ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3568/2009

HOTĂRÂRE
25.06.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3568/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată

în contencios administrativ, reclamantul A.C. a chemat în judecată pârâtul I.G.P.R.,

contestând Dispoziția nr. 81 din 14 martie 2008 a Directorului General al

D.G.P.M.B. și Dispoziția nr. 1108 din 7 aprilie 2008 a I.G.P.R., solicitând

reintegrarea în funcția publică de agent la Secția 22 poliție și obligarea

pârâtului la plata salariilor.

Motivându-și contestația,

reclamantul a arătat că prin încheierea Consiliului de disciplină din 26

februarie 2008 s-a propus sancționarea sa cu destituirea din poliție. S-a

reținut că Judecătoria Sectorului 4 București a autorizat interceptarea

convorbirilor telefonice ale unei grupări infracționale, constatându-se că una

dintre persoanele față de care se efectuau acte premergătoare într-un dosar al

parchetului a avut două convorbiri telefonice cu reclamantul, în timp ce acesta

se afla în concediu, în străinătate. În legătură cu convorbirile interceptate

s-a reținut că reclamantul era rugat să se intereseze de anumite probleme

legate de activitatea anterioară a persoanei vizate, iar acesta a răspuns că

vor discuta aspectele respective când se va întoarce în țară.

Reclamantul consideră că

actele care servesc la faza de urmărire penală nu pot servi ca probatorii,

menționând că nu s-a întâlnit și nici nu a avut alte convorbiri telefonice cu

persoana respectivă, necunoscând faptul că aceasta ar fi avut probleme cu legea

penală.

A mai arătat reclamantul că

i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nedându-i-se posibilitatea de a

cunoaște conținutul dosarului, inclusiv probele care l-ar fi incriminat, precum

și dreptul la apărare.

A apreciat că sancțiunea

aplicată este prea aspră, deoarece nu a rezultat o activitate infracțională sau

care să încalce deontologia profesională a polițistului.

Instanța fondului a dispus

introducerea în cauză a D.G.P.M.B. în calitate de pârâtă.

Prin întâmpinări, ambele

pârâte au solicitat respingerea acțiunii, apreciind că materialul probator

administrat relevă că reclamantul avea cunoștință de faptele ilegale săvârșite

anterior de persoana cu care a discutat la telefon, i-a dat informații

referitoare la activitatea poliției și s-a oferit să-l informeze ulterior cu

privire la stadiul anchetei.

Prin sentința civilă nr. 3038

din 10 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins contestația reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța fondului a reținut că, în timp ce se afla în concediu de

odihnă, reclamantul a purtat discuții telefonice cu un membru al unei grupări

infracționale, ulterior arestat, referitor la unele activități specifice

poliției.

Totodată, s-a reținut faptul

că materialul probator administrat evidențiază relațiile neprincipiale

existente între reclamant și acel membru al grupării infracționale pe care

reclamantul îl cunoștea de mult timp.

Instanța fondului a mai

reținut că reclamantul a contestat pe cale administrativă cele două dispoziții

atacate, dar contestația a fost respinsă de I.G.P.R., prin dispoziția nr. 1108

din 7 aprilie 2008.

S-a considerat că, prin

faptele săvârșite, reclamantul a încălcat principiile integrității morale și

loialității prevăzute de Codul de etică și deontologie al polițistului, precum

și dispozițiile Legii nr. 360/2002 referitoare la probitatea profesională și

morală, și la obligația polițistului de a avea o conduită corectă, de a nu

abuza de calitatea sa oficială și de a nu compromite prestigiul funcției sau

instituției din care face parte.

Au fost înlăturate de către

prima instanță susținerile reclamantului privind lipsirea de posibilitatea de a

se apăra, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că i s-a adus la

cunoștință posibilitatea de a fi asistat în fața consiliului de disciplină,

însă reclamantul nu a dorit acest lucru, fiind asistat de un reprezentant al C.N.P.

Curtea de Apel București a

înlăturat și susținerile reclamantului potrivit cărora interceptările

telefonice nu pot constitui mijloace de probă, precizând că acestea au

reprezentat doar materialul de sesizare în vederea declanșării procedurii

disciplinare.

