ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4123/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4123/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 195 din 30 iunie 2009,
pronunțată în Dosarul nr. 5591/2/2009 (1467/2009), Curtea de Apel București, secția
I penală, a hotărât admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București, recunoașterea în România a sentinței penale din 15 decembrie 2004 a
Judecătoriei Orașului Miskolc, rămasă definitivă prin încheierea din data de 29
martie 2005 a Tribunalului Județean B.A.Z. și dispunerea transferării condamnatului
M.V. (fiul lui G. și E.) într-un penitenciar din România pentru a continua
executarea pedepsei de 6 ani și 5 luni închisoare.
S-a dedus prevenția de la 15
februarie 2004 la zi.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța de fond a reținut că prin adresă, M.J., D.D.I.T. a transmis
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu
dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de M.J. și aplicarea
Legii din Republica Ungaria prin care se solicita transferarea persoanei
condamnate M.V. într-un penitenciar din România în vederea continuării
executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia de către instanțele
statului solicitant.
Din informațiile și
documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției
europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în
anul 1983, a rezultat că prin sentința penală din data de 15 decembrie 2004 a
Judecătoriei Orașului Miskolc, rămasă definitivă prin încheierea din data de 29
martie 2005 a Tribunalului Județean B.A.Z., M.V. a fost condamnat la o pedeapsă
de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, uz de fals
(utilizare ilicită a unui document), tentativă de furt calificat și insultă,
prev. de art. 321 alin. (1) și (2), teza a II-a pct. d și f, art. 277 alin. (1)
și art. 180 alin. (1) și (2) C. pen. ungar. Prin aceeași încheiere, s-a dispus
anularea posibilității eliberării condiționate aplicată prin sentința din data
de 8 februarie 2001 a Tribunalului Orășenesc Miskolc.
Această hotărâre este
definitivă, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din
Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la
Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată.
Din situația executării
pedepsei comunicată de autoritățile portugheze a rezultat că M.V. a fost
arestat în prezenta cauză, fără întrerupere, din data de 15 februarie 2004.
Conform informațiilor comunicate de autoritățile ungare, în executarea pedepsei
aplicate prin sentința din data de 8 februarie 2001 a Tribunalului Orășenesc
Miskolc, M.V. a fost reținut de la data de 26 octombrie 2000 până la data de 27
octombrie 2000. În consecință, s-a constatat îndeplinită condiția prevăzută de art.
3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate
adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată și
completată.
Examinând materialul cauzei,
Curtea a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de
art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată și art. 3 pct.
1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate
adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate M.V. având
corespondent în legislația penală română.
Astfel cum rezultă din
procesul-verbal din data de 4 august 2008, întocmit de Tribunalul Județean
Pesta – Grupul Penitenciar, M.V. și-a manifestat acordul de a fi transferat
într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
În consecință, s-a constatat
îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra
transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. d)
din Legea nr. 302/2004 modificată și completată.
Perioada în care condamnatul
M.V. a fost arestat în executarea celor două hotărâri de condamnare este
stabilită corect, ultima hotărâre anulând posibilitatea eliberării condiționate
stabilite pentru hotărârea din 7 februarie 2001.
Prin Hotărârea nr. 10/B/2099
s-a constatat că din hotărârea din 2001 condamnatul mai avea de executat, alături
de pedeapsa de 6 ani, și un rest neexecutat de 5 luni închisoare.
În consecință, Curtea a
recunoscut Hotărârea de condamnare nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004
a Judecătoriei Orașului Miskolc și a dispus transferarea persoanei condamnate
într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 6 ani
și 5 luni închisoare.
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că instanța de
fond a omis să recunoască sentința penală nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului
Miskolc, precum și recunoașterea pedepsei accesorii de 6 ani interdicție de a
exercita funcții publice stabilită prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13
din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc, cazul de casare invocat
fiind prevederile art. 385
9
pct. 17
1
C. proc. pen.
Printr-un al treilea motiv
de recurs prevăzut de art. 385
9
pct. 21 C. proc. pen., s-a arătat că
judecarea cauzei a avut loc cu lipsă de procedură față de persoana condamnată,
în condițiile în care, conform art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în
procedura de recunoaștere și executare a unei hotărâri penale, condamnatul se
citează, nerespectarea acestor dispoziții fiind sancționată cu nulitatea
actului, în condițiile art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen.
În prezenta cauză, persoana
transferabilă M.V. nu a fost citată conform procedurii, deși era obligatoriu,
la fila 47 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 5548/II-5/2008
fiind menționat că susnumitul este încarcerat la Penitenciarul V. din Ungaria,
fiind indicată și adresa acestuia.
Prin concluziile orale,
procurorul de ședință nu a mai susținut al treilea motiv de recurs.
Examinând recursul prin
prisma cazurilor de casarea invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor
art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta
este fondat pentru următoarele considerente:
- Prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13
din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc a fost condamnat numitul
M.V. la 6 ani privațiune de libertate în regim penitenciar (pedeapsă
principală) și 6 ani interdicție de a exercita funcții publice (pedeapsă accesorie).
