ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2860 de la 7 iulie 2009, Curtea de Apel București a respins excepțiile necompetenței materiale, autoritatea de lucru judecat, prematurității ca nefondate și a admis cererea formulată de reclamanta SC T.E.O. SA suspendând executarea Ordinului de revocare de pe piața de echilibrare a SC T.E.O. SA, în calitate de PRE, emis de pârât la 27 mai 2009, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele: În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București a apreciat că obiectul acțiunii privește suspendarea ordinului de revocare de pe piața de echilibrare a SC T.E.O.

SA, în calitate de PRE nr. 11732 din 27 mai 2009, emis de pârâta CN T. SA, iar acest ordin reprezintă un act administrativ și nu un act comercial, motiv pentru care a respins excepția necomptenței materiale. Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă ca nedovedită, iar excepția prematurității a fost respins să ca nefondată, deoarece conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată trebuie doar să introducă plângerea prealabilă, nefiind obligată să aștepte soluționarea acesteia. În cea ce privește cererea de suspendare, instanța a considerat că aceasta este fondată, în speță fiind îndeplinite condițiile existenței cazului bine justificat și a prejudiciului iminent, iar obiectul acțiunii reclamantei îl constituie numai revocarea dispusă de partea din actul administrativ, nu și rezilierea unilaterală a convenției.

Având în vedere natura serviciului public prestat de reclamantă și că pârâta nu a contrazis afirmațiile reclamantului privind recuperarea de la stat a TVA-ului și compensarea cu obligațiile de plată, arătând doar că nu este un caz de forță majoră, instanța a considerat că nu poate fi neglijat aspectul financiar arătat de reclamanta în cererea sa, acesta constituind un caz bine justificat și totodată un prejudiciu iminent în accepțiunea art.14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta C.T.E.E.T. SA București, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, invocând ca principal motiv de recurs necompetența materială a instanței de fond de a soluționa cauza – motiv prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că adresa nr. 11732/2009 emisă de T. SA nu este un act administrativ, ci un act comercial, respectiv o notificare emisă în baza contractului comercial C nr. 237/2005 încheiat cu T.E.O. SA; această notificare a fost adresată de către T. SA către A.N.R.E. și O.P.C.O.M., solicitându-se acestora „să dispună revocarea de pe Piața de Echilibrare a SC T.E.O. SA în calitate de PRE, respectiv rezilierea unitară a convenției de PRE, începând cu data de 1.07.2009, în baza prevederilor art. 56 alin… din Convenția de PRE nr. C 237 din 24 octombrie 2005”. Recurenta precizează că această adresă nu reprezintă un „ordin” de revocare, iar la data pronunțării sentinței rezilierea își produsese deja efectele.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: În mod greșit instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă un act administrativ, fiind vorba de o simplă adresă de corespondență (act preparator) prin care se solicită A.N.R.E. și O.P.C.O.M. să dispună revocarea de pe Piața de Echilibrare a SC T.E.O. SA, în temeiul clauzelor unui contract comercial. Această adresă a fost emisă în baza Convenției de vânzare-cumpărare de energie electrică nr. C237/2005, încheiată între C.N.T.E.ET. SA și T.E.O. SA iar emitentul adresei ce face obiectul prezentului dosar nu este o autoritate administrativă, ci un agent economic – societate comercială.

Având în vedere prevederile art. 1, art. 2 lit. b) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că cererea formulată de reclamanta-intimată nu este de competența instanței de contencios administrativ și nici de competența altei instanțe, deoarece obiectul cererii îl reprezintă o adresă de corespondență (notificare) ce nu produce efecte juridice prin ea însăși, (ci numai împreună cu un act principal) astfel că acțiunea privind „suspendarea executării” acestui act este inadmisibilă. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. recursul va fi admis, dispunându-se modificarea sentinței în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.N.T.E.ET. SA București împotriva sentinței civile nr. 2860 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.