ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3299/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Sălaj, sub nr. 448/2009 reclamanta SC O. SA a chemat în judecată

pe pârâta S.D.N. Zalău solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 121.475,5

lei reprezentând ½ din despăgubirea achitată asiguratului facultativ la

care se adaugă dobânda legală de la data convocării la conciliere și până la

data plății efective.

Pârâta a formulat cerere de chemare

în garanți a SC R.T. SRL.

Prin sentința comercială nr. 1601/2009

a Tribunalului Sălaj a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC O.

SA în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. și chemare în garanție a SC R.T.

SRL.

În motivarea sentinței, instanța a

reținut, în esență, că din probele administrate nu rezultă îndeplinirea

condițiilor răspunderii civile delictuale, asiguratorul fiind cel care trebuie

să suporte integral producerea riscului asigurat pentru care a încasat prima de

asigurare. Ca efect al respingerii acțiunii principale a fost respinsă și

cererea de chemare în garanție.

Împotriva sentinței comerciale nr. 448/2009

pronunțată de Tribunalul Sălaj a declarat apel reclamanta SC O. SA, iar prin

decizia civilă nr. 191/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admis

apelul, a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că pârâta

C.N.A.D.N.R. SA a fost obligată să plătească reclamantei suma de 121.475,5 lei

reprezentând despăgubiri și dobânda legală aferentă debitului, începând cu data

convocării la conciliere și până la data achitării debitului. Cererea de

chemare în garanție a fost respinsă.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că în dimineața zilei de 18 ianuarie 2008, autotractorul marca S.,

proprietatea SC D. SRL și condus de numitul M.V., circulând în direcția Hida

către Jibou pe DN 16, a derapat la coborârea unei pante și a intrat în

imobilul, pe care l-a avariat.

La fața locului s-au deplasat

organele de poliție care au întocmit proces-verbal de contravenție atât pentru

șoferul implicat în accident cât și pentru S.D.N. Zalău, în sarcina căreia s-a

reținut săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 105 pct. 28 din

O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că nu a acționat cu material

antiderapant pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare, drumul

fiind acoperit de polei fapt pentru care a avut loc un eveniment rutier soldat

cu avarierea unui autovehicul și a unui imobil.

Nici unul din procesele verbale de

contravenție menționate nu au fost contestate în condițiile O.U.G. nr. 2/2001.

Având în vedere că SC D. SRL avea

încheiată o poliță de asigurare facultativă CASCO nr. C518129, reclamanta a

fost obligată să plătească suma de 241.951 lei cu titlu de despăgubiri în

dosarul de daună nr. CCA/MM/08/6158.

Reclamanta a solicitat obligarea

intimatei pârâte la plata sumei de 121.375,5 lei reprezentând cota de ½

din despăgubirile achitate asiguratului.

Accidentul rutier s-a soldat cu

avarierea bunului asigurat și a imobilului, în urma căruia apelanta a fost

obligată să plătească despăgubiri, a avut loc în condițiile în care drumul era

acoperit de polei, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 1000 alin. (1) C.

proc. civ.

Este evident că obligația de

întreținere a drumului public pe timp de iarnă (potrivit reglementărilor

legale), nu a fost îndeplinită în condițiile în care drumul era acoperit de

polei, fapt ce a contribuit la producerea accidentului rutier, existând

legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Șoferul implicat în evenimentul

rutier a avut un anumit aport la producerea accidentului prin faptul că nu a

adaptat viteza la condițiile de drum fapt reținut în procesul-verbal de

contravenție, dar acest accident nu s-ar fi produs dacă drumul nu era acoperit

de un strat de polei și autotractorul nu derapa.

În consecință, producerea

accidentului rutier a fost determinată de fapta ilicită a șoferului implicat,

care nu a adaptat viteza la condițiile de drum dar și de fapta

administratorului drumului, care nu și-a îndeplinit obligația de a întreține

drumul pe timp de iarnă.

Fiind îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul

de cauzalitate între faptă și prejudiciu, culpa, acțiunea reclamantei a fost

apreciată ca întemeiată având în vedere și faptul că nu există nici o cauză de

exonerare de răspundere.

Cererea de chemare în garanție a

fost apreciată, ca nefondată, având în vedere că prin contractul de prestări

servicii nr. 6148 din 12 noiembrie 2007, încheiat de pârâta C.N.A.D.N.R. și SC

R.T. SRL, la art. 8 lit. e) s-a prevăzut că beneficiarul, în speță intimata

pârâtă, era obligată să coordoneze, să asigure supravegherea tehnică, control,

verificarea și recepția prestațiilor, răspunzând pentru măsurile dispuse.

Chemata în garanție în raport de

clauzele contractuale era un simplu executant, care acționa numai la comanda intimatei

pârâte, situație în care pentru a se putea atrage răspunderea civilă contractuală

a chematei în garanție, pârâta trebuia să facă dovada faptului că a solicitat

în dimineața zilei de 18 ianuarie 2008 prestatoarei să iasă cu utilajele pe

drumul 1G, pe care a avut loc accidentul, iar aceasta a refuzat.

Din probele administrate în cauză,

nu rezultă că pârâta și-a îndeplinit obligația de coordonare a activității de

dezăpezire, context în care nu poate fi atrasă răspunderea contractuală a

chematei în garanție.

