ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 86

1

alin. (2) C. pen. și art. 86

2

C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 (șapte) ani.

În baza art. 86

3

C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86

4

C. pen. și art. 86

5

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat durata reținerii și arestării preventive de la 9.09.2010 la 14.09.2010.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 8400 RON, precum și echivalentul în RON a sumei de 1500 Euro, la data executării.

S-a constatat că suma de 1000 Euro, folosită la realizarea flagrantului, a fost restituită numitului B..

A fost menținut sechestrul asigurător dispus asupra autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x, aparținând inculpatului A., instituit prin ordonanța nr. 94/P/2010 din 12 octombrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției, până la concurența sumei de 3500 Euro.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 8 000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 62 din 25 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2013, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2010.

Recurentul intimat inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, a fost plătită din fondul Ministerului Justiției.

Condamnatul A., apreciind că prin aceste hotărâri i-au fost încălcate dreptul la viața privată (consacrat de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului) și dreptul la un proces echitabil (prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului), a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Hotărârea din data de 18 mai 2021, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Zamfirescu c. România (cererea nr. x/14), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 2 septembrie 2021, s-a constatat încălcarea dreptului reclamantului A. la respectarea vieții private (consacrat de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului).

Ca urmare a pronunțării acestei hotărâri, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2010 și împotriva deciziei nr. 62 din 25 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2013, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală sub nr. x/2021.

În motivarea cererii de revizuire, s-a susținut că, după pronunțarea hotărârii definitive de către Curtea Europenă a Drepturilor Omului, subzistă o consecință gravă a încălcării Convenției europene a drepturilor omului, aceasta neputând fi remediată decât prin revizuirea hotărârii judecătorești interne definitive care a violat dreptul convențional al revizuentului.

În concret, revizuentul a învederat că dreptul său la viață privată a fost foarte grav violat, aspect care rezultă în mod evident din paragrafele 62 și 63 ale hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, unde se reține existența unor multiple și variate ingerințe, cu caracter intruziv și pe perioade îndelungate.

De asemenea, a susținut că mijloacele de probă obținute în mod nelegal, adică prin violarea foarte gravă a dreptului la respectarea vieții sale private, au fost folosite în procesul penal în susținerea acuzării și au condus la condamnarea sa, aspect care a determinat existența cazierului penal, imposibilitatea exercitării funcției de procuror deținute anterior, pierderea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, crearea prejudiciilor de imagine, care afectează și exercitarea profesiei actuale, de avocat, dar și imposibilitatea ocupării oricărei funcții în cadrul administrației publice.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 465 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, verificând competența de soluționare a cererii de revizuire de față, constată că aceasta revine Completului de 5 Judecători în materie penală al instanței supreme.

Astfel, potrivit art. 465 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, iar conform alin. (9) al aceluiași articol, instanța examinează cererea în baza actelor dosarului și se pronunță prin decizie. Este vorba de instanța în fața căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei revizuire se cere - prima instanță (în ipoteza hotărârilor pentru care legea nu prevede nicio cale de atac), instanța de apel ori cea care a soluționat contestația sau instanța de recurs (pentru hotărârile rămase definitive prin decizia instanței de recurs, conform legii vechi).

Totodată, potrivit art. 465 alin. (11) lit. a) și b) C. proc. pen., în cazul în care constată că cererea este fondată, instanța:

a) desființează în parte hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat și, rejudecând cauza potrivit dispozițiilor de la contestația în anulare, înlătură consecințele încălcării dreptului sau

b) desființează hotărârea și, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului, potrivit dispozițiilor de la contestația în anulare.

Din examinarea cererii de revizuire în cauză se constată că aceasta a fost formulată atât împotriva sentinței penale nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2010, cât și împotriva hotărârii prin care sentința de condamnare a rămas definitivă (în calea de atac a recursului, conform C. proc. pen. anterior), respectiv a deciziei penale nr. 62 din 25 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2013, aceasta din urmă fiind singura instanță care se poate pronunța prin decizie, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 465 alin. (9) C. proc. pen. și care poate, conform dispozițiilor legale mai sus evocate, în funcție de particularitățile speței, fie să rejudece cauza și să înlăture consecințele încălcării dreptului, fie să trimită cauza spre rejudecare la instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului, în vederea administrării de probe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală apreciază că prima instanță ar fi fost competentă să soluționeze cauza doar în ipoteza în care cererea de revizuire ar fi vizat o hotărâre pentru care legea nu prevede nicio cale de atac, situație care nu este incidentă în speță.

Astfel fiind, competența de soluționare a prezentei cereri de revizuire revine Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Având în vedere considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. se va trimite la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Trimite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 februarie 2022.