ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4123/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 195 din 30 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5591/2/2009 (1467/2009), Curtea de Apel București, secția I penală, a hotărât admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, recunoașterea în România a sentinței penale din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc, rămasă definitivă prin încheierea din data de 29 martie 2005 a Tribunalului Județean B.A.Z. și dispunerea transferării condamnatului M.V. (fiul lui G. și E.) într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 6 ani și 5 luni închisoare. S-a dedus prevenția de la 15 februarie 2004 la zi.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin adresă, M.J., D.D.I.T. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de M.J. și aplicarea Legii din Republica Ungaria prin care se solicita transferarea persoanei condamnate M.V. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia de către instanțele statului solicitant. Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin sentința penală din data de 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc, rămasă definitivă prin încheierea din data de 29 martie 2005 a Tribunalului Județean B.A.Z., M.V.

a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, uz de fals (utilizare ilicită a unui document), tentativă de furt calificat și insultă, prev. de art. 321 alin. (1) și (2), teza a II-a pct. d și f, art. 277 alin. (1) și art. 180 alin. (1) și (2) C. pen. ungar. Prin aceeași încheiere, s-a dispus anularea posibilității eliberării condiționate aplicată prin sentința din data de 8 februarie 2001 a Tribunalului Orășenesc Miskolc. Această hotărâre este definitivă, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile portugheze a rezultat că M.V. a fost arestat în prezenta cauză, fără întrerupere, din data de 15 februarie 2004. Conform informațiilor comunicate de autoritățile ungare, în executarea pedepsei aplicate prin sentința din data de 8 februarie 2001 a Tribunalului Orășenesc Miskolc, M.V. a fost reținut de la data de 26 octombrie 2000 până la data de 27 octombrie 2000. În consecință, s-a constatat îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată.

Examinând materialul cauzei, Curtea a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate M.V. având corespondent în legislația penală română. Astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 4 august 2008, întocmit de Tribunalul Județean Pesta – Grupul Penitenciar, M.V. și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei. În consecință, s-a constatat îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată.

Perioada în care condamnatul M.V. a fost arestat în executarea celor două hotărâri de condamnare este stabilită corect, ultima hotărâre anulând posibilitatea eliberării condiționate stabilite pentru hotărârea din 7 februarie 2001. Prin Hotărârea nr. 10/B/2099 s-a constatat că din hotărârea din 2001 condamnatul mai avea de executat, alături de pedeapsa de 6 ani, și un rest neexecutat de 5 luni închisoare. În consecință, Curtea a recunoscut Hotărârea de condamnare nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 6 ani și 5 luni închisoare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a arătat că instanța de fond a omis să recunoască sentința penală nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Miskolc, precum și recunoașterea pedepsei accesorii de 6 ani interdicție de a exercita funcții publice stabilită prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc, cazul de casare invocat fiind prevederile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Printr-un al treilea motiv de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen., s-a arătat că judecarea cauzei a avut loc cu lipsă de procedură față de persoana condamnată, în condițiile în care, conform art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în procedura de recunoaștere și executare a unei hotărâri penale, condamnatul se citează, nerespectarea acestor dispoziții fiind sancționată cu nulitatea actului, în condițiile art. 197 alin. (1), (4) C. proc.

pen. În prezenta cauză, persoana transferabilă M.V. nu a fost citată conform procedurii, deși era obligatoriu, la fila 47 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 5548/II-5/2008 fiind menționat că susnumitul este încarcerat la Penitenciarul V. din Ungaria, fiind indicată și adresa acestuia. Prin concluziile orale, procurorul de ședință nu a mai susținut al treilea motiv de recurs. Examinând recursul prin prisma cazurilor de casarea invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: - Prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc a fost condamnat numitul M.V.

la 6 ani privațiune de libertate în regim penitenciar (pedeapsă principală) și 6 ani interdicție de a exercita funcții publice (pedeapsă accesorie). S-a dispus anularea posibilității de a fi eliberat condiționat în cauza nr. B/3032/2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc – fila 17 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 5548/II-5/2008. În considerentele acestei sentințe, instanța a constatat că din executarea unei pedepse anterioare de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința nr. B/3032/2000 a Judecătoriei Orașului Miskolc, inculpatul M.V. a fost eliberat condiționat la data de 26 martie 2003, iar cu executare în întregime, ar fi fost eliberat la data de 26 august 2003 (fila 19 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 5548/II-5/2008).

