ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3061/2009

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 7

ianuarie 2008 și precizată ulterior reclamanta SC F.F.I. SRL a

solicitat în contradictoriu cu C.N.C., obligarea acestuia la plata sumei de

151.560 euro despăgubiri rezultate urmare executării cu întârziere a

obligațiilor asumate prin contractul din 18 august 1999; constatarea

nulității absolute parțiale a actului adițional din 17

decembrie 2001, la contractul de credit din 1999 respectiv a art. 2, 3 și

5.

De asemenea a solicitat în

temeiul dispozițiilor nr. 8/1996 recunoașterea drepturilor

patrimoniale decurgând din calitatea reclamantei de producător al operei

cinematografice și pe cale de consecință obligarea pârâtei la

plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului; repararea prejudiciului

cauzat prin obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de

320.000 lei pentru consecințele negative create în patrimoniul petentei

precum și plata unor daune morale în sumă de 150.000 lei pentru

prejudiciul de imagine creat.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a admis excepția autorității de lucru

judecat invocată de pârâtă și în consecință a respins

cererea formulată de reclamantă ca având autoritate de lucru judecat

cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de

judecată către pârâtă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut în esență că prin

sentința nr. 3536 din 3 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 25638/2006

a fost admisă excepția prescripției dreptului material la

acțiune și a fost respinsă acțiunea reclamantei

formulată de administratorul judiciar împotriva aceleiași pârâte ca

fiind prescrisă.

A mai constatat

instanța că litigiul dedus prezentei judecăți se

poartă asupra aceluiași obiect și anume contractul de credit din

18 august 1999, chiar dacă reclamanta a dat o altă formă

acțiunii principale, iar apoi a formulat o acțiune precizatoare

și completatoare, pe fondul cauzei litigiul privind același contract

cu privire la clauzele și termenele de plată a tranșelor de finanțare

a filmului intitulat „M.”, tribunalul apreciind că sunt întrunite

condițiile art. 163 C. proc. civ. pentru același obiect fiind

pronunțată o soluție ce privește aceleași

părți și pentru aceiași cauză.

Împotriva acestei

soluții a promovat apel reclamanta SC F.F.I. SRL societate în faliment,

prin lichidator C. SPRL criticile formulate vizând netemeinicia și

nelegalitatea hotărârii.

Prin motivele pe care a

întemeiat calea de atac, apelanta a susținut că în mod eronat

instanța fondului a admis excepția autorității de lucru

judecat, indicând în considerentele hotărârii o sentință

greșită, în realitate părțile judecându-se anterior în

dosarul Tribunalului București nr. 25688/3/2006 în care a fost

pronunțată sentința nr. 3236 din 8 martie 2007.

Apelanta a mai învederat

că între cele două acțiuni nu există identitate de obiect

și de cauză întrucât primul litigiu a avut ca temei răspunderea

contractuală a pârâtei prin sentința 3236 din 8 martie 2006 fiind

admisă excepția prescripției dreptului de a cere prejudiciul

cauzat în urma plății cu întârziere a tranșelor nr. II și

III din contractul de credit, nefiind judecat fondul pricinii.

Prin acțiunea care a

format obiectul cererii dedusă prezentei judecăți s-a solicitat

însă obligarea pârâtei la plata sumei de 151.560 euro în temeiul

răspunderii civile delictuale, despăgubirile solicitate neavând

semnificația unor penalități sau dobânzi aferente tranșelor

achitate cu întârziere acestea reprezentând valoarea prejudiciului determinat

de decalarea programului de filmare datorită culpei pârâtei ceea ce a

determinat cheltuieli suplimentare față de cele cuprinse în bugetul

estimat al filmului, cheltuieli care au putut fi determinate numai la momentul

efectuării expertizei contabile.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 536 din 18

noiembrie 2008 a admis apelul, desființat sentința criticată

și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În fundamentarea

soluției, instanța de control judiciar a reținut că în

prezentul litigiu nu sunt îndeplinite cerințele identității de

obiect și de cauză cu raportare la acțiunea care a format

obiectul litigiului finalizat prin sentința nr. 3236 din 8 martie 2007

definitivă și irevocabilă.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs în termen și legal timbrat C.N.C. criticile

vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Se susține că

apelul formulat de intimata SC F.F.I. SRL este nul absolut, întrucât promovarea

acestei căi de atac s-a făcut de către o persoană care nu

avea calitate de reprezentat legal al societății respectiv

practicianul în insolvență abilitat de drept fapt verificabil prin

înscrisurile aflate la dosar fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, art. 42, art. 43 și art. 163 C. proc.

civ.

