ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3062/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3062/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9

octombrie 2008 sub nr. 2709/112/2008 reclamantul V.M.V. cheamă în judecată pe

pârâta SC A. SA Bistrița solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța

să constate nulitatea absolută a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A.

nr. 1 din 29 august 2008, precum și nulitatea absolută a actelor subsecvente,

respectiv a deciziilor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie

2008 și a art. 7.6 – 7.19 și art. 9.7 și 9.8 din actul constitutiv actualizat

la data de 2 septembrie 2008, să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A.

nr. 2 din 29 august 2008, precum și nulitatea absolută a art. 7.12 și 7.16 din

actul constitutiv actualizat la 2 septembrie 2008, să constate nulitatea

absolută a hotărârii A.G.E.A. nr. 4 din 29 august 2008.

Prin acțiunea înregistrată la 10

octombrie 2008 reclamanta H.E. cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA Bistrița

solicitând instanței anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008 și a

hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 publicate, ambele, în M. Of. din 26

septembrie 2008, a actelor adiționale și a dispozițiilor corespunzătoare din

actul constitutiv actualizat, cu cheltuieli de judecată.

La 28 octombrie 2008 reclamanta H.E.

își precizează acțiunea în sensul că solicită instanței să se constate

nulitatea absolută a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1

din 29 august 2008 și nulitatea absolută a actelor subsecvente, respectiv a

deciziilor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie 2008 și a art.

7.6 – 7.19 și art. 9.7 și 9.8 din actul constitutiv actualizat la data de 2

septembrie 2008, ca și nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29

august 2008 și a art. 7.12 și 7.16 din actul constitutiv actualizat la 2

septembrie 2008.

Prin încheierea din 14 aprilie 2009,

Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, dispune conexarea cauzei la dosarul nr. 2709/112/2008 aflat pe rolul

aceleiași instanțe.

Prin acțiunea înregistrată la 10

octombrie 2008, reclamantul R.I. cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA Bistrița

solicitând anularea hotărârilor A.G.E.A. nr. 1, nr. 2 și nr. 3 din 29 august

2008, publicate în M. Of. din 29 septembrie 2008, precum și a actelor

adiționale aferente și a dispozițiilor corespunzătoare din actul constitutiv

actualizat, acțiunea fiind precizată la 28 octombrie 2008 în sensul solicitării

constatării nulității absolute a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A.

nr. 1 din 29 august 2008 precum și a actelor subsecvente, respectiv a

deciziilor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie 2008 și a art.

7.6 – 7.19 și art. 9.7 și 9.8 din actul constitutiv actualizat la data de 2

septembrie 2008, ca și a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29

august 2008 și a art. 7.12 și 7.16 din actul constitutiv actualizat la 2

septembrie 2008, precum și a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din

29 august 2008.

Prin încheierea din 14 aprilie 2009,

Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, dispune conexarea cauzei la dosarul aceleiași instanțe cu nr. 2709/112/2008,

făcând aplicarea prevederilor art. 164 C. proc. civ.

La data de 25 mai 2009, reclamantul

R.I. își precizează din nou acțiunea în sensul că solicită instanței constatarea

nulității absolute a deciziilor de la pct. 2 și 4 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1

din 29 august 2008, precum și nulitatea absolută a actelor subsecvente,

respectiv a deciziilor de la pct. 2 și 4 din actul adițional din 2 septembrie

2008 și a art. 7.6 – 7.12, 7.19 – 7.25 și art. 9.7 și 9.8 din actul constitutiv

actualizat la data de 18 decembrie 2008, constatarea nulității absolute a

hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 29 august 2008, precum și să ia act de revocarea

implicită a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 prin adoptarea deciziei

de la pct. 1.4 din hotărârea A.G.E.A. din 17 decembrie 2008 și actul adițional

din 17 decembrie 2008.

La termenul din 26 mai 2009 și

reclamantul V.M.V. își precizează acțiunea în același sens, solicitând, diferit

față de reclamantul R.I., constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr.

4 din 29 august 2008.

În termeni asemănători și reclamanta

H.E. își precizează acțiunea cerând și ea să se ia act de revocarea implicită a

hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 prin hotărârea A.G.E.A. din 17

decembrie 2008 și să se constate nulitatea absolută a deciziilor de la pct. 2

și 4 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008 și a actelor subsecvente,

în sensul precizat și de ceilalți reclamanți.

