ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 298/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 298/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Deliberând asupra recursului de față

constată:

Prin sentința penală nr. 383 din 27

decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Mureș a fost condamnat inculpatul C.S.P.

după cum urmează:

aplicarea art. 13 C. pen., la 3 luni închisoare.

Conform art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani și 3 luni.

S-a atras inculpatului atenția

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 s-a constatat pedeapsa grațiată.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.

cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani și 3 luni.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 s-a constatat pedeapsa grațiată.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.

Același inculpat a fost achitat în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13

C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen.,

din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen.

Inculpatul a fost achitat conform art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen.

Prin aceeași sentință s-a dispus, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen.,

achitarea inculpatului A.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1)

C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 248 alin. (1) C. pen.

În baza art. 346 alin. ultim C.

proc. pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă

S.C. A. S.A. Ungheni.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului C.S.P. durata reținerii de 24 ore.

Inculpatul C.S.P. a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Mureș din 8 martie 1999, au fost trimiși în judecată

inculpații C.S.P., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.

(2), (3) și (5) C. pen.; art. 290 și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) și art. 13 C. pen. și A.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

S-a reținut prin actul de sesizare a

instanței că potrivit H.G. nr. 698 din 4 septembrie 1995, agenții economici cu

profil zootehnic puteau beneficia de credite cu dobânzi subvenționate de la

bugetul de stat pentru constituirea stocurilor de produse alimentare din

producția anului 1995. S.C. A. S.A. Ungheni a beneficiat de aceste prevederi și

a încheiat cu B.A., sucursala jud. Mureș contractul nr. 99/ A din 19 ianuarie

1995 pentru un credit de 5,5 miliarde lei destinat constituirii stocului de

porumb din producția indigenă, necesar pentru producerea furajelor concentrate.

Pentru garantarea creditului societatea a beneficiat de o scrisoare de garanție

din partea Ministerului de Finanțe.

Prin norme metodologice și acte

comune de negociere emise în vederea hotărârii de guvern, s-au stabilit

condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii creditelor.

Astfel, conform notei 112 din 18

octombrie 1995, s-a stabilit că sumele vor fi plătite de bancă numai

producătorilor de porumb excluzându-se orice formă de intermediere.

Inculpatul A.V., director comercial

la S.C. A. Ungheni a luat legătura telefonic cu S.C. S.S. S.R.L. Craiova al

cărei administrator este inculpatul C.S.P. Firma din Craiova s-a obligat să

livreze cantitatea de 3000 tone porumb boabe, iar condițiile de derulare a

contractului precum și prețul au fost stabilite tot telefonic.

Contractul a fost trimis prin fax și

semnat pentru S.C. A. Ungheni de inculpatul A.V. și pentru S.C. S.S. S.R.L.

Craiova de inculpatul C.S.P.

Conform normelor bancare, pentru a

se efectua plata porumbului, S.C. A. S.A. Ungheni trebuia să prezinte

contractul încheiat cu furnizorul, factura, documente din care să rezulte că a

intrat în posesia porumbului, respectiv note de recepție sau procese verbale de

custodie și actele din care să rezulte că furnizorul este producător agricol.

Aceste documente au fost trimise

prin fax de inculpatul C.S.P., inculpatului A.V.

Deși S.C. S.S. S.R.L. Craiova nu

avea porumb în stoc și nici suma de bani avansată pentru achiziționarea de

porumb, la data de 23 septembrie 1995, a emis factura 0979818 pentru cantitatea

de 1000 tone porumb boabe în valoare de 229.950.000 lei.

Pentru a se face dovadă că porumbul

a intrat în posesia S.C. A. Ungheni s-a încheiat prin fax, fără ca inculpatul A.V.

să se deplaseze la Craiova și să verifice faptic existența porumbului, un

proces verbal de custodie din care rezultă că furnizorul S.C. S.S. S.R.L.

Craiova a pus la dispoziția beneficiarului S.C. A. S.A. Ungheni cantitatea de

3000 tone porumb boabe, iar acesta din urmă a lăsat porumbul în custodia

furnizorului.

Pentru a se dovedi faptul că

furnizorul este producător agricol s-a trimis prin fax beneficiarului un

contract încheiat între Asociația Particulară P. din Podari jud. Dolj și S.C. S.S.

S.R.L. din care rezultă că aceasta din urmă preia spre cultivare terenul

asociației, pe contractul respectiv existând și viza Consiliului local Podari.

De asemenea, la B.A. s-a depus o

adresă din care rezultă explicit că S.C. S.S. S.R.L. Craiova este producător

agricol.

