ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2147/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

La

data de 6 noiembrie 2007, reclamanta SC C.A. Sibiu prin SC C. A. SA sucursala

Craiova a chemat în judecată pe pârâta SC L.A.A. SRL Craiova, solicitând

instanței ca pe baza hotărârii ce o va pronunța în cauză, să oblige pârâta la

plata sumei de 224.471,09 Iei și 5.139,21 euro, reprezentând contravaloarea

daunelor aferente polițelor încheiate de pârâtă în numele și pe seama SC C.A.

SA, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 163 din

17 martie 2009, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la

plata către reclamantă a sumei de 122.610,61 lei reprezentând despăgubiri și

echivalentul în lei a sumei de 2.793,46 euro, plus 2.716 lei cheltuieli de

judecată.

Din ansamblul probelor administrate-n cauză, instanța a reținut

că între cele două părți a fost încheiat contractul de mandat din 14 iunie 2005,

prin care pârâta, în calitate de mandatar, a fost mandatată de către reclamantă

în vederea negocierii și încheierii de contracte de asigurare, în numele și în

contul asigurătorului.

În baza prevederilor contractuale (art. 7 lit. f) și a

drepturilor ce i-au fost conferite, pârâta a procedat la încheierea mai multor

polițe de asigurare, decontarea acestora la casieria reclamantei realizându-se

uneori în termenul contractual, alteori după împlinirea acestui termen.

Instanța de fond a avut în vedere anexele I și II la

raportul de expertiză întocmit în cauză de expert P.T., anexe în cuprinsul

cărora se menționează în rubrici distincte, numărul polițelor de asigurare

încheiate de către reclamantă, data încasării acestora, precum și data

depunerii la contabilitatea reclamantei, astfel cum aceasta este evidențiată în

registrele reclamantei, cât și în documentele puse la dispoziția expertului de

către pârâtă.

Toate aceste polițe indicate de către reclamantă ca

temei al pretențiilor sale, sunt polițe pentru care aceasta, ca urmare a

intervenirii riscului asigurat, a achitat despăgubiri unor persoane păgubite.

Nerespectarea obligațiilor contractuale dă dreptul

părții contractante să obțină satisfacerea acestora pe cale silită, creditorul

având dreptul la împlinirea exactă a obiectului obligației sale, conform art. 1073

C. civ.

S-a reținut că, pentru angajarea răspunderii contractuale, a

agentului de asigurare (pârâta), contractul prevede necesitatea îndeplinirii

mai multor condiții: nedepunerea în termenul contractual la casieria

reclamantei a documentelor de asigurare și a documentelor de plată a primelor

de asigurare și suportarea de către reclamantă cu privire la polițele astfel nedecontate

a unui prejudiciu, respectiv antrenarea răspunderii sale și plata de

despăgubiri către persoanele asigurate sau păgubite.

În acest sens, instanța a constatat că pârâta nu a respectat

de fiecare dată termenul contractual de depunere la casieria reclamantei pe

bază de borderou a contractelor sau polițelor de asigurare încheiate și a

documentelor de plată privind pe acestea, aspect evidențiat în cuprinsul

raportului de expertiză (anexele I și II).

Mai mult, chiar expertul a indicat instanței faptul că pentru

unele dintre aceste polițe se regăsește o dublă evidență, una în contabilitatea

reclamantei, alta rezultând din documentația pârâtei, în astfel de cazuri

apreciindu-se a fi luată în considerare data prezentată de către pârâtă,

acestea rezultând din borderourile aliate la dosar.

În celelalte cazuri, atunci când doar evidența reclamantei a

fost indicată de către expert, instanța va avea în vedere data înscrisă în

evidență ca reper pentru calcularea termenului contractual de depunere a

polițelor și documentelor de plată de către pârâtă.

Instanța a avut în vedere și principiul potrivit căruia în

materie probatorie, îndoiala profită debitorului, în condițiile în care

reclamanta nu a putut pune la dispoziția instanței și a expertului dovezi

privind existența unui sistem coerent, cronologic și liniar de înregistrare în

propria contabilitate a polițelor și a sumelor de bani aferente primelor de

asigurare astfel plătite.