Prin sentința comercială nr. 287/ CC

din 7 iulie 2009, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes

a reclamantei H.E. în promovarea acțiunii și excepția tardivității precizărilor

la acțiune a reclamanților, excepții invocate de pârâtă, reținând că reclamanta

H.E., având calitatea de acționar al pârâtei, justifica un interes actual și

legitim, iar reclamanții, prin precizările la acțiune nu și-au extins acțiunea

în anulare, nesolicitând anularea hotărârii A.G.E.A. din 17 decembrie 2008, ci

doar au relevat că prin această hotărâre a fost revocată implicit hotărârea A.G.E.A.

nr. 2 din 29 august 2008 renunțându-se la a se mai invoca nulitatea absolută a

evocatei hotărâri care, oricum, nu mai era în ființă.

Prin sentința menționată instanța

fondului admite ca fiind întemeiate acțiunile, ulterior precizate, formulate de

fiecare dintre reclamanți și, în consecință, constată nulitatea absolută a

deciziilor de la pct. 2 și pct. 4 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august

2008 și a actelor subsecvente, respectiv a clauzelor de la pct. 2 și 4 din

actul adițional din 2 septembrie 2008 și a art. 7.6 – 7.12, 7.19 – 7.25 și art.

9.7 – 9.8 din Actul constitutiv actualizat la 18 decembrie 2008, constată

nulitatea absolută a hotărârilor A.G.E.A. nr. 3 și 4 din 29 august 2008 și

constată că hotărârea A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 a fost revocată

implicit prin adoptarea deciziei de la pct. 1.4 din hotărârea A.G.A. societății

pârâte din 17 decembrie 2008 și Actul adițional din 17 decembrie 2008, cu câte

500 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei către reclamanții H.E. și R.I.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că, deși pârâta este o societate închisă, prin restricțiile instituite

de hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008 cu privire la cesiunea

acțiunilor către persoane fizice sau juridice din afara societății și cu

privire la gajarea respectivelor acțiuni, ca și prin crearea posibilității ca

societatea să dobândească propriile acțiuni conform Regulamentului privind

dobândirea propriilor acțiuni, la un preț aprobat de Consiliul de Administrație

al societății pârâte, ca și cu privire la retragerea și/sau indisponibilizarea

acțiunilor se încalcă atât prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

cât și prevederile art. 44 alin. (1) – (2) din Constituția României, ca și

prevederile art. 480 C. civ., care consfințesc dreptul de proprietate conform

atributelor căruia și acționarii au dreptul de a dispune de acțiunile integral

vărsate în sensul cesionării lor și altor persoane decât acționarilor

societății la un preț negociat și nu la unul stabilit de Consiliul de

Administrație, ca și cu privire la dreptul de gajare a acelor acțiuni, care nu

poate fi limitat prin stabilirea posibilității acestei gajări numai în favoarea

instituțiilor de credit recunoscute de B.N.R., cu notificarea prealabilă a

Consiliului de Administrație și cu aprobarea A.G.E.A., neexistând nicio

prevedere legală în acest sens. Reține, de asemenea instanța, că într-o societate

pe acțiuni circulația acțiunilor nominative este liberă, acționarii

bucurându-se de atributele dreptului de proprietate asupra lor, pierderea

acestui drept, fără voința acționarului, fiind posibilă doar în condițiile art.

100 din Legea nr. 31/1990, în situația în care acționarul nu a făcut

vărsămintele de capital subscris, ceea ce nu este cazul în speță, precum și că

excluderea acționarului din societate nu este prevăzută în Legea nr. 31/1990 și

pentru o societate pe acțiuni, un acționar putând răspunde pentru daunele

produse societății, dar neputând fi sancționat prin retragerea calității de

acționar, prin retragerea acțiunilor lui de către societate, prin

indisponibilizarea acestora, sau prin excluderea din societate.

