ÎCCJ, Decizia nr. 77/2022

Ședința publică din data de 31 octombrie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul A. constată următoarele:

I. Prin rechizitoriul nr. x/2010 din 27 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în vara anului 2009, a acceptat promisiunea unei recompense bănești de la martorul B., angajat al S.C. C. S.R.L., în scopul de a intermedia, prin traficarea influenței pe care o avea prin prisma relațiilor de prietenie, precum și din poziția sa de prim-procuror, pe lângă D., manager al S.C. E. S.R.L., încheierea unui contract de prestări servicii de pază între S.C. C. S.R.L. - prestator și S.C. E. S.R.L. - beneficiar, iar ulterior a primit, în baza acestei înțelegeri, în tranșe lunare, suma totală de 4500 euro, în perioada aprilie- septembrie 2010.

II. Prin sentința penală nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 86

1

alin. (2) din C. pen. anterior și art. 86

2

din C. pen. anterior, a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 (șapte) ani.

În baza art. 86

3

din C. pen. anterior, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș;

b. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 din C. proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86

4

și art. 86

5

din C. pen. anterior, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului A. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 88 din C. pen. anterior, s-a computat durata reținerii și arestării preventive de la 9.09.2010 la 14.09.2010.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a confiscat de la inculpatul A., suma de 8400 RON, precum și echivalentul în RON a sumei de 1500 Euro, la data executării.

S-a constatat că suma de 1000 Euro, folosită la realizarea flagrantului, a fost restituită numitului F..

A fost menținut sechestrul asigurător dispus asupra autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x, aparținând inculpatului A., instituit prin ordonanța nr. 94/P/2010 din 12 octombrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției, până la concurența sumei de 3500 Euro.

În baza art. 191 alin. (1) din C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 8 000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

III. Împotriva sentinței penale nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2010, au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 62 din 25 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2013, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A. împotriva sentinței nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2010.

A fost obligat recurentul intimat inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, care se plătește din fondul Ministerului Justiției.

IV. Ulterior, condamnatul A. a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, susținând că hotărârile instanțelor judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea dreptul la viața privată, consacrat de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție.

Prin Hotărârea din data de 18 mai 2021, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Zamfirescu c. România (cererea nr. x/14) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 2 septembrie 2021, s-a constatat încălcarea dreptului reclamantului A. la respectarea vieții private (consacrat de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului).

Nu s-a constatat că a fost încălcat art. 6 din Convenție.

A fost respinsă cererea de acordare a unei reparații echitabile.

Pentru a se pronunța această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în esență, următoarele:

I. Reclamantul a invocat încălcarea art. 8 din Convenție, susținând că supravegherea constantă la care a fost supus și percheziționarea biroului său au reprezentat ingerințe în exercitarea dreptului său la respectarea vieții private și a domiciliului și că aceste ingerințe nu erau prevăzute de lege și nu erau necesare într-o societate democratică. Reclamantul a pretins protejarea domiciliului său în sensul jurisprudenței Curții, în măsura în care, ocupa în mod exclusiv un spațiu privat la locul său de muncă, unde trăia în afara orelor de muncă și unde adusese obiecte personale și de uz intim, iar această situație de fapt era cunoscută de personalul parchetului și de superiorii săi ierarhici. A mai susținut că folosirea în exclusivitate a camerei alăturate biroului său, scopul privat (și neprofesional) al folosirii sale și derularea vieții private și uneori de familie constituiau elemente hotărâtoare în speță, subliniind că era în joc protecția "vieții private".

Curtea a apreciat că interceptările telefonice, ascultarea reclamantului și percheziționarea biroului său se interpretează ca fiind o ingerință în dreptul său protejat la art. 8 din Convenție.

În circumstanțele cauzei, Curtea a constatat că reclamantul a fost supus la două măsuri distincte: pe de o parte, măsura care a implicat interceptarea și ascultarea convorbirilor telefonice și a altor conversații ale persoanei în cauză și, pe de altă parte, cea care a condus la percheziționarea biroului său.

Curtea a observat că ambele măsuri au fost autorizate de instanțele naționale. Astfel, Înalta Curte a confirmat ordonanța inițială și provizorie a procurorului vizând interceptarea comunicațiilor telefonice și ascultarea lor și a autorizat continuarea executării acestei măsuri, pe care ulterior a prelungit-o în trei rânduri. Înalta Curte a reținut existența unor indicii legate de fapte de corupție în cauză și a considerat necesară obținerea clarificării elementelor de fapt pertinente. Ulterior, a autorizat și percheziția, după obținerea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu legislația internă.

