ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 396/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 396/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând asupra recursului
comercial de față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 5721
din 18 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr. 34759/3/2007, judecătorul
fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins
ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții SC H.S.Y. SRL și SC S.R.S. SRL
în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA.
În considerentele sentinței,
judecătorul fondului a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la
identificarea cadastrală a suprafețelor de teren – cote părți indivize,
aferente construcțiilor transmise celor două reclamante, în baza protocoalelor
de predare primire nr. 233 și nr. 247 din 4 mai 1999 și a certificatului de
atestare a dreptului de proprietate; obligarea pârâtei la majorarea capitalului
social cu valoarea terenului atribuit conform certificatului de atestare a
dreptului de proprietate, conform H.G. nr. 500/1994 și emiterea de acțiuni
corespunzătoare acestei valori; obligarea pârâtei la transmiterea acțiunilor
rezultate din majorarea de capital, conform proiectului de divizare din 11
decembrie 1998; stabilirea unui termen de 6 luni, de la data pronunțării
hotărârii, până la care pârâta să îndeplinească aceste obligații, cu daune
cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la data expirării acestui termen
până la executarea efectivă a obligațiilor stabilite.
Din probatoriul administrat,
judecătorul a reținut că în conformitate cu proiectul de divizare al SC Z. SA,
la data de 11 decembrie 1998 Adunarea generală Extraordinară a Acționarilor
societății a hotărât reorganizarea prin divizare, prin desprinderea a 10 societăți
comerciale autonome, printre care și cele două reclamante. Prin clauza 4.2 a
proiectului de divizare s-a stabilit că fiecare societate nou creată va prelua
clădirile și terenul aferent fiecărui sediu social, după obținerea
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se vor
aplica prevederile H.G. nr. 50/1994 și se va proceda la înscrierea valorii în
capitalul social al fiecărei societăți, cu respectarea prevederilor legale
privind transmiterea acțiunilor rezultate din majorarea capitalului social cu
valoarea terenurilor.
Prin protocoalele de predare-primire
nr. 247 și nr. 233 din 4 mai 1999 au fost predate reclamantului SC H.S.Y. SRL
imobilul cu destinație de spațiu comercial din București, în suprafață de 93
mp, iar reclamantului SC S.R.S. SRL, imobilul situat la aceeași adresă în
suprafață de 70 mp.
Prin hotărârea H.G.C.M.B. nr. 33 din
17 februarie 2000 s-a aprobat eliberarea certificatului de atestare a dreptului
de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 278,9 mp cotă parte
indiviză, aflată în administrarea SC Z. SA la data înființării. În anexa la
această hotărâre figurează imobilul cu destinație de restaurant-cofetărie
situat în sector 4, în suprafață de 90,5 mp - cotă parte indiviză.
S-a reținut că reclamanții nu au
dovedit înregistrarea proiectului de divizare la registrul comerțului și nici
publicarea lui în Monitorul oficial a faptului înființării societăților
reclamante ca urmare a divizării SC Z. SA. S-a mai reținut că nu a rezultat
identitatea dintre terenul menționat în hotărârea H.G.C.M.B. și suprafețele
indicate de reclamante ca fiind predate, și că în proiectul de divizare la
adresa din sector 4 figurează mai multe spații, cu suprafețe diferite,
neputându-se stabili la care dintre acestea se referă hotărârea H.G.C.M.B.
Totodată, s-a reținut că reclamanții
nu au probat refuzul pârâtei privind identificarea cadastrală a suprafețelor de
teren transmise reclamantelor și că emiterea acțiunilor și transmiterea
acestora se pot realiza numai în baza unei hotărâri a adunării generale a
acționarilor SC Z. SA. De asemenea, a constatat că în conformitate cu
dispozițiile art. 580
3
alin. (5) C. proc. civ., pentru neexecutarea
obligațiilor de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin altă persoană
decât debitorul, nu se pot acorda daune cominatorii.
Sentința de fond a fost apelată de
reclamante, printr-o primă decizie comercială nr. 515 din 26 noiembrie 2008,
completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția a V-a comercială,
respingând calea de atac ca nefondată. Prin decizia nr. 2727 din 4 noiembrie
2009, completul de recurs din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a
admis recursul reclamanților, a casat decizia de apel și a trimis cauza spre
rejudecare.
În rejudecare, prin decizia comercială
nr. 353 din 9 iunie 2010 completul de judecată din cadrul Curții de Apel
București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamanților,
cu următoarele considerente: a fost respinsă solicitarea reclamanților apelanți
de citare a pârâtei intimate prin afișare la ușa instanței cu mențiunea de a
depune la dosarul cauzei certificatul de atestare a dreptului de proprietate,
reținând consecința gravă la care este expusă partea prin neprezentarea
înscrisului solicitat, în sensul că afirmațiile adversarului privitoare la
cuprinsul acelui înscris se socotesc dovedite; a mai apreciat că nu se poate
ordona înfățișarea înscrisului numai în baza susținerilor părții, aceasta
trebuind să dovedească, în modalitățile prevăzute de art. 174 C. proc. civ.,
împrejurarea că adversarul său se află în posesia lui, ori această dovadă se
reiasă din dezbateri.