Împotriva deciziei nr. 191/2009 a

Curții de Apel Cluj a declarat recurs intimata pârâtă C.N.A.D.N.R., solicitând

instanței admiterea recursului cu consecința respingerii apelului ca nefondat.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta arată că instanța de apel nu a ținut cont de probele administrate în

cauza din care rezultă că a luat toate măsurile necesare și a acționat în

consecință pentru semnalizarea drumului național și întreținerea drumului pe

timp de iarnă, iar în dimineața zilei de 18 ianuarie 2008 a trimis

autovehiculul condus de numitul H.I., încărcat cu material antiabraziv pentru a

interveni în vederea producerii poleiului.

Conform O.U.G. 195 din 12 decembrie

2001, sunt reținute obligații nu numai în sarcina administratorului drumurilor

ci și în sarcina participanților la trafic.

Responsabil de producerea

accidentului rutier este doar conducătorul autovehiculului implicat în

accident, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Drumul național 1G era semnalizat

corespunzător cu indicatoare care să avertizeze participanții la trafic asupra condițiilor

de drum, șoferul auto având obligația de a lua măsurile necesare pentru

evitarea accidentelor rutiere. Ca urmare, în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale, iar din probele administrate nu

rezultă nici o faptă culpabilă care să aibă legătură de cauzalitate cu

prejudiciul produs.

În mod greșit a fost respinsă

cererea de chemare în garanție a SC R.T. SRL având în vedere dispozițiile art. 7

din contractul de prestări servicii.

La data de 18 ianuarie 2008, când a

avut loc evenimentul rutier, activitatea de dezăpezire a drumului național

DN16, conform contractului nr. 6148/2007, era în sarcina chematei în garanție.

Recursul intimatei pârâte a fost

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata reclamantă SC O. SA a

formulat întâmpinare prin care solicită, în esență, respingerea recursului ca

nefondat.

Și intimata SC R.T. SRL a formulat

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată, în

limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiul

de drept indicat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocat de recurentă, reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este

lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Recurenta evocând acest motiv de

recurs nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva

cerințelor acestui text, iar reaprecierea probelor administrate de către

instanțele de fond (declarații martori, proces verbal de contravenție,

notificări, etc.) nu este posibilă în această fază procesuală având în vedere

că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2005.

Este de necontestat culpa comună

atât a conducătorului auto implicat în accident cât și a recurentei pârâte care

nu a acționat în timp util cu material antiderapant pe timp de iarnă, fapte

concurente ce au dus la evenimentul rutier soldat cu avarierea unui autovehicul

cât și a unui imobil. Culpa celor două părți rezultă din procesele verbale de

contravenție întocmite de organele de poliție care s-au deplasat la locul

producerii evenimentului rutier.

Instanța de apel a analizat corect

condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul,

culpa, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu [(art. 1000 alin. (1)

C. civ.)].

Accidentul s-a produs prin faptele

concurente ale conducătorului auto care nu a adaptat viteza la condițiile de

drum și fapta recurentei pârâte care nu a luat măsurile necesare pe timp de

iarnă, drumul fiind acoperit de polei.

Normativele tehnice invocate de

recurenta nu o exonerează de răspundere în contextul în care nu a luat măsurile

necesare pe timp de iarnă pentru întreținerea drumului, fapt ce a condus la

producerea accidentului. Corect instanța nu a reținut culpa exclusivă a

conducătorului auto sancționat contravențional prin procesul-verbal nr. 265.0081

din 18 ianuarie 2008 întrucât prin procesul verbal nr. 2650079 din 18 ianuarie

2008 a fost sancționată contravențional și recurenta pârâtă pentru săvârșirea contravenției

prevăzută de art. 105 pct. 28 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina

sa faptul că nu a acționat cu material antiderapant pe timp de iarnă, potrivit

reglementărilor în vigoare, pe DN 16 la km 43 + 300, drumul fiind acoperit cu

polei.

Corect a fost respinsă cererea de

chemare în garanție având în vedere clauzele inserate în contractul de prestări

servicii nr. 6148 din 12 noiembrie 2007.

Clauzele oricărui contract

alcătuiesc un întreg și de aceea ele nu pot fi desprinse de contextul în care

se încadrează.

Este adevărat că potrivit art. 7 alin.

(1) lit. s) din contractul de prestări servicii, prestatorul răspunde pentru

modul în care își desfășoară activitatea pe toată durata contractului, inclusiv

pentru prejudiciile care decurg din modul de prestare a serviciilor sale pentru

eventualele accidente produse ca urmare a nerespectării contractului, dar la art.

8 din același contract, beneficiarul se obligă să coordoneze, să asigure

supravegherea tehnică, controlul, verificarea și recepția prestațiilor,

răspunzând pentru măsurile dispuse.

Chemata în garanție acționează la

solicitarea beneficiarului, iar pentru a se putea atrage răspundere contractuală

era necesar ca recurenta pârâtă să solicite efectuarea prestațiilor, respectiv

împrăștierea materialului antiderapant pe drumul 1G în ziua de 18 ianuarie

2008, aspect reținut corect de instanța de apel.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte constată că decizia nr. 191 din 3 decembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

este legală, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., respinge recursul formulat de C.N.A.D.N.R. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. CLUJ împotriva deciziei civile nr. 191

din 3 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2010.