Traumatism cranio cerebral afirmativ prin agresiune. Hematoame

subdurale cronice parieto-occipital bilateral, pentru care s-a intervenit chirurgical

la data de 7 noiembrie 2012. Postoperator a prezentat o sângerare cerebrală parenchimatoasă

parietală stânga. A fost externată vindecată chirurgical, la data de 17

noiembrie 2012.

În certificatul medico-legal din 20

noiembrie 2012 emis de S.M.L. Teleorman s-a concluzionat că „Din actele medicale

examinate coroborate cu examenul actual rezultă că numitul M.I. prezintă leziuni

traumatice produse prin lovire cu și de corp dur. Pot data din 17 octombrie 2012.

Necesită 120 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Leziunile au pus

în primejdie viața victimei”.

Potrivit declarației date de martora D.I.,

fiica victimei, de la data externări și până la producerea decesului acestuia (5

decembrie 2012), victima M.I. nu s-a mai putut deplasa și hrăni singură, fiind imobilizată

la pat.

Conform raportului medico-legal de necropsie

întocmit de S.M.L. Teleorman la data de 11 februarie 2013, necontestat în cauza

de față, „Moartea numitului M.I. s-a datorat unei bronhopneumonii, complicație apărută

în evoluția unui traumatism cranio-cerebral acut, operat pe fondul unor tare organice

multiple”. Același raport a concluzionat că leziunile de violență prezentate s-au

putut produce prin lovire cu corp dur, pot data din 17 octombrie 2012, au pus în

primejdie viața victimei iar „între leziunile prezentate și deces există o legătură

de cauzalitate indirectă”.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului

P.M., care în noaptea de 17 din 18 octombrie 2012 a pătruns fără drept în locuința

victimei M.I., înarmat cu o bâtă, iar la solicitarea victimei de a părăsi imobilul

acesta a refuzat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare

de domiciliu, în forma agravantă prevăzută de art. 1921 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a constatat că fapta aceluiași

inculpat, care în împrejurările arătate mai sus, a lovit victima cu aceea bâtă în

zona capului, dar și în alte zone ale corpului (torace, membre), cauzându-i un traumatism

cranio cerebral, hematoame subdurale parieto-occipitale bilaterale, traumatism toracic

și care au determinat producerea decesului la data de 5 decembrie 2012, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzut de art. 174 C. pen.

Tribunalul a constatat că apărarea inculpatului,

prin avocat, în sensul că fapta de lovire a victimei, comisă în împrejurările arătate

mai sus, constituie infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, iar nu omor, pentru

care s-a solicitat și schimbarea încadrării juridice, este neîntemeiată și a respins-o,

ca nefondată, pentru următoarele considerente:

În cazul infracțiunii de omor prevăzută

de art. 174 C. pen., elementul material se realizează, din punct de vedere obiectiv,

prin uciderea unei persoane, adică printr-o activitate materială care are ca rezultat

moartea unui om. Acțiunea (sau inacțiunea) trebuie să posede o anume forță distructivă,

adică să fie aptă obiectiv să provoace moartea persoanei în condițiile date.

De asemenea, se cere, printre alte condiții,

ca între activitatea desfășurată de făptuitor și moartea victimei să existe un raport

de cauzalitate.

Conform practicii judiciare în materie

(Tribunalul Suprem, secția penală, decizia nr. 1642/1974, R.R.D. nr. 2/1975), legătura

de cauzalitate în cazul infracțiunii de omor nu este înlăturată chiar dacă au survenit

complicații ale bolii victimei, în măsura în care se stabilește că acțiunea inculpatului

a fost aptă, prin ea însăși, să conducă la producerea rezultatului, altfel spus,

dacă ceea ce agentul a realizat se găsea, ca posibilitate, chiar în acțiunea comisivă.

