ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9179/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9179/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului

de față, reține următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 22 ianuarie 2007 reclamanta

C.A.I. a formulat o contestație împotriva deciziei nr. 6 emisă de Universitatea

„Alexandru Ioan Cuza” din Iași privind modul de soluționare a notificării nr. 2274/2001,

pentru restituirea în natură a suprafeței de teren de 16.274 mp situată în

Iași.

Tribunalul

Iași prin sentința civilă nr. 490 din 31 martie 2008 a respins contestația. În

motivarea acestei soluții s-au reținut, în esență, următoarele:

Universitatea

„Alexandru Ioan Cuza”, sesizată cu notificarea nr. 2274/2001 a respins cererea

de restituire în natură a terenului în suprafață de 16.274 mp deoarece pe

acesta se află o parte din ansamblul denumit „Auditoriu” precum și alei și

teren ce aparține Grădinii Botanice, declarată arie protejată.

În

acest context s-a propus prin decizie acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale pentru suprafața de teren solicitată.

Dr.

G.C. autorul reclamantei a cumpărat proprietatea vila Anny, cu o suprafață de

circa 5 ha. Prin contract de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 2667 din 18

iulie 1919.

Proprietatea

lui S.C., urmare decesului acestuia, a fost adjudecată de numita P.E., prin

ordonanță de adjudecare nr. 1209/1993. La pct. 1 din ordonanța de adjudecare,

proprietatea via în comuna Copou, plasa Codru, Județul Iași este descrisă ca

având circa 2 ha pe care se află o casă de zid cu atenanse și învecinându-se cu

la Sud, cu drumul satului Copou la nord, cu proprietatea soților G. la est și

cu proprietatea Institutului Agricol Iași la vest.

Din

procesul-verbal din 1 octombrie 1952 încheiat cu prilejul predării fostei

proprietăți „P.E.”, cedată statului, rezultă că 2,60 ha se compuneau din 1 ha

livadă, 1 ha arabil și 0,60 ha fâneață și grădină.

Din

totalul de 2,60 ha cedați statului, Universitatea Al.I.Cuza Iași deține o

suprafață de 18.003 mp afectată de amenajări de utilitate publică.

S-a

reținut că acest teren a fost inclus într-o suprafață de teren scoasă din

circuitul civil printr-o decizie a Consiliului executiv al Sfatului Popula al

regiunii Iași (nr. 995 din 21 noiembrie 1962) ca fiind necesară pentru

reamenajarea și extinderea Grădinii Botanici a Universității.

S-a

mai reținut că terenul solicitat face parte din Parcul Dentrologic „Grădina

Botanică” Iași, amenajare declarată arie protejată cu statut de rezervație

naturală prin Hotărârea nr. 8/1996 a Consiliului Județean Iași. Pe acest teren

sunt amenajate alei (1197,70 mp) și un ansamblu arhitectural din calcar de

Repedea „Auditoriu” (143,72 mp). Ansamblul are 16 coloane de tip roman de 2,5 m

înălțime și care delimitează un pentagon de circa 150 mp și bazin de apă de

19,10 mp.

În

subsolul terenului se află conducte de apă, instalații de scurgerea apei,

instalații pentru un sistem de irigații, cabluri electrice pentru iluminatul

aleilor din parc.

În

conformitate cu constatările experților și cu prevederile punctului 10.3 din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că terenul în

discuție nu este teren liber în sensul Legii nr. 10/2001 pentru a putea fi

restituit în natură ci se încadrează în dispozițiile art. 10 alin. (2) și (10)

din lege.

Instanța

a mai avut în vedere la pronunțarea soluției dispozițiile art. 6 din Legea nr. 137/1995

modificată de Legea nr. 294/2003 și în acest context a apreciat că terenul

solicitat, ce face obiectul contestației, contribuie la asigurarea unei

calități ambietale și de mediu, deci apt să beneficieze de o protecție sporită

și prin urmare, exclus de la restituirea în natură.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței de fond a fost judecat de Curtea de

Apel Târgu Mureș, urmare strămutării cauzei la această instanță, dispusă prin

Încheierea 153 din 13 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea

de Apel Târgu Mureș prin decizia 37/A din 17 martie 2009 a respins apelul ca

nefondat și a obligat-o pe apelantă la 248,30 lei cheltuieli de judecată către

intimata pârâtă.

Curtea

de apel a reținut în motivarea soluției că imobilul în litigiu a fost preluat printr-o

„cedare” rezultatul unei constrângeri de natură politică la care au fost supuși

antecesorii reclamantei, fiind astfel incidente dispozițiile art. 2 lit. h) din

Legea nr. 10/2001.

S-a

apreciat că în mod temeinic instanța de fond a concluzionat, după analiza unui

vast probatoriu, că restituirea în natură nu este posibilă în contextul în care

sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 10 alin. (2) și (10) și art. 26 din

Legea nr. 10/2001.

