ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3521/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3521/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 7804/105/2007 reclamanta SC P.P.C. SRL a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R. solicitând instanței ca, prin hotărârea

ce o va pronunța, să dispună stabilirea despăgubirilor pentru terenul în

suprafață de 996,36 mp, constând în valoarea reală a terenului și prejudiciul

cauzat pentru suprafața expropriată situată în intravilanul municipiului

Ploiești.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că prin Hotărârea nr. 70 din 29 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea terenului său de 996,36 mp pentru

suma de 40.740,44 lei considerându-l eronat teren extravilan, iar acest preț

este derizoriu, nereprezentând valoarea reală a suprafeței și nici prejudiciul

cauzat societății.

A mai precizat reclamanta că este vorba de un

teren de aproape 1000 mp situat în intravilan, într-o zonă cu o puternică

dezvoltare economică, pe care urma să realizez un hotel și alte edificii,

astfel că în opinia sa i se cuvine o despăgubire de 800.000 Euro.

În baza art. 115 C. proc. civ.,

pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe

considerentul că expropriatorul a stabilit corect cuantumul despăgubirilor, iar

terenul este amplasat pe centura Ploiești Vest și nu în zona urbană a orașului,

cum eronat a susținut reclamanta, fiind o zonă fără construcții și fără

utilități, cu categoria de folosință arabil.

După administrarea probatoriilor,

prin sentința civilă nr. 88 din 14 ianuarie 2009 Tribunalul Prahova a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire de

46.629,65 Euro, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat din

Ploiești, jud. Prahova, în suprafață de 996,36 mp, plata acestei despăgubiri

urmând a se efectua în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii

definitive a hotărârii, la cursul de referință BNR din ziua efectuării plății.

În baza aceleiași hotărâri, s-a

respins capătul de cerere privind plata prejudiciului cauzat reclamantei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât

reclamanta SC P.P.C. SRL, cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R.

Prin decizia civilă nr. 226 din 7

decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că atât reclamanta, cât și intimata și-au exprimat

nemulțumiri cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de

fond, prima pe considerentul că suma acordată este prea mică în raport de

valoarea actuală de circulație a terenurilor și nu include daunele ce i-au fost

aduse prin măsura exproprierii, iar cea de-a doua motivat de faptul că

despăgubirea acordată nu reflectă valoarea terenului, fiind excesivă, instanța

va proceda la analizarea concomitentă a acestor critici.

În ceea ce privește modul de

stabilire a despăgubirilor pentru imobilele expropriate, art. 26 din Legea

33/1994 prevede că acesta se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, în alin. (2)

al aceluiași text statuându-se că la efectuarea calculului acestor despăgubiri,

atât experții, cât și instanța, vor ține seama de prețurile cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de acest fel din unitățile administrativ teritoriale,

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

dovezile depuse acestea.

Faptul că valoarea de 39 Euro/mp

poate fi apreciată ca reprezentând prețul cu care se vând asemenea terenuri în

unitatea administrativ teritorială în aceeași zonă rezultă din împrejurarea că

în luna septembrie 2009 (în perioada de criză financiară C.N.A.D.N.R. a

expropriat aceleiași contestatoare încă o suprafață de 659 mp aflată în această

locație pentru care i-a oferit o despăgubire de 36 Euro/mp potrivit hotărârii

de stabilire a despăgubirilor nr. 129 din 2 septembrie 2009 depusă în fața

instanței de apel.

Sub aspectul daunelor solicitate de

contestatoare, din fișa de estimare totală a despăgubirilor (fila 84 dosar

fond) rezultă că la calculul valorii despăgubirii cuvenite contestatoarei

algoritmul de calcul utilizat a avut în vedere prejudiciul individual suferit

de aceasta, fără să mai reiasă vreo altă despăgubire, ca urmare a rezultării

unui rest de teren inutilizabil.