Prin decizia civilă nr. 9 din 4

februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

primei instanțe pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte

acțiunile conexate și precizate formulate de reclamanți și constată nulitatea

absolută parțială a hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008, respectiv doar

a mențiunilor referitoare la pierderea calității de acționar pentru acționarii

care săvârșesc una din faptele prevăzute la lit. a) și b) de la pct. 2 din

hotărârea A.G.E.A. nr. 1/2008, precum și a mențiunilor referitoare la

consecințele săvârșirii faptelor de la lit. a) și b), arătate în paragrafele

ulterioare celui în care sunt descrise acele fapte, respectiv până la pct. 3

din aceeași hotărâre; constată nulitatea absolută a mențiunilor identice

cuprinse în actul constitutiv al pârâtei, actualizat la data de 2 septembrie

2008; respinge cererea de constatare a nulității absolute a dispozițiilor pct. 4

precum și a restului dispozițiilor de la pct. 2 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1

din 29 august 2008; respinge cererea de constatare a nulității absolute a

mențiunilor identice (dispozițiile pct. 4, precum și a restului dispozițiilor

de la pct. 2 din hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 28 august 2008) cuprinse în actul

constitutiv al pârâtei, actualizat la data de 2 septembrie 2008; constată că

reclamanții au renunțat la cererea de constatare a nulității absolute a

hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008; respinge cererea de constatare a

nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 29 august 2008, formulată de

reclamantul R.I.; respinge cererea de constatare a nulității absolute a

hotărârii A.G.E.A. nr. 4 din 29 august 2008, formulată de reclamantul V.M.V.; respinge

cererea de constatare a nulității absolute a dispozițiilor cuprinse în art. 7.6

– 7.12, 7.19 – 7.25, 9.7 și art. 9.8 din actul constitutiv actualizat la data

de 18 decembrie 2008, menține dispozițiile din sentința atacată referitoare la

respingerea excepțiilor, cu câte 250 lei cheltuieli de judecată parțiale la

fond, în sarcina pârâtei către reclamanții H.E. și R.I.

Reține instanța, pentru a decide

astfel, că societatea pe acțiuni de tip închis împrumută atât aspecte ale

societății comerciale de capitaluri cât și ale uneia de persoane, că de esența

unei societăți de tip închis este imposibilitatea oferirii acțiunilor către

persoane din afara societății pe acțiuni, precum și faptul că acționarii nu pot

efectua nicio formă de publicitate pentru vânzarea acțiunilor lor, limitarea

atributului dreptului de dispoziție dintre atributele dreptului de proprietate

asupra acțiunilor fiind, în cauză, legală și, implicit asumată de reclamanți,

nefiind astfel, încălcat art. 44 din Constituție care prevede expres

„conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”. Mai reține

instanța că voința acționarilor de a adopta un regulament este o problemă de

oportunitate, necenzurabilă de către instanță, dar că acționarul unei societăți

închise poate să suporte o singură limitare, respectiv aceea de a nu putea

înstrăina acțiunile către terți, acesta neputând fi sancționat cu excluderea

sau cu diminuarea unilaterală a valorii acțiunilor, precum și că, atâta vreme

cât modificările actului constitutiv au fost operate în baza unor hotărâri

A.G.A. necontestate, acestea nu pot fi constatate nule absolut.

Împotriva deciziei de mai sus

reclamanții V.M.V. și R.I. declară recurs, solicitând fiecare, cu invocarea

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

admiterea acestora și, în principal, modificarea în totalitate a hotărârii

atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței

primei instanțe cu consecința menținerii acesteia ca temeinică și legală, iar

în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în

parte a apelului declarat de pârâtă, menținându-se sentința apelată și în ceea

ce privește constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 4 din 29

august 2008, cere recurentul V.M.V., și în ce privește constatarea nulității

absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 29 august 2008, cere recurentul R.I., cu

cheltuieli de judecată.

Într-o motivare comună, în fapt, a

recursurilor lor, recurenții critică instanța de apel pentru greșita aplicare a

legii, respectiv a art. 1.2 lit. k) și art. 2.5 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/1996,

ca și a art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, coroborate cu art. 103

1

,

și cu art. 216 alin. (2) din aceeași lege, cu privire la stabilirea

caracterului închis al societății pârâte, caracter existent de la constituie și

nu dobândit ulterior, cum eronat reține instanța criticată, care face confuzie

între o astfel de societate pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată,

dar în cadrul căreia, conform art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, părțile

sociale pot fi transmise totuși către persoane din afara societății dacă s-a

obținut acordul prin vot a cel puțin trei pătrimi din capitalul social.

