ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1868/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1868/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 12 mai 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1210 pronunțată la data de 30 martie 2009 de Tribunalul Comercial Cluj în

dosarul nr. 4137/1285/2008, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC E.C.I.T.

SRL împotriva pârâtei SC A. SA.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantei suma de 144.114,67 lei despăgubiri, cu dobânda

comercială legală calculată din data de 19 decembrie 2008 și până la achitarea

debitului principal.

Totodată a fost

obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 300,15 lei, cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că între părți au fost încheiate mai multe

contracte de asigurarea facultativă CASCO, având ca obiect mijloacele proprii

ale reclamantei. Toate vehiculele asigurate și menționate în aceste polițe de

asigurare au suferit daune, reclamanta pretinzând repararea lor.

Instanța a mai

reținut că pârâta, prin întâmpinarea formulată a arătat că o parte din

pretențiile formulate au fost acceptate, o parte respinse pentru că nu s-a

achitat prima de asigurare iar pentru o parte din solicitări nu s-a deschis

dosar de daune. Este evident că pentru prejudiciile suferite de către

reclamantă în urma accidentelor, pârâta nu are de ce să plătească despăgubiri

în situația în care primele de asigurare nu au fost achitate.

Reclamanta nu a făcut

dovada că ar fi achitat primele de asigurare pentru polițele ce pârâta susține

că nu au fost plătite. Pentru toate celelalte situații, reclamanta este

îndreptățită să primească despăgubiri, din moment ce a solicitat deschiderea

dosarelor de daune care însă nu au fost finalizate de către pârâtă prin plată,

fără nici o justificare.

Faptul că nu au fost

deschise dosare de daune o privește doar pe pârâtă, reclamanta pretinzând plata

despăgubirilor, ba mai mult o parte dintre solicitări fiind acceptate în parte,

pârâta neînvederând nici un motiv pentru neachitarea în întregime a tuturor

pretențiilor. În concret, pârâta trebuia să achite dosarele de daune aferente

mijloacelor de transport cu nr. de înmatriculare parțial.

În concret, faptul că

pentru autovehiculul asigurat cu polița 2792 și nr. de înmatriculare s-a făcut

o propunere de respingere la plată, propunere ce nu a fost soluționată de către

inspectorii de daune de la București, încă din data de 6 martie 2007 este o

chestiune ce nu are cum să fie imputabilă reclamantei. Ea neprimind de așa de

mult timp un răspuns cu privire la cererea sa, înseamnă că nu există nici o

justificare pentru a-i nu fi acordate despăgubirile solicitate. În fine, pentru

polița nr. 2784 privind asigurarea autovehiculului, pentru care pârâta pretinde

că nu există dovada cuantumului prejudiciului, reclamanta nu a făcut dovada

existenței acestuia.

Acțiunea a fost

admisă astfel doar în parte, conform art. 9 din Legea nr. 136/1995 și conform

condițiilor de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt,

ce fac parte integrantă din contract, iar pârâta obligată să plătească

reclamantei suma de 144.114,67 lei despăgubiri, cu dobânda comercială legală

calculată din data de 19 decembrie 2008, data introducerii acțiunii și până la

achitarea debitului principal. Dobânda comercială legală va fi acordată

întrucât ea, în materie comercială, curge de drept, conform art. 43 C. com., de

la momentul introducerii acțiunii, așa cum s-a pretins.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă

nr. 161/2010 din 1 noiembrie 2010 a admis apelul pârâtei SC A.R.A. SA, a

schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1947,71 lei,

despăgubiri cu dobânda aferentă calculată asupra sumei de la data de 19

decembrie 2008 și până la achitarea integrală a sumei. A fost respinsă cererea

de aderare la apel formulată de reclamanta SC E.C.I.T. SRL.

În argumentarea

acestei soluții instanța de apel a reținut, în esență, că

asiguratul care a plătit prima de asigurare este

îndreptățit să fie indemnizat de asigurator pentru pierderea suferita in urma

producerii riscului asigurat, ori probatoriul administrat a relevat prin probe

științifice întinderea acestor pierderi .

S-a apreciat că

obligația esențială care se naște în sarcina asiguratului este aceea de a

achita prima de asigurare ori așa cum s-a relevat prin expertiza contabilă

efectuată și s-a reținut anterior reclamanta pentru mai multe dintre

contractele evidențiate nu a achitat prima de asigurare în condițiile în care

erau stabilite .

Au fost respinse

aserțiunile referitoare la existența unui termen de grație și la împrejurarea

aplicării dispozițiilor art. 44 din condițiile de asigurare ale reclamantei

apelante, expertiza contabilă evidențiind fără putință de tăgadă că nu sunt

îndeplinite condițiile amintite anterior.