De asemenea recurenta

arată că excepția autorității de lucru judecat este o

excepție dirimantă prin care în mod firesc legiuitorul a decis

să nu lase la îndemâna părții posibilitatea de a introduce

acțiuni care vizează și tind la realizarea unuia și

aceluiași drept.

Faptul că, după ce

inițial intimatei-reclamante i-a fost respinsă acțiunea vizând

același contract pe cale de excepție, respectiv admiterea excepției

prescrierii dreptului la acțiune, în mod justificat a determinat

instanța de fond să facă aplicarea dispozițiilor art. 163 C.

proc. civ.

Recursul este nefondat.

Cu privire la excepția

apelului se reține că împotriva sentinței pronunțate de

către instanța fondului a promovat apel avocatul cu împuternicire

avocațială aflată la dosarul de fond care a reprezentat legal în

fața instanței de fond societatea reclamantă aflată în

insolvență cu acordul expres al lichidatorului mandatul fiind dat

pentru judecarea fondului și evident a oricăror incidente

procedurale.

În aceste condiții,

potrivit art. 69 C. proc. civ., declarația de apel a fost semnată de

avocatul care a asistat partea la judecarea pricinii și care potrivit

acestor dispoziții pentru păstrarea drepturilor supuse termenului de

15 zile de la comunicarea hotărârii a promovat calea de atac.

Pe lângă faptul că

mandatul avocatului nu a fost retras, motivele de apel sunt semnate de

însuși lichidatorul judiciar numit de instanță care, de altfel,

are nu numai dreptul, ci chiar obligația legală de a formula și

susține acțiuni în pretenții pentru încasarea creanțelor

debitorului aflat în insolvență.

Lichidatorul

societății și-a însușit atât cererea de chemare în

judecată cât și apelul judecat de instanța de apel, mandatul

avocatului fiind dat pentru toate actele judecății.

Cu privire la critica

privind puterea lucrului judecat, se reține că pentru a exista lucru

judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un

proces anterior, potrivit art. 1201 C. civ. trebuie să existe triplă

identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect și de

cauză. Este necesar însă ca prima hotărâre definitivă

să fi rezolvat în fond procesul între părți.

Astfel cererea de chemare în

judecată soluționată prin sentința nr. 3236 din 8 martie

2007 pronunțată în dosarul nr. 25688/3/2006 a avut drept temei

juridic răspunderea contractuală derivând din contractul încheiat de

părți din 18 august 1999 despăgubirile solicitate fiind

consecința executării cu întârziere de către pârâtă a

obligațiilor asumate, prin prisma răspunderii contractuale

instanța sesizată analizând excepția prescripției dreptului

material la acțiune, conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958.

Prin acțiunea

inițială care a format obiectul prezentei judecăți, s-a

solicitat de reclamantă obligarea pârâtei la suportarea prejudiciului

cauzat patrimoniului său, prin fapta culpabilă a părții

chemată în judecată, prejudiciu imprevizibil la momentul încheierii

contractului, prin cererea introductivă precizându-se expres că

despăgubirile solicitate reprezintă pierderile suferite urmare

terminării cu întârziere și cu prețuri suplimentare a filmului,

urmare îndeplinirii parțiale și culpabile de către pârâtă a

obligațiilor privind acordarea tranșelor II, III și neplata

ultimei tranșe.

În plus conform cererii

completatoare și precizatoare, reclamanta a înțeles să solicite

față de acțiunea inițială, constatarea

nulității absolute a actului adițional din 17 decembrie 2001 la

contractul de credit intervenit între părți, recunoașterea

drepturilor patrimoniale revenind părții în calitate de

producător al operei cinematografice cu obligarea la plata sumelor

cuvenite din distribuirea filmului, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 8/1996,

plata unor despăgubiri în sumă de 320.000 lei și a unor daune

morale în cuantum de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine pretins creat,

aceste capete de cerere neformând obiectul acțiunii judecată prin

sentința nr. 3236 din 8 martie 2007.

De reținut că

reclamanta-recurentă a menționat expres că temeiul juridic al

acestor despăgubiri îl reprezintă răspunderea civilă

delictuală, iar nu răspunderea contractuală analizată prin

sentința pronunțată în acțiunea dedusă anterior

judecății.

Față de cele

arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul C.N.C. București împotriva deciziei nr. 536

din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.