ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4346/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, retine următoarele: Prin sentința civilă nr. 797/C din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P.F. și F.P. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Oradea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a dispus anularea dispoziției nr. 3230 din 23 iulie 2004 emisă de Primarul municipiului Oradea. S-a constatat că, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul situat în Oradea, în limita sumei de 110.758 lei. A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să le achite reclamanților această sumă.

Instanța, prin considerente reține că, în art. 2 din Legea nr. 10/2001 sunt enumerate categoriile de imobile pentru care se acordă măsuri reparatorii prevăzându-se la lit. b) că, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Preluarea imobilului în litigiu astfel cum s-a arătat, s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974 , printr-un act unilateral de voință al statului, act ce a contravenit dispozițiilor constituționale de la acea dată, precum și prevederilor art. 481 C. civ., potrivit căruia proprietatea nu putea fi cedată decât pentru cauză de utilitate publică, și cu plata unei despăgubiri echitabile.

Excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare cererii de plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru, care statuează asupra obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, cât și cele ale legii fundamentale, care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.

Prin urmare, instanța a apreciat că, reclamanții se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român, incidente fiind în cauză dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, așa încât a fost admisă cererea acestora și s-a constatat că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, în limita sumei de 110.758 lei, sumă ce a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert A.C., urmând a fi obligat Statul Român la achitarea acestei sume. Curtea de Apel Oradea, învestită cu soluționarea apelului declarat de D.G.F.P.

Bihor, a respins calea de atac, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 122 din 25 iunie 2008 pentru considerentele ce urmează: Instanțele din raza Curții de Apel Oradea introduc în toate litigiile întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001 în cauză ca pârât Statul Român pentru opozabilitate, deoarece ulterior se poate pune problema garantării de către stat a unor despăgubiri ce trebuie plătite fie față de proprietar, fie față de chiriaș, multe dintre acestea rezultând din culpa reprezentanților instituțiilor care au avut competențe în aplicarea Legii nr. 112/1995 și respectiv ale Legii nr. l0/2001, astfel încât se impune ca aceste hotărâri să fie opozabile apelantului. În al doilea rând, ca urmare a unor condamnări constante ale Statului Român la C.E.D.O.

datorate Fondului Proprietatea la bursă și neachitării efective a despăgubirilor datorate, Curtea de Apel Oradea a apreciat că este conformă acestei practici obligarea Statului Român la plata acestor sume prin Ministerul Economiei Finanțelor, urmând ca statul să stabilească în mod concret modalitatea de stingere a creanței și momentul plătii. Împotriva deciziei a declarat recurs D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Economiei Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) criticând-o pentru nelegalitate din prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive.

Instanța de apel a greșit atunci când a obligat Statul Român la plata acelor sume, prin Ministerul Finanțelor Publice, urmând ca statul să stabilească în mod concret modalitatea de stingere a creanței și momentul plății față de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 precum și ale Legii nr. 10/2001 care stabilesc fără echivoc că au calitate procesuală în acest tip de caută Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, privind Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În subsidiar, se arată că nu justifică obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia pentru argumentele ce succed: Recurenta invocă dispozițiile din legea specială, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 precum și Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice drept temei al exonerării Statului român de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc către reclamanții P.F. și F.P. Argumentele sunt neîntemeiate față de exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Astfel, Curtea Europeană, în nenumărate rânduri, a constatat încălcarea de către România a acestor dispoziții și prin referire la faptul că în prezent Fondul „Proprietatea" nu funcționează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri (de exemplu Cauza Babeș împotriva României). Prin urmare, instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe, nu a făcut decât să respecte jurisprudența C.E.D.O. în materie, pentru a nu se constata o nouă încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în sensul privării de proprietate, combinată cu lipsa totală de despăgubiri. Dat fiind poziția de parte câștigătoare în proces a reclamanților, dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

au fost aplicate corespunzător. Înalta Curte, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 122/A din 25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie 2009.