ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2250/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1419 din 19 octombrie 2009 Tribunalul Călărași,

secția

civilă,

a admis

excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu de

către instanță și, în consecință, a declinat

competența soluționării cererii formulate de creditorii P.I., C.D.,

P.G. și M.M., în contradictoriu cu debitoarea

A.N.R.P.

, pentru investirea cu formulă executorie a

deciziei civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009, pronunțată de

către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1761/116/2008, în favoarea

Curții de Apel București.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Călărași a reținut faptul

că decizia a cărei investire se solicită este

pronunțată de Curtea de Apel București, astfel încât, în

conformitate cu dispozițiile art. 374

2

alin. (2)

1

C.

proc. civ., tribunalul nu este competent material să analizeze cererea de

investire formulată în cauză.

Prin sentința

civilă nr. 4242 din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței materiale, ridicată din oficiu de către

instanță și, în consecință, a declinat competența

soluționării cererii în favoarea Tribunalului Călărași

și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis

cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea

soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel,

curtea a reținut că nu este

competența

sa să

investească cu formulă executorie decizii pe care le

pronunță în recurs, întrucât

art. 374 alin. (2) C. proc. civ.

dispune că "investirea hotărârilor cu formulă executorie se

face de prima instanța".

Așa fiind, chiar dacă

prima instanță, în speță Tribunalul Călărași,

a respins acțiunea reclamanților, iar în recurs, prin decizia civilă

nr. 1089 din 23 aprilie 2009, a fost modificată în tot sentința

Tribunalului Călărași nr. 1763/116/2008, prima instanță

rămâne tot Tribunalul Călărași.

Curtea de Apel

București, chiar dacă a modificat o hotărâre a unui tribunal, nu

este prima instanță, ci instanța care judecă o cale de

atac, recursul, astfel încât această instanță a judecat în al

doilea grad de jurisdicție, neputându-se reține că este prima

instanță.

S-a mai subliniat faptul

că dacă legiuitorul ar fi dorit ca fiecare instanță să

investească propria hotărâre atunci s-ar fi folosit sintagma

"investirea hotărârilor cu formulă executorie se face de

instanța care a pronunțat hotărârea", precum și faptul

că în Codul de procedură civilă nu există art. 374

2

alin. (2)

1

.

În aceste condiții, instanța

a declinat competența de soluționare a cererii de investire cu formulă

executorie a deciziei civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel, prin care a fost modificată în tot sentința civilă

nr. 1763/2008 a Tribunalului Călărași, în favoarea Tribunalului

Călărași.

Față de cele de

mai sus, constatând ivit un conflict negativ de competență, în baza

art. 20 și art. 22 C. proc. civ., Curtea de Apel București a trimis cauza

instanței superioare, respectiv Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să

soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Călărași

.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Obiectul prezentului litigiu

este reprezentat de cererea de investire cu formulă executorie a deciziei

civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009, pronunțată de către

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, în dosarul nr. 1761/116/2008, prin care a fost admis recursul

declarat de reclamanții P.I., C.D., P.G. și M.M. împotriva

sentinței civile nr. 1763 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului

Călărași, secția civilă, iar sentința

atacată a fost modificată în tot, în sensul că s-a admis

acțiunea și a fost obligată pârâta A.N.R.P. la plata către

reclamanți a cotei de 40% din totalul compensațiilor acordate prin

Ordinul 1545 din 22 martie 2007.

Potrivit dispozițiilor art. 374

alin. (1) C. proc. civ., nici o hotărâre judecătorească nu se va

putea executa dacă nu este învestită cu formula executorie

prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ., afară de încheierile

executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri

sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără

formula executorie.

Alin. (2) al art. 374 C. proc. civ.

menționează că „învestirea hotărârilor cu formulă

executorie se face de prima instanță”.

Legea a stabilit astfel o normă

de competență materială cu caracter imperativ, prin care a

determinat care anume instanțe, din ierarhia sistemului judiciar, au

aptitudinea de a îndeplini întocmirea acestui act procedural, fiind

fără relevanță care anume hotărâre se investește: de fond,

de apel ori, în caz de reformare a acestora,

decizia instanței de recurs.

În speță, Tribunalul

Călărași, declinându-și competența de soluționare

a cererii de investire cu formulă executorie a deciziei dată în

recurs, singura care conține “o condamnare”, a interpretat greșit

textul citat, întrucât a confundat competența de a investi hotărârile

judecătorești, stabilită de lege

pentru instanța de fond, cu obiectul

investirii, adică cu hotărârile pronunțate de tribunal ca instanță de fond, ca și cum

numai acestea ar fi susceptibile de investire de către tribunal.

În speța de față, fiind

vorba de un litigiu de contencios administrativ, trebuiesc avute în vedere

și dispozițiile art. 25 cu referire la art. 2 lit. ț) din Legea

nr. 554/2004, care prevăd că instanța de executare este cea care

a soluționat fondul litigiului.

Interpretând logic, teleologic

și literal textele legale precizate, rezultă că instanța de

executare, competentă să dispună învestirea unei hotărâri

pronunțate de instanța de contencios administrativ, este prima instanță

care a soluționat pricina.

Tribunalului Călărași, secția

civilă, prin sentința nr. 1763 din 19 noiembrie 2008 a

soluționat prima în fond acțiunea reclamanților, hotărârea

fiind însă modificată de instanța de recurs. Din această

împrejurare nu decurge concluzia că, în speță, Curtea de Apel,

ca instanță de recurs, este instanță de executare întrucât

a analizat fondul cauzei. În materia contenciosului administrativ recursul este

o cale de atac devolutivă în conformitate cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., ceea ce nu conferă instanței de recurs, dacă se

pronunță pe fondul cauzei, calitatea de instanță de

executare.

Concluzia se impune din analiza

textelor legale mai sus precizate, în același sens fiind

jurisprudența și doctrina în materie.

Pe cale de consecință,

apreciind că în situația dată instanța de executare este Tribunalul

Călărași, cauza va fi înaintată acestei instanțe.

Având în vedere considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3)

și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte stabilește

competența de soluționare a cauzei deduse judecății și

care formează obiectul conflictului de competență în favoarea Tribunalul

Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei, privind pe P.I., C.D., P.G., M.M. și pe A.N.R.P.,

în favoarea Tribunalului Călărași.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.