S-a reținut că reclamantul a putut contesta, atât luarea acestor măsuri, cât și executarea lor, însă Înalta Curte a judecat lapidar că persoana în cauză nu putea pretinde protecția vieții sale private în contextul profesional și că ingerința pe care a suferit-o a fost conformă cu Convenția.

Curtea a observat că în hotărârea care autoriza punerea sub ascultare a reclamantului nu se precizau intervalele de timp concrete, putând fi dedus faptul că reclamantul a fost supravegheat constant, inclusiv noaptea. Din raportul de expertiză realizat în speță, ca și din hotărârile instanțelor naționale, reiese că echipamentul tehnic instalat în biroul reclamantului putea capta atât sunetele, cât și imaginile. Prin natura sa, înregistrarea imaginilor are un caracter mai important decât înregistrarea sunetelor. S-a reținut că supravegherea reclamantului a durat o perioadă de circa 4 luni, context în care executarea acestei măsuri a continuat în pofida faptului că expunerea unor aspecte privind viața privată a reclamantului a fost evidentă pentru anchetatori încă din faza incipientă a anchetei.

În aceste condiții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că măsurile la care a fost supus reclamantul nu pot fi privite ca proporționale din cauza caracterului lor intruziv și constant și a prelungirii lor în timp pe o perioadă considerabilă și, prin urmare, a fost încălcat art. 8 din Convenție.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție

Reclamantul a invocat lipsa caracterului echitabil al procesului penal împotriva sa, respectiv restricțiile impuse drepturilor apărării din cauza refuzului instanțelor de a-i pune la dispoziție toate înregistrările care ar fi cuprins elemente utile pentru apărarea sa și refuzul de a dispune o contraexpertiză a înregistrărilor respective.

Curtea a reținut că în Decizia din 25 martie 2013, Înalta Curte a explicat detaliat modul în care înregistrările erau coroborate cu anumite depoziții ale martorilor și cu documente bancare. Acest lucru demonstrează, în opinia Curții, că Înalta Curte a recurs la o analiză echilibrată a tuturor probelor, a examinat valoarea lor probatorie cu prudență și a hotărât că faptele erau stabilite prin toate elementele de probă, acestea coroborându-se între ele.

În concluzie, Curtea a considerat că procedura desfășurată în cauza reclamantului, considerată în ansamblu, nu a încălcat cerințele procesului echitabil și, prin urmare, nu a fost încălcat art. 6 din Convenție.

V. La data de 17 noiembrie 2021, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2010 și împotriva deciziei nr. 62 din 25 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2013, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021.

Sub aspectul admisibilității căii de atac a revizuirii, prin corelarea art. 465 alin. (1)-(4) și art. 456 alin. (2) din C. proc. pen., revizuentul a susținut că, în prezenta cauză, sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.

Astfel, s-a arătat că cererea de revizuire este îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive, anterior menționate, iar prin Hotărârea din 18.05.2021 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Zamfirescu c. România (cererea nr. x/14), s-a constatat încălcarea dreptului convențional consacrat de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv a dreptului la respectarea vieții private.

Revizuentul a subliniat că cel puțin una dintre consecințele grave ale încălcării Convenției europene a drepturilor omului continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii judecătorești interne definitive care a violat dreptul convențional al revizuentului.

Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, normele legislative interne (în concret, art. 465 alin. (1) C. proc. pen.) trebuie interpretate, potrivit art. 20 din Constituție, pentru a fi conforme nu doar tratatelor internaționale în materia drepturilor omului, ci și normelor internaționale de recomandare (soft law) în materia drepturilor omului, deoarece normele de soft law se bazează pe normele convenționale.

Prin cererea de revizuire s-a arătat că dreptul revizuentului la viață privată a fost foarte grav violat, aspect care rezultă în mod evident din para. 62 și 63 ale hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, unde se reține existența unor multiple și variate ingerințe, cu caracter intruziv și pe perioade îndelungate.

