ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4346/2009

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, retine

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 797/C din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis

acțiunea formulată de reclamanții P.F. și F.P. în contradictoriu cu pârâții

Primarul municipiului Oradea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

S-a dispus anularea

dispoziției nr. 3230 din 23 iulie 2004 emisă de Primarul municipiului Oradea.

S-a constatat

că, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc

pentru imobilul situat în Oradea, în limita sumei de 110.758 lei.

A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să le

achite reclamanților această sumă.

Instanța, prin considerente reține că, în art. 2 din Legea nr. 10/2001

sunt enumerate categoriile de imobile pentru

care se acordă măsuri reparatorii prevăzându-se la lit. b) că, prin imobile

preluate în mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate fără titlu

valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării,

precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor

locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Preluarea imobilului în litigiu astfel cum s-a arătat, s-a făcut în

baza

Decretului nr. 223/1974 ,

printr-un act unilateral de voință al statului, act ce a contravenit

dispozițiilor constituționale de la acea dată, precum și prevederilor art. 481 C.

civ., potrivit căruia proprietatea nu putea fi cedată decât pentru cauză de

utilitate publică, și cu plata unei despăgubiri echitabile.

Excluderea de

la beneficiul măsurilor reparatorii a persoanelor ale căror imobile au fost

preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare cererii de plecare definitivă

din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru, care statuează asupra

obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, cât și cele ale

legii fundamentale, care consacră ierarhia actelor normative și garantează

proprietatea privată.

Prin urmare,

instanța a apreciat că, reclamanții se încadrează în categoria persoanelor

îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de Statul

Român, incidente fiind în cauză dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr.

10/2001, așa încât a fost admisă cererea acestora și s-a constatat că sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, în limita sumei de

110.758 lei, sumă ce a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în

cauză de expert A.C., urmând a fi obligat Statul Român la achitarea acestei

sume.

Curtea de

Apel Oradea, învestită cu soluționarea apelului declarat de D.G.F.P. Bihor, a

respins calea de atac, ca

nefondată, prin

decizia civilă nr. 122 din 25 iunie 2008 pentru considerentele ce

urmează:

Instanțele

din raza Curții de Apel Oradea introduc în toate litigiile întemeiate pe

prevederile Legii nr. 10/2001 în cauză ca pârât Statul Român pentru

opozabilitate, deoarece ulterior se poate pune problema garantării de către

stat a unor despăgubiri ce trebuie plătite fie față de proprietar, fie față de

chiriaș, multe dintre acestea rezultând din culpa reprezentanților

instituțiilor care au avut competențe în aplicarea Legii nr. 112/1995 și

respectiv ale Legii nr. l0/2001, astfel încât se impune ca aceste hotărâri să

fie opozabile apelantului.

În al doilea

rând, ca urmare a unor condamnări constante ale Statului Român la C.E.D.O.

datorate Fondului Proprietatea la bursă și neachitării efective a

despăgubirilor datorate, Curtea de Apel Oradea a apreciat că este conformă

acestei practici obligarea Statului Român la plata acestor sume prin Ministerul

Economiei Finanțelor, urmând ca statul să stabilească în mod concret

modalitatea de stingere a creanței și momentul plătii.

Împotriva

deciziei a declarat recurs D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului

Economiei Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) criticând-o

pentru nelegalitate din prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pentru următoarele motive.

Instanța de apel a greșit atunci când a obligat Statul Român la plata

acelor sume, prin Ministerul Finanțelor

Publice, urmând ca statul să

stabilească în

mod concret modalitatea de stingere a creanței și momentul

plății față

de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 precum și ale Legii nr. 10/2001

care stabilesc fără echivoc că au calitate procesuală în acest tip de caută

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, privind Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În subsidiar,

se arată că nu justifică obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor

de judecată.

Analizând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept

incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia pentru

argumentele ce succed:

Recurenta

invocă dispozițiile din legea specială, Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 precum și Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și

persoanele juridice drept temei al exonerării Statului român de plată a

măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc către reclamanții P.F. și F.P.

Argumentele

sunt neîntemeiate față de exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Astfel, Curtea

Europeană, în nenumărate rânduri, a constatat încălcarea de către România a

acestor dispoziții și prin referire la faptul că în prezent Fondul „Proprietatea"

nu funcționează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei

despăgubiri (de exemplu Cauza Babeș împotriva României).

Prin urmare,

instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe, nu a făcut decât să

respecte jurisprudența C.E.D.O. în materie, pentru a nu se constata o nouă

încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție,

în sensul privării de proprietate, combinată cu lipsa totală de

despăgubiri.

Dat fiind

poziția de parte câștigătoare în proces a reclamanților, dispozițiile art. 274 C.

proc. civ. au fost aplicate corespunzător.

Înalta Curte,

pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge ca

nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor, în reprezentarea

Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 122/A din 25 iunie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie

2009.