S-a reținut că dacă partea refuză să
răspundă la interogatoriu ce s-a propus în dovedirea deținerii sau existenței
înscrisului, dacă reiese din dezbateri că l-a ascuns sau l-a distrus, sau dacă
după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu-l înfățișează la cererea
instanței, aceasta va putea socoti ca dovedite pretențiile părții care a cerut
înfățișarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris. Interpretând această
prevedere legală, completul de apel a concluzionat că sancțiunea prevăzută de
text nu intervine automat, ci judecătorul are facultatea de a aprecia, în
raport și de restul probelor administrate, dacă se impune concluzia că
neprezentarea înscrisului echivalează cu o dovadă a pretențiilor susținute de
adversar. Or, s-a apreciat că din înscrisurile existente la dosar nu rezultă
împrejurarea că pârâta intimată se află în posesia certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor ce s-au aflat în administrarea sa,
astfel încât nu a făcut aplicarea prevederilor art. 174 C. proc. civ. S-a mai
reținut că din probele administrate rezultă că nu există o identitate între
terenul menționat în hotărâre și suprafețele de teren indicate de reclamante ca
fiind predate, precum și faptul că la adresa din sector 4 figurează mai multe
spații cu suprafețe diferite, neputându-se stabili la care dintre aceste
suprafețe se referă hotărârea H.G.C.M.B..
Decizia de apel a fost recurată de
reclamanții SC H.S.Y. SRL și SC S.R.S. SRL, aceștia solicitând admiterea
apelului, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii
acțiunii astfel cum a fost formulată.
Reclamanții au invocate prevederile
art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs
susținând următoarele:
- instanța de apel a interpretat
greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că a apreciat în mod eronat că
hotărârea H.G.C.M.B. nu echivalează cu certificatul de atestare a dreptului de
proprietate propriu-zis; au mai arătat că judecătorii apelului au apreciat
greșit natura certificatului, dreptul pârâtei intimate asupra terenurilor fiind
doar atestat de acest înscris, actul juridic constitutiv de dreptul fiind
hotărârea H.G.C.M.B.; a precizat că instanța trebuia să aibă în vedere
existența dreptului a cărui dovadă au făcut-o cu hotărârea H.G.C.M.B., faptul
că pârâta era sau nu în posesia certificatului neavând relevanță în cauză.
- hotărârea pronunțată în apel este
lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii, din perspectiva neaplicării sancțiunii prevăzute de art. 174 C. proc.
civ. și art. 225 C. proc. civ., apreciind că probele administrate erau
suficiente pentru a demonstra deținerea înscrisului de către intimata pârâtă.
Deși legal citată, pârâta intimată
nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenele acordate.
Analizându-se actele și lucrările
dosarul, în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este
fondat.
Astfel, nu poate fi reținută critica
reclamanților, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
referitoare la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății. În mod
legal au apreciat judecătorii instanțelor inferioare că hotărârea emisă de H.G.C.M.B.
nu are valoarea unui titlu de proprietate, în ședința de Consiliu fiind
aprobată doar eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate,
unicul titlu care conferă dreptul de proprietate asupra terenurilor fiind
certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Această concluzie rezultă din
interpretarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991, care stabilește modalitatea de
trecere în patrimoniul societăților comerciale a terenurilor deținute de
fostele unități de stat, transformate în societăți comerciale în conformitate
că Legea nr. 15/1990. Actul normativ prevede în mod expres că până la
eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societățile
plătesc în continuare taxele legale, ulterior emiterii certificatului de
atestare a dreptului de proprietate achitând obligațiile fiscale, în
conformitate cu prevederile legale. Deci, doar certificatul de atestare a
dreptului de proprietate reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra
terenurilor, doar acest act urmând a fi întabulat și înscris în evidențele
fiscale pentru stabilirea impozitelor și taxelor datorate la bugetul local.
În consecință, susținerea
reclamanților în sensul că hotărârea H.G.C.M.B. este constitutivă de drepturi
nu poate fi reținută, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate
dovedind dobândirea de către pârâta intimată a dreptului de proprietate asupra
terenurilor aflate în administrarea sa.
Nu poate fi reținută nici critica
întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., completul de apel
făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 174 C. proc. civ. Se apreciază că
simpla depunere a hotărârii H.G.C.M.B. prin care s-a convenit asupra eliberării
certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile
deținute în administrare de către pârâta intimată nu reprezintă o dovadă
suficientă în sensul că această parte se află în posesia înscrisului,
reclamantele neadministrând probe din care să rezulte punerea în aplicare de
către autoritatea locală a dispoziției de emitere a acestui certificat. În
lipsa unor probe concrete care să dovedească punerea în executare a hotărârii
de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe numele
intimatei, în mod legal a apreciat completul de apel că nu poate da eficiență
sancțiunii prevăzută de art. 174 C. proc. civ.
Din același considerent nu s-a putut
da eficiență nici prevederilor art. 225 C. proc. civ., sancțiunea nefiind
aplicabilă în măsura nedovedirii deținerii de către pârâta intimată a
înscrisului pretins de reclamantele recurente.
Nu poate fi reținută nici critica
referitoare la lipsa de rol activ al judecătorilor, întemeiată pe dispozițiile
art. 129 C. proc. civ. Acest rol activ nu presupune suplinirea apărării părții
prin indicarea unor probe care ar fi profitabile doar uneia dintre părți;
principiul prevăzut în art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu are semnificația
ajutării părții, prin crearea unei situații favorabile față de cealaltă parte,
ci are în vedere situația de conflict între părțile litigante, conflict care
presupune administrate unor anumite probe, care se impun ca necesare și
rezultând din pozițiile părților față de obiectul litigiului. Această
interpretare a art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a fost, de altfel, reglementată
la nivel legal, art. 129 alin. (5)
1
C. proc. civ. statuând că
părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de o ordona din
oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Pentru considerentele reținute și
constatându-se legalitatea deciziei pronunțată de completul de apel, în temeiul
art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanții SC H.S.Y. SRL BUCUREȘTI și SC S.R.S. SRL BUCUREȘTI împotriva
deciziei comerciale nr. 353 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția
a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27
ianuarie 2011.