Relativ la polițele depuse după împlinirea termenului

contractual de 5 zile, respectiv de 48 ore în ipoteza reglementată prin art. 7 lit.

f) din contract, pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin această

clauză contractuală, fapt ce determină antrenarea răspunderii sale contractuale

în condițiile art. 15 din același contract.

Cu privire la polițele de asigurare reținute în anexele

I și II din raportul de expertiză, reclamanta a achitat persoanelor păgubite

daune în cuantum de 122.610,61 lei și 2.793,46 euro, după cum rezultă din

documentele din dosarele de daună deschise de către reclamantă și depuse de

aceasta la dosar, cuantumul acestor despăgubiri plătite de către reclamantă

reprezentând prejudiciul suferit de către reclamantă ca urmare a nerespectării

de către pârâtă a clauzei contractuale privind termenul de depunere a

documentelor de asigurare și de plată la casieria reclamantei.

De

altfel, acest aspect al plății sumelor solicitate de către reclamantă către

persoanele păgubite, ca urmare a intervenirii riscului asigurat cu privire la

polițele în

litigiu,

nu a fost

contestat de către pârâtă, argumentele acesteia cu privire la lipsa legăturii

de cauzalitate dintre aceste plăți și vinovăția sa fiind neîntemeiată, de vreme

ce obligația sa de a plăti aceste sume este o obligație contractuală de sine

stătătoare, a cărei îndeplinire se analizează independent de analiza acordării

despăgubirii de către reclamantă în calitatea sa de asigurător, în temeiul art.

22 din Legea nr. 136/1995.

Pentru asigurarea răspunderii contractuale a pârâtei,

Tribunalul Dolj a avut în vedere îndeplinirea condițiilor speciale mai sus

individualizate, prejudiciul suferit de către reclamantă reprezentând tocmai

daunele interese acordate în baza polițelor decontate cu întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel pârâta SC L.V.A.A.

SRL Craiova, care a susținut că prima instanță a apreciat în mod greșit faptul

că apelanta nu și-a respectat obligațiile contractuale sau legale (art. 7

lit. f)

și art. 15 din contractul de mandat

din 2005, art. 948 și 1073 C. civ.), întrucât și-a întemeiat concluziile pe

susținerile intimatei reclamante și nu pe probele administrate în cauză,

reclamantă nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, suma de 132.049,41 lei

și suma de 2.793,46 euro a fost plătită sub forma indemnizațiilor de asigurare,

iar considerarea ca fiind debit nu este temeinică și legală, întrucât această

sumă reprezintă cuantumul indemnizației de asigurare la care societatea de

asigurare era obligată în temeiul Legii nr. 136/95, iar intimata era obligată

să achite din proprie inițiativă suma dedusă judecății cu

titlu

de daune și asta tocmai în virtutea

recunoașterii polițelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie.

Prin Decizia nr. 206 din 19 octombrie 2009 Curtea de

Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința

atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei, cu 2.295 lei

cheltuieli de judecată în sarcina părții adverse.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a

avut în vedere art. 969 C. civ. în virtutea căruia, partea contractantă care

are calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract fiind îndreptățită

a pretinde celeilalte părți satisfacerea acestor drepturi, iar interpretarea

contractului este operația prin care se determină înțelesul exact al clauzelor

contractuale prin cercetarea manifestării de voință a părților, în strânsă

corelație cu voința lor internă.

Astfel, la data de 14 iunie 2005, între SC C. SA Sibiu

-Sucursala Craiova și SC L.V.A.A. SRL Craiova a intervenit contractul de mandat,

prin care apelanta pârâtă, în calitate de mandatar, a fost mandatată de către

intimata reclamantă să negocieze și să încheie contracte de asigurare, în

numele și în contul asigurătorului.

Referitor la obligațiile contractuale în art. 7 lit. f)

pârâta avea datoria de a depune la casieria reclamantei pe bază de borderou

(însoțit de contractele sau polițele de asigurare încheiate și de documentele

de plată, privind pe acestea), primele încasate în numerar în termen de 5 zile

de la încasarea acestora, urmând ca dacă depunerile depășesc suma de 10.000.000

lei, depunerea să se facă în termen de 48 de ore.

