ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3062/2010

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 octombrie 2008 sub nr. 2709/112/2008 reclamantul V.M.V. cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA Bistrița solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nulitatea absolută a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008, precum și nulitatea absolută a actelor subsecvente, respectiv a deciziilor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie 2008 și a art. 7.6 – 7.19 și art. 9.7 și 9.8 din actul constitutiv actualizat la data de 2 septembrie 2008, să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008, precum și nulitatea absolută a art. 7.12 și 7.16 din actul constitutiv actualizat la 2 septembrie 2008, să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A.

nr. 4 din 29 august 2008. Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2008 reclamanta H.E. cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA Bistrița solicitând instanței anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008 și a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 publicate, ambele, în M. Of. din 26 septembrie 2008, a actelor adiționale și a dispozițiilor corespunzătoare din actul constitutiv actualizat, cu cheltuieli de judecată. La 28 octombrie 2008 reclamanta H.E. își precizează acțiunea în sensul că solicită instanței să se constate nulitatea absolută a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008 și nulitatea absolută a actelor subsecvente, respectiv a deciziilor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie 2008 și a art. 7.6 – 7.19 și art. 9.7 și 9.8 din actul constitutiv actualizat la data de 2 septembrie 2008, ca și nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A.

nr. 2 din 29 august 2008 și a art. 7.12 și 7.16 din actul constitutiv actualizat la 2 septembrie 2008. Prin încheierea din 14 aprilie 2009, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, dispune conexarea cauzei la dosarul nr. 2709/112/2008 aflat pe rolul aceleiași instanțe. Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2008, reclamantul R.I. cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA Bistrița solicitând anularea hotărârilor A.G.E.A. nr. 1, nr. 2 și nr. 3 din 29 august 2008, publicate în M. Of. din 29 septembrie 2008, precum și a actelor adiționale aferente și a dispozițiilor corespunzătoare din actul constitutiv actualizat, acțiunea fiind precizată la 28 octombrie 2008 în sensul solicitării constatării nulității absolute a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A.

nr. 1 din 29 august 2008 precum și a actelor subsecvente, respectiv a deciziilor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie 2008 și a art. 7.6 – 7.19 și art. 9.7 și 9.8 din actul constitutiv actualizat la data de 2 septembrie 2008, ca și a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 și a art. 7.12 și 7.16 din actul constitutiv actualizat la 2 septembrie 2008, precum și a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 29 august 2008. Prin încheierea din 14 aprilie 2009, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, dispune conexarea cauzei la dosarul aceleiași instanțe cu nr. 2709/112/2008, făcând aplicarea prevederilor art. 164 C. proc.

civ. La data de 25 mai 2009, reclamantul R.I. își precizează din nou acțiunea în sensul că solicită instanței constatarea nulității absolute a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008, precum și nulitatea absolută a actelor subsecvente, respectiv a deciziilor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie 2008 și a art. 7.6 – 7.12, 7.19 – 7.25 și art. 9.7 și 9.8 din actul constitutiv actualizat la data de 18 decembrie 2008, constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 29 august 2008, precum și să ia act de revocarea implicită a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 prin adoptarea deciziei de la pct. 1.4 din hotărârea A.G.E.A.

din 17 decembrie 2008 și actul adițional din 17 decembrie 2008. La termenul din 26 mai 2009 și reclamantul V.M.V. își precizează acțiunea în același sens, solicitând, diferit față de reclamantul R.I., constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 4 din 29 august 2008. În termeni asemănători și reclamanta H.E. își precizează acțiunea cerând și ea să se ia act de revocarea implicită a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 prin hotărârea A.G.E.A. din 17 decembrie 2008 și să se constate nulitatea absolută a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008 și a actelor subsecvente, în sensul precizat și de ceilalți reclamanți. Prin sentința comercială nr. 287/ CC din 7 iulie 2009, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a reclamantei H.E.