S-a

constatat că s-a reținut în mod just că, urmare amenajărilor efectuate, în

prezent terenul în litigiu are alei însumând o suprafață de 1197 mp, un

ansamblu arhitectural „auditoriu” de 143 mp (16 coloane de calcar și un bazin

de apă de 19 mp) și este traversat în subteran de cabluri electrice și conducte

de apă deservind funcțiunea normală a grădinii botanice care cuprinde specii

rare, plante ornamentale din țară și străinătate. Acest din urmă aspect rezultă

fără echivoc din adresa nr. 845/2004 emisă de pârâtă.

S-a

constatat în mod egal că trimiterile făcute de instanța de fond la dispozițiile

legii mediului sunt legale și pertinente cauzei. Sub acest aspect instanța de

apel a constatat că prin O.U.G. nr. 195/2005 dată în implementarea acquis-ului

comunitar, s-au prevăzut principiile care guvernează întreaga activitate de

protejare a mediului și care trasează direcțiile de reglementare a

activităților economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile

și elementele care vizează interesul public, obiective pentru atingerea cărora

s-a prevăzut ca interzisă schimbarea destinației terenurilor existente în

planurile urbanistice cu afectarea spațiului verde.

Împotriva

acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut de

lege.

Decizia

a fost atacată pentru nelegalitate invocându-se în drept motivele prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Sub

aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 s-au criticat mai multe aspecte

care se circumscriu împrejurării că instanța de apel s-a rezumat la preluarea

considerentelor instanței de fond străină de realitatea faptică și nu s-a

observat că în expertiză nu sunt evidențiate construcțiile cu caracter

definitiv decât spre frontul stradal deci în afara terenului solicitat; că

terenul nu este traversat în subteran de conducte principale ci secundare care

nu aparțin de RA J.A.C. Iași; că în rapoartele prezentate nu se menționează

unde exact sunt situate speciile rare și pe ce arie sunt acestea plantate,

memoriul întocmit de SC G. SRL fiind un act cu caracter extrajudiciar și

neștiințific atestat în acest sens chiar de pârâtă, iar afirmațiile că plantele

rare se află pe teren au fost făcute exclusiv de Grădina Botanică fără prezentarea

de acte științifice care să ateste realitatea acelor susțineri.

S-a

mai arătat că ansamblul „auditoriu” nu are caracterul unei construcții fixe și

nu este specifică unei grădini botanice și cu atât mai puțin pot fi calificate

drept construcție un bust al profesorului Dr. E.T., 17 bănci și 50 de scaune. S-a

semnalat contradicție între reținerile instanței de apel referitoare la

ocuparea unei suprafețe de 18.003 mp, deși se arată că este ocupată cu alei și

cu ansamblul Auditoriu numai o suprafață de 12,82 mp, în rest pe terenul rămas

liber fiind diferite plantații ornamentale cu specii din diferite regiuni ale

țării și din străinătate.

S-a

criticat ca străină de natura cauzei reținerea incidenței art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 care se referă la construcții autorizate pe terenul preluat

abuziv și care și în această situație face posibilă restituirea în natură a

suprafeței neafectată de aceste construcții.

Ca

urmare s-a criticat faptul că instanța nu a stabilit măsuri reparatorii numai

pentru suprafețele de teren pe care se află auditoriul și bustul urmând ca pentru

restul terenului să se dispună restituirea în natură.

S-a

arătat că nici dispozițiile din Legea nr. 10/2001 nu condiționează restituirea

în natură de alte situații decât cele prevăzute de art. 10 alin. (2) și (8) din

Legea nr. 10/2001 iar împrejurarea că terenul face parte dintr-un parc dendrologic

- grădină botanică, sunt argumente străine de natura pricinii și mai ales de

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai

susținut că hotărârea 8/1996 emisă de Consiliul Județean e lovită de nulitate

în condițiile în care art. 21 alin. (5) Legea nr. 10/2001 prevede această

sancțiune pentru actele emise (inclusiv schimbarea destinației) până la

soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare.

S-a mai

criticat ignorarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2009 pentru

situația imobilelor din anexa 2 lit. a) care permite restituirea în natură a

imobilelor afectate exclusiv interesul public, cu obligația din partea foștilor

proprietari sau moștenitorii acestora de a menține afectațiunea pe o perioadă

de până la 5 ani de la emiterea deciziei pentru imobilele arătate la pct. 1 și

2 din anexa 2 lit. a).

Sub

aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a criticat

decizia pentru încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 10/2001; art. 1 alin. (1);

art. 7 alin. (1) și (2); art. 9; art. 10 alin. (3).

