ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2250/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1419 din 19 octombrie 2009 Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu de către instanță și, în consecință, a declinat competența soluționării cererii formulate de creditorii P.I., C.D., P.G. și M.M., în contradictoriu cu debitoarea A.N.R.P. , pentru investirea cu formulă executorie a deciziei civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1761/116/2008, în favoarea Curții de Apel București. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Călărași a reținut faptul că decizia a cărei investire se solicită este pronunțată de Curtea de Apel București, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 374 2 alin. (2) 1 C. proc.

civ., tribunalul nu este competent material să analizeze cererea de investire formulată în cauză. Prin sentința civilă nr. 4242 din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu de către instanță și, în consecință, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului Călărași și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului. Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut că nu este competența sa să investească cu formulă executorie decizii pe care le pronunță în recurs, întrucât art. 374 alin. (2) C. proc.

civ. dispune că "investirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanța". Așa fiind, chiar dacă prima instanță, în speță Tribunalul Călărași, a respins acțiunea reclamanților, iar în recurs, prin decizia civilă nr. 1089 din 23 aprilie 2009, a fost modificată în tot sentința Tribunalului Călărași nr. 1763/116/2008, prima instanță rămâne tot Tribunalul Călărași. Curtea de Apel București, chiar dacă a modificat o hotărâre a unui tribunal, nu este prima instanță, ci instanța care judecă o cale de atac, recursul, astfel încât această instanță a judecat în al doilea grad de jurisdicție, neputându-se reține că este prima instanță.

S-a mai subliniat faptul că dacă legiuitorul ar fi dorit ca fiecare instanță să investească propria hotărâre atunci s-ar fi folosit sintagma "investirea hotărârilor cu formulă executorie se face de instanța care a pronunțat hotărârea", precum și faptul că în Codul de procedură civilă nu există art. 374 2 alin. (2) 1 . În aceste condiții, instanța a declinat competența de soluționare a cererii de investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel, prin care a fost modificată în tot sentința civilă nr. 1763/2008 a Tribunalului Călărași, în favoarea Tribunalului Călărași. Față de cele de mai sus, constatând ivit un conflict negativ de competență, în baza art. 20 și art. 22 C. proc.

civ., Curtea de Apel București a trimis cauza instanței superioare, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași . Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea de investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1761/116/2008, prin care a fost admis recursul declarat de reclamanții P.I., C.D., P.G.

și M.M. împotriva sentinței civile nr. 1763 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Călărași, secția civilă, iar sentința atacată a fost modificată în tot, în sensul că s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta A.N.R.P. la plata către reclamanți a cotei de 40% din totalul compensațiilor acordate prin Ordinul 1545 din 22 martie 2007. Potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (1) C. proc. civ., nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ., afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie.

Alin. (2) al art. 374 C. proc. civ. menționează că „învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanță”. Legea a stabilit astfel o normă de competență materială cu caracter imperativ, prin care a determinat care anume instanțe, din ierarhia sistemului judiciar, au aptitudinea de a îndeplini întocmirea acestui act procedural, fiind fără relevanță care anume hotărâre se investește: de fond, de apel ori, în caz de reformare a acestora, decizia instanței de recurs. În speță, Tribunalul Călărași, declinându-și competența de soluționare a cererii de investire cu formulă executorie a deciziei dată în recurs, singura care conține “o condamnare”, a interpretat greșit textul citat, întrucât a confundat competența de a investi hotărârile judecătorești, stabilită de lege pentru instanța de fond, cu obiectul investirii, adică cu hotărârile pronunțate de tribunal ca instanță de fond, ca și cum numai acestea ar fi susceptibile de investire de către tribunal.

În speța de față, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, trebuiesc avute în vedere și dispozițiile art. 25 cu referire la art. 2 lit. ț) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că instanța de executare este cea care a soluționat fondul litigiului. Interpretând logic, teleologic și literal textele legale precizate, rezultă că instanța de executare, competentă să dispună învestirea unei hotărâri pronunțate de instanța de contencios administrativ, este prima instanță care a soluționat pricina. Tribunalului Călărași, secția civilă, prin sentința nr. 1763 din 19 noiembrie 2008 a soluționat prima în fond acțiunea reclamanților, hotărârea fiind însă modificată de instanța de recurs. Din această împrejurare nu decurge concluzia că, în speță, Curtea de Apel, ca instanță de recurs, este instanță de executare întrucât a analizat fondul cauzei.

În materia contenciosului administrativ recursul este o cale de atac devolutivă în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., ceea ce nu conferă instanței de recurs, dacă se pronunță pe fondul cauzei, calitatea de instanță de executare. Concluzia se impune din analiza textelor legale mai sus precizate, în același sens fiind jurisprudența și doctrina în materie. Pe cale de consecință, apreciind că în situația dată instanța de executare este Tribunalul Călărași, cauza va fi înaintată acestei instanțe. Având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei deduse judecății și care formează obiectul conflictului de competență în favoarea Tribunalul Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe P.I., C.D., P.G., M.M. și pe A.N.R.P., în favoarea Tribunalului Călărași. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.