în promovarea acțiunii și excepția tardivității precizărilor la acțiune a reclamanților, excepții invocate de pârâtă, reținând că reclamanta H.E., având calitatea de acționar al pârâtei, justifica un interes actual și legitim, iar reclamanții, prin precizările la acțiune nu și-au extins acțiunea în anulare, nesolicitând anularea hotărârii A.G.E.A. din 17 decembrie 2008, ci doar au relevat că prin această hotărâre a fost revocată implicit hotărârea A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 renunțându-se la a se mai invoca nulitatea absolută a evocatei hotărâri care, oricum, nu mai era în ființă. Prin sentința menționată instanța fondului admite ca fiind întemeiate acțiunile, ulterior precizate, formulate de fiecare dintre reclamanți și, în consecință, constată nulitatea absolută a deciziilor de la pct. 2 și pct. 4 din hotărârea A.G.E.A.

nr. 1 din 29 august 2008 și a actelor subsecvente, respectiv a clauzelor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie 2008 și a art. 7.6 – 7.12, 7.19 – 7.25 și art. 9.7 – 9.8 din Actul constitutiv actualizat la 18 decembrie 2008, constată nulitatea absolută a hotărârilor A.G.E.A. nr. 3 și 4 din 29 august 2008 și constată că hotărârea A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 a fost revocată implicit prin adoptarea deciziei de la pct. 1.4 din hotărârea A.G.A. societății pârâte din 17 decembrie 2008 și Actul adițional din 17 decembrie 2008, cu câte 500 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei către reclamanții H.E. și R.I. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, deși pârâta este o societate închisă, prin restricțiile instituite de hotărârea A.G.E.A.

nr. 1 din 29 august 2008 cu privire la cesiunea acțiunilor către persoane fizice sau juridice din afara societății și cu privire la gajarea respectivelor acțiuni, ca și prin crearea posibilității ca societatea să dobândească propriile acțiuni conform Regulamentului privind dobândirea propriilor acțiuni, la un preț aprobat de Consiliul de Administrație al societății pârâte, ca și cu privire la retragerea și/sau indisponibilizarea acțiunilor se încalcă atât prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cât și prevederile art. 44 alin. (1) – (2) din Constituția României, ca și prevederile art. 480 C. civ., care consfințesc dreptul de proprietate conform atributelor căruia și acționarii au dreptul de a dispune de acțiunile integral vărsate în sensul cesionării lor și altor persoane decât acționarilor societății la un preț negociat și nu la unul stabilit de Consiliul de Administrație, ca și cu privire la dreptul de gajare a acelor acțiuni, care nu poate fi limitat prin stabilirea posibilității acestei gajări numai în favoarea instituțiilor de credit recunoscute de B.N.R., cu notificarea prealabilă a Consiliului de Administrație și cu aprobarea A.G.E.A., neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Reține, de asemenea instanța, că într-o societate pe acțiuni circulația acțiunilor nominative este liberă, acționarii bucurându-se de atributele dreptului de proprietate asupra lor, pierderea acestui drept, fără voința acționarului, fiind posibilă doar în condițiile art. 100 din Legea nr. 31/1990, în situația în care acționarul nu a făcut vărsămintele de capital subscris, ceea ce nu este cazul în speță, precum și că excluderea acționarului din societate nu este prevăzută în Legea nr. 31/1990 și pentru o societate pe acțiuni, un acționar putând răspunde pentru daunele produse societății, dar neputând fi sancționat prin retragerea calității de acționar, prin retragerea acțiunilor lui de către societate, prin indisponibilizarea acestora, sau prin excluderea din societate.