S-a

susținut greșita aplicare a art. 16 din Legea nr. 137/1995 și a Legii nr. 294/2003.

S-a mai arătat că judecătorii nu au observat că prin O.U.G. nr. 91/2002 au fost

abrogate în întregime ambele legi menționate Legea nr. 137/1995 și Legea nr. 294/2003

pentru aprobarea O.U.G. nr. 91/2002, instanța întemeindu-se pe dispozițiile

care nu se mai aplică din 1995.

O.U.G.

nr. 195/2005 pentru protecția mediului, nu exceptează terenurile cu

caracteristicile celui în litigiu sau aparținând vreunei instituții de

învățământ de la restituirea în natură și nici nu ar putea stabili astfel de

măsuri peste prevederile Legii nr. 10/2001 ci prevedea doar măsuri de protecție

a mediului, pe care, în condițiile restituirii terenului în natură, și

reclamanta le poate respecta, în virtutea obligațiilor stabilite pentru o

perioadă de 5 ani de Legea nr. 10/2001.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate în justificarea motivelor de

recurs indicate Înalta Curte constată că aceasta este legală, recursul urmând a

fi respins pentru considerentele ce succed.

Motivarea

deciziei atacate nu este nici străină de natura cauzei și nici contradictorie.

Instanțele

au analizat materialul probatoriu administrat în cauză – amplu, după cum

observă instanța de apel – reținând corect situația de fapt, situație care

dealtfel nu a fost contestată de reclamantă și anume că terenul se află pe o

parte din teritoriul grădinii botanice în care se găsesc și un ansamblu arhitectural

„Auditoriu”, alei, bănci, un bust al profesorului E.P. precum și diferite

plantații.

Ca

urmare, afectațiunea terenului – grădină botanică și parc dendrologic cu regim

de rezervație naturală este recunoscută atât de pârâtă cât și de reclamantă.

Comentariile

făcute de reclamanta recurentă în sensul că nu s-ar fi dovedit existența unor

specii rare, și amplasarea acestora pe suprafața terenului solicitat este

lipsită de relevanță față de împrejurarea că nu se pune în discuție gradul și

valoarea Grădinii Botanice, ci numai natura afectațiunii.

De

altfel este de remarcat că probele administrate au relevat o atare existență și

nelocalizarea lor faptică e de asemenea nerelevantă câtă vreme afirmația

existenței speciilor rare se referă la plantele din Grădina Botanică din Iași iar

reclamanta-recurentă nu s-a înscris în fals împotriva documentelor criticate și

nici nu a produs probe contrare.

Critica

referitoare la natura conductelor (secundare și nu principale) care sunt

folosite de pârâtă este și ea irelevantă sub aspectul afectațiunii terenului în

discuție.

Susținerea

că este nulă hotărârea Consiliului Județean prin care s-a schimbat natura

juridică a terenului, și anume, teren cu afectație publică din 1995 în raport

de dispozițiile Legii nr. 10/2001 care sancționează cu nulitatea asemenea acte

nu se poate primi având în vedere că această lege apărută la 6 ani după

hotărârea Consiliului Județean, nu retroactivează.

De

altfel sancțiunea prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se

referă la imobile notificate or în 1995 nu exista noțiunea de instituție

notificată sub regimul prevăzut de Legea nr. 10 care a apărut mai târziu, în

anul 2001.

Nici

critica referitoare la contradicția în termeni a considerentelor referitoare la

reținerea unei suprafețe ocupate cu construcții (alei, monumente, adică 1140 mp

din 18.003 mp) pentru restul fiind teren liber nu se poate primi câtă vreme

instanțele au apreciat că în ansamblul sau terenul solicitat nu se poate primi

câtă vreme instanțele au apreciat că în ansamblul său, terenul solicitat nu se

poate restitui în natură fiind vorba despre suprafața terenului în Grădina

Botanică din Iași, compusă faptic - conform concluziilor expertizei (text și

planșe) și înscrisurilor provenite de la diverse autorități – din alei,

ansamblu arhitectural și plantații diverse, proprii unei asemenea destinații.

Terenul

rămas liber, în accepțiunea legii nu este în toate cazurile un teren neafectat

de construcții ci un teren liber de orice altă afectațiune cum nu este cazul în

speță, spațiile verzi dintre alei care formează „corpul” grădinii botanice

neputând fi interpretate ca fiind „suprafețe libere”.

Celelalte

comentarii asupra probelor și valorii acestora neîncradându-se în nici-unul din

motivele de recurs prevăzute restrictiv de art. 304 C. proc. civ. nu s-a intrat

în analiza lor.

Nici

critica referitoare la greșita aplicare și interpretare a legii nu se poate

reține ca motiv de recurs invocat (pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.).

Legea

nr. 10/2001 a fost corect aplicată.