Referitor la aceste

aserțiuni ale apelantei reclamante instanța de apel a apreciat că apar ca fiind

nefondate iar ansamblul probelor administrate respectiv copiile dosarelor de

daune documentele contabile prezentate și cele două rapoarte de expertiză

întocmite în cauză atât în ceea ce privește raporturile dintre părți sub

aspectul îndeplinirii obligațiilor asumate prin convențiile încheiate cât și în

ceea ce privește dinamica producerii accidentelor care să confirme producerea

riscului asigurat a relevat că acțiunea formulată apare ca fiind întemeiată

doar în ceea ce privește suma de 1947,71 lei reprezentând obligațiile

asiguratorului de despăgubire pentru producerea riscului asigurat prin polița

de asigurare PG 05CJ 002770, ratele din prima de asigurare fiind plătite

integral și la timp pentru o sumă de 386,85 lei reprezentând diferența dintre despăgubirea

acordată și pretențiile reclamantei justificate prin documente în ceea ce

privește autoturismul (f.1448); producerea riscului asigurat prin polița de

asigurare PG 05CJ 002837, ratele din prima de asigurare fiind plătite integral

și la timp pentru o sumă de 1200 lei reprezentând despăgubirea acordată în ceea

ce privește autoturismul (f.1510); producerea riscului asigurat prin polița de

asigurare PG 05CJ 002838, ratele din prima de asigurare fiind plătite integral

și la timp pentru o sumă de 360,86 lei reprezentând suma stabilită ca fiind

datorată prin confruntarea documentelor prezentate reprezentând devizul de

reparație în regie proprie și documentele care justifică modalitatea de

producere a riscului asigurat, diferența de deviz corectat de către expertul

desemnat în ceea ce privește autoturismul (f.1435).

Cât privește apelul

declarat de reclamanta SC A.R.A. SA instanța de apel l-a apreciat ca fiind

întemeiat în raport de ansamblul probelor administrate având în vedere

omisiunea primei instanțe de administrare a tuturor probelor de natură să

reflecte adevărul care au justificat temeinicia apelului reclamantei,

aserțiunile acesteia referitoare la justețea atitudinii pârâtei în ceea ce

privește refuzul achitării pretențiilor reclamantei.

S-a constatat că

apelanta a învederat că din cele 18 dosare de daune pentru fiecare dintre ele

trebuie stabilit în mod concret modalitatea de producere a riscului asigurat și

valabilitatea poliției de asigurare invocate ori prin cele două rapoarte de

expertiză întocmite în cauză s-a evidențiat în mod cert că au existat doar trei

dosare pentru care există o obligație în sarcina reclamantei stabilindu-se că

pentru 13 dintre acestea așa cum s-a evidențiat anterior polițele de asigurare

nu erau în vigoare astfel că în sarcina asiguratorului nu poate fi reținută

existența vreunei obligații, pentru două nu se datorează diferențele pretinse

iar pentru celelalte trei s-a stabilit existența obligației de plată pentru un

cuantum de 1947,71 lei.

În consecință

instanța de apel a apreciat că apelul declarat de apelanta pârâtă apare

întemeiat relevându-se că prima instanță a determinat în mod greșit starea de

fapt urmare a omisiunii administrării întregului probatoriu ce se impunea în

raport de complexitatea cauzei, și în consecință ca urmare a stabilit în mod

eronat și dispozițiile legale incidente.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC E.C.I.T. SRL prin administrator judiciar T.C. a declarat

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivelor de recurs invocate recurenta reclamantă a arătat, în esență, că

instanța de apel s-a pronunțat cu privire la ceea ce nu s-a cerut adică deși au

solicitat schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul respingerii

cererii introductive și deși nici pârâta nu a formulat un petit subsidiar prin

care să solicite schimbarea doar în parte a hotărârii atacate cu consecința

admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, instanța de apel schimbă

doar în parte sentința apelată cu consecința admiterii în parte a cererii de

chemare în judecată.

Totodată susține

recurenta instanța de apel procedând la o rejudecare a fondului a încălcat

principiile limitatorii

tantum devolutum quantum indicati și tantum

devolutum quantum apelatum

și pentru aceasta se impune casarea în

totalitate a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de apel.

Recurenta susține că

toată motivarea instanței de apel este fondată pe niște aspecte noi, ce nu au

fost solicitate a fi constatate în fața instanței de fond printr-o cerere

reconvențională, respectiv sumele solicitate de către reclamantă nu le sunt

datorate de către pârâtă întrucât polițele de asigurare încheiate sunt nule de

drept. Astfel, susține recurenta, instanța de apel a intrat în cercetarea

fondului dar a altor aspecte de fond decât cele ce au fost solicitate de către

părți în fața instanței de fond.

