ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 216

din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de

suspendare a executării Ordonanței nr. 663/2008 formulată de reclamantul C.C.C.

în contradictoriu cu C.N.V.M.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond constatat că prin Ordonanța nr. 66/2008 C.N.V.M. a

dispus că reclamantul C.C.C., împreună cu persoanele care acționează în mod

concertat în legătură cu emitentul S.I.F. 2 M. SA, are obligația de a se

încadra în prevederile art. 286

1

din Legea nr. 297/2004 privind piața

de capital și instrucțiunile C.N.V.M. nr. 1/2007.

Instanța a reținut că în

cauza de față reclamantul nu a dovedit că sunt îndeplinite prevederile legale

referitoare la suspendarea actului administrativ atacat, astfel încât cererea

de suspendare nu poate fi primită.

Astfel, instanța a apreciat că

Ordonanța nr. 663/2008 a fost emisă pentru protecția operatorilor și

investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive, frauduloase și a afectării

egalității de informare și tratament al investitorilor sau al intereselor

altora iar prin suspendarea efectelor acestui act nu poate fi satisfăcut

interesul reclamantului, fără a se suspenda și efectele actelor subsecvente cu

privire la calculul limitei de deținere a acțiunilor, operațiune care excede

limitei de control a instanței competente.

Instanța de fond a apreciat

că cererile reclamantului cu privire la interpretarea dispozițiilor ordonanței,

calificarea actului, a prevederilor referitoare la numărul acțiunilor care

depășesc pragul de 1 % și a numărului de acțiuni vândute, a faptului dacă

reclamantul a acționat sau nu concertat, cu privire la necesitatea unei

investigații sau numai a unui raport de anchetă, sunt împrejurări ce se cer

clarificate prin administrarea de probatorii în cadrul unei acțiuni ce vizează

legalitatea actului administrativ atacat și nu pot face obiectul cererii de

suspendare de față.

De asemenea, instanța a

reținut că neconstituționalitatea invocată cu privire la art. 286

1

din Legea nr. 297/2004 vizează tot acțiunea în anulare și nu cererea de

suspendare de față.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul C.C.C., criticând-o pentru neegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

potrivit cărora recursul declarat nu este limitat la motivele de casare

prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

În esență,

recurentul-reclamant, prin motivele de recurs formulate susține că în cauză

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

respectiv incidența unei pagube și existența unui caz bine justificat, de

suspendare a actului administrativ.

În cauză, precizează

recurentul-reclamant, exista indicii temeinice cu privire la nelegalitatea

Ordonanței C.N.V.M. nr. 663/2008, prevederile din cuprinsul acesteia conducând

la ideea că nu servește interesului public, punerea în executare a acesteia

urmând a provoca o scădere drastică a valorii acțiunilor deținute de acționari,

chiar de aproximativ 30 de ori.

Punerea în executare a

acestui act administrativ ar conduce chiar și la o anulare a acțiunilor deținute

de recurentul-reclamant și celelalte persoane vizate, ceea ce ar constitui o

privare de dreptul de proprietate, inadmisibilă din prisma dispozițiilor

constituționale ale art. 44 alin. (1), în final ajungându-se la falimentarea S.I.F.

Moldova și a acționarilor săi, cu consecința reducerii la minim a interesului

tuturor investitorilor în acțiunile S.I.F. 2.

În plus, actul administrativ

atacat nu precizează cvorumul și majoritatea cu care a fost adoptat și nu

cuprinde nici considerentele de fapt care au condus la emiterea lui.

Totodată, susține

recurentul-reclamant, Ordonanța C.N.V.M. nr. 663/2008 este contrară

dispozițiilor art. 2 lit. b) și h) din Statutul C.N.V.M., afectând egalitatea

de tratament a investitorilor și încălcând și prevederile Regulamentului C.N.V.M.

nr. 1/1997, cu privire la controlul respectării dispozițiilor legale în

domeniul valorilor mobiliare, Regulament care este încă în vigoare și trebuie respectat.

Mai precizează

recurentul-reclamant că Ordonanța atacată atestă o situație neadevărată, cum că

ar acționa în mod concertat cu mai multe persoane fizice și juridice, ceea ce, reprezintă

un exces de putere al autorității administrative, C.N.V.M. neefectuând

nemijlocit cercetări pentru a constata existența ori inexistența acțiunii

concertate, ci preluând susținerile unor persoane aflate în vădit conflict de

interese cu el.

