ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 807/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 21 februarie 2006, sub nr. 6690/3/2006, reclamanții B.M., A.L. și B.R.L., în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, au solicitat retrocedarea imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 212 mp și construcția edificată pe aceasta, compusă din două camere, hol, bucătărie, două marchize și toaletă exterioară. În motivarea cererii se arată că imobilul a aparținut autoarei B.E., decedată la 15 martie 1995. Acest imobil a fost expropriat conform Decretului nr. 129/1989 în vederea demolării, însă datorită schimbării regimului politic, nu a mai fost utilizat scopului pentru care a fost preluat și nici nu s-a mai făcut nici o altă declarare de utilitate publică, motiv pentru care se solicită în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 retrocedarea în natură.

Tribunalul București prin sentința civilă nr. 1211 din 8 octombrie 2007 a admis acțiunea, a obligat pârâtul să retrocedeze reclamanților imobilul compus din teren în suprafață de 212 mp și construcție, situate în București, sector 5. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că imobilul în litigiu a aparținut autoarei reclamanților, a fost expropriat potrivit Decretului nr. 129/1989, însă nu a fost preluat efectiv și nici demolat iar actualmente se găsește în evidențele fiscale tot în rolul reclamanților.

Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică, iar în cauză s-a făcut dovada faptului că imobilul expropriat nu a fost preluat efectiv de la fostul proprietar, că acesta nu a fost utilizat în termen de un an potrivit scopului pentru care a fost expropriat, motiv pentru care s-a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, arătând că în mod greșit s-a apreciat ca fiind admisibilă acțiunea reclamanților de retrocedare a imobilului expropriat, invocând ca temei de drept incidența dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, având în vedere că potrivit deciziei în interesul Legii nr. 53 din 4 iunie 2007, retrocedările întemeiate pe prevederile Legii nr. 33/1994 sunt inadmisibile în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 11 din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelul ca nefondat. În considerentele deciziei s-a reținut că excepția inadmisibilității invocată de apelant este nefondată.

Având în vedere temeiul juridic – Legea nr. 33/1994, într-adevăr, în cauză, dat fiind obiectul material al dreptului de proprietate, respectiv imobilul expropriat, devine aplicabilă Decizia nr. 53/2007 pronunțată în interesul legii, care este obligatorie. Dar, tot în cadrul deciziei menționate se atestă că procedura Legii nr. 33/1994 este accesibilă totuși, persoanelor care, din motive independente de voința lor, nu au putut în termenele legale, să utilizeze procedura Legii nr. 10/2001, iar reclamanții se află chiar în această situație de excepție pentru că au aflat despre nevalabilitatea titlului lor de proprietate în anul 2004, când au întâmpinat dificultăți la Oficiul de Carte Funciară. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Reclamantul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Situația de excepție prevăzută de Decizia în interesul legii nu-și găsește aplicabilitate în speța supusă analizei, respectiv a existenței unor motive independente de voința intimaților-reclamanți, datorită cărora nu ar fi putut în termenele legale să uzeze de procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. - Având în vedere temeiul de drept invocat de către reclamanți, respectiv art. 35 din Legea nr. 33/1994, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă în raport de Decizia în interesul legii. - Probatoriul administrat în cauză nu dovedește existența unor motive independente reclamanților, care să-i fi împiedicat pe aceștia să utilizeze procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele: Reclamanții prin demersul judiciar au solicitat în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, retrocedarea imobilelor teren și construcție situate în București, expropriate prin Decretul nr. 129/1989. Prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Cum, în speța supusă analizei s-a făcut dovada necontestat că imobilele au trecut în proprietatea statului prin expropriere, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cerere privind restituirea bunurilor nu se putea soluționa decât în conformitate cu dispozițiile acestei legi speciale care, în art.11, reglementează restituirea imobilelor expropriate și pentru ipoteza în care imobilul nu a fost folosit pentru scopul de utilitate publică ce a stat la baza preluării. Legea nr. 10/2001 stabilește o procedură prealabilă obligatorie, iar reclamantul nu a dovedit parcurgerea acestei proceduri în termenul prevăzut de lege. De aceea reclamanții nu pot solicita instanței restituirea bunurilor în baza Legii nr. 33/1994.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială, reparatorie și se aplică prioritar în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994. Argumentele instanței de apel, în sensul că reclamanții au aflat despre nevalabilitatea titlului lor abia în anul 2004, sunt contrazise de susținerile constante ale reclamanților care și prin întâmpinarea depusă în calea de atac a recursului, au arătat că aveau cunoștință de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și chiar s-au orientat să formuleze notificare în acest sens. Deci, în speța supusă analizei erau incidente dispozițiile date prin decizia în interesul Legii nr. 53 din 4 iunie 2007. Pentru considerentele sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., va casa ambele hotărâri și pe fond va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 61 A din 02 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 1211 din 08 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și în rejudecare respinge acțiunea formulată de reclamanții B.M., A.L. și B.R.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.