Prin decizia civilă nr. 9 din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acțiunile conexate și precizate formulate de reclamanți și constată nulitatea absolută parțială a hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008, respectiv doar a mențiunilor referitoare la pierderea calității de acționar pentru acționarii care săvârșesc una din faptele prevăzute la lit. a) și b) de la pct. 2 din hotărârea A.G.E.A.

nr. 1/2008, precum și a mențiunilor referitoare la consecințele săvârșirii faptelor de la lit. a) și b), arătate în paragrafele ulterioare celui în care sunt descrise acele fapte, respectiv până la pct. 3 din aceeași hotărâre; constată nulitatea absolută a mențiunilor identice cuprinse în actul constitutiv al pârâtei, actualizat la data de 2 septembrie 2008; respinge cererea de constatare a nulității absolute a dispozițiilor pct. 4 precum și a restului dispozițiilor de la pct. 2 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008; respinge cererea de constatare a nulității absolute a mențiunilor identice (dispozițiile pct. 4, precum și a restului dispozițiilor de la pct. 2 din hotărârea A.G.E.A.

nr. 1 din 28 august 2008) cuprinse în actul constitutiv al pârâtei, actualizat la data de 2 septembrie 2008; constată că reclamanții au renunțat la cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008; respinge cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 29 august 2008, formulată de reclamantul R.I.; respinge cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 4 din 29 august 2008, formulată de reclamantul V.M.V.; respinge cererea de constatare a nulității absolute a dispozițiilor cuprinse în art. 7.6 – 7.12, 7.19 – 7.25, 9.7 și art. 9.8 din actul constitutiv actualizat la data de 18 decembrie 2008, menține dispozițiile din sentința atacată referitoare la respingerea excepțiilor, cu câte 250 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond, în sarcina pârâtei către reclamanții H.E.

și R.I. Reține instanța, pentru a decide astfel, că societatea pe acțiuni de tip închis împrumută atât aspecte ale societății comerciale de capitaluri cât și ale uneia de persoane, că de esența unei societăți de tip închis este imposibilitatea oferirii acțiunilor către persoane din afara societății pe acțiuni, precum și faptul că acționarii nu pot efectua nicio formă de publicitate pentru vânzarea acțiunilor lor, limitarea atributului dreptului de dispoziție dintre atributele dreptului de proprietate asupra acțiunilor fiind, în cauză, legală și, implicit asumată de reclamanți, nefiind astfel, încălcat art. 44 din Constituție care prevede expres „conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.

Mai reține instanța că voința acționarilor de a adopta un regulament este o problemă de oportunitate, necenzurabilă de către instanță, dar că acționarul unei societăți închise poate să suporte o singură limitare, respectiv aceea de a nu putea înstrăina acțiunile către terți, acesta neputând fi sancționat cu excluderea sau cu diminuarea unilaterală a valorii acțiunilor, precum și că, atâta vreme cât modificările actului constitutiv au fost operate în baza unor hotărâri A.G.A. necontestate, acestea nu pot fi constatate nule absolut. Împotriva deciziei de mai sus reclamanții V.M.V. și R.I. declară recurs, solicitând fiecare, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., admiterea acestora și, în principal, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe cu consecința menținerii acesteia ca temeinică și legală, iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a apelului declarat de pârâtă, menținându-se sentința apelată și în ceea ce privește constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 4 din 29 august 2008, cere recurentul V.M.V., și în ce privește constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 29 august 2008, cere recurentul R.I., cu cheltuieli de judecată. Într-o motivare comună, în fapt, a recursurilor lor, recurenții critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii, respectiv a art. 1.2 lit. k) și art. 2.5 din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 6/1996, ca și a art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, coroborate cu art. 103 1 , și cu art. 216 alin. (2) din aceeași lege, cu privire la stabilirea caracterului închis al societății pârâte, caracter existent de la constituie și nu dobândit ulterior, cum eronat reține instanța criticată, care face confuzie între o astfel de societate pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată, dar în cadrul căreia, conform art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, părțile sociale pot fi transmise totuși către persoane din afara societății dacă s-a obținut acordul prin vot a cel puțin trei pătrimi din capitalul social. Recurenții critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor C. civ.