Mijloacele de probă obținute în mod grav nelegal, adică prin violarea foarte gravă a dreptului revizuentului la respectarea vieții sale private, au fost folosite în procesul penal în acuzare, iar condamnarea penală a revizuentului s-a realizat pe baza probelor obținute prin violarea foarte gravă a dreptului revizuentului la respectarea vieții sale private.

Consecința directă a violării foarte grave a dreptului revizuentului la respectarea vieții sale private este condamnarea sa penală, care înseamnă calitatea de infractor, existența cazierului penal, imposibilitatea ocupării funcției de procuror pe care a avut-o, pierderea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, crearea prejudiciilor de imagine, care afectează și exercitarea profesiei actuale, de avocat, imposibilitatea ocupării oricărei funcții în cadrul administrației publice sau a organelor de conducere ale profesiei de avocat, toate fiind consecințe extrem de grave, care subzistă indiscutabil în prezent.

Faptul că, prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat violarea foarte gravă doar a dreptului revizuentului la respectarea vieții sale private, consacrat de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, nu atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire. Pe de o parte, art. 465 alin. (1) C. proc. pen. se referă la încălcarea drepturilor consacrate de Convenția europeană a drepturilor omului, fără a distinge între acestea, iar pe de altă parte, Recomandarea nr. R (2000) 2 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei prevede alternativ, iar nu cumulativ sau exhaustiv, că redeschiderea procedurii interne poate avea loc fie când s-a constat violarea unui drept substanțial (cum este art. 8 din Convenția europeană), fie când a existat un viciu grav de procedură (când a fost violat art. 6 din Convenția europeană).

În cererea sa depusă la 26.02.2020 în cauza la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, revizuentul a arătat că nu formulează nicio cerere de indemnizare pe terenul art. 41 din Convenția europeană a drepturilor omului, considerând că natura violării drepturilor sale face ca singura reparație corespunzătoare să fie revizuirea cauzei la nivel intern, în scopul desființării hotărârilor judecătorești penale de condamnare. Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru statul român, că reclamantul poate să se prevaleze, dacă dorește, de dispozițiile C. proc. pen. pentru a obține revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive de condamnare.

Pentru toate aceste motive, revizuentul a arătat că, la data introducerii cererii de revizuire, consecința foarte gravă a violării art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii judecătorești interne pronunțate.

Conform hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (para. 60 și 61), interceptările telefonice, înregistrările ambientale video și audio și percheziția au constituit violarea foarte gravă a dreptului revizuentului la respectarea vieții sale private, consacrate de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului.

S-a arătat că, în cauză, cu ocazia rejudecării în urma admiterii cererii de revizuire, este necesară administrarea probelor, în următoarele condiții:

G., toate actele procedurale prin care au fost încuviințate și administrate și toate probele a căror administrare a fost considerată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca violând foarte grav dreptul revizuentului la respectarea vieții sale private (interceptările telefonice, înregistrările ambientale video și audio, percheziția) trebuie anulate, urmând ca probele să fi excluse din procesul penal și eliminate fizic din dosar, potrivit art. 280 alin. (1) și art. 282 alin. (1) raportate la art. 102 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și conform jurisprudenței Curții Constituționale.

H., toate probele derivate care au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal (interceptările telefonice, înregistrările ambientale video și audio și percheziția) și care nu puteau fi obținute în alt mod trebuie excluse și înlăturate fizic din dosar, potrivit art. 102 alin. (4) C. proc. pen. și jurisprudenței Curții Constituționale.

I., întrucât rejudecarea cauzei se face exclusiv ca urmare a constatării violării drepturilor revizuentului condamnat în cadrul procesului penal în care a avut calitatea de inculpat, este absolut imposibilă juridic administrarea altor probe în acuzare decât cele care au fost administrate în procesul penal inițial (evident, cu excepția celor excluse, nici acestea neputând fi administrate, conform celor arătate supra).

J., potrivit principiului nemijlocirii, toate probele care nu sunt excluse și care fac apel la percepția subiectivă a judecătorului trebuie readministrate direct de instanța care rejudecă pe fond cauza în urma admiterii revizuirii și a desființării hotărârilor anterioare de condamnare.

V.1. Prin încheierea nr. 73 din data de 17 februarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, în cauză, competența de soluționare a cererii de revizuire revine Completului de 5 Judecători al instanței supreme.

