ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9865/2009

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată pe data de 14 septembrie 2007, reclamanții R.G. și R.A. s-au adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului P.M. Turda, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 18446 din 17 august 2007 emisă de pârât, cu consecința restituirii în natură a imobilului în suprafață de 295 m 2 teren situat în municipiul Turda, str. Piața 1 Decembrie 1918. Prin sentința civilă nr. 490 din 30 septembrie 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea așa cum a fost formulată de reclamanți și a dispus anularea deciziei nr. 18446 din 17 august 2007 emisă de pârâtul P.M.

Turda cu consecința restituirii în natură către acestea a imobilului situat din punct de vedere administrativ în M. Turda Piața 1 Decembrie 1918 județul Cluj având destinația de teren în suprafață de 295 m 2 , cu vechiul număr, înscris inițial în C.F. Turda, actualmente făcând parte din corpul funciar înscris în C.F. Turda, suprafață determinată prin anexa nr. 2 a raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic I.M., perimetrul reperelor 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 1. A fost obligat pârâtul către reclamanți la plata sumei de 1790 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că este întemeiată acțiunea promovată de reclamanți, aceștia dovedindu-și dreptul de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, ce a fost expropriat în vederea construirii unei case de cultură, obiectiv nerealizat, astfel încât se impune restituirea în natură câtă vreme scopul exproprierii nu a fost atins, suprafața solicitată este liberă de construcții, neafectând lucrările de edificare și finalizare a imobilului, nefiind necesar utilizării viitoare a obiectivului și nu aduce atingere folosinței imobilelor învecinate. S-a apreciat și faptul că nu constituie un impediment în calea restituirii în natură, faptul că terenul solicitat prin notificare a fost trecut din administrarea C.L.

Turda în administrarea Ministerului Justiției, întrucât transmiterea s-a realizat ulterior revendicării de către reclamanți în baza Legii nr. 10/2001. În drept s-au avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Împotriva hotărârii respective, la data de 21 noiembrie 2008, în termen legal, a declarat apel, pârâtul P.M. Turda criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, fără însă a se motiva calea de atac. Prin decizia civilă nr. 7/ A din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârât, calea de atac fiind analizată prin prisma dispozițiilor art. 292 și 295 C. proc.

civ., chiar dacă nu au fost formulate motive de apel. Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că notificarea reclamanților chiar dacă nu a fost soluționată printr-o dispoziție care să respecte modelul orientativ al unei decizii de respingere a notificării, prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007, adresa nr. 18446 din 17 august 2007 emanând de la pârât, echivalează cu soluționarea notificării, atâta vreme cât reflectă fără echivoc voința C.L. Turda de aplicare a Legii nr. 10/2001 de a nu restitui în natură imobilul solicitat.

S-a avut în vedere în acest sens și Decizia nr. XX/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a statuat asupra faptului că, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, nu numai contestația formulată împotriva deciziei de respingere a cererii prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite, în ipoteza refuzului nejustificat al entității deținătoare a imobilului. De asemenea, s-a constatat în mod corect, pe baza raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, că terenul solicitat nu este necesar utilizării viitoare a obiectivului de investiții „C.C.T.”, fiind liber de construcții iar scopul exproprierii nu a fost atins, fiind restituit în mod corect în natură în baza art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2003.

S-a reținut și faptul că este lipsit de relevanță transmiterea imobilului aflat în domeniul public al statului, din administrarea C.L. Turda în administrarea Ministerului Justiției câtă vreme acest lucru s-a realizat după formularea notificării de către reclamanți, că imobilul se află încă în posesia C.L., că acesta prin reprezentanți și-a manifestat intenția de a soluționa notificarea, precum și faptul că nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007 și H.G. nr. 2187/2004. Împotriva deciziei respective, la data de 12 februarie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul P.M. Turda, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând casarea acesteia ca și a hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-au susținut două motive de recurs, invocând drept temei de drept, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv faptul că adresa nr. 18446 din 17 august 2008 emanând de la Primăria Turda și pe care a semnat-o, nu reprezintă o decizie sau dispoziție în sensul Legii nr. 10/2001, care să poată fi atacată în instanță de reclamanți, înscrisul respectiv neputând produce efecte juridice, precum și faptul că imobilul solicitat a fost trecut în administrarea Ministerului Justiției, constituind domeniul public al S.R., regimul său juridic fiind reglementat prin Legea nr. 213/1998, astfel încât P.M. Turda nu putea dispune asupra acestuia. S-a susținut și faptul că instanțele s-au pronunțat fără a cerceta în amănunt scriptele ce atestă situația juridică a imobilului și fără a verifica dacă acest teren face sau nu parte din proiectul de funcționare a obiectivului de investiții „C.C.T.”.