și ale art. 44 din Constituție prin aprecierea că dreptul de proprietate asupra acțiunilor, care presupune și dreptul de dispoziție asupra acestora, poate fi limitat prin dispoziții de lege, fără însă a le indica. În această lumină, recurenții critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii prin reținerea ca posibilă adoptarea de către pârâtă a unui regulament care să permită dobândirea forțată a acțiunilor acționarului care ar voi să-și vândă acțiunile, limitând sfera posibilă a dobânditorilor agreați de societate și limitând și sfera creditorilor ce pot fi garantați de acționar prin gajarea acțiunilor sale și permițând societății să-și dobândească propriile acțiuni la un preț impus acționarului ce le vinde și peste procentul de 10 % din capitalul social, stabilit de dispozițiile art. 103 1 din Legea nr. 31/1990.

Recurenții critică instanța și pentru greșita interpretare a actului constitutiv al pârâtei actualizat la data de 25 aprilie 2007, care, spre deosebire de cele eronat reținute de instanță, nu conține restricții privind libera vânzare a acțiunilor, deși, contrar celor reținute de aceeași instanță, societatea era o societate închisă, care nu a dobândit acest caracter abia ulterior, după hotărârile A.G.E.A. din 29 august 2008, instanța ignorând că reclamanții recurenți au cerut constatarea nulității unor prevederi din actul constitutiv actualizat la 2 septembrie 2008, preluate în varianta din 18 decembrie 2008, ca urmare a modificărilor adoptate prin hotărârile A.G.E.A. din 29 august 2008, a căror nulitate absolută au cerut-o aceiași reclamanți recurenți.

Recurenții reproșează instanței criticate și faptul că a interpretat greșit dispozițiile adoptate în cursul litigiului de hotărârea A.G.E.A. din 17 decembrie 2008, prin care, în fapt, pârâta intimată, modificând actul constitutiv în sensul limitării dreptului de înstrăinare a acțiunilor numai la asigurarea exercițiului dreptului de preemțiune al celorlalți acționari, recunoaște implicit legalitatea măsurilor adoptate prin hotărârea A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008, revocată astfel implicit, cum au și cerut recurenții reclamanți, prin acțiunea introductivă să se constate, abia prin modificările operate de hotărârea A.G.E.A. din 17 decembrie 2008 dându-se efect prevederilor art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990, neincluse în actul constitutiv actualizat la 25 aprilie 2007, aspect greșit nereținut de instanța de apel.

Mai critică recurenții instanța de apel și pentru respingerea cererii de constatare a nulității absolute a hotărârilor A.G.E.A. nr. 3 și 4 din 29 august 2008, fără a motiva coerent această soluție, în condițiile în care instanța însăși, reținând ca singură limitare posibilă a dreptului de înstrăinare a acțiunilor exigența ca acțiunile să fie oferite spre cumpărare unui alt acționar, a înlăturat posibilitatea obligării acționarului să le transmită societății, la prețul stabilit de aceasta, acționarul în cauză neputând fi exclus, iar acțiunile acestuia neputând fi „indisponibilizate”, instituție fără suport legal, instanța ignorând și faptul că acțiunile fuseseră transmise către terți înainte de data de 29 august 2008 a hotărârilor A.G.E.A.

contestate și de actualizarea actului constitutiv al pârâtei la 2 septembrie 2008. Examinând recursurile reclamanților prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acestea sunt fondate, decizia recurată fiind nelegală și netemeinică.

Se reține, în acest sens, că, într-o motivare fără suport legal, instanța de apel, care ignoră aspectul că societatea intimată a fost de la constituire o societate închisă și că nu s-a transformat în acest sens pe parcursul existenței sale, precum și că în actul constitutiv în varianta din 25 aprilie 2007 nu au existat inserate limitări privind transmiterea acțiunilor de la proprietarii acestora la alți dobânditori, apreciază că o societate pe acțiuni închisă ar avea elemente de structură mixtă, împrumutați atât de la societățile de capitaluri, cât și de la societățile de persoane, rațiune pentru care, în concepția greșită a instanței, adunarea generală a acționarilor societății ar putea interzice acționarilor vânzarea acțiunilor către terți, permițând-o numai către ceilalți acționari sau, in extremis, dacă ceilalți acționari nu doresc să le cumpere, numai către societatea însăși, instanța ignorând că și pentru societatea cu răspundere limitată, care, sub aspectul regimului juridic, întrunește cu adevărat elemente ale societății de persoane, fiind constituită intuitu personae, și elemente ale societății de capitaluri, răspunderea asociaților pentru pasivul social fiind în limita aportului lor la capitalul social, între altele, legea permite, cu respectarea anumitor condiții prevăzute de art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

