ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1072/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamanta A.E. a solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului Constanța să emită dispoziție motivată cu privire la notificarea nr. 6998/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 40 situat în Constanța, ce i-a fost preluat cu plată de către stat, în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 370 din 18 august 1986. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat mai multe notificări prin intermediul executorului judecătoresc, la care nu a primit nici un răspuns, deși pârâtul avea obligația să le soluționeze în termen de 60 de zile, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1170 din 24 octombrie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din legea de reparație pot fi depuse până la data soluționării notificării. Pe de altă parte, art. 23.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calității de moștenitor, se depun numai în copii legalizate sau certificate. Cum reclamanta nu a probat că ar fi depus înscrisurile doveditoare în copii legalizate sau certificate, în chiar cuprinsul notificării arătând că depune copii simple și că documentația va fi completată ulterior, tribunalul a dispus respingerea acțiunii.

Prin decizia nr. 42/C din 11 februarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința apelată și a obligat pârâtul să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea nr. 6998/2001. Instanța de apel a reținut în considerentele sale că, pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001, exprimată în caracterul profund reparatoriu, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe calea notificării să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul, i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar dacă i se refuză un atare drept.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia recurată arătând că termenul de 60 de zile instituit de lege pentru soluționarea notificării nu începe să curgă decât de la momentul la care dosarul cuprinzând notificarea este complet. Or, dacă în dosar nu sunt depuse acte datorită culpei reclamantei, nu se poate reține că este vorba de un refuz nejustificat de a soluționa notificarea sau de o tergiversare sine die a acesteia. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond.

A nalizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Reclamanta a înregistrat la Primăria Municipiului Constanța notificarea nr. 6998/2001, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, precum și înscrisurile pe care le consideră doveditoare în ce privește pretențiile sale privind restituirea în natură a apartamentului nr. 40 situat în Constanța, ce i-a fost preluat cu plată de stat în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 370 din 18 august 1986. Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, persoana deținătoare notificată este obligată ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, dup caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție sau decizie motivată asupra cererii de restituire formulată prin notificare.

Expirarea termenului imperativ de 60 de zile conferă notificatorului legitimarea de a se adresa instanței judecătorești pentru a obține obligarea unității deținătoare a imobilului la soluționarea notificării, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate. Termenul se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse, comunică notificatorului, în scris, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. În cauză, nu există nici o dovadă că recurentul a solicitat intimatei completarea dosarului, astfel că este culpabil de depășirea termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de lege.

Pasivitatea recurentului în soluționarea notificării și depășirea termenului rezonabil soluționării oricărei cereri adresată autorităților reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al intimatei enunțat și prin art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe de altă, parte, nu există niciun temei legal pentru care, considerând că actele depuse de reclamantă nu sunt adecvate sau suficiente, pârâtul să refuze sine die soluționarea notificării și eventualul control ulterior al instanței de judecată cu privire la temeinicia și legalitatea dispoziției sau deciziei emise. Prin urmare, chiar în situația nedepunerii de către reclamantă a tuturor actelor considerate necesare de către pârât, soluția de obligare a acestuia la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate este în concordanță cu legea.

Față de considerentele ce preced, care suplinesc, în parte, motivarea instanței de apel, Înalta Curte apreciază că această instanță a interpretat corect dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001. Așa fiind, recursul pârâtului apare ca nefondat și va fi respins ca atare, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 42/R din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.