Procedându-se la verificarea

realității contractului încheiat de furnizor cu asociația particulară s-a

constatat că în localitatea Podari, jud. Dolj nu există asociația menționată în

contract, iar martora P.I., care figura ca manager al asociației, a negat că ar

fi încheiat un astfel de contract.

Inculpatul C.S.P. a susținut că a

primit banii cu întârziere și nu a putut achiziționa porumbul și s-a angajat să

restituie banii până la 15 februarie 1996, dar nu a făcut acest lucru.

În aceste condiții S.C. A. S.A.

Ungheni a fost de acord să încheie un nou contract pentru 1000 tone porumb

urmând ca suma deja plătită să fie considerată ca avans. S-a stabilit ca termen

de livrare data de 30 aprilie 1996.

Ulterior furnizorul a reușit să

livreze numai 129.164 kg porumb, iar beneficiarul s-a constituit parte civilă

cu suma de 794.719.915 lei reprezentând contravaloarea mărfii nelivrată cu

majorări de întârziere.

Analizând materialul probator administrat

în cauză prima instanță a reținut următoarele.

În ceea ce privește sfera

persoanelor care s-au implicat în încheierea și derularea contractului din

noiembrie 1995 între S.C. A. S.A. Ungheni ca beneficiar și S.C. S.S. S.R.L. Craiova

ca furnizor, inculpatul A.V. a declarat în faza de urmărire penală că a luat

legătura cu inculpatul C.S.P., societatea acestuia fiindu-i indicată drept

posibil furnizor de S.C. N.I. S.A. A mai arătat inculpatul că C.S.P. i-a

comunicat că poate asigura până la 3000 tone porumb boabe, ajungându-se la

perfectarea contractului pe care l-a semnat alături de contabilul șef B.I.D. pentru

beneficiar, iar pentru furnizor a semnat celălalt inculpat.

Acesta din urmă a recunoscut în faza

de urmărire penală că în luna noiembrie 1995 a fost contactat de A.V. cu care a

stabilit termenii generali ai contractului după care acesta i-a fost transmis

prin fax.

Cu toate acestea în faza de

cercetarea judecătorească inculpatul C.S.P. a susținut că a semnat contractul

și procesul verbal de custodie încheiat cu beneficiarul, dar a vorbit prima

dată cu reprezentanții acestuia abia în luna ianuarie 1996, precizând că, discuțiile

pentru încheierea contractului au fost probabil purtate cu martorul D.F.D., de

asemenea administrator la S.C. S.S. S.R.L.

Acest martor a afirmat în faza de

urmărire penală că de activitatea de achiziționare-vânzare a cerealelor se

ocupa inculpatul C.S.P., în timp ce el se ocupa de problemele legate de

întreținerea unui local în comuna Podari, astfel încât, nu știe de contractul

dintre cele două societăți.

În faza de cercetare judecătorească

martorul și-a schimbat declarațiile afirmând că inculpatul C.S.P. i-a adus la

cunoștință rezultatele verificărilor și a precizat că deși atribuțiile lor în

calitate de administratori nu erau delimitate, el nu a discutat despre contract

cu reprezentanții beneficiarului.

Din declarațiile martorului S.C.C.,

manager general al S.C. A. S.A. din anul 1993, s-a reținut că societatea era

presată de timp în găsirea furnizorilor pentru că puteau beneficia de creditul

cu dobândă subvenționată numai până la 31 decembrie 1995. S-a mai reținut

identificarea furnizorilor era în sarcina inculpatului A.V., în calitate de

director comercial care era coordonatorul activităților de aprovizionare,

desfacere și transport.

Contractul de vânzare cumpărare s-a

încheiat pentru cantitatea de 3000 tone porumb boabe la prețul de 190 lei kg

plus cheltuieli de încărcare. Alte clauze se referă la: plata în momentul

recepției, suportarea cheltuielilor de transport de către beneficiar,

stabilirea mijloacelor de transport, termenul de livrare fiind stabilit pentru

24 noiembrie  – 24 decembrie 1995.

Din declarațiile inculpatului A.V.

și ale martorilor S.C.C. și B.I.D. s-a reținut că în perioada respectivă nici

un furnizor nu accepta să livreze marfă fără plată, fiind cunoscută situația

financiară grea a societăților avicole.

Dar pentru a efectua plata B.A. solicita

dovada că beneficiarul a intrat în posesia mărfii devenind proprietar.

