ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3003/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3003/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1807 din 11 decembrie 2008, Tribunalul Covasna a admis în parte, acțiunea reclamantului R.L., a încuviințat retragerea acestuia din calitatea de asociat al SC G. SRL CHILIENI, a constatat că în urma retragerii, cota parte care i se cuvine din patrimoniul social al societății este de 503.132,91 lei și a obligat societatea la plata acestei sume către reclamant. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus continuarea activității societății cu pârâtul G.M.A., în calitate de asociat unic. Sentința instanței de fond a fost apelată de către reclamantul R.L. și pârâții SC G. SRL CHILIENI și G.M.A..
Prin încheierea de ședință de la 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a calificat calea de atac promovată, ca fiind recurs și a luat act de faptul că pârâtul G.M.A. a declarat, în ședință publică, recurs împotriva acestei încheieri. Prin recursul declarat la data de 23 aprilie 2009, recurentul-pârât a solicitat desființarea hotărârii atacate și în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei Curții de Apel Brașov, ca instanță de apel. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 19 noiembrie 2009, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită , că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul G.M.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâtul G.M.A., împotriva încheierii de ședință din 23 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.