Recurenții critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor

C. civ. și ale art. 44 din Constituție prin aprecierea că dreptul de

proprietate asupra acțiunilor, care presupune și dreptul de dispoziție asupra

acestora, poate fi limitat prin dispoziții de lege, fără însă a le indica. În

această lumină, recurenții critică instanța de apel pentru greșita aplicare a

legii prin reținerea ca posibilă adoptarea de către pârâtă a unui regulament

care să permită dobândirea forțată a acțiunilor acționarului care ar voi să-și

vândă acțiunile, limitând sfera posibilă a dobânditorilor agreați de societate

și limitând și sfera creditorilor ce pot fi garantați de acționar prin gajarea

acțiunilor sale și permițând societății să-și dobândească propriile acțiuni la

un preț impus acționarului ce le vinde și peste procentul de 10 % din capitalul

social, stabilit de dispozițiile art. 103

1

din Legea nr. 31/1990.

Recurenții critică instanța și

pentru greșita interpretare a actului constitutiv al pârâtei actualizat la data

de 25 aprilie 2007, care, spre deosebire de cele eronat reținute de instanță,

nu conține restricții privind libera vânzare a acțiunilor, deși, contrar celor

reținute de aceeași instanță, societatea era o societate închisă, care nu a

dobândit acest caracter abia ulterior, după hotărârile A.G.E.A. din 29 august

2008, instanța ignorând că reclamanții recurenți au cerut constatarea nulității

unor prevederi din actul constitutiv actualizat la 2 septembrie 2008, preluate

în varianta din 18 decembrie 2008, ca urmare a modificărilor adoptate prin

hotărârile A.G.E.A. din 29 august 2008, a căror nulitate absolută au cerut-o

aceiași reclamanți recurenți.

Recurenții reproșează instanței

criticate și faptul că a interpretat greșit dispozițiile adoptate în cursul

litigiului de hotărârea A.G.E.A. din 17 decembrie 2008, prin care, în fapt,

pârâta intimată, modificând actul constitutiv în sensul limitării dreptului de

înstrăinare a acțiunilor numai la asigurarea exercițiului dreptului de

preemțiune al celorlalți acționari, recunoaște implicit legalitatea măsurilor

adoptate prin hotărârea A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008, revocată astfel

implicit, cum au și cerut recurenții reclamanți, prin acțiunea introductivă să

se constate, abia prin modificările operate de hotărârea A.G.E.A. din 17

decembrie 2008 dându-se efect prevederilor art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990,

neincluse în actul constitutiv actualizat la 25 aprilie 2007, aspect greșit

nereținut de instanța de apel.

Mai critică recurenții instanța de

apel și pentru respingerea cererii de constatare a nulității absolute a hotărârilor

A.G.E.A. nr. 3 și 4 din 29 august 2008, fără a motiva coerent această soluție,

în condițiile în care instanța însăși, reținând ca singură limitare posibilă a

dreptului de înstrăinare a acțiunilor exigența ca acțiunile să fie oferite spre

cumpărare unui alt acționar, a înlăturat posibilitatea obligării acționarului

să le transmită societății, la prețul stabilit de aceasta, acționarul în cauză

neputând fi exclus, iar acțiunile acestuia neputând fi „indisponibilizate”,

instituție fără suport legal, instanța ignorând și faptul că acțiunile fuseseră

transmise către terți înainte de data de 29 august 2008 a hotărârilor A.G.E.A.

contestate și de actualizarea actului constitutiv al pârâtei la 2 septembrie

2008.

Examinând recursurile reclamanților

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acestea sunt

fondate, decizia recurată fiind nelegală și netemeinică.

Se reține, în acest sens, că, într-o

motivare fără suport legal, instanța de apel, care ignoră aspectul că

societatea intimată a fost de la constituire o societate închisă și că nu s-a

transformat în acest sens pe parcursul existenței sale, precum și că în actul

constitutiv în varianta din 25 aprilie 2007 nu au existat inserate limitări

privind transmiterea acțiunilor de la proprietarii acestora la alți

dobânditori, apreciază că o societate pe acțiuni închisă ar avea elemente de

structură mixtă, împrumutați atât de la societățile de capitaluri, cât și de la

societățile de persoane, rațiune pentru care, în concepția greșită a instanței,

adunarea generală a acționarilor societății ar putea interzice acționarilor

vânzarea acțiunilor către terți, permițând-o numai către ceilalți acționari

sau, in extremis, dacă ceilalți acționari nu doresc să le cumpere, numai către

societatea însăși, instanța ignorând că și pentru societatea cu răspundere

limitată, care, sub aspectul regimului juridic, întrunește cu adevărat elemente

ale societății de persoane, fiind constituită intuitu personae, și elemente ale

societății de capitaluri, răspunderea asociaților pentru pasivul social fiind

în limita aportului lor la capitalul social, între altele, legea permite, cu

respectarea anumitor condiții prevăzute de art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

cesiunea părților sociale către terți față de societatea în cauză.

