ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2194/2010

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 165/ F din 13 septembrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul C.I. (fiul lui V. și M. ) a fost condamnat, la: - 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerrea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. în privința drepturilor septembrie prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

S-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 3 decembrie 2007 la 12 martie 2008. A fost menținută măsura asiguratorie luată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., constând în instituirea sechestrului asupra sumei de 350 lei, sumă care a fost consemnată la B.C.R. - Sucursala Unirii, pe numele inculpatului. În baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 350 RON, pentru care s-a instituit sechestrul asigurător și restituirea acesteia către M.I.R.A. - Direcția Generală Anticorupție.

În fine, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se hotărî astfel, s-au reținut, în esență următoarele: Inculpatul C.I., în calitate de comisar de Politie în cadrul D.G.P.M.B. - Brigada de Poliție Rutieră, pe fondul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu și pentru a nu aplica sancțiunile prevăzute de lege privitoare la circulația pe drumurile publice, a pretins, în ziua de 14 noiembrie 2007, de la martorul autorizat în cauza ca investigator cu identitate reala P.C.M., suma de 150 RON, iar în zilele de 21 noiembrie 2007, respectiv, 3 decembrie 2007, a pretins și primit de la martorii autorizați G.C.N., respectiv S.D. si I.M., sumele de 200 RON, respectiv 200 RON si 300 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul C.I. Parchetul a criticat soluția pronunțată pentru motive de nelegalitate, întrucât pe de o parte, în mod greșit instanța a dispus arestarea inculpatului, în baza hotărârii de condamnare, iar pe de altă parte, că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanța dispunând atât confiscarea sumei de 350 de lei, cât și apoi, restituirea aceleiași sume către M.I.R.A., cele două instituții fiind distincte, producând efecte diferite, dispozițiile instanței neputând fi puse în executare concomitent. Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității, arătând că probatoriul administrat în cauză s-a realizat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc.

pen., că singurii martori audiați și pe baza cărora instanța și-a întemeiat soluția au fost doar investigatorii sub acoperire, toți ofițeri de poliție judiciară, iar calitatea de martor este incompatibilă cu activitatea profesională a ofițerului, actele încheiate de aceștia nefiind confirmate și de un martor neutru, procesele - verbale fiind întocmite în birou,aspecte în raport cu care a fost invocată nulitatea absolută a acestor procese verbale; s-a mai arătat că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, avându-se în vedere că urmărirea penală a fost începută cu mult înainte de a i se aduce la cunoștință învinuirea, iar la momentul prinderii inculpatului în flagrant, acesta nu a avut un apărător, primele declarații fiind date în lipsa unui avocat, considerente pentru care a solicitat refacerea urmăririi penale cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale; în cazul în care se va trce peste aceste apărări a solicitat, în principal, achitarea pentru inexistența faptelor iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special și aplicarea art. 86 1 C. pen., privind suspendarea sub supravechere a executării acesteia.

Curtea de Apel București, secția l-a penală, prin Decizia penală nr. 12 din 12 ianuarie 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. N.A., a desființa în parte sentința penală atacată, și: - a înlăturat dispoziția privind arestarea inculpatului, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. - a dispus restituirea către M.I.R.A. a sumei de 350 lei depusă la B.C.R. Sucursala Unirea pe numele inculpatului; - a înlăturat dispoziția privind confiscarea specială a acestei sume; Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale. A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. I., cu obligarea acestuia la plata cheltuieli judiciare către stat în sumă de 500 lei.

Pentru a se d decide astfel s-a reținut că: Instanța de fond a aplicat art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și a dispus arestarea inculpatului, confundând instituția prevăzută de art. 350 C. proc. pen., care are în vedere exclusiv măsurile preventive, cu instituția executării pedepsei, după rămânerea definitivă a hotărârii. Astfel, instanța putea dispune și arestarea preventivă a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen. , dacă ar fi apreciat că se impune în cauză, însă, în măsura în care ar fi înțeles să aplice acest text de lege, trebuia să respecte toate dispozițiile legale cu privire la arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecății, ceea ce nu a înțeles să facă.

În ceea ce privește aplicarea măsurii confiscării speciale a alături de măsura restituirii cu privire la aceeași sumă - 350 de lei - Curtea de Apel a constatat că instanța de fond a aplicat greșit aceste dispoziții, care nu pot fi aplicate deodată cu privire la aceeași sumă de bani ; atâta timp cât suma de 350 de lei, care a constituit obiectul mitei primite de inculpat de la investigatorul cu identitate reală, a fost predată acestuia din urmă din fondurile special constituite la nivelul M.I.R.A., această sumă trebuia restituită M.I.R.A și nu confiscată, căci măsura de siguranță a confiscării speciale presupune ca, după rămânerea definitivă a măsurii, suma confiscată de la inculpat să se facă venit la bugetul de stat.