La data de 26 iunie 2009, intimații – reclamanți R.G. și R.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, întrucât motivele invocate nu se încadrează în art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea, pe fond, a căii de atac, ca neîntemeiată. Recursul declarat de pârâtul P.M.

Turda se privește ca fiind nefondat și se va respinge, ca atare, avându-se în vedere următoarele argumente: Prin decizia nr. XX din 19 martie 1997, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a statuat în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, că instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Prin urmare, în speță, instanțele erau competente să soluționeze cererea de restituire a imobilului solicitat de reclamanții R.G. și R.A. În cauză însă adresa nr. 18446 din 17 august 2007 emisă de Primăria Turda – C.L. de aplicare a Legii nr. 10/2001 și recurată de către P.M. Turda, a fost interpretată corect de cele două instanțe, în sensul că poate fi calificată ca o veritabilă decizie prin care s-a respins cererea reclamanților de restituire a imobilului teren în suprafața de 295 m 2 , chiar dacă înscrisul respectiv nu respectă modelul orientativ al unei decizii de respingere a notificării, prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007. Fiind vorba de o chestiune de formă și nu de fond, adresa respectivă își produce efecte juridice atâta vreme cât P.L.

prin reprezentantul acesteia și-a exprimat fără echivoc intenția de a soluționa notificarea cu care a fost investită, precizând că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură, având dreptul doar la măsuri reparatorii în echivalent. Este neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către pârât, P.L. Turda având competența de a soluționa notificarea cu care a fost investită de reclamanți, înregistrată sub nr. 145 din 13 februarie 2002 la B.E.J. D.M., fiind entitatea deținătoare a imobilului revendicat, chiar și în condițiile în care prin H.G. nr. 2187/2004 obiectivul de investiții „C.C.T.” a fost transmis din administrarea C.L. Turda în administrarea Ministerului Justiției.

Aceasta întrucât la data formulării notificării, P.L. Turda se afla în posesia terenului solicitat de reclamanți, posesie pe care o exercită și în prezent, în condițiile în care a fost încălcat art. 2 din hotărârea de guvern arătată, neîntocmindu-se în termen de 30 de zile protocolul de predare – primire între cele două investiții. De asemenea, recurenta a încălcat prevederile art. 9.1 din H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că: nu a transmis notificarea unității deținătoare și nu a informat pe reclamanți că nu mai deține terenul în litigiu. Imobilul respectiv la data apariției Legii nr. 10/2001 ca și în prezent se afla în posesia recurentei, astfel încât în mod corect a fost obligată la restituirea în natură a terenului către reclamanți.

În același timp se va reține faptul că sunt reale susținerile pârâtului că terenul respectiv, din punct de vedere juridic, face parte din domeniul public al statului, intrând sub incidența dispozițiilor Legii nr. 213/1988 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, însă fiind vorba de un imobil preluat în mod abuziv de către stat, intra și sub incidența Legii nr. 10/2001, putând fi restituit în natură persoanelor îndreptățite, prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1988, coroborate cu art. 1 lit. h) din Legea nr. 10/2001, permițând acest lucru.

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora instanțele s-au pronunțat fără a cerceta înscrisurile care atestă situația juridică a imobilului și fără a verifica dacă terenul face parte sau nu din proiectul de finanțare al obiectivului de investiție, nu pot fi analizate, reprezentând aspecte de fapte legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză, neîncadrându-se în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de cele arătate și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Turda, județul Cluj, decizia recurată fiind legală, nefiind afectată de motivul de modificare invocat, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Fiind în culpă procesuală, în raport de art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul către intimați la plata sumei de 1785 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Turda împotriva deciziei nr. 7/ A din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurentul – pârât la plata sumei de 1785 lei cheltuieli de judecată către intimații – reclamanți R.G. și R.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2009.