Pe de altă parte,

nici expertul tehnic și nici expertul contabil nu aveau competența să se

pronunțe cu privire la nulitatea unor polițe de asigurare.

În opinia recurentei

instanța de apel se contrazice în propria motivare și soluția contravine

motivării acesteia, respectiv instanța de apel reține că o parte din polițele

de asigurare sunt nule de drept pe motivul că s-a achitat prima rată din prima

de asigurare, însă cu toate acestea reclamantei recurente în baza acelorași

polițe de asigurare nule de drept apelanta pârâtă a achitat o parte din

despăgubirile aferente riscului asigurat și produs.

Totodată, susține

recurenta, instanța de apel dă o interpretare greșită legislației în materia

asigurărilor în momentul în care consideră că polițele sunt nule de drept întrucât

nu s-a achitat prima rată din prima de asigurare, iar în conformitate cu

prevederile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România

polița de asigurare intră în vigoare la data plății primei rate de asigurare în

cazul plății primelor rate.

Redând textul

integral al art. 16, art. 17, art. 20 și art. 21 din Legea 136/1995 recurenta

susține că nu a fost înștiințat vreodată de către pârâtă cu privire la neplata

vreunei plăți a primelor de asigurare cu privire la intenția acesteia de a

rezilia vreo convenție de asigurare/poliță de asigurare.

Recurenta este de

părere că, condiția prevăzută de art. 10 din contractul de asigurare, care

reglementează condițiile privind intrarea în vigoare a contractului de

asigurare, iar nu condiții privind valabilitatea poliței de asigurare poate fi

calificată ca și o condiție suspensivă care afecta intrarea în vigoare a

contractului de asigurare, dar din raportul de expertiză contabilă rezultă că

au fost achitate primele rate de asigurare, ceea ce a dus implicit la intrarea

în vigoare a poliței la data efectuării plății primei rate de asigurare, iar nu

la desființarea acesteia.

În concluzie

recurenta susține că având în vedere toate aspectele învederate instanța de

apel a procedat la o interpretare total eronată atât a actelor deduse judecății

(respectiv contractelor și polițelor de asigurare) precum și a textelor de lege

aplicabile în speță, soluția instanței de apel, mai ales după administrarea

probei cu expertiza judiciară ar fi fost aceea de trimitere a cauzei spre

rejudecare în fața instanței de fond adică a Tribunalului Comercial Cluj,

întrucât în urma administrării acestor probe, era imperios necesare a se face

anumite precizări legate de sancțiunea ce ar fi intervenit în situația

neachitării la termen a unor rate din primele de asigurare și numai după

efectuarea acestor precizări care au reieșit din dezbaterea fondului

instanțele, atât cea de fond cât și cea de apel s-ar fi putu pronunța asupra

despăgubirilor ce li s-ar fi cuvenit.

Pentru aceste motive

recurenta reclamantă a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea

în totalitate a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii

apelului pârâtei și admiterii cererii de aderare la apel și a acțiunii astfel

cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata pârâtă SC A.R.A. SA a invocat excepția tardivității

recursului și răspunzând punctual criticilor formulate a solicitat respingerea

recursului și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

Înalta Curte a luat

în examinare, cu prioritate, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ.,

excepția tardivității declarării recursului invocată de intimata pârâtă

SC A.R.A. SA.

Art. 301 C. proc.

civ. stabilește că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

Din dispozițiile

citate rezultă că momentul care marchează curgerea termenului de 15 zile este

cel al comunicării deciziei împotriva căreia s-a îndreptat această cale

extraordinară de atac. Din dovada existentă la fila 30 dosar apel rezultă că

decizia nr. 161 din 1 noiembrie 2010 i-a fost comunicată recurentei SC E.C.I.T.

SRL la data de 16 decembrie 2010, iar recursul a fost declarat la data de 3

ianuarie 2011 (data poștei de pe plicul aflat la fila 9 dosar recurs) cu

respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Astfel fiind, se va

respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata pârâtă SC A.R.A.

SA.