S-a dispus anularea posibilității
de a fi eliberat condiționat în cauza nr. B/3032/2004 a Judecătoriei Orașului
Miskolc – fila 17 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr.
5548/II-5/2008.
În considerentele acestei
sentințe, instanța a constatat că din executarea unei pedepse anterioare de 2
ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința nr. B/3032/2000
a Judecătoriei Orașului Miskolc, inculpatul M.V. a fost eliberat condiționat la
data de 26 martie 2003, iar cu executare în întregime, ar fi fost eliberat la
data de 26 august 2003 (fila 19 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel București nr. 5548/II-5/2008).
În mod corect, Curtea de
Apel București a constatat că susnumitul mai avea de executat alături de
pedeapsa de 6 ani aplicată prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15
decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc și 5 luni închisoare, rest
neexecutat din perioada 26 martie 2003 – 26 august 2003.
Cu toate acestea, Curtea de
Apel București nu a recunoscut și sentința penală din care provine restul
neexecutat de 5 luni închisoare, respectiv sentința nr. 22/B/3032/2008/8 a
Tribunalului Orășenesc Miskolc, prin care susnumitul a fost condamnat la o
pedeapsă de 2 ani și 6 luni penitenciar și interzicerea drepturilor publice pe o
perioadă de 3 ani (aflată la filele 29-35 dosar).
Un argument în plus în
sensul că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare a redevenit executorie rezultă
și din adresa M.J. și al aplicării Legii din Ungaria (fila 12 din Dosarul Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel București nr. 5548/II-5/2008).
În această adresă se
menționează că Hotărârea nr. 3/BF/90/2005/5 a Tribunalului Județean B.A.Z. prin
care a rămas definitivă sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004
a dispus și executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare ce fusese
aplicată aceluiași inculpat prin sentința nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului
Orășenesc Miskolc, ultima zi a executării pedepsei fiind 14 februarie 2010,
după această dată inculpatul urmând să înceapă executarea pedepsei de 2 ani și
6 luni.
Având în vedere perioada
deja executată de condamnat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni (fila 19 dosar), în
mod corect Curtea de Apel București a avut în vedere numai restul de 5 luni
închisoare rămas neexecutat. Executarea pedepsei urmând regimul juridic din
legislația română, potrivit art. 146 din Legea nr. 302/2004, acest rest rămas
neexecutat va fi executat alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, ca o
consecință a anulării liberării condiționate.
- Întrucât prin sentința
penală a cărei recunoaștere s-a dispus de către Curtea de Apel București, M.V. a
fost condamnat și la 6 ani interdicție de a exercita funcții publice, ca
pedeapsă accesorie (fila 17 dosar), având în vedere și dispozițiile art. 115 și
urm. din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 53 C. pen., instanța trebuia să
recunoască hotărârea în totalitate, cu referire atât la pedeapsa principală,
cât și la cea accesorie.
Pentru aceste considerente,
Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel București.
Cât privește cel de-al
treilea motiv de recurs susținut în scris de Parchet, Înalta Curte constată că
acesta nu este fondat.
Judecarea cauzei în fond s-a
făcut fără citarea persoanei transferabile, dar aceasta, fiind în cunoștință de
cauză asupra hotărârii dispuse (care i-a fost comunicată), nu s-a prevalat de
această situație și nu a invocat-o, neatacând sentința primei instanțe.
În consecință, Înalta Curte
constată că nulitatea relativă a hotărârii instanței de fond a fost acoperită
prin neinvocarea ei în termen de către persoana transferabilă ale cărei
drepturi, de altfel, nu au fost vătămate prin sentința examinată.
În consecință, Înalta Curte,
admițând recursul Parchetului, va casa hotărârea atacată cu privire la
omisiunea recunoașterii sentinței nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orășenesc
Miskolc, precum și a pedepsei accesorii stabilită prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13
din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc.
Se va dispune recunoașterea
sentinței nr. 22/B/3032/2008/8 așa cum a fost integrată sentinței nr. 10/B/2099/2044/13
din 15 decembrie 2004.
Se va dispune transferarea
condamnatului M.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea
executării pedepsei de 6 ani și 5 luni închisoare, precum și a pedepsei
accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Celelalte dispoziții ale
sentinței vor fi menținute.
Onorariul apărătorului
desemnat din oficiu se va plăti din fondul M.J.L.C.
Văzând dispozițiile art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 195 din 30 iunie 2009 a
Curții de Apel București, secția I penală.
Casează sentința penală atacată cu privire la
omisiunea recunoașterii sentinței nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orășenesc
Miskolc, precum și a pedepsei accesorii stabilită prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13
din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc.
Recunoaște sentința nr. 22/B/3032/2008/8 a
Tribunalului Orășenesc Miskolc așa cum a fost integrată sentinței nr. 10/B/2099/2044/13
din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc.
Dispune transferarea condamnatului M.V. într-un
penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani și 5
luni închisoare, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata
prevăzută de art. 71 C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2009.