În speța de față, așa cum a rezultat din

materialul probator, proces-verbal de cercetare la fața locului încheiat la data

de 19 octombrie 2012, declarația inculpatului, dar și a victimei, dată la 2 zile

după lovire, declarații martori, inculpatul a lovit victima, persoană în vârstă

de 86 ani, de mai multe ori, în zona capului și toracelui, cu o bâtă (victima a

susținut că a fost un topor), cauzându-i un traumatism cranio cerebral acut, plagă

contuză scalp, hematoame subdurale parieto-occipitale bilaterale, pentru care a

căror evacuare s-a intervenit chirurgical, prin găuri de trepan, dar și un traumatism

toracic.

Faptul că decesul victimei s-a produs la

5 decembrie 2012, deci la mai mult de o lună de la agresiune, din cauza unei bronhopneumonii,

complicație apărută în urma traumatismului cranio cerebral acut creat de inculpat

la data de 17 din 18 octombrie 2012, iar între leziunile create de acesta victimei

și deces există o legătură de cauzalitate indirectă, au condus la întrunirea în

cauză a elementelor constitutive ale infracțiunii de omor, astfel cum sunt prevăzute

la art. 174 C. pen.

La reținerea infracțiunii de omor în sarcina

inculpatului instanța de fond a avut în vedere și întrunirea elementului subiectiv,

din probatoriu rezultând că inculpatul a acționat în comiterea faptei cu intenție

directă.

Astfel, a rezultat că, prin lovirea repetată

a victimei, persoană în vârstă de 86 ani, la nivelul capului (vertex) cu un obiect

contondent (bâtă), apt să producă leziuni letale și lăsarea acesteia fără ajutor,

cunoscând că victima locuia singură, timp de 2 zile, inculpatul a prevăzut rezultatul

acțiunii sale (moartea victimei) și a urmărit producerea acestuia.

În acest context cauzal, susținerea apărării

că inculpatul a urmărit prin acțiunea de lovire doar „corijarea victimei” nu a condus

la reținerea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu atât mai mult cu cât

urmarea, în cazul acestei din urmă infracțiuni, și anume moartea victimei, se atribuie

pe baza unei culpe dovedite sau deduse din materialitatea faptei, ceea ce nu este

cazul în speța de față, neexistând dovezi care să confirme susținerea apărării.

Așa cum s-a arătat mai sus, intenția inculpatului a fost nu doar de a lovi sau vătăma

integritatea corporală a victimei, ci de a ucide, motiv pentru care cererea de schimbare

a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen. s-a respins, ca neîntemeiată.

Cu privire la individualizarea pedepsei,

tribunalul, având în vedere criteriile generale înscrise la art. 72 C. pen. raportate

la datele speței și anume față de gradul de pericol social ridicat al faptei comise

de inculpat, circumstanțele comiterii infracțiunii, prin pătrunderea fără drept

și pe timp de noapte în locuința unei persoane în vârstă, singură și lipsită de

ajutor, lovirea repetată cu o bâtă victimei, în zone vitale și abandonarea acesteia,

cunoscându-i situația concretă, de persoană în vârstă, ce locuia singură, văzând

și datele care caracterizează persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale,

cunoscut în comunitatea locală ca o persoană cu un comportament bun, care nu a creat

probleme locuitorilor comunei și nici autorităților locale, a avut o poziție constantă

de recunoaștere a faptelor, a fost de acord cu despăgubirea părților civile în cuantumul

solicitat de acestea, aspecte pe care tribunalul le-a încadrat ca fiind circumstanțe

atenuante, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen., văzând și prevederile

art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., art. 76 C. pen, precum

și limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege aplicabile în cazul infracțiunilor

reținute în sarcina inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată

spre minimul special, redusă cu ⅓ ca urmare a aplicării dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen, redusă apoi în temeiul art. 76 C. pen.,

ca efect al reținerii circumstanțelor judiciare atenuante.

Așa fiind, tribunalul a apreciat că, prin

condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. art. 76 C. pen., la pedeapsa

de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută

de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. art. 76 C. pen. și la 7 zile închisoare

pentru comiterea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. art. 74 alin. (1) lit.

a) și lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., scopul pedepsei, astfel cum este definit

de art. 52 C. pen. se poate realiza.