Conform indicațiilor Compartimentului

financiar contabil al S.C. A. S.A. Ungheni, inculpatul A.V. i-a solicitat

inculpatului C.S.P. să înainteze factura pentru cantitatea de porumb de care

dispunea, fiindu-i astfel trimisă prin fax factura din 23 noiembrie 1995,

pentru 1000 tone porumb în valoare de 229.950.000 lei și încheindu-se cu data

de 21 noiembrie 1995 procesul verbal de custodie, înregistrat la beneficiar la

24 noiembrie 1995, potrivit căruia furnizorul primea în custodie cantitatea de

porumb până la ridicarea ei, fără cheltuieli de depozitare.

S-a mai reținut că documentele au

fost depuse la bancă la 29 noiembrie 1995, dar plata nu s-a făcut imediat,

întrucât pentru acceptarea acesteia s-au solicitat documente care să ateste

calitatea furnizorului de producător agricol.

În urma intervenției inculpatului A.V.

furnizorul a înaintat un contract încheiat cu Asociația particulară P. din care

rezultă că S.C. S.S. S.R.L. deține teren agricol pe care îl cultivă.

Oricum banca a virat banii la 20

decembrie 1995 și abia la 29 decembrie 1995 au ajuns la furnizor, urmând ca

după sărbători inculpatul A.V. să organizeze transportul.

Instalându-se frigul și existând

reale dificultăți în punerea de către beneficiar la dispoziția furnizorului a

mijloacelor de transport pe cale ferată, s-a ajuns ca până în luna februarie

1996 să nu fie livrată nici o cantitate de porumb.

La începutul lunii februarie au fost

transportate 3 vagoane de porumb boabe, dar furnizorul a ridicat problema

renegocierii prețului.

Inițial reprezentanții S.C. A. Ungheni

nu au fost de acord, motiv pentru care cele 3 vagoane au fost redirijate,

hotărându-se conform procesului-verbal din 5 februarie 1996 rezilierea

contractului pe motivul nerespectării termenului de plată de către beneficiar

și al nerespectării termenului de livrare de către furnizor, inculpatul C.S.P. obligându-se

să restituie banii până la 15 februarie 1996.

Cu toate acestea S.C. S.S. S.R.L.

Craiova a făcut o nouă ofertă, acceptată de S.C. A. S.A. Ungheni, care se afla

într-o situație critică, deoarece nu avea cereale pentru fabricarea furajelor

necesare efectivelor de păsări, prețul pieții fiind în creștere și depășindu-l

pe cel al ofertei ce i se făcuse.

La 3 aprilie 1996, părțile au

încheiat un nou contract la prețul de 335 lei kg în baza căruia s-au livrat 219

tone porumb boabe. S.C. A. S.A. Ungheni a acționat în justiție ulterior

furnizorul, dar acțiunea a fost respinsă.

Instanța a reținut că oricum în

cauza de față acuzațiile aduse inculpaților interesează primul contract

încheiat de părți.

Astfel, inculpatul C.S.P. a fost

acuzat că a indus în eroare beneficiarul cu ocazia încheierii primului contract

de vânzare-cumpărare, încasând suma de 229.950.000 lei în condițiile în care nu

dispunea de marfa promisă.

S-a reținut că inculpatul a susținut

tot timpul că, la data încheierii contractului cu beneficiarul dispunea de

cantitatea de 1000 tone de porumb pentru care a emis factura și s-a încheiat

procesul verbal de custodie, având la rândul său un certificat de custodie cu S.C.

E.C. S.R.L. pentru aceeași cantitate de cereale, înțelegerea fiind ca în

momentul virării banilor de către S.C. A. S.A., să plătească S.C. E.C., iar

aceasta să elibereze marfa care putea fi astfel livrată S.C. A. Susținerea

inculpatului în acest sens este menținută de martorul S.D.Șt., administratorul

S.C. E.C. și de certificatul de custodie.

De asemenea, inculpatul a precizat

că societatea pe care o administra avea încheiat un contract de prestări

servicii cu S.C. F.N.C. Călărași S.A. prin care i se asigura cantitatea de 500

kg porumb, din aceiași sursă livrând cereale și către S.C. N.I. S.A.

Instanța de fond a reținut că nu s-a

dovedit că motivul neexecutării obligației de predare a mărfii ar fi fost lipsa

acesteia, problemele fiind generate de întârzierea plății și deficiențele în

organizarea transportului între timp intervenind creșterea prețului porumbului,

motiv pentru care contractul nu a putut fi executat în termenii stipulați,

ajungându-se la renegocierea acestuia.

S-a apreciat că nu există motive

pentru a presupune reaua credință a inculpatului C.S.P. în legătură cu

încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Acesta nu a comis acțiuni de

inducere în eroare cu intenția de a obține pentru sine un folos material injust

și cu consecința producerii unei pagube, în speță fiind vorba de probleme ivite

în legătură cu executarea unui contract comercial.

