ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3568/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3568/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin contestația formulată
în contencios administrativ, reclamantul A.C. a chemat în judecată pârâtul I.G.P.R.,
contestând Dispoziția nr. 81 din 14 martie 2008 a Directorului General al
D.G.P.M.B. și Dispoziția nr. 1108 din 7 aprilie 2008 a I.G.P.R., solicitând
reintegrarea în funcția publică de agent la Secția 22 poliție și obligarea
pârâtului la plata salariilor.
Motivându-și contestația,
reclamantul a arătat că prin încheierea Consiliului de disciplină din 26
februarie 2008 s-a propus sancționarea sa cu destituirea din poliție. S-a
reținut că Judecătoria Sectorului 4 București a autorizat interceptarea
convorbirilor telefonice ale unei grupări infracționale, constatându-se că una
dintre persoanele față de care se efectuau acte premergătoare într-un dosar al
parchetului a avut două convorbiri telefonice cu reclamantul, în timp ce acesta
se afla în concediu, în străinătate. În legătură cu convorbirile interceptate
s-a reținut că reclamantul era rugat să se intereseze de anumite probleme
legate de activitatea anterioară a persoanei vizate, iar acesta a răspuns că
vor discuta aspectele respective când se va întoarce în țară.
Reclamantul consideră că
actele care servesc la faza de urmărire penală nu pot servi ca probatorii,
menționând că nu s-a întâlnit și nici nu a avut alte convorbiri telefonice cu
persoana respectivă, necunoscând faptul că aceasta ar fi avut probleme cu legea
penală.
A mai arătat reclamantul că
i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nedându-i-se posibilitatea de a
cunoaște conținutul dosarului, inclusiv probele care l-ar fi incriminat, precum
și dreptul la apărare.
A apreciat că sancțiunea
aplicată este prea aspră, deoarece nu a rezultat o activitate infracțională sau
care să încalce deontologia profesională a polițistului.
Instanța fondului a dispus
introducerea în cauză a D.G.P.M.B. în calitate de pârâtă.
Prin întâmpinări, ambele
pârâte au solicitat respingerea acțiunii, apreciind că materialul probator
administrat relevă că reclamantul avea cunoștință de faptele ilegale săvârșite
anterior de persoana cu care a discutat la telefon, i-a dat informații
referitoare la activitatea poliției și s-a oferit să-l informeze ulterior cu
privire la stadiul anchetei.
Prin sentința civilă nr. 3038
din 10 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins contestația reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța o asemenea
soluție, instanța fondului a reținut că, în timp ce se afla în concediu de
odihnă, reclamantul a purtat discuții telefonice cu un membru al unei grupări
infracționale, ulterior arestat, referitor la unele activități specifice
poliției.
Totodată, s-a reținut faptul
că materialul probator administrat evidențiază relațiile neprincipiale
existente între reclamant și acel membru al grupării infracționale pe care
reclamantul îl cunoștea de mult timp.
Instanța fondului a mai
reținut că reclamantul a contestat pe cale administrativă cele două dispoziții
atacate, dar contestația a fost respinsă de I.G.P.R., prin dispoziția nr. 1108
din 7 aprilie 2008.
S-a considerat că, prin
faptele săvârșite, reclamantul a încălcat principiile integrității morale și
loialității prevăzute de Codul de etică și deontologie al polițistului, precum
și dispozițiile Legii nr. 360/2002 referitoare la probitatea profesională și
morală, și la obligația polițistului de a avea o conduită corectă, de a nu
abuza de calitatea sa oficială și de a nu compromite prestigiul funcției sau
instituției din care face parte.
Au fost înlăturate de către
prima instanță susținerile reclamantului privind lipsirea de posibilitatea de a
se apăra, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că i s-a adus la
cunoștință posibilitatea de a fi asistat în fața consiliului de disciplină,
însă reclamantul nu a dorit acest lucru, fiind asistat de un reprezentant al C.N.P.
