ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3869/2003

Asupra recursurilor de față.

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 33 din 4 februarie

2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpații:

M.P.S. la 5 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art.

99 și urm C. pen., a art. 109 C. pen. și a art. 71 – art. 64 C. pen.;

P.V.C. la 8 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și a art. 71 – art. 64 C.

pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților și s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata reținerii și a

arestării preventive, de la 27 octombrie 2002, la zi pentru inculpatul M.P.S.

și de la 27 noiembrie 2002, la zi pentru inculpatul P.V.C.

Totodată, inculpații au fost

obligați, în solidar, la plata despăgubirilor civile, așa cum rezultă din

dispozitivul sentinței.

În esență, s-au reținut următoarele:

În seara zilei de 25 octombrie 2002,

în jurul orelor 23,00, după ce au consumat băuturi alcoolice într-un bar unde

se afla și partea vătămată P.B.I., cei doi inculpați, împreună cu un alt

inculpat minor (condamnat în aceeași cauză) s-au hotărât să o deposedeze pe

partea vătămată de bunuri și bani.

În jurul orelor 0,15, inculpații

urmărit-o pe partea vătămată și, prin violență, i-au sustras două inele, ceasul

de la mână și portofelul cu suma de 350.000 lei.

Ulterior, inculpatul P.V.C. a

valorificat ceasul părții vătămate, iar inculpatul B.I. a vândut inelul din

aur.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 194 din 16 aprilie 2003, a respins apelurile inculpaților.

Totodată, a dedus, din pedepsele

aplicate, durata reținerii și arestării preventive, de la 27 octombrie 2002, la

zi pentru inculpatul M.P.S. și de la 27 noiembrie 2002, la zi pentru inculpatul

P.V.C.

Prin recursurile declarate,

inculpații au solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Recursurile nu sunt fondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că, în raport de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei

săvârșite, reflectat de modul în care inculpații au conceput și realizat

tâlhăria, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpaților (ambii au

mai fost anterior condamnați pentru infracțiuni de furt calificat), instanțele

au făcut o justă și corectă individualizare a pedepselor, în conformitate cu

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Nemaifiind nici alte temeiuri de

casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile

inculpaților să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea lor la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații M.P.S. și P.V.C. împotriva deciziei nr. 194 din 16 aprilie 2003 a

Curții de Apel, ca nefondate.

Compută din pedepsele aplicate

inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 2002,

la zi, pentru inculpatul M.P.S. și de la 27 noiembrie 2002 la zi, pentru

inculpatul P.V.C.

Obligă pe recurenți, să plătească

statului câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei, ce va fi avansat

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 septembrie 2003.