Constatând că infracțiunile comise de inculpat

sunt concurente, în condițiile art. 33 lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor,

potrivit art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 6 ani închisoare.

Cât privește modalitatea de executare,

s-a dispus, față de natura și gravitatea infracțiunii, executarea pedepsei în regim

de detenție, cu interzicerea față de inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

Față de natura infracțiunii, s-a aplicat

față de inculpat și pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen., constând

în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. c) C.

pen. pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen.

Constatând că față de inculpat s-au luat

pe parcursul urmăririi penale măsuri preventive, în temeiul art. 88 C. pen., s-a

dispus deducerea din pedeapsa aplicată a prevenției executate în temeiul ordonanței

de reținere din 28 februarie 2013, de 24 ore precum și a duratei arestării preventive

de la 7 martie 2013 (data punerii în executare a mandatului de arestare) la zi,

respectiv 28 mai 2013.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului.

Cu privire la latura civilă, în cauză s-au

constituit părți civile Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman cu suma de 624,8

RON, reprezentând cheltuieli generate de transportul victimei conform fișei de solicitare

din 18 noiembrie 2012, Spitalul Municipal C. Roșiorii de Vede cu suma de 1.773,33

RON, reprezentând cheltuieli medicale conform F.O. și decontului de cheltuieli aferent,

M.M. (fiul victimei M.I.) cu suma totală de 5.000 RON reprezentând cheltuieli ocazionate

de transportul victimei la unități spitalicești, tratament și îngrijire medicală,

cheltuieli cu înmormântarea, Spitalul Universitar de Urgență București cu suma de

17.533,07 RON reprezentând cheltuieli medicale, inclusiv costul spitalizării și

a intervenției chirurgicale).

În declarația dată în ședința publică din

28 mai 2013 inculpatul a arătat că este de acord să despăgubească părțile civile

constituite în cauză, cu sumele pe care acestea le-au solicitat.

Având în vedere înscrisurile aflate la

dosar și depuse de părțile civile (spitale) în susținerea pretențiilor, dar și celelalte

probatorii administrate, și anume acte medicale, declarații martori, declarații

inculpat, declarație victimă, văzând și principiul disponibilității ce guvernează

procesul civil și aplicabil și în cazul de față în temeiul art. 721 C. proc. civ.,

art. 14 și art. 15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., instanța de fond a admis

acțiunile civile obligând, astfel, inculpatul la plata sumelor solicitate de acestea,

cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman care a solicitat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74-art. 75 C. pen. și

art. 320

1

C. proc. pen., aplicarea amenzii care nu poate fi mai mică

de 200 RON, arătând totodată că sentința este netemeinică sub aspectul individualizării

pedepsei aplicate inculpatului, solicitând aplicarea unor pedepse într-un cuantum

mai ridicat și inculpatul P.M. care a solicitat schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de omor în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., lovituri cauzatoare

de moarte, iar ca și modalitate de executare a pedepsei, a solicitat suspendarea

acesteia sub supraveghere, sau în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei.

Prin decizia penală nr. 206/A din 22 iulie

2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de

către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr.

85 din data de 28 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

S-a desființat, în parte, sentința penală

atacată și, rejudecând în fond a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată în pedepsele

componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a condamnat

pe inculpatul P.M., la pedeapsa închisorii de 10 ani și pedeapsa complementară constând

în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a condamnat

pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a condamnat

pe același inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art.

71 C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit.

b), art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul

P.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a Il-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o durată de 2 ani după

executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., în condițiile art.

71 C. pen.

S-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului

P.M.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului și, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată durata prevenției de 24 ore de la 28 februarie 2013 la 1

martie 2013 și de la 7 martie 2013 la zi.

S-a reținut că în fața primei instanțe,

inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, cauza fiind judecată conform procedurii

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., în baza probelor administrate în

cursul urmăririi penale.