Astfel, din declarațiile celuilalt

inculpat și ale martorului Ș.I., inginer șef în cadrul sectorului de

aprovizionare desfacere și transport la S.C. A. S.A. rezultă că nu s-a pus

niciodată problema că furnizorul nu ar dispune de porumbul care a fost plătit

și nu acesta a fost motivul tergiversării relațiilor contractuale.

Așa fiind, s-a concluzionat că se

impune conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C.

pen., achitarea inculpatului C.S.P. pentru infracțiunea de înșelăciune, după ce

în prealabil instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 13

C. pen. și că se impune schimbarea încadrării juridice, deoarece față de

modificările aduse Codului penal prin O.U.G. nr. 207/2000 prin fapte de care

este acuzat inculpatul nu s-au produs consecințe deosebit de grave, astfel

încât, alin. (5) al art. 215 C. pen., nu mai sunt aplicabile.

Instanța de fond a mai reținut că se

impune conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., achitarea inculpatului C.S.P. pentru infracțiunea de fals

intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., având ca obiect procesul verbal de

custodie, întrucât inculpatul nu poate fi subiect activ al acestei infracțiuni

în sensul art. 147 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului

comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată având ca

obiect contractul încheiat cu asociația particulară, reținându-se că din probe

rezultă că cele consemnate în acest contract sunt nereale, iar semnăturile

reprezentanților asociației și cea peste care s-a aplicat ștampila primăriei

sunt asemănătoare cu semnătura inculpatului. S-a mai reținut că acest act fals

a fost folosit de inculpat pentru a dovedi calitatea de producător agricol,

deci pentru a produce consecințe juridice.

Cu privire la adeverința din care

rezultă explicit că societatea administrată de inculpat este producător agricol,

s-a concluzionat că nu emană de la Consiliul local Podari, dar nu s-a probat

fără dubii că autorul falsului este inculpatul C.S.P., motiv care se impune

achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C.

pen.

Întrucât s-a dovedit că inculpatul a

folosit această adeverință falsă înaintând-o beneficiarului care a depus-o la

bancă pentru a dovedi că sunt îndeplinite condițiile de acordare a creditului,

instanța a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de uz de

fals, prevăzută de art. 291.

Pentru infracțiunile reținute ca

fiind comise de inculpat instanța a aplicat pedepse la individualizarea cărora

au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

S-a apreciat că sunt întrunite toate

condițiile pentru a se dispune, conform art. 81 C. pen., suspendarea

condiționată a executării pedepsei și s-a constatat că pedepsele sunt grațiate

conform Legii nr. 137/1997.

Referitor la inculpatul A.V. s-a

reținut că sub nici o formă nu se poate concluziona că acesta ar fi acționat cu

intenția directă sau indirectă de a cauza o pagubă în patrimoniul societății al

cărei director comercial a fost.

Așa fiind, instanța a reținut că se

impune schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului de a nu se

deplasa la Craiova pentru a verifica faptic existența porumbului, din

infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 alin. (1) în

infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen.

S-a mai arătat că având în vedere

comiterea faptei din culpă nu poate fi primită solicitarea de schimbare a

încadrării juridice în infracțiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214

C. pen., care presupune rea credință, deci intenție.

Instanța a reținut că fapta imputată

inculpatului A.V. nu există pentru că acesta nu a încălcat vreo îndatorire de

serviciu, în condițiile în care s-a dovedit că nu se impunea să se deplaseze

sau să trimită un delegat pentru a verifica existența cerealelor contractate, o

asemenea măsură neavând nici o eficiență în cazul în care plata nu se putea

face înăuntrul termenului convenit cu furnizorul, cum s-a și întâmplat în

speță.

Paguba suferită nu are legătură cu

ceea ce i se impută inculpatului A.V., astfel că nici nu se poate reține că

s-ar fi produs vreuna din urmările alternative prevăzute de art. 249 alin. (1) C.

pen.

Astfel cum s-a arătat la analiza

infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului C.S.P., paguba suferită

de partea civilă este legată de modul de executare a contractului, plata cu

întârziere de către bancă și imposibilitatea asigurării transportului nefiind

vorba de fapte imputabile inculpaților.

S-a mai reținut că acuzația privind

acceptarea cu ușurință a documentelor transmise prin fax este neîntemeiată,

deoarece inculpatului A.V. nu îi revenea vreo sarcină în analiza, verificarea

și înaintarea acestora către bancă.

Conform art. 346 alin. ultim C.

proc. pen., instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Sentința a fost atacată cu apel de

inculpatul C.S.P. de procuror și de partea civilă S.C. C. S.A. Ungheni.

