ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3781/2010

Asupra cauzei de față, din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Reclamantul D.N.C. a chemat în

judecată pe pârâta SC M. SA solicitând să fie obligată aceasta să îi elibereze

o adeverință privind activitatea desfășurată de el în grupa a II a de muncă, în

procent de 100%.

Învestit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin sentința civilă nr. 6746 din 3 noiembrie 2008 a admis acțiunea

reclamantului și a obligat pârâta la eliberarea adeverinței din care să rezulte

dacă reclamantul a beneficiat de grupa a II a de muncă în perioada 15 martie 1965-31

martie 1966.

Reclamantul a formulat o cerere de

îndreptare a erorii materiale din sentință, în sensul în care, deși i s-a admis

acțiunea, instanța nu a precizat că a lucrat în procent de 100% în grupa a II a

de muncă.

Tribunalul București, secția a VIII

a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință din 23

martie 2009 a respins această cerere.

Curtea de Apel București, secția a

VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

decizia civilă nr. 5035R din 07 iulie 2009, a respins ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant D.N.C., împotriva încheierii anterior menționate.

În motivarea deciziei, instanța de recurs a

reținut, în raport de dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., că textul

legal mai sus menționat, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000,

vizează erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile

părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri

sau încheieri.

Ca urmare, legea are în vedere numai

erorile materiale de fapt, și nu și erorile de judecată, de apreciere a

probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Or, în speță, recurentul-reclamant, deși invocă

existența unei erori materiale, își exprimă, de fapt, nemulțumirea cu privire

la modul în care instanța de fond a soluționat cererea sa de chemare în

judecată, privind eliberarea adeverinței pe care a solicitat-o în temeiul

dispozițiilor art. 34 alin. (5) C. muncii.

Nefiind vorba despre o eroare de fapt

susceptibilă de a fi îndreptată în condițiile art.2 81 C. proc. civ., ci despre

chestiuni de fond ce țin de interpretarea dispozițiilor Codului muncii (Legea

nr. 53/2003), Curtea a apreciat că ar putea fi valorificate criticile

recurentului-reclamant numai prin exercitarea căilor legale de atac, în speță,

pe calea recursului pe care acesta, eventual, acesta l-ar declara, în termenul

legal, împotriva sentinței civile nr. 6746 din data de 03 noiembrie 2008, pronunțată

în dosarul 17042/3/LM2008, de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, a formulat

contestație în anulare reclamantul D.N.C., întemeiată pe dispozițiile art. 317

și art. 318 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia

civilă nr. 6242R din 4 noiembrie 2009 a respins, ca neîntemeiată, contestația

în anulare formulată de reclamant.

Curtea a reținut că motivele invocate de

contestator nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare, care

este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. și că, în speță, nici

una dintre aceste condiții nu este îndeplinită.

Împotriva deciziei, date în contestație în

anulare, a formulat recurs reclamantul D.N.C. întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. și formulând critici care exprimă

nemulțumirea sa pe fondul cauzei.

Înalta Curte la termenul de judecată din data 17

iunie 2010, învestită fiind cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac,

a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, pe care o găsește

incidentă speței, pentru următoarele considerente:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe

alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de

atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional,

dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de

atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că

exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În cauza de față se rețin

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse

recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională.

Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C.

proc. civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca

și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de

vedere procedural, în raport de judecata propriu zisă, în fond sau recurs.

În speța supusă analizei, hotărârea atacată cu

recurs, rezolvând o contestație în anulare, contra unei decizii, date în

recurs, este irevocabilă ca și hotărârea atacată, în conformitate cu art. 320

alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere această împrejurare și față de

dispozițiile legale mai sus menționate, recursul declarat în cauză apare ca

inadmisibil, urmând a fi respins, pentru că, așa cum prevăd dispozițiile art. 377

alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi

atacată pe această cale.

De altfel, această concluzie decurge și din

regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar

prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării

unui “recurs la recurs”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamantul D.N.C. împotriva deciziei nr. 6242 R din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie

2010.