S-a constatat referitor la infracțiunea

de omor, împrejurarea că există legătură de cauzalitate între faptele inculpatului

și decesul victimei, lanțul cauzal nefiind întrerupt, victima încetând din viață

în urma unei complicații survenite ca urmare a traumatismului cranio-cerebral acut

suferit la data săvârșirii faptei, pe fondul vârstei înaintate și slăbiciunii fizice

a victimei, împrejurare pe care însă inculpatul o cunoștea.

Totodată, faptul că victima, după externare,

nu a efectuat investigații medicale suplimentare, recomandate, din cauza lipsei

banilor, nu are relevanță în privința producerii rezultatului, neputându-se aprecia

că victima a contribuit prin propria faptă la intervenirea decesului.

S-a reținut și totala indiferență a inculpatului

față de victimă, în intervalul de timp de la comiterea faptei până la producerea

rezultatului (aproape 60 de zile) acesta neoferind nici un sprijin material victimei,

necesar inclusiv pentru efectuarea unor investigații medicale suplimentare.

S-a apreciat cu privire la încadrarea juridică

a faptei de ucidere a victimei M.I. că nu sunt întemeiate criticile inculpatului,

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare

de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., ci ale celei de omor, având în vedere

criteriile jurisprudențiale privind diferența existentă între infracțiunea de omor,

ce este comisă cu intenție directă ori indirectă, și cea de loviri cauzatoare de

moarte, ce este comisă cu praeterintenție (violențe aplicate cu intenție, rezultatul

mai grav fiind imputabil sub forma culpei).

A avut în vedere obiectul vulnerant folosit

de către inculpat (bâtă, obiect apt de a produce moartea victimei), zona corpului

vizată (cap, torace, zone corporale vulnerabile), precum și intensitatea loviturilor

aplicate (inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu intensitate ridicată, iar ulterior

s-a întors și a continuat să aplice lovituri victimei), însă și vârsta victimei

(persoană de 86 de ani, vulnerabilă); din toate aceste împrejurări constatând că

inculpatul a prevăzut și urmărit să producă moartea victimei prin săvârșirea faptelor,

neputându-se aprecia că rezultatul produs se datorează culpei inculpatului.

S-a apreciat că și în condițiile în care

s-ar admite lipsa intenției directe a inculpatului, există elemente din care rezultă

că acesta a acționat cel puțin cu intenția indirectă de a ucide, având în vedere

că după aplicarea loviturilor a lăsat victima fără ajutor și în imposibilitate de

a părăsi locuința, în urma loviturilor primite, aceasta fiind descoperită după 2

zile de către fiica sa.

Astfel, s-a constatat că în mod corect

a reținut prima instanță forma agravată a infracțiunii de violare de domiciliu,

având în vedere că fapta a fost săvârșită în timpul nopții, de o persoană înarmată.

În privința individualizării judiciare

a pedepselor aplicate, a constatat că prima instanță nu a aplicat în mod corespunzător

dispozițiile art. 72 C. pen., reținând în mod netemeinic și circumstanțe atenuante

în favoarea inculpatului.

Instanța de apel a avut în vedere gravitatea

deosebită a faptelor inculpatului, care a săvârșit cea mai gravă dintre infracțiunile

contra vieții, respectiv omor, pătrunzând fără drept în locuința victimei, distrugând

bunuri ale acesteia. Inculpatul a dat dovadă de lipsa unor repere morale fundamentale

referitoare la valoarea fundamentală apărată de legea penală, viața omului, acționând

în mod hotărât pentru a suprima viața victimei, după o primă serie de lovituri întorcându-se

și aplicând alte lovituri victimei.

De asemenea, a avut are în vedere că victima

era o persoană vulnerabilă, în vârstă de 86 de ani, ce nu era în măsură să se apere

împotriva atacului inculpatului, împrejurare ce agravează și mai mult faptele inculpatului.