cesiunea părților sociale către terți față de societatea în cauză. În mod nelegal instanța de apel consideră că limitarea dreptului de gajare a acțiunilor de către proprietarii acestora numai în favoarea unor instituții de credit autorizate de B.N.R., prevăzute de punctul 4 din hotărârea A.G.E.A., atacată, nr. 1 din 29 august 2008, nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate asupra respectivelor acțiuni, câtă vreme acest drept este prevăzut expres în dispozițiile art. 99 1 din Legea nr. 31/1990 și reprezintă exercițiul oricărui drept de proprietate mobiliară.

Instanța reține corect că adoptarea unui regulament privind dobândirea propriilor acțiuni este o problemă internă, de funcționare a societății, aspect ce nu poate fi cenzurat de instanță, care este, însă, competentă să cenzureze dispozițiile cuprinse în acel regulament care încalcă prevederi exprese ale legii, ori instanța de apel în mod eronat nu reține încălcarea de către prevederile punctului unu din Regulamentul adoptat de hotărârea nr. 2 a A.G.E.A. din 29 august 2008 a dispozițiilor imperative ale art. 103 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Ignoră, de asemenea, instanța de apel că recurenții reclamanți au vândut acțiuni unor terți, dar anterior modificării, la 2 septembrie 2008, a actului constitutiv al pârâtei, decisă prin hotărârea A.G.E.A.

nr. 1 din 29 august 2008, când în respectivul act, varianta din 25 aprilie 2007, nu se menționase nici o interdicție specială la înstrăinarea acțiunilor, iar actele de vânzare încheiate de reclamanții recurenți nu fuseseră atacate de niciun alt acționar pentru nerespectarea limitării de ordin general, reglementată de lege, aceea a dreptului de preemțiune, instanța menținând, astfel, greșit validitatea hotărârilor A.G.E.A. nr. 3 și 4 din 29 august 2008. În fine, în mod nelegal, cu încălcarea principiului disponibilității, respectiv a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța de apel modifică sentința primei instanțe în sensul de a constata că reclamanții ar fi renunțat, în temeiul art. 246 C. proc.

civ., la cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008, deși aceștia așa cum corect a reținut prima instanță, solicitaseră să se constate că hotărârea A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 a fost revocată implicit prin adoptarea, în cursul litigiului, a deciziei de la pct. 1.4 din hotărârea A.G.E.A. din 17 decembrie 2008 și Actul adițional din 17 decembrie 2008. Față de cele de mai sus, criticile formulate de recurenți împotriva instanței de apel dovedindu-se fondate, iar decizia recurată fiind nelegală și netemeinică, dându-se eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursurile recurenților reclamanți urmează a fi admise, iar decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, care urmează a fi menținută.

Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, pârâta intimată urmează a fi obligată să plătească fiecărui recurent suma de 19,65 lei cheltuieli de judecată. Solicitarea recurentului R.I. de a i se acorda cheltuieli de judecată în recurs de 500 lei reprezentând onorariu de avocat urmează a fi respinsă, pe de o parte, întrucât nu a fost dovedită cu originalul chitanței, iar, pe de altă parte, întrucât alegațiile avocatului recurentului copiază întrutotu recursul celuilalt recurent, efortul depus nejustificând astfel onorariul pretins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții V.M.V. și de R.I. împotriva deciziei civile nr. 9/2010 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC A. SA Bistrița împotriva sentinței comerciale nr. 287/CC/2009 din 7 iulie 2009 a Tribunalului Bistrița – Năsăud secția comercială, de contencios administrative și fiscal, pe care o menține. Obligă pe pârâta SC A. SA Bistrița să plătească recurenților câte 19,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.