În mod corect, Curtea de Apel București a constatat că susnumitul mai avea de executat alături de pedeapsa de 6 ani aplicată prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc și 5 luni închisoare, rest neexecutat din perioada 26 martie 2003 – 26 august 2003. Cu toate acestea, Curtea de Apel București nu a recunoscut și sentința penală din care provine restul neexecutat de 5 luni închisoare, respectiv sentința nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orășenesc Miskolc, prin care susnumitul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni penitenciar și interzicerea drepturilor publice pe o perioadă de 3 ani (aflată la filele 29-35 dosar). Un argument în plus în sensul că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare a redevenit executorie rezultă și din adresa M.J.

și al aplicării Legii din Ungaria (fila 12 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 5548/II-5/2008). În această adresă se menționează că Hotărârea nr. 3/BF/90/2005/5 a Tribunalului Județean B.A.Z. prin care a rămas definitivă sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a dispus și executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare ce fusese aplicată aceluiași inculpat prin sentința nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orășenesc Miskolc, ultima zi a executării pedepsei fiind 14 februarie 2010, după această dată inculpatul urmând să înceapă executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni. Având în vedere perioada deja executată de condamnat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni (fila 19 dosar), în mod corect Curtea de Apel București a avut în vedere numai restul de 5 luni închisoare rămas neexecutat.

Executarea pedepsei urmând regimul juridic din legislația română, potrivit art. 146 din Legea nr. 302/2004, acest rest rămas neexecutat va fi executat alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, ca o consecință a anulării liberării condiționate. - Întrucât prin sentința penală a cărei recunoaștere s-a dispus de către Curtea de Apel București, M.V. a fost condamnat și la 6 ani interdicție de a exercita funcții publice, ca pedeapsă accesorie (fila 17 dosar), având în vedere și dispozițiile art. 115 și urm. din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 53 C. pen., instanța trebuia să recunoască hotărârea în totalitate, cu referire atât la pedeapsa principală, cât și la cea accesorie. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Cât privește cel de-al treilea motiv de recurs susținut în scris de Parchet, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat. Judecarea cauzei în fond s-a făcut fără citarea persoanei transferabile, dar aceasta, fiind în cunoștință de cauză asupra hotărârii dispuse (care i-a fost comunicată), nu s-a prevalat de această situație și nu a invocat-o, neatacând sentința primei instanțe. În consecință, Înalta Curte constată că nulitatea relativă a hotărârii instanței de fond a fost acoperită prin neinvocarea ei în termen de către persoana transferabilă ale cărei drepturi, de altfel, nu au fost vătămate prin sentința examinată. În consecință, Înalta Curte, admițând recursul Parchetului, va casa hotărârea atacată cu privire la omisiunea recunoașterii sentinței nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orășenesc Miskolc, precum și a pedepsei accesorii stabilită prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc.

Se va dispune recunoașterea sentinței nr. 22/B/3032/2008/8 așa cum a fost integrată sentinței nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004. Se va dispune transferarea condamnatului M.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani și 5 luni închisoare, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul M.J.L.C. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 195 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința penală atacată cu privire la omisiunea recunoașterii sentinței nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orășenesc Miskolc, precum și a pedepsei accesorii stabilită prin sentința penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc. Recunoaște sentința nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orășenesc Miskolc așa cum a fost integrată sentinței nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Orașului Miskolc. Dispune transferarea condamnatului M.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani și 5 luni închisoare, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2009.