Cu privire la apelul declarat de inculpat, s-a apreciat că acesta este nefondat sub toate aspectele și că din ansambul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a pretins și primit sumele de 150 lei, 200 lei, 200 lei și, respectiv, 300 lei de la martori autorizați ca investigatori cu identitate reală, că modalitatea în care au acționat investigatorii autorizați a fost în concordanță cu dispozițiile legale, că dreptul la apărare al inculpatului nu a fost încălcat și că pedeapsa a fost just individualizată, neimpunându-se nici reducerea acesteia și nici schimbarea modalității de executare. Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul C.I. a declarat, în termen legal, recursul de față, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, prin apărător, în principal, casarea ambelor hătărâri și restituirea cauzei la Parchet, în baza art. 332 alin. (2) C. proc.

pen. pentru refacerea urmării penale întrucât acesta este lovită de nulitate absolută sau, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru fapta din 14 noiembrie 2007; în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, la limita minimului prevăzut de lege și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia în condițiile art. 86 1 C. pen. Asupra recursului declarat de inculpat; Critica referitoare la restituirea cauzei la Parchet, în vederea refacerii urmării penale, nu este fondată. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că desemnarea investigatorilor cu identitate reală și modul în care aceștia și-au desfășurat activitatea a avut loc în perfectă concordanță cu legea, neimpunându-se restituirea cauzei în vederea refacerii probatoriului.

Astfel, urmare procesului - verbal de sesizare din oficiu întocmit la 5 octombrie 2007 de către Direcția Generală Anticorupție - care a avut în vedere împrejurări care atestau că inculpatul C. I. a pretins și primit, în exercitarea profesiei, diferite foloase de la mai multe persoane - procurorul a dispus, potrivit art 26 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, autorizarea investigatorilor cu identitate reală în scopul descoperirii faptelor și obținerii mijloacelor de probă, deoarece aceste împrejurări probau existența indiciilor temeinice concrete, că s-a săvârșit, respectiv, se pregătește săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită. După autorizarea în cauză a investigatorilor cu identitate reală, s-au efectuat în continuare cercetări concretizate în surprinderea inculpatului primind mită de la investigatori.

Totodată, se constată că audierea investigatorilor în calitate de martori s-a făcut cu respectare dispozițiilor legale. Nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului nu este fondată. Potrivit actelor din dosar se constată că, după începerea urmăririi penale, în calitate de învinuit, inculpatului C.I. i s-a luat prima declarați în prezența apărătorului său ales. Solicitarea inculpatului de a fi achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru actul material din 14 noiembrie 2007, nu poate fi primită.

Curtea reține, pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, respectiv, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și cele din mediul ambiental, procesele - verbale de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental, suporturile CD-urilor conținând aceste convorbiri interceptate, declarațiile martorilor P.C.M., G. C.N., S.D., I.M., S.V., M.G., P.D., S.T.M., D.N., B.N., N.M.

și R.V., că, la datele de 14 noiembrie 2007, 21 noiembrie 2007 și, respectiv, 3 decembrie 2007, inculpatul C.I., ofițer de poliție cu gradul de comisar în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră pentru Sectorul 3 București, care deținea și atribuții de coordonare și control ale activităților desfășurate de efectivele din subordine, precum și atribuții de control al agenților din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră, a pretins și primit, în timpul exercitării atribuțiilor sale de serviciu, sumele de 150 de lei, 200 de lei, 200 de lei și, respectiv, 300 de lei de la martori autorizați ca investigatori cu identitate reală pentru a nu aplica sancținile prevăzute de lege ca urmare a nerespectării de către aceștia a normelor privitoare la circulația pe drumurile publice.

În ceea ce privește actul material din 14 noiembrie 2007, Curtea reține că acesta este dovedit cu decrarațiile martorului P. C.M. și cu înregistrările video ale convorbirilor purtate în mediul ambiental a acestui moment, care dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul C.I. l-a oprit în trafic pe martor și a primit de la acesta 150 lei pentru a nu aplica legea. Curtea apreciază însă ca fiind justificată crititica referitoare la individualizarea pedepsei. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea apreciază că pedepasa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului este prea aspră avându-se în vedere că acesta nu are antecedente penale, a participat la toate etapele procedurii judiciare fără a încerca să tergiverseze judecata sau să denatureze situația de fapt, este absolvent de studii superioare, deținând funcția de comisar în cadul Brigăzii de Poliție Rutieră unde a fost apreciat cu calificativul "foarte bine". Curtea apreciază, în consecință, că se justifică reducerea pedepsei aplicate, la 3 ani închisoare. Cât privește modalitate de executare a acesteia, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executare efectivă într- un loc de deținere, a sus- arătatei pedepse - 3 ani închisoare.

Examinându-se cauza și potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. , nu s-a constatat existența vreunui alt caz în afară de cel referitoar la individualizarea pedepsei (potrivit celor ce s-au arătat mai sus) din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar fi de natură să ducă la casarea deciziei atacte. Astfel fiind, Curtea va admite recursul declarat de inculpat, va va casa, în parte, decizia recurata și sentința și va reduce pedeapsa aplicată acestuia, de la 4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, menținându-se celelelte dispoziții ale ale hotărârilor atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, s ecția I penală. Casează, în parte, decizia penală recurata și sentința penală nr. 165/ F din 13 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală și rejudecând : Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare. Face aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2010.