Iar prin art. 15 din contract, părțile au prevăzut o

clauză penală, conform căreia, pentru neraportarea la termenele prevăzute a

asigurărilor încheiate și nepredarea sumelor reprezentând primele încasate

(dovedite cu borderou), agentul de asigurare va răspunde material față de

prejudiciile aduse mandantului, prin încălcarea prevederilor contractuale, iar

daunele interese în aceste cazuri vor fi în cuantum egal cu despăgubirea

plătită de SC C.A. SA, în baza documentului de asigurare nerespectat și/sau

nedecontat în termenul prevăzut în contract sau a despăgubirilor la care a fost

obligată SC C.A. SA față de asigurat, la care poate fi adăugată dobânda legală.

Potrivit dispozițiilor menționate din contractul

părților a rezultat răspunderea contractuală.

Urmare a administrării probatorii lor, tribunalul a

ajuns la concluzia că pârâta nu a respectat de fiecare dată termenul

contractual de depunere, deși s-a reținut că reclamanta nu a putut să pună la

dispoziția instanței și nici a expertului dovezi privind existența unui sistem

coerent, cronologică și liniar de înregistrare în propria contabilitate a

polițelor de asigurare încheiate de către agenții săi și a sumelor de bani

aferente primelor de asigurare astfel plătite, dând valoare principiului

potrivit căruia în materie probatorie, îndoialaprofita debitorului.

Prin urmare, instanța de fond a reținut pe de o parte că va

fi luată în considerare data prezentată de către pârâtă, care rezultă din

borderourile depuse de către aceasta la dosar, iar pe de altă parte, a

considerat că o parte din polițe au fost depuse după împlinirea termenului

contractual, astfel că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin clauza

reglementată prin art. 7 lit. f).

Analizând materialul probator administrat în cauză,

instanța de apel a apreciat ca fondată susținerea pârâte cum că instanța de

fond nu a interpretat în mod corect probele, atâta timp cât actele depuse și

interogatoriul luat reclamantei nu au confirmat faptul că pârâta nu și-a onorat

obligațiile contractuale, în plus, atât expertiza contabilă efectuată în cauză

de către expert T.P., cât și expertiza extrajudiciară depusă în apel, au venit

să evidențieze modul defectuos în care reclamanta a gestionat și înregistrat

polițele de asigurare vândute și depuse de pârâtă în termen contractual pe bază

de borderou.

În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat

recurs în motivarea căruia a susținut că în cauză nu au fost interpretate

corect clauzele contractuale în raport de probele administrate în cauză, astfel

interogatoriul luat pârâtei atestă altă situație de fapt decât cea stabilită de

instanța de apel. In consecință recurenta solicită admiterea recursului astfel

cum a fost formulat.

Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304

pct. 1 - 9 C. proc. civ., se constată că argumentele folosite în dezvoltarea

criticilor din recurs nu pot fi încadrate în nici unul din motivele de

nelegalitate prevăzute strict și limitativ de textul de lege sus menționat.

Cum criticile sesizate vizează aspecte ce țin de stabilirea

situației de fapt și de aprecierea dată probelor ce reprezintă atributul

instanțelor anterioare, ele nu pot face obiectul controlului judiciar în

această fază procesuală în care atribuțiile instanței de recurs sunt limitate

strict doar la motivele de nelegalitate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte făcând aplicarea art. 302

1

lit. c) C.proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs.

Înalta Curte urmează să respingă cererea pârâtei de acordare a

cheltuielilor de judecată întrucât aceasta nu a făcut dovada efectuării

acestora, partea care o solicită fiind obligată să depună dovezi pentru a putea

fi acordate, condiție imperativă sub sancțiunea neacordării lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă

SC C.A. Sibiu prin sucursala Craiova împotriva Deciziei nr. 206 din 19

octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimata -

pârâtă SC L.A.A. S.R.L. Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.