Instanța a apreciat că cererea de revizuire a fost formulată atât împotriva sentinței penale nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2010, cât și împotriva hotărârii prin care sentința de condamnare a rămas definitivă (în calea de atac a recursului, conform C. proc. pen. anterior), respectiv a deciziei penale nr. 62 din 25 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2013, aceasta din urmă fiind singura instanță care se poate pronunța prin decizie, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 465 alin. (9) din C. proc. pen. și care poate, conform dispozițiilor legale mai sus evocate, în funcție de particularitățile speței, fie să rejudece cauza și să înlăture consecințele încălcării dreptului, fie să trimită cauza spre rejudecare la instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului, în vederea administrării de probe.

V.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți, sub nr. x/2022, fiind stabilit în mod aleatoriu, termen la data de 4 aprilie 2022.

La termenul de judecată din data de 04 aprilie 2022, văzând dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 și art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că în cauză, urmează să participe la judecarea cererii de revizuire, un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

La termenul din data de 6 iunie 2022, instanța a pus în discuția părții și a reprezentantului Ministerului Public, competența Completului de 5 Judecători de a soluționa cererea de revizuire formulată de revizuentul A. și, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., a stabilit termen pentru pronunțare la data de 23 iunie 2022.

Prin încheierea din data de 23 iunie 2022, instanța a stabilit competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. în favoarea Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin Hotărârea din data de 18 mai 2021, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Zamfirescu c. România (cererea nr. x/14), s-a constatat încălcarea dreptului reclamantului A. la respectarea vieții private (consacrat de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului).

Din perspectiva faptului că cererea de revizuire a fost formulată atât împotriva sentinței penale nr. 892 din 7 iunie 2012, cât și împotriva hotărârii prin care sentința de condamnare a rămas definitivă, a împrejurării că instanța superioară, cu ocazia judecării căii ordinare de atac, nu a constatat o încălcare a dreptului de către instanța de fond și astfel a perpetuat această situație și a generat, la rândul său, consecințe negative pentru titularul cererii de revizuire, s-a constatat că revine Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A..

La termenul din data de 10 octombrie 2022, au avut loc dezbaterile, susținerile părții și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 24 octombrie 2022 și 31 octombrie 2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul A. constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 892 din 07.06.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2010, precum și a deciziei nr. 62 din 25.03.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2013, s-a solicitat constatarea întrunirii condițiilor privind admisibilitatea cererii de revizuire și ulterior, admiterea pe fondul cererii, desființarea în integralitate a hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, cu consecința achitării inculpatului.

Se constată că, prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub nr. x, revizuentul A. a solicitat instanței europene să constate încălcarea art. 6 și art. 8 din Convenție, criticile sale privind atât caracterul echitabil al procesului penal îndreptat împotriva reclamantului, procuror la momentul faptelor, cât și interceptarea convorbirilor telefonice, ascultarea acestora și percheziționarea biroului său, în care reclamantul afirmă că și-a petrecut o parte a vieții private.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că, în legislația națională, procedura de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului a fost impusă de necesitatea de a înlătura consecințele încălcării prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în procesele penale, atunci când aceste consecințe continuă să se producă și după constatarea încălcării prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Art. 465 și următoarele din C. proc. pen., privitoare la revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului instituie o reglementare specială, care se referă la condițiile de exercitare, titularii cererii, instanța competentă, termenul de introducere, judecarea cererii, soluțiile care pot fi dispuse, precum și căile de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea poate fi exercitată numai împotriva acelor hotărâri definitive pronunțate de instanțele penale române în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate (decizia Curții Constituționale nr. 181 din data de 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 16 mai 2019).

Prin Hotărârea din 18.05.2021 (Cererea nr. 14132/14) a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a constatat încălcarea art. 8 însă nu și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se reține că în cauza Zamfirescu împotriva României, reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea Curții, să se dispună instanțelor naționale redeschiderea procedurii prin intermediul revizuirii, acesta rezervându-și dreptul de a cere repararea prejudiciului în fața instanțelor interne.

