ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3568/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată în contencios administrativ, reclamantul A.C. a chemat în judecată pârâtul I.G.P.R., contestând Dispoziția nr. 81 din 14 martie 2008 a Directorului General al D.G.P.M.B. și Dispoziția nr. 1108 din 7 aprilie 2008 a I.G.P.R., solicitând reintegrarea în funcția publică de agent la Secția 22 poliție și obligarea pârâtului la plata salariilor. Motivându-și contestația, reclamantul a arătat că prin încheierea Consiliului de disciplină din 26 februarie 2008 s-a propus sancționarea sa cu destituirea din poliție. S-a reținut că Judecătoria Sectorului 4 București a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice ale unei grupări infracționale, constatându-se că una dintre persoanele față de care se efectuau acte premergătoare într-un dosar al parchetului a avut două convorbiri telefonice cu reclamantul, în timp ce acesta se afla în concediu, în străinătate.

În legătură cu convorbirile interceptate s-a reținut că reclamantul era rugat să se intereseze de anumite probleme legate de activitatea anterioară a persoanei vizate, iar acesta a răspuns că vor discuta aspectele respective când se va întoarce în țară. Reclamantul consideră că actele care servesc la faza de urmărire penală nu pot servi ca probatorii, menționând că nu s-a întâlnit și nici nu a avut alte convorbiri telefonice cu persoana respectivă, necunoscând faptul că aceasta ar fi avut probleme cu legea penală. A mai arătat reclamantul că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nedându-i-se posibilitatea de a cunoaște conținutul dosarului, inclusiv probele care l-ar fi incriminat, precum și dreptul la apărare.

A apreciat că sancțiunea aplicată este prea aspră, deoarece nu a rezultat o activitate infracțională sau care să încalce deontologia profesională a polițistului. Instanța fondului a dispus introducerea în cauză a D.G.P.M.B. în calitate de pârâtă. Prin întâmpinări, ambele pârâte au solicitat respingerea acțiunii, apreciind că materialul probator administrat relevă că reclamantul avea cunoștință de faptele ilegale săvârșite anterior de persoana cu care a discutat la telefon, i-a dat informații referitoare la activitatea poliției și s-a oferit să-l informeze ulterior cu privire la stadiul anchetei. Prin sentința civilă nr. 3038 din 10 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța fondului a reținut că, în timp ce se afla în concediu de odihnă, reclamantul a purtat discuții telefonice cu un membru al unei grupări infracționale, ulterior arestat, referitor la unele activități specifice poliției. Totodată, s-a reținut faptul că materialul probator administrat evidențiază relațiile neprincipiale existente între reclamant și acel membru al grupării infracționale pe care reclamantul îl cunoștea de mult timp.

Instanța fondului a mai reținut că reclamantul a contestat pe cale administrativă cele două dispoziții atacate, dar contestația a fost respinsă de I.G.P.R., prin dispoziția nr. 1108 din 7 aprilie 2008. S-a considerat că, prin faptele săvârșite, reclamantul a încălcat principiile integrității morale și loialității prevăzute de Codul de etică și deontologie al polițistului, precum și dispozițiile Legii nr. 360/2002 referitoare la probitatea profesională și morală, și la obligația polițistului de a avea o conduită corectă, de a nu abuza de calitatea sa oficială și de a nu compromite prestigiul funcției sau instituției din care face parte.

Au fost înlăturate de către prima instanță susținerile reclamantului privind lipsirea de posibilitatea de a se apăra, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a fi asistat în fața consiliului de disciplină, însă reclamantul nu a dorit acest lucru, fiind asistat de un reprezentant al C.N.P. Curtea de Apel București a înlăturat și susținerile reclamantului potrivit cărora interceptările telefonice nu pot constitui mijloace de probă, precizând că acestea au reprezentat doar materialul de sesizare în vederea declanșării procedurii disciplinare. Instanța fondului a concluzionat că faptele săvârșite de reclamant constituie abateri disciplinare în raport cu dispozițiile legale aplicabile, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptelor și consecințele acestora, măsura destituirii din poliție a reclamantului fiind în mod corect dispusă.

Recurentul solicită reintegrarea în funcția publică cu obligarea pârâtei la plata salariilor cuvenite, criticând sentința atacată și considerând că aceasta se întemeiază pe probe obținute nelegal apreciate drept înscrisuri, dar în fapt constituind transcrieri ale unor convorbiri telefonice interceptate, apreciind că acestea nu pot constitui mijloace legale de probă. Mai arată recurentul că sancțiunea disciplinară nu a fost individualizată în mod corect, presupusele convorbiri telefonice nefiind urmate de acte materiale din care să rezulte activități de corupție sau de favorizare a infractorilor. De asemenea, nu s-a ținut seama de antecedentele în activitatea desfășurată. Se apreciază că atât propunerea cât și dispozițiile emite pentru sancționarea recurentului sunt ilegale, iar sancționarea cu destituire din poliție este prea severă în raport cu faptele reținute în sarcina sa, precum și cu împrejurarea că împotriva acestuia nu s-a început urmărirea penală.

Reclamantul consideră că în cadrul procedurii disciplinare i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, neavând posibilitatea să cunoască dosarul și de a-și formula apărările. Ambii intimați-pârâți au formulat întâmpinări, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu susținerile părților și actele normative incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant A.C. a fost sancționat cu „destituirea din poliție”, pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 57 lit. a) și k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului – „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției „și „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite de lege pentru polițiști”.

Materialul probator existent la dosar evidențiază cu claritate că instanța fondului a analizat în mod obiectiv aspectele contestate, pronunțând o soluție legală și temeinică, concluzionând că aplicarea sancțiunii disciplinare ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările săvârșirii abaterii disciplinare, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție al polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea faptei comise. În acest sens, instanța fondului a reținut că actele administrative contestate sunt legale. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că administrarea probatoriului s-a făcut în condiții de legalitate, iar recurentului-reclamant i s-au respectat drepturile cu caracter procesual din cadrul procedurii disciplinare.

Instanța fondului a reținut în mod corect că interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate de recurent cu un membru al unei grupări infracționale nu au constituit decât materialul de sesizare pentru declanșarea procedurii disciplinare și nicidecum probe, materialul probator fiind reprezentat din transcrierile acestor convorbiri, autentificate de procuror. Cu privire la respectarea dreptului la un „proces echitabil” s-a reținut că recurentul nu a dorit să fie asistat de un alt polițist la lucrările consiliului de disciplină participând un reprezentant al C.N.P. În concluzie, se apreciază că instanța fondului a stabilit în mod obiectiv că sancțiunea aplicată recurentului-reclamant este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite și consecințele acestora, fiind în mod corect aplicată.

Prin urmare se va dispune respingerea recursului în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D ECI D E Respinge recursul declarat de A.C. împotriva sentinței civile nr. 3038 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.