Având în vedere cuprinsul raportului

de expertiză, în mod corect s-au respins obiecțiunile reclamantei vizând

această lucrare, iar în atare context este evident că valoarea despăgubirilor

stabilite de instanța de fond respectă dispozițiile art. 25 din Legea nr.

33/1994, astfel încât criticile formulate de ambele părți sub acest aspect sunt

neîntemeiate și urmează a fi respinse, neimpunându-se nici completarea

probatorii lor în sensul refacerii expertizei în fața instanței de apel.

In ceea ce privește nemulțumirea

apelantului-pârât în sensul că nu s-a ținut cont că suma de 13.949,04 Euro este

consemnată la C.E.C pe numele reclamantei, instanța a înlăturat-o, urmând ca

după soluționarea raportului juridic dedus judecății, o atare problemă să fie

rezolvată în faza de executare silită în funcție de împrejurarea dacă, până la

acel moment, reclamanta va ridica sau nu suma în discuție.

Totodată, a fost respinsă și critica

apelantei-pârâte, în sensul că raportul de expertiză a fost întocmit cu

încălcarea

disp. art. 25

din

Legea nr. 33/1994 , fiind lovit de nulitate absolută.

Chiar dacă la momentul când s-a

dispus încuviințarea probatoriilor la 11 ianuarie 2008 (fila 23 verso dosar

fond) instanța nu a folosit sintagma „ raport de expertiză comun efectuat de o

comisie de trei experți", o atare împrejurare nu este de natură să producă

părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anulare actului

întocmit în aceste condiții.

Că, în speță, este vorba de un

raport comun de expertiză (care nu cuprinde însă un punct de vedere unic asupra

evaluării terenului, întrucât în lege nu se prevede acest lucru, iar experții

nu pot fi obligați să ajungă la același punct de vedere privind valoarea

terenului) rezultă chiar din lucrarea expertului desemnat de expropriator care

se intitulează „propuneri privind elaborarea raportului de expertiză

comun" și unde învederează că a fost convocat de expertul instanței pentru

a se pune de acord asupra elaborării raportului comun de expertiză, punctul său

de vedere fiind atașat lucrării efectuate de ceilalți doi experți desemnați în

cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în

termen legal, apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că

decizia recurată este supusă modificării în temeiul textului menționat, având

în vedere că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel în mod nelegal a

respins apelul formulat de către Statul Roman prin C.N.A.D.N.R., fără să acorde

cuvântul pe probe, deși acestea au fost solicitate prin motivele de apel, în

condițiile în care si instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără să țină

seama de dispozițiile imperative ale Legii nr. 33/1994.

În privința imobilelor expropriate,

despăgubirea se stabilește în condițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr.

33/1994. Cu toate că, potrivit acestor dispoziții, constituirea comisiei de

experți era obligatorie pentru instanța (a se vedea si decizia Î.C.C.J., secția

civilă, - 6979/2006) aceasta nu s-a constituit in condițiile prevăzute de lege,

respectiv nu a întocmit un raport comun, expertul desemnat de către statul

român înțelegând să formuleze obiecțiuni și punct de vedere separat, ori acesta

este un membru al comisiei de experți si nu un expert parte, cum greșit s-a

înțeles.

Totodată, atât instanța de fond, cât

și comisia de experți nu au respectat dispozițiile legale la stabilirea despăgubirilor,

nefăcând dovada prețurilor cu care se vând în mod real terenurile de același

fel din unitatea administrativ-teritorială unde este amplasat terenul,

raportându-se doar la prețuri din mica publicitate, drept pentru care, instanța

de apel trebuia să se aplece asupra acestor aspecte și să încuviințeze

refacerea expertizei.

Prin decizia nr. 5721 din 19 mai

2009, Î.C.C.J. a lămurit înțelesul sintagmei "prețul cu care se vând în

mod obișnuit imobilele" care are semnificația de preț plătit efectiv și

consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu în

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare, ori preturile extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din

zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate

administrativ-teritorială."