Revizuentul a susținut în cuprinsul cererii de revizuire și a concluziilor scrise că Recomandarea nr. R (2000) 2 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei indică necesitatea redeschiderii procedurii interne dacă satisfacția echitabilă acordată prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate compensa consecințele grave ale violării Convenției europene.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că Recomandarea nr. R (2000) 2 a Comitetului de Miniștri ai statelor membre cu privire la reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel național în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (adoptată de Comitetul de Miniștri la 19 ianuarie 2000 în cadrul reuniunii a 694-a a Delegaților Miniștrilor), prin paragraful II, "Încurajează Părțile Contractante, în special, să examineze sistemele lor de drept naționale în vederea asigurării că există posibilități adecvate pentru reexaminarea cauzei, inclusiv redeschiderea procedurilor, în cazuri în care Curtea a constatat o violare a Convenției…"

Aceste aspecte au fost analizate, inclusiv prin Hotărârea Curții care a reținut că un nou proces sau o redeschidere a procedurii la solicitarea persoanei în cauză reprezintă în principiu un mijloc adecvat de reparare a încălcării constatate, atunci când o persoană particulară a fost victima unei proceduri viciate de încălcări ale cerințelor art. 6 din Convenție.

Însă, Curtea a reamintit că a constatat numai încălcarea art. 8 din Convenție. Cu toate acestea, a arătat că noul C. proc. pen., permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale unui reclamant, constatând că din această perspectivă, reclamantul se poate prevala de dispozițiile respective, dacă dorește.

În fața Curții Europene a Drepturilor Omului, revizuentul a arătat că nu formulează o cerere de indemnizare, conform art. 41 din Convenția europeană a drepturilor omului, considerând că natura violării drepturilor sale face ca singura reparație corespunzătoare să fie revizuirea cauzei, în scopul desființării hotărârilor judecătorești penale de condamnare.

Revizuentul a apreciat că, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat definitiv, prin hotărârea sa, că reclamantul se poate prevala de dispozițiile C. proc. pen. pentru a obține revizuirea hotărârilor penale de condamnare, această statuare este obligatorie pentru statul român, inclusiv pentru instanțele judecătorești (în temeiul art. 46 para. 1 din Convenția europeană, privind obligația de conformare față de hotărârile definitive ale Curții).

Însă, constatarea de către Curte a încălcării unui drept prevăzut de Convenție, nu determină de plano admiterea unei cereri de revizuire formulată în temeiul art. 465 din C. proc. pen.

Examinarea sub aspectul îndeplinirii condiției prevăzute de lege referitoare la continuarea producerii consecințelor grave ale încălcării Convenției europene, după pronunțarea hotărârii Curții Europene, trebuie realizată in concreto, prin evaluarea situației concrete din cauza dedusă judecății.

Calea extraordinară de atac a revizuirii pentru cazul prevăzut de art. 465 alin. (1) din C. proc. pen., nu implică admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire. Admiterea unei cereri de revizuire implică îndeplinirea unor condiții: existența unei hotărâri definitive a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor fundamentale și respectiv, una dintre consecințele grave ale încălcării să continue să se producă și să nu poată fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analiza îndeplinirii condiției referitoare la continuitatea și imposibilitatea remedierii consecințelor negative grave ale încălcării Convenției se realizează, în mod exclusiv, de către instanța de judecată învestită cu soluționarea cererii de revizuire formulată în baza art. 465 C. proc. pen., prin raportare la situația de fapt concretă reținută în cauză.

Revizuentul a susținut că, în cauză, consecința directă a violării foarte grave a dreptului său la respectarea vieții sale private este condamnarea sa penală, cu toate consecințele acesteia, inclusiv imposibilitatea ocupării funcției de procuror pe care a avut-o anterior sau prejudiciile de imagine care îi afectează viața profesională.

În prezenta cauză, analizând efectul concret pe care încălcarea constatată de Curtea Europeană l-a produs asupra desfășurării judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că prin Hotărârea din data de 18 mai 2021 a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat încălcarea drepturilor garantate de art. 8 din Convenție.

Însă, atât sentința penală nr. 892 din data de 7 iunie 2012, cât și decizia penală nr. 62 din data de 25 martie 2013, au fost pronunțate de către instanțele de judecată, în urma unei proceduri necontestate din perspectiva caracterului echitabil.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că cea de-a doua condiție impusă de prevederile art. 465 alin. (1) din C. proc. pen. nu este îndeplinită, întrucât consecințele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție, constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu continuă să se producă în prezent.

Hotărârea Curții nu presupune eo ipso și constatarea continuării producerii unor consecințe negative grave cu privire la situația reclamantului.

