ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3061/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3061/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2008 și precizată ulterior reclamanta SC F.F.I.
SRL a solicitat în contradictoriu cu C.N.C., obligarea acestuia la plata sumei de 151.560 euro despăgubiri rezultate urmare executării cu întârziere a obligațiilor asumate prin contractul din 18 august 1999; constatarea nulității absolute parțiale a actului adițional din 17 decembrie 2001, la contractul de credit din 1999 respectiv a art. 2, 3 și 5. De asemenea a solicitat în temeiul dispozițiilor nr. 8/1996 recunoașterea drepturilor patrimoniale decurgând din calitatea reclamantei de producător al operei cinematografice și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului; repararea prejudiciului cauzat prin obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 320.000 lei pentru consecințele negative create în patrimoniul petentei precum și plata unor daune morale în sumă de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine creat.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și în consecință a respins cererea formulată de reclamantă ca având autoritate de lucru judecat cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență că prin sentința nr. 3536 din 3 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 25638/2006 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea reclamantei formulată de administratorul judiciar împotriva aceleiași pârâte ca fiind prescrisă.
A mai constatat instanța că litigiul dedus prezentei judecăți se poartă asupra aceluiași obiect și anume contractul de credit din 18 august 1999, chiar dacă reclamanta a dat o altă formă acțiunii principale, iar apoi a formulat o acțiune precizatoare și completatoare, pe fondul cauzei litigiul privind același contract cu privire la clauzele și termenele de plată a tranșelor de finanțare a filmului intitulat „M.”, tribunalul apreciind că sunt întrunite condițiile art. 163 C. proc. civ. pentru același obiect fiind pronunțată o soluție ce privește aceleași părți și pentru aceiași cauză. Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta SC F.F.I. SRL societate în faliment, prin lichidator C. SPRL criticile formulate vizând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii.
Prin motivele pe care a întemeiat calea de atac, apelanta a susținut că în mod eronat instanța fondului a admis excepția autorității de lucru judecat, indicând în considerentele hotărârii o sentință greșită, în realitate părțile judecându-se anterior în dosarul Tribunalului București nr. 25688/3/2006 în care a fost pronunțată sentința nr. 3236 din 8 martie 2007. Apelanta a mai învederat că între cele două acțiuni nu există identitate de obiect și de cauză întrucât primul litigiu a avut ca temei răspunderea contractuală a pârâtei prin sentința 3236 din 8 martie 2006 fiind admisă excepția prescripției dreptului de a cere prejudiciul cauzat în urma plății cu întârziere a tranșelor nr. II și III din contractul de credit, nefiind judecat fondul pricinii.
Prin acțiunea care a format obiectul cererii dedusă prezentei judecăți s-a solicitat însă obligarea pârâtei la plata sumei de 151.560 euro în temeiul răspunderii civile delictuale, despăgubirile solicitate neavând semnificația unor penalități sau dobânzi aferente tranșelor achitate cu întârziere acestea reprezentând valoarea prejudiciului determinat de decalarea programului de filmare datorită culpei pârâtei ceea ce a determinat cheltuieli suplimentare față de cele cuprinse în bugetul estimat al filmului, cheltuieli care au putut fi determinate numai la momentul efectuării expertizei contabile. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 536 din 18 noiembrie 2008 a admis apelul, desființat sentința criticată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că în prezentul litigiu nu sunt îndeplinite cerințele identității de obiect și de cauză cu raportare la acțiunea care a format obiectul litigiului finalizat prin sentința nr. 3236 din 8 martie 2007 definitivă și irevocabilă. Împotriva acestei soluții a declarat recurs în termen și legal timbrat C.N.C. criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că apelul formulat de intimata SC F.F.I. SRL este nul absolut, întrucât promovarea acestei căi de atac s-a făcut de către o persoană care nu avea calitate de reprezentat legal al societății respectiv practicianul în insolvență abilitat de drept fapt verificabil prin înscrisurile aflate la dosar fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, art. 42, art. 43 și art. 163 C. proc.
civ. De asemenea recurenta arată că excepția autorității de lucru judecat este o excepție dirimantă prin care în mod firesc legiuitorul a decis să nu lase la îndemâna părții posibilitatea de a introduce acțiuni care vizează și tind la realizarea unuia și aceluiași drept. Faptul că, după ce inițial intimatei-reclamante i-a fost respinsă acțiunea vizând același contract pe cale de excepție, respectiv admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune, în mod justificat a determinat instanța de fond să facă aplicarea dispozițiilor art. 163 C. proc. civ. Recursul este nefondat.
Cu privire la excepția apelului se reține că împotriva sentinței pronunțate de către instanța fondului a promovat apel avocatul cu împuternicire avocațială aflată la dosarul de fond care a reprezentat legal în fața instanței de fond societatea reclamantă aflată în insolvență cu acordul expres al lichidatorului mandatul fiind dat pentru judecarea fondului și evident a oricăror incidente procedurale. În aceste condiții, potrivit art. 69 C. proc. civ., declarația de apel a fost semnată de avocatul care a asistat partea la judecarea pricinii și care potrivit acestor dispoziții pentru păstrarea drepturilor supuse termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii a promovat calea de atac.
Pe lângă faptul că mandatul avocatului nu a fost retras, motivele de apel sunt semnate de însuși lichidatorul judiciar numit de instanță care, de altfel, are nu numai dreptul, ci chiar obligația legală de a formula și susține acțiuni în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului aflat în insolvență. Lichidatorul societății și-a însușit atât cererea de chemare în judecată cât și apelul judecat de instanța de apel, mandatul avocatului fiind dat pentru toate actele judecății. Cu privire la critica privind puterea lucrului judecat, se reține că pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 C. civ. trebuie să existe triplă identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect și de cauză.
Este necesar însă ca prima hotărâre definitivă să fi rezolvat în fond procesul între părți. Astfel cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința nr. 3236 din 8 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 25688/3/2006 a avut drept temei juridic răspunderea contractuală derivând din contractul încheiat de părți din 18 august 1999 despăgubirile solicitate fiind consecința executării cu întârziere de către pârâtă a obligațiilor asumate, prin prisma răspunderii contractuale instanța sesizată analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Prin acțiunea inițială care a format obiectul prezentei judecăți, s-a solicitat de reclamantă obligarea pârâtei la suportarea prejudiciului cauzat patrimoniului său, prin fapta culpabilă a părții chemată în judecată, prejudiciu imprevizibil la momentul încheierii contractului, prin cererea introductivă precizându-se expres că despăgubirile solicitate reprezintă pierderile suferite urmare terminării cu întârziere și cu prețuri suplimentare a filmului, urmare îndeplinirii parțiale și culpabile de către pârâtă a obligațiilor privind acordarea tranșelor II, III și neplata ultimei tranșe.
În plus conform cererii completatoare și precizatoare, reclamanta a înțeles să solicite față de acțiunea inițială, constatarea nulității absolute a actului adițional din 17 decembrie 2001 la contractul de credit intervenit între părți, recunoașterea drepturilor patrimoniale revenind părții în calitate de producător al operei cinematografice cu obligarea la plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 8/1996, plata unor despăgubiri în sumă de 320.000 lei și a unor daune morale în cuantum de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine pretins creat, aceste capete de cerere neformând obiectul acțiunii judecată prin sentința nr. 3236 din 8 martie 2007. De reținut că reclamanta-recurentă a menționat expres că temeiul juridic al acestor despăgubiri îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, iar nu răspunderea contractuală analizată prin sentința pronunțată în acțiunea dedusă anterior judecății.
Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.N.C. București împotriva deciziei nr. 536 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.