Deși, sarcina probei revenea

reclamantei, aceasta nu a făcut dovada altui preț de vânzare a terenului și

nici a producerii vreunui prejudiciu prin realizarea Centurii de Vest a

Ploieștiului, acesta constituind încă un motiv pentru care instanța de apel

trebuia să ne admită apelul și pe fond să respingă acțiunea reclamantei, ca

nefondată.

Analizând recursul formulat, în

raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a pronunțat decizia recurată la

termenul de judecată din data de 7 decembrie 2009, considerat prima zi de

înfățișare, termen la care apelantul Statul Român, prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii – C.N.A.D.N.R. a fost prezent prin avocat L.S.,

fără delegație de reprezentare, motiv pentru care nu i s-a putut acorda

cuvântul cu privire la cererea de probatorii solicitată prin cererea de apel.

De altfel, apelantul avea obligația legală să depună înscrisurile pe care dorea

să le administreze odată cu cererea de apel, astfel cum prevăd art. 112 alin. (2)

și art. 116 alin. (1) coroborat cu art. 298 C. proc. civ., căci, în aceste

condiții, instanța avea obligația de a le pune în discuție, pentru a stabili

dacă le încuviințează sau nu, în raport de concludența și pertinența lor,

înscrisurile constând în contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri

asemănătoare ca valoare fiind relevante și sub aspectul necesității

încuviințării unei noi expertize în apel. De altfel, recurentul-apelant avea

posibilitatea administrării unor astfel de probe și în recurs, în temeiul art.

305 C. proc. civ., însă nici în această fază procesuală nu a făcut dovada

susținerilor sale.

Recurentul, exercitându-și defectuos drepturile

procesuale, nu poate invoca, pentru a obține protecția unui drept, propria

culpă, astfel că Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica din recurs

referitoare la încălcarea de către instanța de apel a normelor legale în

materia administrării probelor.

În ceea ce privește

critica privind modul greșit de stabilire a despăgubirilor, în raport de

dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte consideră

că și aceasta este nefondată deoarece, potrivit art. 26 alin. (2), la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin urmare, prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi cu contractele

autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul

rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei, însă, în lipsa unor astfel de

dovezi, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte criterii de

evaluare precum: ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile de

tranzacționare extrase de la rubricile mică publicitate pentru imobile de

același fel, criteriu care a fost avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare

din prezenta cauză.

Potrivit regulii exprimate în adagiul „

probatio

incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”,

pârâtul are și el sarcina de a

proba ceea ce afirmă, astfel că, în absența oricăror probe din care să rezulte

că prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel este mai

mic decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză,

susținerile sale privind o evaluare greșită a despăgubirilor acordate sunt

nedovedite.

Cu privire la critica privind nulitatea

raportului de expertiză efectuat în cauză în raport de împrejurarea că expertul

desemnat de expropriator a formulat un punct de vedere separat și obiecțiuni la

raportul de expertiză, ceea ce face ca expertiza să nu exprime un punct de

vedere comun al echipei de experți, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994,

Înalta Curte consideră că și aceasta este nefondată, în considerarea faptului

că legea nu prevede decât modalitatea de lucru în echipă, iar nu și concluzii

concordante ale celor trei experți, care să se reflecte într-un punct de vedere

comun. Astfel fiind, nu există motiv de nulitate absolută a raportului de

expertiză pentru încălcarea dispozițiilor legale.

Având în vedere toate aceste argumente, Înalta

Curte apreciază că nu este incident în cauză motivul de recurs invocat și, în

raport de dispozițiile art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

Văzând prevederile art. 274 C. proc.

civ., va obliga pe recurent la 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în

favoarea intimatei-reclamante, la solicitarea acesteia și în raport de

chitanțele atașate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. din cadrul Ministerului Transporturilor

și Infrastructurii împotriva deciziei nr. 226 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la 500 lei cheltuieli de

judecată în favoarea intimatei-reclamante.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie

2010.