Recurentul-reclamant susține

și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 286

1

din Legea nr. 297/2004,

acest text de lege conținând norme juridice aflate în contradicție cu

dispozițiile constituționale ale art. 40, 44, 45 din Constituția României.

Cât privește iminența producerii

unei pagube, susține recurentul-reclamant, această condiție este pe deplin

dovedită, pentru că punere în executare a Ordonanței C.N.V.M. - ul nr. 663/2008

ar conduce la anularea acțiunilor sale, în temeiul art. 283 alin. (2) din Legea

nr. 297/2004, sau în cel mai fericit caz la recuperarea unei valori de 30 - 40 ori

inferioare valorii de piață din prezent a acestor titluri, efectele

dezastruoase extinzându-se și asupra pieței de capital din România.

Se solicită admiterea

recursului, casarea sentinței instanței de fond și pe fond admiterea cererii de

suspendare a Ordonanței C.N.V.M. nr. 663/2008.

Intimata C.N.V.M. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și

menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizându-se cu prioritate

excepția nulității recursului prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.,

excepție invocată din oficiu de către instanță se constată că aceasta este

neîntemeiată.

Potrivit art. 14 alin. (4) din

Legea contenciosului administrativ hotărârea prin care se pronunță suspendarea

poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În speță

reclamantul a primit comunicarea hotărârii la 12 februarie 2003, iar motivarea

recursului a înaintat-o împreună cu un alt recurs declarat împotriva sentinței

pronunțate în dosarul nr. 7429/2/2008, astfel cum face dovada cu copie de pe

nota de inventar eliberată de O.P. la care a depus plicul conținând cele două

recursuri.

Motivele de recurs deși

formulate în termenul legal, au ajuns astfel să fie înregistrate la 20

februarie 2009 în loc de 18 februarie 2009.

Trecându-se la analizarea pe

fond a motivelor de recurs se constată că acestea sunt neîntemeiate, în baza art.

312 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins, ca nefondat, potrivit

considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, pentru a se dispune măsura

suspendării executării unui act administrativ, persoana vătămată trebuie să

dovedească îndeplinirea celor două condiții, „cazul bine justificat” și

„prevenirea unei pagube iminente”.

Art. 2 lit. t) din Legea nr.

554/2004 definește „cazul bine justificat” ca fiind „împrejurările legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ”, în funcție de conținutul

acestui text de lege, recurentul-reclamant susținând că în speță există

îndoieli temeinice cu privire la nelegalitatea Ordonanței C.N.V.M. nr. 663/2008.

Dar, așa cum corect a

reținut și instanța de fond, existența unui caz bine justificat poate fi

reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și

evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre

fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Măsura dispusă de C.N.V.M. prin

Ordonanța nr. 663/2008, în sensul că „recurentul-reclamant împreună cu

persoanele cu care acționează în mod concertat în legătură cu emitentul S.I.F.

M. SA au obligația de a se încadra în prevederile art. 286

1

din

Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările

ulterioare, precum și ale instrucțiunii C.N.V.M. nr. 1/2007”, a fost adoptată

în temeiul prevederilor art. 2, art. 7 alin. (1), (4) și (10) și art. 9 alin.

(2) din Statutul C.N.V.M. adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002 aprobate prin Legea nr.

514/2002, modificată și completată prin Legea nr. 297/2004 privind piața de

capital, cu modificările și completările ulterioare și a avut în vedere și

atestatul C.N.V.M. nr. 341/2008 prin care s-a luat act de rezultatele și

concluziile analizei efectuate de conducerea S.I.F. M. SA cu privire la

acțiunea concertată a recurentului-reclamant cu persoanele menționate în

preambulul ordonanței în legătură cu acest emitent.

Au fost avute în vedere

prevederile legale ale art. 286

1

din Legea nr. 297/2004 privind

piața de capital, potrivit căruia „orice persoană poate dobândi cu orice titlu

sau poate deține, singură ori împreună cu persoanele care acționează în mod

concertat, acțiuni emise de către societățile de investiții financiare

rezultate din transformarea fondurilor proprietății private, dar nu mai mult de

1 % din capitalul social a societăților de investiții financiare”.

