ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2727/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5721 din 18 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamantele SC H. SRL și SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA București, ca neîntemeiată. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, concluzionând, următoarele: Cererea de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei la identificarea cadastrală, la majorarea capitalului social și la transmiterea acțiunilor rezultate din divizare, a fost respinsă în esență pentru că nu s-a făcut dovada publicării proiectului de divizare în Monitorul Oficial, nu a rezultat identitatea de terenuri, nu s-a depus certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu s-a probat refuzul pârâtei.

S-au avut în vedere, de asemenea, dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 834/1991 în vigoare la momentul eliberării certificatului de proprietate care prevedea că terenurile se includeau în patrimoniul societăților comerciale, fără modificarea capitalului social. Prin decizia comercială nr. 515 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamante, împotriva sentinței mai sus menționate: Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: A constatat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere, în sensul că nu s-a făcut dovada refuzului pârâtei privind identificarea cadastrală întrucât reclamantele au depus o simplă adresă la dosar, nu au făcut dovada că au și transmis prin scrisoare recomandată, eventual cu confirmare de primire din partea pârâtei a acestei adrese.

Nu rezultă că pârâta a luat cunoștință de așa zisa „notificare”, astfel încât nu se poate aprecia că ar fi un „refuz tacit”. Mai mult decât atât, sediul reclamantelor cât și sediul pârâtei figurează la aceeași adresă, astfel încât este greu de crezut că nu s-a putut lua în nici un fel legătura cu reprezentanții pârâtei. Așadar, nu s-a dovedit refuzul pârâtei de a proceda la identificarea cadastrală. De asemenea, nu s-a dovedit că pârâta a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru a se putea proceda la parcurgerea următoarelor etape conform proiectului de divizare art. 4.2, respectiv majorarea capitalului social, identificarea cotei de teren predată pentru fiecare societate creată, respectiv transmiterea acțiunilor rezultate din majorarea de capital social.

În ceea ce privește susținerea referitoare la condiția publicării în Monitorul Oficial al proiectului de divizare, această condiție era obligatorie, conform art. 242 și art. 243 din Legea nr. 31/1990 republicată (pentru protecția creditorilor), împrejurarea că această dovadă a publicării în Monitorul Oficial a fost depusă în apel, nu îi este imputabilă instanței de fond. Față de celelalte motive invocate în apel, pe care curtea de apel le-a analizat conform considerentelor expuse mai sus, nefiind îndeplinite condițiile art. 1073, art. 1075, art. 1077 C. civ., nefiind clar exprimat refuzul pârâtei de a executa obligațiile, capetele de cerere având ca obiect obligație de a face s-a considerat că nu sunt întemeiate.

În aceste condiții, s-a apreciat că nici capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii nu poate fi admis. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele SC H. SRL și SC S. SRL, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei curții de apel, în sensul admiterii apelului și, pe fond, admiterea cererii. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele-reclamante susțin astfel că, în speță, instanța a încălcat legea, prin aceea că nu a aplicat dispozițiile art. 174 C. proc. civ. și nici ale art. 225 C. proc. civ., deși a solicitat chiar în cuprinsul cererii de apel aplicarea dispozițiilor art. 172 C. proc.

civ., cu privire la înscrisul aflat în posesia pârâtei și anume, certificatul ce atestă dreptul de proprietate al pârâtei SC Z. SA asupra terenurilor. În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., arată că instanța de apel a considerat că nu a fost depus la dosarul cauzei înscrisul cel mai concludent și util și anume certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce s-au aflat în administrarea SC Z. SA și că nu s-a făcut dovada că pârâta a obținut acest certificat; recurentele-reclamante susțin însă că instanța a apreciat greșit natura certificatului, dreptul pârâtei asupra terenurilor fiind doar atestat de acest înscris, în timp ce instanța trebuia să aibă în vedere existența dreptului, a cărui dovadă recurentele-reclamante au făcut-o pe deplin cu Hotărârea nr. 33 din 17 februarie 2000 a Consiliului General al Municipiului București și anexele acesteia și, oricum, deoarece înscrisul nu se afla în posesia lor, ci a pârâtei, prin motivele de apel au solicitat și aplicarea dispozițiilor art. 172 C. proc.

civ., solicitare ignorată de instanța de apel, de natură să-i prejudicieze apărarea în cauză. Recursul este fondat și va fi admis potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. În speță, se constată că recursul reclamantelor este fondat, sub aspectul criticilor formulate, atât în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, cât și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, contrar celor reținute de curtea de apel, în considerentele deciziei pronunțate, Înalta Curte apreciază că pentru o judicioasă dezlegare a litigiului dedus judecății, în virtutea aplicării corecte a principiului rolului activ al judecătorului și principiului contradictorialității, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., precum și respectării dreptului la apărare al părților, se impunea ca instanța să ordone din oficiu, chiar peste voința părților, în vederea aflării adevărului, administrarea tuturor probelor necesare justei soluționări a cauzei. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât reclamantele au solicitat ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 172, art. 174 C. proc. civ., precum și să examineze incidența dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., în sensul menționat în motivele de recurs, iar instanța a omis să ia în considerare aceste cereri, nepronunțându-se asupra acestor probe cu înscrisuri, solicitate de reclamante. În consecință, apreciind că se impune rejudecarea cauzei, în sensul celor mai sus menționate, se reține că recursul reclamantelor este fondat, va fi admis, se va casa decizia curții de apel și în consecință, se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantele SC H. SRL București și SC S. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 515 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2009.