ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2194/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2194/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 165/ F din 13

septembrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, l-a condamnat

pe inculpatul C.I. (fiul lui V. și M.

) a

fost condamnat,

la:

- 4 ani și 6 luni închisoare

și 2 ani interzicerrea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit.

b) și lit. c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254

alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

S-a

făcut aplicarea art. 71 C. pen. în privința drepturilor septembrie prevăzute de

art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

S-a dispus arestarea

inculpatului în vederea executării

pedepsei

și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și

arestării preventive de la 3 decembrie 2007 la 12

martie 2008.

A fost

menținută măsura asiguratorie luată de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.,

constând în

instituirea sechestrului asupra

sumei de 350 lei, sumă care a fost consemnată la B.C.R. - Sucursala Unirii, pe

numele inculpatului.

În baza art. 254 alin.

(2) C. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea

specială de la inculpat a sumei de 350 RON, pentru care s-a instituit

sechestrul asigurător și

restituirea

acesteia către M.I.R.A. - Direcția Generală Anticorupție.

În fine, inculpatul a

fost obligat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a se hotărî astfel,

s-au reținut, în esență următoarele:

Inculpatul C.I., în calitate

de comisar de Politie în cadrul

D.G.P.M.B.

- Brigada de Poliție Rutieră, pe fondul îndeplinirii atribuțiilor sale de

serviciu și pentru a nu aplica sancțiunile prevăzute de lege privitoare la

circulația pe drumurile publice, a pretins, în ziua de

14 noiembrie 2007,

de la martorul autorizat în cauza ca investigator cu identitate reala P.C.M.,

suma de 150 RON, iar în zilele de 21 noiembrie 2007, respectiv, 3 decembrie 2007,

a pretins și primit de la martorii autorizați G.C.N., respectiv S.D. si

I.M., sumele de 200 RON, respectiv 200 RON si 300

RON.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. și inculpatul C.I.

Parchetul a criticat soluția

pronunțată pentru motive de

nelegalitate,

întrucât pe de o parte, în mod greșit instanța a dispus

arestarea inculpatului, în baza hotărârii de

condamnare, iar pe de altă

parte, că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 19

din Legea nr.

78/2000, instanța dispunând

atât confiscarea sumei de 350 de lei, cât

și apoi, restituirea aceleiași sume către M.I.R.A., cele două

instituții

fiind distincte, producând efecte diferite, dispozițiile

instanței neputând fi puse în executare concomitent.

Inculpatul

a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității, arătând că probatoriul

administrat în cauză s-a realizat cu încălcarea flagrantă

a dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., că

singurii martori audiați și pe baza cărora instanța și-a întemeiat

soluția au fost doar investigatorii sub

acoperire, toți ofițeri de poliție judiciară, iar calitatea de martor este

incompatibilă cu activitatea

profesională a ofițerului, actele încheiate

de aceștia nefiind

confirmate și de un

martor neutru, procesele - verbale fiind întocmite

în birou,aspecte în

raport cu care a fost invocată nulitatea absolută a acestor procese verbale;

s-a mai arătat că nu i-a fost respectat

dreptul

la apărare, avându-se în vedere că urmărirea penală a fost

începută cu

mult înainte de a i se aduce la cunoștință învinuirea, iar

la momentul prinderii inculpatului în flagrant,

acesta nu a avut un

apărător, primele declarații fiind date în lipsa

unui avocat,

considerente pentru care a

solicitat refacerea urmăririi penale cu

respectarea tuturor garanțiilor procesuale; în cazul în care se va trce

peste aceste apărări a solicitat, în principal, achitarea pentru

inexistența faptelor iar în subsidiar, aplicarea

unei pedepse orientate

spre minimul special și aplicarea art. 86

1

C. pen., privind

suspendarea sub

supravechere a executării acesteia.

Curtea de Apel

București, secția l-a penală, prin Decizia penală nr. 12 din 12 ianuarie 2010,

a admis apelul declarat de

Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.

N.A., a desființa în parte

sentința penală atacată, și:

-

a înlăturat dispoziția privind arestarea

inculpatului, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen.