Prin hotărârea Curții Europene, instanța a constatat încălcarea art. 8 din Convenție, apreciind că interceptările telefonice, ascultarea reclamantului și percheziționarea biroului său se interpretează ca fiind o "ingerință" în dreptul său protejat de Convenție.

A fost evidențiat faptul că reclamantul a fost supravegheat constant, urmărindu-se atât înregistrarea sunetelor, cât și a imaginilor, pe o perioadă de 4 luni, iar prin natura și durata lor, aceste măsuri nu au fost considerate ca fiind proporționale din cauza caracterului lor intruziv, fiind expuse aspecte ale vieții sale private și uneori foarte intime.

Totodată, Curtea a observat că reclamantul a putut contesta, în cadrul procesului penal împotriva sa, atât luarea acestor măsuri, cât și executarea lor, dar a considerat că analiza instanțelor poate fi pusă la îndoială.

Față de considerentele hotărârii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că, în cauză, consecințele grave ale încălcării dreptului prevăzut de Convenție, constatate de Curte, nu continuă să se producă în prezent. Astfel, nu se poate constata o perpetuare a situației de intruziune în exercitarea dreptului revizuentului la respectarea vieții sale private, de familie, a domiciliului său, drept protejat de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În egală măsură, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu se poate susține o perpetuare a efectelor încălcării dreptului prevăzut de art. 8 din Convenție, în sensul constatat de Curte, nici din perspectiva probelor obținute în urma procedeelor probatorii analizate, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 146 alin. (3) din C. proc. pen., suportul material al probelor obținute se păstrează în condiții de confidențialitate, prin arhivare la sediul instanței, în locuri speciale, nefiind astfel accesibile, decât în anumite condiții.

Prin urmare, procedura specială a revizuirii prevăzută de C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potențiale efecte negative.

Revizuentul A. a fost condamnat în urma derulării unei proceduri judiciare cu respectarea exigențelor impuse de dispozițiile art. 6 din Convenție.

Astfel, în cuprinsul Hotărârii din 18 mai 2021 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Zamfirescu împotriva României (cererea nr. x/14) s-a reținut faptul că Înalta Curte a considerat că înregistrările aveau o valoare relativă și că această instanță a explicat detaliat modul în care înregistrările erau coroborate cu anumite depoziții ale martorilor și cu documente bancare.

Curtea europeană a reținut că în cauză, condamnarea reclamantului s-a întemeiat pe toate probele și că instanțele naționale au recurs la o analiză echilibrată a tuturor probelor și că au examinat cu prudență valoarea probatorie a acestor elemente, în special pe aceea a înregistrărilor obținute din supravegherea reclamantului. Prin urmare, Curtea a apreciat că procedura desfășurată în cauza reclamantului, considerată în ansamblu, nu a încălcat cerințele procesului echitabil.

Astfel, se constată că încălcarea dreptului prevăzut de Convenție a vizat doar o parte a materialului probator administrat în cauză, fără a avea un rol determinant și singular în pronunțarea hotărârilor prin care a fost soluționat fondul cauzei

În acest context, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că încălcarea art. 8 din Convenție în ceea ce privește respectarea dreptului la respectarea vieții sale private și a domiciliului revizuentului nu continuă să se producă și în prezent, astfel încât nu se justifică reformarea hotărârilor pronunțate pe fondul cauzei și nici reluarea judecății fondului, în condițiile în care hotărârile au fost pronunțate cu respectarea art. 6 din Convenție.

În plus, consecințele condamnării au încetat prin efectul reabilitării de drept, prin raportare la dispozițiile art. 86

6

și art. 134 din C. pen. anterior privind reabilitarea de drept, iar efectele acesteia, potrivit art. 133 din C. pen. anterior, constau în încetarea oricăror decăderi, interdicții și incapacități rezultând din condamnare.

Față de cele anterior arătate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți apreciază că reținerea de către Curtea Europeană a încălcării art. 8 din Convenție prin exercitarea unor ingerințe în exercitarea dreptului revizuentului la respectarea vieții private și a domiciliului nu este de natură a determina reformarea hotărârilor pronunțate în cauză cu respectarea art. 6 din Convenție.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 892 din data de 7 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2010 și a deciziei penale nr. 62 din data de 25 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 220 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 892 din data de 7 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2010 și a deciziei penale nr. 62 din data de 25 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă revizuentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 220 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2022.