Prin decizia penală nr. 57/ A din 3

aprilie 2002, au fost respinse apelurile și au fost obligați apelanții la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că este neîntemeiată

susținerea procurorului și a părții civile în sensul că s-a dat faptei comise

de inculpatul A.V. o încadrare juridică greșită. Instanța de apel a reținut că

fapta inculpatului nu poate constitui infracțiunea de gestiune frauduloasă

prevăzută de art. 214 C. pen., întrucât această infracțiune presupune sub

aspectul laturii subiective rea credință, deci intenție, iar din probele administrate

a rezultat cu certitudine numai culpa inculpatului.

De asemenea, s-a mai reținut că

apelul procurorului cu privire la greșita achitare a inculpatului C.S.P. pentru

infracțiunile de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals

intelectual, nu sunt întemeiate.

Tot astfel s-a reținut că este

nefondată critica formulată de partea civilă cu privire la nesoluționarea

acțiunii civile, întrucât corect s-a făcut aplicarea art. 346 alin. ultim C.

proc. pen., având în vedere că, potrivit acestor dispoziții legale instanța

penală nu soluționează latura civilă în cazul în care achitarea s-a dispus în

baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, s-a reținut că este

nefondat și apelul inculpatului C.S.P., întrucât instanța de fond a analizat în

detaliu probele administrate stabilind corect situația de fapt și dând o corectă

încadrare juridică, astfel încât, solicitarea inculpatului de a se constata

nevinovăția sub toate aspectele este neîntemeiată.

Inculpatul C.S.P. a declarat recurs

prin care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 290

cu aplicarea art. 13 C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 cu

aplicarea art. 13 C. pen.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nu este

fondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă cu certitudine că S.C. S.S. S.R.L. nu era producător agricol.

În consecință adeverința care poartă

antetul și ștampila Primăriei Podari, jud. Dolj prin care se atestă faptul că

societatea inculpatului este producător agricol este nereală și, mai mult decât

atât, s-a stabilit că nu a fost emisă de Primăria Podari.

Întrucât nu s-a putut stabili că

inculpatul este autorul falsului material în înscrisuri oficiale având ca

obiect acest act, în mod corect instanța de fond a dispus achitarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

Inculpatul C.S.P. a folosit însă

acest înscris, despre care știa că este fals, pe care l-a înaintat S.C. C. S.A.

Ungheni, iar aceasta la rândul său l-a depus la bancă pentru a face dovada

calității de producător agricol al furnizorului de cereale, obținând astfel

creditul subvenționat.

Această faptă a inculpatului

întrunește atât subiectiv, cât și obiectiv toate elementele constitutive ale infracțiunii

de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen., întrucât înscrisul fals

folosit de inculpat este un înscris oficial.

În mod eronat instanța a încadrat

fapta în art. 291 C. pen., fără a menționa teza I, dar această încadrare

juridică greșită nu poate constitui motiv de casare care să poată fi luat în

considerare din oficiu în condițiile art. 385

1

alin. (3) C. proc.

pen., întrucât Curtea este sesizată numai cu recursul inculpatului și

schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 291 teza I C. pen., ar fi în

defavoare acestuia având în vedere regimul sancționator mai sever al acestei

infracțiuni în raport cu cea de uz de fals având ca obiect un înscris sub

semnătură privată falsificat.

Se constată, de asemenea, că în mod

corect s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât din

probe rezultă că este fals înscrisul intitulat contract, întrucât semnăturile

de la „Manageri” nu aparțin martorilor V.I. și S.C. și au fost executate de

inculpat care a și folosit acest înscris pentru a dovedi că societatea pe care

o administra este producător agricol, deci pentru a produce consecințe

juridice.

Se impune precizarea că potrivit art.

290 C. pen., constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată fapta de a falsifica un astfel de înscris prin vreunul din modurile

arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul folosește înscrisul ori îl

încredințează alte persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe

juridice. Față de conținutul textului incriminator, instanța a reținut în mod

corect că uzul de fals comis de inculpat având ca obiect acest înscris este

absorbit în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

Cum și această faptă comisă de

inculpat întrunește atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei

subiective, conținutul infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., este

neîntemeiată solicitarea inculpatului de a fi achitat conform art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Examinând cauza și din oficiu,

Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în

considerare din oficiu în recursul inculpatului.

Așa fiind, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.S.P. împotriva deciziei penale nr. 57 din 3 aprilie

2002 a Curții de Apel Tg. Mureș.

Obligă recurentul la 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 22

ianuarie 2003.