-

a dispus restituirea către M.I.R.A. a sumei de 350

lei depusă

la B.C.R. Sucursala Unirea pe

numele inculpatului;

-

a înlăturat dispoziția privind

confiscarea specială a acestei

sume;

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A

fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.

I., cu obligarea acestuia la plata cheltuieli

judiciare către stat în sumă de 500 lei.

Pentru

a se d decide astfel s-a reținut că:

Instanța de fond a

aplicat art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și a dispus arestarea inculpatului,

confundând

instituția prevăzută de art. 350

C. proc. pen., care are în

vedere

exclusiv măsurile preventive, cu instituția executării pedepsei,

după

rămânerea definitivă a hotărârii. Astfel, instanța putea dispune

și arestarea preventivă a inculpatului, conform art.

350 C. proc. pen.

, dacă ar fi

apreciat că se impune în cauză, însă, în

măsura în care ar fi înțeles să aplice acest text de lege, trebuia să

respecte toate dispozițiile legale cu privire la arestarea preventivă a

inculpatului în cursul judecății, ceea ce nu a

înțeles să facă.

În ceea ce privește

aplicarea măsurii confiscării speciale a alături de măsura restituirii cu

privire la aceeași sumă - 350 de lei - Curtea de Apel a constatat că instanța

de fond a aplicat greșit

aceste dispoziții,

care nu pot fi aplicate deodată cu privire la aceeași

sumă de bani ;

atâta timp cât suma de 350 de lei, care a constituit obiectul mitei primite de

inculpat de la investigatorul cu identitate reală, a fost predată acestuia din

urmă din fondurile special

constituite la

nivelul M.I.R.A., această sumă trebuia restituită M.I.R.A

și nu

confiscată, căci măsura de siguranță a confiscării speciale

presupune ca, după rămânerea definitivă a măsurii,

suma confiscată

de la inculpat să se facă venit la bugetul de stat.

Cu

privire la apelul declarat de inculpat, s-a apreciat că acesta

este nefondat sub toate aspectele și că din ansambul

probator

administrat în cauză rezultă că

inculpatul a pretins și primit sumele de

150 lei, 200 lei, 200 lei și,

respectiv, 300 lei de la martori autorizați

ca

investigatori cu identitate reală, că modalitatea în care au acționat

investigatorii autorizați a fost în concordanță cu dispozițiile legale, că

dreptul la apărare al inculpatului nu a fost

încălcat și că pedeapsa a

fost just individualizată, neimpunându-se nici

reducerea acesteia și nici schimbarea modalității de executare.

Împotriva acestei din

urmă decizii inculpatul C.I. a declarat, în termen legal, recursul de față,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, prin apărător, în

principal,

casarea ambelor hătărâri și

restituirea cauzei la Parchet, în baza art.

332 alin. (2) C. proc. pen. pentru refacerea urmării penale

întrucât

acesta este lovită de nulitate absolută sau, achitarea în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

pentru fapta din 14 noiembrie 2007;

în subsidiar,

reducerea pedepsei aplicate, la limita

minimului prevăzut de lege și suspendarea sub supraveghere a executării

acesteia în condițiile art. 86

1

C. pen.

Asupra

recursului declarat de inculpat;

Critica

referitoare la restituirea cauzei la Parchet, în vederea

refacerii urmării penale, nu este fondată.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

desemnarea investigatorilor cu identitate reală și

modul în care

aceștia și-au desfășurat

activitatea a avut loc în perfectă concordanță

cu legea, neimpunându-se restituirea cauzei în vederea refacerii

probatoriului.

Astfel, urmare procesului - verbal de sesizare din

oficiu întocmit la 5 octombrie 2007 de către Direcția Generală

Anticorupție -

care a avut în vedere

împrejurări care atestau că inculpatul C.

I. a pretins și primit, în

exercitarea profesiei, diferite foloase de la

mai

multe persoane - procurorul a dispus, potrivit art 26

1

alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, autorizarea investigatorilor cu identitate reală în

scopul descoperirii faptelor și obținerii

mijloacelor de probă, deoarece

aceste

împrejurări probau existența indiciilor temeinice concrete, că

s-a săvârșit, respectiv, se pregătește săvârșirea

unei infracțiuni de

luare de mită. După autorizarea în cauză a

investigatorilor cu

identitate reală, s-au

efectuat în continuare cercetări concretizate în

surprinderea

inculpatului primind mită de la investigatori. Totodată, se constată că

audierea investigatorilor în calitate de martori s-a făcut cu respectare

dispozițiilor legale.

