ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 807/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 21 februarie 2006,

sub nr. 6690/3/2006, reclamanții B.M., A.L. și B.R.L., în contradictoriu cu Consiliul

General al Municipiului București, au solicitat retrocedarea imobilului situat în

București, compus din teren în suprafață de 212 mp și construcția edificată pe aceasta,

compusă din două camere, hol, bucătărie, două marchize și toaletă exterioară.

În motivarea cererii se arată

că imobilul a aparținut autoarei B.E., decedată la 15 martie 1995. Acest imobil

a fost expropriat conform Decretului nr. 129/1989 în vederea demolării, însă datorită

schimbării regimului politic, nu a mai fost utilizat scopului pentru care a fost

preluat și nici nu s-a mai făcut nici o altă declarare de utilitate publică, motiv

pentru care se solicită în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 retrocedarea în

natură.

Tribunalul București prin sentința

civilă nr. 1211 din 8 octombrie 2007 a admis acțiunea, a obligat pârâtul să retrocedeze

reclamanților imobilul compus din teren în suprafață de 212 mp și construcție, situate

în București, sector 5.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că imobilul în litigiu a aparținut autoarei reclamanților, a fost expropriat potrivit

Decretului nr. 129/1989, însă nu a fost preluat efectiv și nici demolat iar actualmente

se găsește în evidențele fiscale tot în rolul reclamanților.

Potrivit dispozițiilor art. 35

din Legea nr. 33/1994, dacă imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen

de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, foștii

proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de

utilitate publică, iar în cauză s-a făcut dovada faptului că imobilul expropriat

nu a fost preluat efectiv de la fostul proprietar, că acesta nu a fost utilizat

în termen de un an potrivit scopului pentru care a fost expropriat, motiv pentru

care s-a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei,

arătând că în mod greșit s-a apreciat ca fiind admisibilă acțiunea reclamanților

de retrocedare a imobilului expropriat, invocând ca temei de drept incidența dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994, având în vedere că potrivit deciziei în interesul

Legii nr. 53 din 4 iunie 2007, retrocedările întemeiate pe prevederile Legii nr.

33/1994 sunt inadmisibile în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr.

213/1998 raportat la art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, a respins apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei s-a

reținut că excepția inadmisibilității invocată de apelant este nefondată. Având

în vedere temeiul juridic – Legea nr. 33/1994, într-adevăr, în cauză, dat fiind

obiectul material al dreptului de proprietate, respectiv imobilul expropriat, devine

aplicabilă Decizia nr. 53/2007 pronunțată în interesul legii, care este obligatorie.

Dar, tot în cadrul deciziei menționate se atestă că procedura Legii nr. 33/1994

este accesibilă totuși, persoanelor care, din motive independente de voința lor,

nu au putut în termenele legale, să utilizeze procedura Legii nr. 10/2001, iar reclamanții

se află chiar în această situație de excepție pentru că au aflat despre nevalabilitatea

titlului lor de proprietate în anul 2004, când au întâmpinat dificultăți la Oficiul

de Carte Funciară.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâtul invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Reclamantul critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii. Situația de excepție prevăzută de Decizia în interesul legii nu-și

găsește aplicabilitate în speța supusă analizei, respectiv a existenței unor motive

independente de voința intimaților-reclamanți, datorită cărora nu ar fi putut în

termenele legale să uzeze de procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.

- Având în vedere temeiul de

drept invocat de către reclamanți, respectiv art. 35 din Legea nr. 33/1994, cererea

de chemare în judecată este inadmisibilă în raport de Decizia în interesul legii.

- Probatoriul administrat în

cauză nu dovedește existența unor motive independente reclamanților, care să-i fi

împiedicat pe aceștia să utilizeze procedura administrativă prevăzută de Legea nr.

10/2001.

Examinând criticile formulate

prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Reclamanții prin demersul judiciar

au solicitat în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, retrocedarea imobilelor teren

și construcție situate în București, expropriate prin Decretul nr. 129/1989.

Prin decizia nr. 53 din 4 iunie

2007, Înalta Curte a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se

aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

iar conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept

judecate este obligatorie pentru instanțe.

Cum, în speța supusă analizei

s-a făcut dovada necontestat că imobilele au trecut în proprietatea statului prin

expropriere, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cerere privind restituirea

bunurilor nu se putea soluționa decât în conformitate cu dispozițiile acestei legi

speciale care, în art.11, reglementează restituirea imobilelor expropriate și pentru

ipoteza în care imobilul nu a fost folosit pentru scopul de utilitate publică ce

a stat la baza preluării.

Legea nr. 10/2001 stabilește

o procedură prealabilă obligatorie, iar reclamantul nu a dovedit parcurgerea acestei

proceduri în termenul prevăzut de lege.

De aceea reclamanții nu pot solicita

instanței restituirea bunurilor în baza Legii nr. 33/1994.

Legea nr. 10/2001 este o lege

specială, reparatorie și se aplică prioritar în raport cu dispozițiile Legii nr.

33/1994.

Argumentele instanței de apel,

în sensul că reclamanții au aflat despre nevalabilitatea titlului lor abia în anul

2004, sunt contrazise de susținerile constante ale reclamanților care și prin întâmpinarea

depusă în calea de atac a recursului, au arătat că aveau cunoștință de dispozițiile

Legii nr. 10/2001 și chiar s-au orientat să formuleze notificare în acest sens.

Deci, în speța supusă analizei

erau incidente dispozițiile date prin decizia în interesul Legii nr. 53 din 4 iunie

2007.

Pentru considerentele sus arătate,

Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., va casa ambele hotărâri și pe fond

va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul

București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 61 A din 02 februarie

2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și familie.

Casează decizia atacată precum și sentința

civilă nr. 1211 din 08 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, și în rejudecare respinge acțiunea formulată de reclamanții B.M.,

A.L. și B.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.