S-a constatat că inculpatul a dat dovadă

de dispreț față de viața victimei și ulterior săvârșirii faptei, abandonând-o pe

aceasta în imposibilitate de a cere ajutorul, fiind descoperită abia după două zile,

neoferindu-i nici un ajutor după externare și până la intervenirea decesului, respectiv

un interval de timp de aproximativ 2 luni și că inculpatul, deși a recunoscut formal

săvârșirea faptelor, nu-și asumă rezultatul produs, insistând și în fața instanței

de apel că nu a avut intenția de a ucide victima, ci doar de a-i aplica o corecție.

S-a apreciat că impune a fi aplicate pedepse

în cuantum sporit pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni săvârșite, fiind nevoie

de o perioadă mai mare timp pentru atingerea scopului pedepsei, prevenirea săvârșirii

de infracțiuni, dar și pentru ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă față

de muncă, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Totodată, s-a apreciat că nu se justifică

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit.

c) C. pen. în favoarea inculpatului. Astfel, în privința circumstanței prevăzute

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a constatat că, de fapt, inculpatul a avut

o conduită normală în societate înainte de săvârșirea faptei, fără a ieși cu nimic

în evidență, iar lipsa antecedentelor penale reprezintă de asemenea o stare de normalitate.

S-a apreciat că o atare circumstanță atenuantă,

chiar dacă ar fi justificată, nu este oportun a se reține în cazul unei infracțiuni

de o asemenea gravitate cum este omorul și o conduită chiar foarte bună a autorului

înainte de săvârșirea irrfracțiunii nu poate constitui o atenuare a răspunderii

penale, cu consecința reducerii pedepsei, în cazul unor infracțiuni violente cu

rezultat moartea victimei, instanța de judecată trebuind să uzeze cu multă prudență

de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. într-o atare situație, numai în

împrejurări cu totul excepționale putând fi reținută ca și circumstanță atenuantă.

În privința circumstanței atenuante prevăzute

de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat că în mod greșit a fost reținută

de prima instanță, având în vedere că atitudinea de recunoașterea a inculpatului,

care a primit deja valența cuvenită prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., aceeași împrejurare neputând constitui temei pentru două

reduceri a pedepsei aplicate, având în vedere și practica Înaltei Curți de Casație

și Justiție în materie.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat

că în mod corect prima instanță a obligat inculpatul la plata de daune materiale

către M.M., precum și către unitățile sanitare ce s-au constituit părți civile,

având în vedere că sunt îndeplinite condițiile pentru tragerea la răspundere civilă

a inculpatului, acesta achiesând de altfel la pretențiile părților civile.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

inculpatul P.M., a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de dispozițiile art. 183 C. pen., având în vedere că nu a acționat cu

intenție și, în temeiul aceluiași caz de casare, a mai solicitat reindividualizarea

pedepsei solicitând aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., cu consecința reducerii

pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpatul

P.M. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

din

același cod.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la

data de 22 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii

nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație

în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Se constată că dintre cazurile de casare

abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situație în care criticile

circumscrise de recurentul P.M. acestor prevederi legale, schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen. în

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., nu mai pot face obiectul examinării

de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la

motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Celelalte critici ale recurentului se referă

la netemeinicia pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la mijloacele

de individualizare a pedepsei.

O astfel de analiză se putea realiza anterior

modificării dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013,

prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară

legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În actuala reglementare, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat și prevede că hotărârea este supusă casării

doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege

(nelegale).

Nefiind posibilă individualizarea pedepsei

prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ci numai

verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează

între limitele minime și maxime prevăzute de textul mcriminator, Înalta Curte constată

că motivele invocate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., din actuala

reglementare.

În consecință, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr.

206/A din 22 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28 februarie

2013 la 1 martie 2013 și de la 7 martie 2013 la 10 decembrie 2013.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 206/A din 22 iulie 2013 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 28 februarie 2013 la 1 martie 2013

și de la 7 martie 2013 la 10 decembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 10

decembrie 2013.