ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1249/2003

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului, constată

următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov, prin rechizitoriul din 13 februarie 2002, îl trimite în judecată pe

inculpatul G.C. pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. e) C. pen.

Actul de învinuire reține că, în

ziua de 25 ianuarie 2002, în timp ce se deplasa pe strada Branului, din orașul

Zărnești, inculpatul l-a acostat pe numitul M.E.B. (18 ani), de la care a

sustras, prin violență, inelul de pe degetul mâinii drepte, inel recuperat în

timpul cercetărilor și restituit părții vătămate.

Tribunalul Brașov, prin sentința

penală nr. 190 din 21 iunie 2002, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă

încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. e) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de

art. 208 și art. 209 lit. e) din același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., instanța l-a achitat pe

inculpat, iar în baza art. 18

1

C. pen., i-a aplicat o amendă

administrativă de 500.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

motivat că inelul în discuție a fost sustras fără violență și că, prin

conținutul ei concret, fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Parchetul declară apel, motivând că

nu sunt temeiuri pentru schimbarea încadrării juridice a faptei și pentru

evaluarea ei ca fiind lipsită de pericolul social al unei infracțiuni.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 267/ A din 13 noiembrie 2002, admite apelul parchetului,

desființează sentința atacată și, în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.,

îl condamnă pe inculpat, pentru infracțiunea de tâlhărie, la 5 ani de

închisoare, cu aplicarea art. 71 din același cod.

Din durata pedepsei, este dedusă

detenția preventivă, de 24 de ore, din 30 ianuarie 2002.

Inculpatul este obligat la 450.000

lei cheltuieli judiciare statului.

Prin recursul de față, inculpatul

critică decizia instanței de apel, cerând menținerea sentinței instanței de

fond.

Critica nu este fondată.

Instanța de apel a reținut corect

situația de fapt, pe care a calificat-o corespunzător și a dozat just pedeapsa

aplicată inculpatului.

La urmărirea penală, partea vătămată

declară, constant, că inculpatul i-a sustras prin violență inelul și a

amenințat-o că dacă „spune ceva”, o va tăia cu cuțitul, situație confirmată de

martorii A.V.M. și B.F.B., care însoțeau victima.

Tot la urmărirea penală, partea

vătămată mai relatează că, la 30 ianuarie 2002, l-a întâlnit, din nou, pe

inculpat, căruia i-a cerut restituirea verighetei, iar inculpatul a insultat-o,

amenințat-o și lovit-o, situație, de asemenea, confirmată de martorii, oculari,

A.V.M. și B.F.B.

De altfel, la urmărirea penală,

inculpatul recunoaște că a „tras” verigheta de pe degetul părții vătămate, care

era „însoțit de doi băieți”.

De asemenea, inculpatul recunoaște

că, la 30 ianuarie 2002, a întâlnit, din nou, partea vătămată, care i-a cerut

verigheta și că el a lovit-o cu palma.

Este adevărat că, în fața

tribunalului, partea vătămată susține că nu ar fi fost agresată de către

inculpat, dar această revenire nejustificată este, evident, făcută ca să-i „îndulcească”

situația făptuitorului.

Verosimile

sunt susținerile făcute de partea vătămată și prietenii, care îl însoțeau, la

25 și 30 ianuarie 2002 la urmărirea penală, unde au furnizat detalii numai de

ei cunoscute, în declarații care se coroborează.

Din oficiu, nu se constată motive de

casare, care să fie luate în considerare.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, conform

dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 267/ Ap din 13

noiembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 martie 2003.