Curtea de Apel București a
înlăturat și susținerile reclamantului potrivit cărora interceptările
telefonice nu pot constitui mijloace de probă, precizând că acestea au
reprezentat doar materialul de sesizare în vederea declanșării procedurii
disciplinare.
Instanța fondului a
concluzionat că faptele săvârșite de reclamant constituie abateri disciplinare
în raport cu dispozițiile legale aplicabile, iar sancțiunea aplicată este
proporțională cu gravitatea faptelor și consecințele acestora, măsura
destituirii din poliție a reclamantului fiind în mod corect dispusă.
Recurentul solicită
reintegrarea în funcția publică cu obligarea pârâtei la plata salariilor
cuvenite, criticând sentința atacată și considerând că aceasta se întemeiază pe
probe obținute nelegal apreciate drept înscrisuri, dar în fapt constituind
transcrieri ale unor convorbiri telefonice interceptate, apreciind că acestea
nu pot constitui mijloace legale de probă.
Mai arată recurentul că
sancțiunea disciplinară nu a fost individualizată în mod corect, presupusele
convorbiri telefonice nefiind urmate de acte materiale din care să rezulte
activități de corupție sau de favorizare a infractorilor. De asemenea, nu s-a
ținut seama de antecedentele în activitatea desfășurată.
Se apreciază că atât
propunerea cât și dispozițiile emite pentru sancționarea recurentului sunt
ilegale, iar sancționarea cu destituire din poliție este prea severă în raport
cu faptele reținute în sarcina sa, precum și cu împrejurarea că împotriva
acestuia nu s-a început urmărirea penală.
Reclamantul consideră că în
cadrul procedurii disciplinare i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil,
neavând posibilitatea să cunoască dosarul și de a-și formula apărările.
Ambii intimați-pârâți au
formulat întâmpinări, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele și
lucrările dosarului în raport cu susținerile părților și actele normative
incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele
considerente:
Recurentul-reclamant A.C. a
fost sancționat cu „destituirea din poliție”, pentru săvârșirea abaterilor
prevăzute de art. 57 lit. a) și k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul
polițistului – „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere
onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției „și
„încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite de lege
pentru polițiști”.
Materialul probator existent
la dosar evidențiază cu claritate că instanța fondului a analizat în mod obiectiv
aspectele contestate, pronunțând o soluție legală și temeinică, concluzionând
că aplicarea sancțiunii disciplinare ține seama de activitatea desfășurată
anterior, de împrejurările săvârșirii abaterii disciplinare, de cauzele,
gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție al polițistului,
precum și de preocuparea pentru înlăturarea faptei comise. În acest sens,
instanța fondului a reținut că actele administrative contestate sunt legale.
Din analiza actelor și
lucrărilor dosarului rezultă că administrarea probatoriului s-a făcut în
condiții de legalitate, iar recurentului-reclamant i s-au respectat drepturile
cu caracter procesual din cadrul procedurii disciplinare.
Instanța fondului a reținut
în mod corect că interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate
de recurent cu un membru al unei grupări infracționale nu au constituit decât
materialul de sesizare pentru declanșarea procedurii disciplinare și nicidecum
probe, materialul probator fiind reprezentat din transcrierile acestor
convorbiri, autentificate de procuror.
Cu privire la respectarea
dreptului la un „proces echitabil” s-a reținut că recurentul nu a dorit să fie
asistat de un alt polițist la lucrările consiliului de disciplină participând
un reprezentant al C.N.P.
În concluzie, se apreciază
că instanța fondului a stabilit în mod obiectiv că sancțiunea aplicată
recurentului-reclamant este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite și
consecințele acestora, fiind în mod corect aplicată.
Prin urmare se va dispune
respingerea recursului în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D ECI D E
Respinge recursul declarat
de A.C. împotriva sentinței civile nr. 3038 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 iunie 2009.