ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 607/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 607/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a contestat Decizia nr. 75/2010, prin care pârâta se obliga la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul ce face obiectul notificării nr. 650/2002. Prin Sentința nr. 2435 din 14 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actului contestat și prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 6609 din 9 noiembrie 2011, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția civilă, invocând dispozițiile speciale ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ. Examinând actele dosarului, se constată că, în raport cu obiectul acțiunii, competența materială revine secției civile a Tribunalului București.
Astfel, obiectul acțiunii în cauza de față îl constituie Decizia nr. 75/2010, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, pentru terenul ce face obiectul notificării nr. 650/2002 formulată de acesta, conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.". De asemenea, conform art. 26 alin. (1) din actul normativ susmenționat, "Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,
în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită". Analiza în ansamblu a prevederilor Legii nr. 10/2001 degajă concluzia că legiuitorul a înțeles să caracterizeze ca fiind de natură civilă toate litigiile apărute în legătură cu aplicarea acestui act normativ, chiar dacă actele emise în acest sens ar putea fi calificate, într-o interpretare mai largă, ca fiind administrative.
În acest sens sunt dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care consacră regula procedurală conform căreia competența de soluționare a litigiilor având ca obiect dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, soluționarea recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal fiind de competența curții de apel.
Cum Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este o lege specială iar, potrivit unui principiu de drept, legea specială derogă de la legea generală, rezultă că dispozițiile acestui act normativ prevalează față de cele ale dreptului comun în materie, această regulă fiind expres prevăzută chiar de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la art. 10 alin. (1) teza finală.
De altfel, în același sens s-a statuat și prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, pronunțată în recursul în interesul legii, care, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, a stabilit că "Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate". Având în vedere cele arătate, competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalul București, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.