În mod nelegal instanța de apel consideră

că limitarea dreptului de gajare a acțiunilor de către proprietarii acestora

numai în favoarea unor instituții de credit autorizate de B.N.R., prevăzute de

punctul 4 din hotărârea A.G.E.A., atacată, nr. 1 din 29 august 2008, nu

reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate asupra respectivelor acțiuni,

câtă vreme acest drept este prevăzut expres în dispozițiile art. 99

1

din Legea nr. 31/1990 și reprezintă exercițiul oricărui drept de proprietate

mobiliară.

Instanța reține corect că adoptarea

unui regulament privind dobândirea propriilor acțiuni este o problemă internă,

de funcționare a societății, aspect ce nu poate fi cenzurat de instanță, care

este, însă, competentă să cenzureze dispozițiile cuprinse în acel regulament

care încalcă prevederi exprese ale legii, ori instanța de apel în mod eronat nu

reține încălcarea de către prevederile punctului unu din Regulamentul adoptat

de hotărârea nr. 2 a A.G.E.A. din 29 august 2008 a dispozițiilor imperative ale

art. 103

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Ignoră, de asemenea, instanța de

apel că recurenții reclamanți au vândut acțiuni unor terți, dar anterior

modificării, la 2 septembrie 2008, a actului constitutiv al pârâtei, decisă

prin hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008, când în respectivul act,

varianta din 25 aprilie 2007, nu se menționase nici o interdicție specială la

înstrăinarea acțiunilor, iar actele de vânzare încheiate de reclamanții

recurenți nu fuseseră atacate de niciun alt acționar pentru nerespectarea

limitării de ordin general, reglementată de lege, aceea a dreptului de

preemțiune, instanța menținând, astfel, greșit validitatea hotărârilor A.G.E.A.

nr. 3 și 4 din 29 august 2008.

În fine, în mod nelegal, cu

încălcarea principiului disponibilității, respectiv a dispozițiilor art. 129 alin.

(6) C. proc. civ., instanța de apel modifică sentința primei instanțe în sensul

de a constata că reclamanții ar fi renunțat, în temeiul art. 246 C. proc. civ.,

la cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 29

august 2008, deși aceștia așa cum corect a reținut prima instanță, solicitaseră

să se constate că hotărârea A.G.E.A. nr. 2 din 29 august 2008 a fost revocată

implicit prin adoptarea, în cursul litigiului, a deciziei de la pct. 1.4 din

hotărârea A.G.E.A. din 17 decembrie 2008 și Actul adițional din 17 decembrie

2008.

Față de cele de mai sus, criticile

formulate de recurenți împotriva instanței de apel dovedindu-se fondate, iar

decizia recurată fiind nelegală și netemeinică, dându-se eficiență

dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursurile recurenților

reclamanți urmează a fi admise, iar decizia recurată urmează a fi modificată în

sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinței primei

instanțe, care urmează a fi menținută.

Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.,

ca parte căzută în pretenții, pârâta intimată urmează a fi obligată să

plătească fiecărui recurent suma de 19,65 lei cheltuieli de judecată.

Solicitarea recurentului R.I. de a i

se acorda cheltuieli de judecată în recurs de 500 lei reprezentând onorariu de

avocat urmează a fi respinsă, pe de o parte, întrucât nu a fost dovedită cu

originalul chitanței, iar, pe de altă parte, întrucât alegațiile avocatului

recurentului copiază întrutotu recursul celuilalt recurent, efortul depus

nejustificând astfel onorariul pretins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanții V.M.V. și de R.I. împotriva deciziei civile nr. 9/2010 din 4

februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge apelul

declarat de pârâta SC A. SA Bistrița împotriva sentinței comerciale nr. 287/CC/2009

din 7 iulie 2009 a Tribunalului Bistrița – Năsăud secția comercială, de

contencios administrative și fiscal, pe care o menține.

Obligă pe pârâta SC A. SA Bistrița

să plătească recurenților câte 19,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2010.