ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3781/2010

Asupra cauzei de față, din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Reclamantul D.N.C. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA solicitând să fie obligată aceasta să îi elibereze o adeverință privind activitatea desfășurată de el în grupa a II a de muncă, în procent de 100%. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 6746 din 3 noiembrie 2008 a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la eliberarea adeverinței din care să rezulte dacă reclamantul a beneficiat de grupa a II a de muncă în perioada 15 martie 1965-31 martie 1966. Reclamantul a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale din sentință, în sensul în care, deși i s-a admis acțiunea, instanța nu a precizat că a lucrat în procent de 100% în grupa a II a de muncă.

Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință din 23 martie 2009 a respins această cerere. Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 5035R din 07 iulie 2009, a respins ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant D.N.C., împotriva încheierii anterior menționate. În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut, în raport de dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., că textul legal mai sus menționat, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, vizează erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.

Ca urmare, legea are în vedere numai erorile materiale de fapt, și nu și erorile de judecată, de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale. Or, în speță, recurentul-reclamant, deși invocă existența unei erori materiale, își exprimă, de fapt, nemulțumirea cu privire la modul în care instanța de fond a soluționat cererea sa de chemare în judecată, privind eliberarea adeverinței pe care a solicitat-o în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. (5) C. muncii. Nefiind vorba despre o eroare de fapt susceptibilă de a fi îndreptată în condițiile art.2 81 C. proc.

civ., ci despre chestiuni de fond ce țin de interpretarea dispozițiilor Codului muncii (Legea nr. 53/2003), Curtea a apreciat că ar putea fi valorificate criticile recurentului-reclamant numai prin exercitarea căilor legale de atac, în speță, pe calea recursului pe care acesta, eventual, acesta l-ar declara, în termenul legal, împotriva sentinței civile nr. 6746 din data de 03 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul 17042/3/LM2008, de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare reclamantul D.N.C., întemeiată pe dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 6242R din 4 noiembrie 2009 a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de reclamant.

Curtea a reținut că motivele invocate de contestator nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare, care este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. și că, în speță, nici una dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Împotriva deciziei, date în contestație în anulare, a formulat recurs reclamantul D.N.C. întemeiat în drept pe dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. și formulând critici care exprimă nemulțumirea sa pe fondul cauzei.

Înalta Curte la termenul de judecată din data 17 iunie 2010, învestită fiind cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, pe care o găsește incidentă speței, pentru următoarele considerente: O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În cauza de față se rețin dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu zisă, în fond sau recurs. În speța supusă analizei, hotărârea atacată cu recurs, rezolvând o contestație în anulare, contra unei decizii, date în recurs, este irevocabilă ca și hotărârea atacată, în conformitate cu art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. Având în vedere această împrejurare și față de dispozițiile legale mai sus menționate, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins, pentru că, așa cum prevăd dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale. De altfel, această concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui “recurs la recurs”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.N.C. împotriva deciziei nr. 6242 R din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.