Deci actul administrativ

atacat a fost emis în concordanță cu prevederile legale în domeniu din Legea nr.

297/2004 privind piața de capital.

Susținerile

recurentului-reclamant în sprijinul nelegalității Ordonanței nr. 663/2008 emisă

de C.N.V.M., referitoare la faptul că aceasta nu servește interesului public,

iar prin punerea sa în executare ar provoca o scădere drastică a valorii

acțiunilor deținute de acționari, ajungându-se chiar la anularea acestora și

l-ar priva de dreptul de proprietate consfințit de Constituția României, nu

sunt probate și în plus, așa cum corect reține instanța de fond, ele pot face

obiectul verificării în cadrul unei acțiuni în anularea actului administrativ

atacat și nu în cadrul unei cereri de suspendare a actului în care instanța se

limitează numai la cercetarea unei aparențe de nelegalitate a actului

administrativ.

Conform practicii judiciare

în materie, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor

aspecte ce țin de însăși legalitatea actului administrativ, întrucât acestea

vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

La fel și criticile recurentului-reclamant

referitoare la faptul că actul administrativ atacat ar încălca dispoziții

cuprinse în Statutul C.N.V.M. privind modul de desfășurare a investigației care

a stat la baza emiterii ordonanței, tratamentul discriminatoriu al unor

acționari ai emitentului S.I.F. M. bănuiți de a avea opinii contrare conducerii

acestui emitent, precum și cele referitoare la faptul că, în conținutul său nu

este menționat cvorumul și majoritatea cu care a fost adoptat și nu este

motivată, acestea vizează temeinicia actului administrativ și ele pot fi

analizate de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anularea actului

administrativ.

Cât privește critica

recurentului-reclamant privind încălcarea Regulamentului C.N.V.M. nr. 11/1997

la momentul emiterii Ordonanței nr. 663/2008 este de precizat faptul că,

aplicarea acestui Regulament privind controlul respectării dispozițiilor legale

în domeniul pieței de capital nu a fost avut în vedere la emiterea actului

administrativ a cărei suspendare se solicită.

De asemenea, în mod just a

reținut instanța de fond că nu s-a făcut dovada de către recurentul-reclamant a

pagubei iminente, așa, cum această noțiune este definită în art. 2 lit. ș) din

Legea nr. 554/2004, „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public”.

Singurul argument în

susținerea îndeplinirii acestor condiții este cel referitor la „prejudiciul considerabil

care ar fi produs în ipoteza în care ar fi vândute o parte dintre acțiunile S.I.F.

M. pe care le deține acesta în proprietate”, fără a se arăta în concret

prejudiciul iminent pe care îl poate suferi ca urmare a aplicării prevederilor

Ordonanței C.N.V.M. nr. 663/2008.

Afirmațiile sale cu privire

la „lichiditatea scăzută în această perioadă pentru toate titlurile

tranzacționale la B.V.M.”, sunt supoziții și nu au relevanță în cauză, obiectul

actului administrativ atacat fiind obligarea conducerii S.I.F. M. de a adopta

măsurile legale ce se impun în raport de analiza acțiunii concertate dintre

reclamant cu celelalte persoane menționate în preambulul actului, respectiv de

a se încadra în dispozițiile legale menționate mai sus.

Potrivit jurisprudenței în

materie, paguba iminentă, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea contenciosului administrativ, presupune existența în cuprinsul

actului vizat a unor dispoziții care, prin aducerea lor la îndeplinire, i-ar

produce reclamantului un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza

anulării actului.

Așadar, constatând că în

cauză nu este afectată prezumția de legalitate a Ordonanței C.N.V.M. nr. 663/2008

emisă de C.N.V.M., nefiind îndeplinite astfel condiția cazului bine justificat

și nici cea a prevenirii unei pagube iminente, în mod corect instanța de fond a

respins cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant în contradictoriu

cu C.N.V.M., sentința pronunțată fiind legală și temeinică, astfel că urmează a

fi menținută.

Recursul formulat este

nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.C. împotriva sentinței civile nr. 216 din 21 ianuarie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2009.