Nici

critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare al

inculpatului nu este fondată.

Potrivit actelor din dosar se constată că,

după începerea urmăririi penale, în calitate de

învinuit, inculpatului

C.I. i s-a luat

prima declarați în prezența apărătorului său ales.

Solicitarea

inculpatului de a fi achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru

actul material din 14 noiembrie 2007, nu poate fi primită.

Curtea reține, pe

baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul

judecății, respectiv, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și

cele din mediul

ambiental, procesele -

verbale de redare a înregistrărilor efectuate în

mediul ambiental, suporturile CD-urilor conținând aceste convorbiri

interceptate, declarațiile martorilor P.C.M., G.

C.N., S.D., I.M., S.V.,

M.G.,

P.D., S.T.M., D.N.,

B.N., N.M. și R.V., că, la datele

de

14 noiembrie 2007, 21 noiembrie 2007 și, respectiv, 3 decembrie 2007,

inculpatul C.I., ofițer de poliție cu gradul de comisar în cadrul Brigăzii de

Poliție Rutieră pentru Sectorul 3 București, care deținea și atribuții de

coordonare și control ale activităților desfășurate de

efectivele din subordine, precum și atribuții de control al agenților

din

cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră, a pretins și primit, în timpul

exercitării atribuțiilor sale de serviciu, sumele de 150 de lei, 200 de lei,

200 de lei și, respectiv, 300 de lei de la martori autorizați ca

investigatori cu identitate reală pentru a nu

aplica sancținile prevăzute

de lege ca urmare a nerespectării de către

aceștia a normelor privitoare la circulația pe drumurile publice.

În ceea ce privește

actul material din 14 noiembrie 2007, Curtea reține că acesta este dovedit cu

decrarațiile martorului P.

C.M. și cu

înregistrările video ale convorbirilor purtate în mediul ambiental a acestui

moment, care dovedesc fără putință de

tăgadă că inculpatul C.I. l-a

oprit în trafic pe martor și a

primit de la

acesta 150 lei pentru a nu aplica legea.

Curtea

apreciază însă ca fiind justificată crititica referitoare la

individualizarea pedepsei.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a C. pen., de

limitele de

pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al

faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte

împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea apreciază că pedepasa

de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului este prea aspră avându-se

în vedere că acesta

nu are antecedente

penale, a participat la toate etapele procedurii judiciare fără a încerca să

tergiverseze judecata sau să denatureze

situația de fapt, este absolvent

de studii superioare, deținând funcția de comisar în cadul Brigăzii de Poliție

Rutieră unde a fost apreciat cu calificativul "foarte bine".

Curtea apreciază, în

consecință, că se justifică reducerea pedepsei aplicate, la 3 ani închisoare.

Cât privește

modalitate de executare a acesteia, se apreciază

că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executare efectivă într-

un loc de deținere, a sus- arătatei pedepse - 3

ani închisoare.

Examinându-se

cauza și potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

, nu s-a constatat existența vreunui alt caz în afară

de cel referitoar la individualizarea pedepsei (potrivit celor ce s-au arătat

mai sus) din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar

fi de

natură să ducă la casarea deciziei

atacte.

Astfel fiind, Curtea va

admite recursul declarat de inculpat, va

va

casa, în parte, decizia recurata și sentința și va reduce pedeapsa

aplicată acestuia, de la 4 ani și 6 luni

închisoare la 3 ani închisoare, menținându-se celelelte dispoziții ale ale

hotărârilor atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 12

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, s

ecția I penală.

Casează,

în parte, decizia penală recurata și sentința penală

nr. 165/ F din 13 februarie

2009 a Tribunalului București, secția a ll-a

penală și rejudecând :

Reduce pedeapsa principală

aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 7

din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 4 ani

și 6 luni închisoare

la 3 ani închisoare.

Face aplicarea

dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 4 iunie 2010.