Instanța fondului a

concluzionat că faptele săvârșite de reclamant constituie abateri disciplinare

în raport cu dispozițiile legale aplicabile, iar sancțiunea aplicată este

proporțională cu gravitatea faptelor și consecințele acestora, măsura

destituirii din poliție a reclamantului fiind în mod corect dispusă.

Recurentul solicită

reintegrarea în funcția publică cu obligarea pârâtei la plata salariilor

cuvenite, criticând sentința atacată și considerând că aceasta se întemeiază pe

probe obținute nelegal apreciate drept înscrisuri, dar în fapt constituind

transcrieri ale unor convorbiri telefonice interceptate, apreciind că acestea

nu pot constitui mijloace legale de probă.

Mai arată recurentul că

sancțiunea disciplinară nu a fost individualizată în mod corect, presupusele

convorbiri telefonice nefiind urmate de acte materiale din care să rezulte

activități de corupție sau de favorizare a infractorilor. De asemenea, nu s-a

ținut seama de antecedentele în activitatea desfășurată.

Se apreciază că atât

propunerea cât și dispozițiile emite pentru sancționarea recurentului sunt

ilegale, iar sancționarea cu destituire din poliție este prea severă în raport

cu faptele reținute în sarcina sa, precum și cu împrejurarea că împotriva

acestuia nu s-a început urmărirea penală.

Reclamantul consideră că în

cadrul procedurii disciplinare i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil,

neavând posibilitatea să cunoască dosarul și de a-și formula apărările.

Ambii intimați-pârâți au

formulat întâmpinări, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului în raport cu susținerile părților și actele normative

incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Recurentul-reclamant A.C. a

fost sancționat cu „destituirea din poliție”, pentru săvârșirea abaterilor

prevăzute de art. 57 lit. a) și k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului – „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere

onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției „și

„încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite de lege

pentru polițiști”.

Materialul probator existent

la dosar evidențiază cu claritate că instanța fondului a analizat în mod obiectiv

aspectele contestate, pronunțând o soluție legală și temeinică, concluzionând

că aplicarea sancțiunii disciplinare ține seama de activitatea desfășurată

anterior, de împrejurările săvârșirii abaterii disciplinare, de cauzele,

gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție al polițistului,

precum și de preocuparea pentru înlăturarea faptei comise. În acest sens,

instanța fondului a reținut că actele administrative contestate sunt legale.

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului rezultă că administrarea probatoriului s-a făcut în

condiții de legalitate, iar recurentului-reclamant i s-au respectat drepturile

cu caracter procesual din cadrul procedurii disciplinare.

Instanța fondului a reținut

în mod corect că interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate

de recurent cu un membru al unei grupări infracționale nu au constituit decât

materialul de sesizare pentru declanșarea procedurii disciplinare și nicidecum

probe, materialul probator fiind reprezentat din transcrierile acestor

convorbiri, autentificate de procuror.

Cu privire la respectarea

dreptului la un „proces echitabil” s-a reținut că recurentul nu a dorit să fie

asistat de un alt polițist la lucrările consiliului de disciplină participând

un reprezentant al C.N.P.

În concluzie, se apreciază

că instanța fondului a stabilit în mod obiectiv că sancțiunea aplicată

recurentului-reclamant este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite și

consecințele acestora, fiind în mod corect aplicată.

Prin urmare se va dispune

respingerea recursului în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat

de A.C. împotriva sentinței civile nr. 3038 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1995/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2003 pe rolul Tribunalului București, reclamantul N.A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.
ÎCCJ 2008-06-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2561/2008
mpotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, precum și a încheierii din 5 noiembrie 2007, considerându-le netemeinice și nelegale, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ.
ÎCCJ 2007-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1731/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 29 iunie 2004, reclamantul C.R.G. a formulat contestației împotriva dispoziției de desti
ÎCCJ 2006-02-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 423/2006
re penală, lucrările efectuate de reclamant fiind verificate de pârâtul V.D., în calitate de șef al serviciului județean de cercetări penale. Rezultatul acestui control de fond a fost consemnat în raportul nr. S/13085 din 4 noiembrie 2003,
ÎCCJ 2011-06-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3751/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.A.N. a formulat, în contradi
Sursă