Art. 1

alin. (1) consacră regula restituirii în natură de la care există excepții. Instanța

a constatat că nu se poate restitui în natură terenul pretins, situația dedusă

judecății încadrându-se în dispozițiile art. 26 alin. (1) din lege.

Analiza

făcută de instanță (și de unitatea deținătoare) a relevat că imobilul nu se

afla în nici una din situațiile prevăzute de art. 10 care să îndritue partea la

a primi în natură tot sau în parte din teren.

De

remarcat că potrivit art. 10 alin. (5) se restituie în natură și terenurile pe

care, ulterior preluării abuzive s-au edificat construcții autorizate (or în

cauză din 1962 s-a autorizat că terenul să fie preluat de Universitatea Iași

pentru extinderea grădinii botanice, și o atare amenajare fiind în sens larg o

construcție), care nu mai sunt necesare unității deținătoare (situație

nedovedită în cauză, din contră s-a probat utilitatea grădinii botanice atât

pentru activitatea instituției pârâte cât și pentru interesul public).

Instanța

a apreciat corect că art. 10 alin. (2) se aplică pentru individualizarea

măsurii reparatorii sub forma despăgubirilor cu constatarea că întregul teren

se află pe teritoriul grădinii botanice și care nu se poate considera teren

liber pentru a putea aplica și măsura restituirii parțiale în natură.

Art. 7

alin. (1) instituie regula restituirii în natură care de asemenea nu a fost

încălcată deoarece s-au aplicat dispozițiile legii cât privește restituirea

prin echivalent. Persoana îndreptățită poate opta pentru măsuri reparatorii

prin echivalent în situațiile expres prevăzute de lege, printre acestea fiind

și cele referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a imobilului

potrivit situațiilor prevăzute de art. 10 din lege. Art. 9 instituie de

asemenea regula generală de restituire în natură pentru situațiile în care o

atare restituire este posibilă adică în condițiile legii.

Art. 10

alin. (3) referitor la restituirea în natură a construcțiilor ușoare și

demontabile nu este aplicabil în speță asupra unui teren afectat de o amenajare

care compune o grădină botanică.

Cât

privește greșita aplicare a dispozițiilor referitoare la legea mediului critica

cu privire la întemeierea hotărârii pe dispoziții abrogate este întemeiată.

Într-adevăr

Legea nr. 137/1997 legea protecției mediului a fost abrogată prin O.U.G. nr.

195/2005 la 29 ianuarie 2006 și implicit Legea nr. 294/2003 privind aprobarea

O.U.G. nr. 91/2002 pentru modificarea și completarea legii protecției mediului

nr. 137/1995.

Sub

acest aspect trimiterea la dispozițiile din Legea nr. 137/1995 – din

considerentele sentinței instanței de fond – este nelegală, deoarece aceasta a

fost abrogată în mod expres prin art. 105 din O.U.G. nr. 195/2005 iar la

momentul pronunțării sentinței 490 din 31 martie 2008, reglementările

referitoare la mediu se aflau în noua reglementare O.U.G. nr. 195/2005.

Curtea

de apel face aceeași eroare când se referă la dispozițiile acestei legi după ce

indică și dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, în

vigoare din 29 ianuarie 2006 (aprobată prin Legea nr. 265/2006 la 9 iulie 2006).

Instanțele

referindu-se greșit la Legea nr. 137/1997 (abrogată) au avut în vedere

obligațiile și responsabilitățile stabilite în sarcina autorităților

administrative publice centrale și locale precum și a tuturor persoanelor

fizice și publice cât privește protecția mediului obligații care nu au dispărut

odată cu abrogarea acestei legi, noile reglementări instituite prin O.U.G. nr.

195/2005 privind protecția mediului reglementarea actuală în vigoare preluând

această obligație (art. 6 din O.U.G. nr. 195/2005).

Ca

urmare referirea la o lege abrogată câtă vreme privește o măsură conservată și

de noua reglementare (chiar în același articol) nu este de natură să atragă

modificarea soluției instanței dacă norma avută în vedere la pronunțarea

soluției nu a fost modificată sau schimbată de reglementarea în vigoare.

De

altfel este de remarcat că soluția dată în cauză s-a impus având în vedere

textele mai sus analizate, incidente, din Legea nr. 10/2001.

Referirea

la textele din legea protecției mediului fiind de natură a argumenta conformitatea

soluției impuse prin aplicarea legii speciale și din perspectiva unor

dispoziții legale menite să stabilească responsabilități cât privește protecția

mediului, având în vedere că în cauză obiectul restituirii îl constituie un

teren situat pe suprafața grădinii botanice a orașului Iași.

Cu

această corecție care se impune a fi făcută în considerentele deciziei atacată,

- constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., sub aspectele invocate și văzând dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A.I. împotriva deciziei nr. 37A

din 17 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 noiembrie 2009.