Cât privește recursul

reclamantei SC E.C.I.T. SRL prin administrator judiciar T.C., acesta va fi

respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a pune în discuție

încălcarea principiului disponibilității exprimat de altfel de art. 129 alin. (6)

C. proc. civ. care obligă instanța ca în toate cazurile să se pronunțe numai

asupra obiectului cererii deduse judecății. Ipoteza plus petita pusă în

discuție prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

nu se regăsește în cauză. De altfel critica conform căreia instanța de apel a

admis în parte sentința apelată și cererea de chemare în judecată fără ca

părțile să fi solicitat aceasta nu se încadrează în motivul de nelegalitate

invocat și nu constituie plus petita, întrucât instanța de apel în virtutea

caracterului devolutiv al apelului, analizând cauza în fond și probele

administrate își formează propria convingere și poate admite sau respinge în

tot sau în parte acțiunea. Astfel, instanța de apel constatând că instanța de

fond a determinat în mod greșit starea de fapt urmare a omisiunii administrării

întregului probatoriu ce se impunea în raport de complexitatea cauzei a

apreciat că numai în parte i se pot acorda reclamantei despăgubirile.

Nici criticile

privind încălcarea principiilor

tantum devolutum quantum indicati și tantum devolutum

quantum apelatum

nu pot fi reținute spre analiză întrucât instanța de apel

nu a încălcat principiile menționate și a analizat cererile de apel în limitele

investirii sale.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Prin argumentul adus în

sprijinul motivului analizat, recurenta susține că între motivarea deciziei

recurate și dispozitiv există contrarietate privind reținerea conform căreia o

parte din polițele de asigurare sunt nule de drept pe motivul că nu s-a achitat

prima rată din prima de asigurare și cu toate acestea în baza acelorași polițe

de asigurare nule de drept pârâta a achitat o parte din despăgubirile aferente

riscului asigurat și produs.

În legătură cu acest

motiv se va reține că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanței

de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept așa încât

considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit

motive de apel, soluția fiind motivată pe aspectele esențiale care au format

convingerea Curții de Apel.

Din motivarea

explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat

circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care

s-au invocat, instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile.

Având în vedere că

dezlegarea dată în considerente duce la soluția din dispozitiv nu se poate reține

contrarietatea la care se referă recurenta neexistând contradictorialitate

între dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia sau între

considerente, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate

cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit

actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost

argumentat în fapt și în drept în mod distinct.

Argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o

cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită

nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păși la o analiză a

nelegalității imaginând posibile argumente și dispoziții legale pe care să le

examineze din perspectiva acestui motiv.

Din același punct de

vedere, al nemotivării, se observă că recurenta a relatat opinii proprii despre

dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce

vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de față,

motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție

probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor,

ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Motivul prevăzut de

art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate

sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două

ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument

suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de

redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în

apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este

fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

În ce privește a doua

ipoteză, care vizează aplicarea greșită a legii se constată din expunerea

rezumatului argumentelor aduse în sprijinul aplicării greșite a legii că

singura critică ce poate fi reținută privește aplicarea dispozițiilor art. 17

din Legea nr. 136/1995.

Critica recurentei

conform căreia instanța de apel în aplicarea art. 17 din Legea nr. 136/1995 a

reținut eronat că este vorba despre sancțiunea nulității de drept a poliței de

asigurare și nu despre sancțiunea rezilierii contractului de asigurare este

nefondată.

Astfel, instanța de

apel, răspunzând susținerilor apelantei a reținut corect că dispozițiile art. 17

din Legea nr. 136/1995 sunt reluate în condițiile de asigurare facultativă a

autovehiculelor, iar omisiunea notificării cu privire la nerespectarea

scadenței primelor de asigurare sau cu privire la suspendarea polițelor de

asigurare nu este de natură să atragă răspunderea asiguratorului dincolo de

limitele convenției și a dispozițiilor legale.

Cât privește art. 16,

art. 20, art. 21 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în

România recurenta nu a arătat în ce fel instanța de apel a greșit în aplicarea

acestor dispoziții legale. Referirile recurentei la modul în care experții

desemnați au efectuat cele două expertize nu pot constitui motive de

nelegalitate.

De altfel, recurenta

în întreaga sa argumentare a motivelor indicate s-a referit la administrarea

probelor de către instanța de apel, la apărările ce ar fi trebuit să le facă

sau nu intimata pârâtă, la ce ar fi trebuit să solicite intimata pârâtă prin

cererea reconvențională, la concluziile experților cu privire la

nevalabilitatea polițelor de asigurare, la momentul emiterii polițelor de

asigurare, aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul

cauzei și nicidecum motive de nelegalitate.

Pentru a răspunde

lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situația de a demonstra lipsa de

bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei

recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

În concluzie, cu

referire la motivele invocate se va reține că recurenta s-a îndepărtat de la

dispozițiile menționate de art. 304 punctele 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. sub

aspectul conținutului lor iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de

recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să

verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor

formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest

aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului.

Respinge recursul

declarat de reclamanta S.C. E.C.I.T. S.R.L. prin administrator judiciar T.C. împotriva

deciziei civile nr. 161/2010 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2011.