ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2860

de la 7 iulie 2009, Curtea de Apel București a respins excepțiile

necompetenței materiale, autoritatea de lucru judecat,

prematurității ca nefondate și a admis cererea formulată de

reclamanta SC T.E.O. SA suspendând executarea Ordinului de revocare de pe

piața de echilibrare a SC T.E.O. SA, în calitate de PRE, emis de pârât la

27 mai 2009, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență

următoarele:

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București a apreciat

că obiectul acțiunii privește suspendarea ordinului de revocare

de pe piața de echilibrare a SC T.E.O. SA, în calitate de PRE nr. 11732

din 27 mai 2009, emis de pârâta CN T. SA, iar acest ordin reprezintă un

act administrativ și nu un act comercial, motiv pentru care a respins

excepția necomptenței materiale.

Excepția autorității de

lucru judecat a fost respinsă ca nedovedită, iar excepția

prematurității a fost respins să ca nefondată, deoarece

conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana

vătămată trebuie doar să introducă plângerea

prealabilă, nefiind obligată să aștepte soluționarea

acesteia.

În cea ce privește cererea de

suspendare, instanța a considerat că aceasta este fondată, în

speță fiind îndeplinite condițiile existenței cazului bine

justificat și a prejudiciului iminent, iar obiectul acțiunii

reclamantei îl constituie numai revocarea dispusă de partea din actul

administrativ, nu și rezilierea unilaterală a convenției.

Având în vedere natura serviciului public

prestat de reclamantă și că pârâta nu a contrazis

afirmațiile reclamantului privind recuperarea de la stat a TVA-ului

și compensarea cu obligațiile de plată, arătând doar

că nu este un caz de forță majoră, instanța a

considerat că nu poate fi neglijat aspectul financiar arătat de

reclamanta în cererea sa, acesta constituind un caz bine justificat și

totodată un prejudiciu iminent în accepțiunea art.14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta C.T.E.E.T. SA

București,            susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică, invocând ca principal motiv de

recurs necompetența materială a instanței de fond de a

soluționa cauza – motiv prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs

recurenta arată că adresa nr. 11732/2009 emisă de T. SA nu este

un act administrativ, ci un act comercial, respectiv o notificare emisă în

baza contractului comercial C nr. 237/2005 încheiat cu T.E.O. SA; această

notificare a fost adresată de către T. SA către A.N.R.E. și

O.P.C.O.M., solicitându-se acestora „să dispună revocarea de pe

Piața de Echilibrare a SC T.E.O. SA în calitate de PRE, respectiv

rezilierea unitară a convenției de PRE, începând cu data de

1.07.2009, în baza prevederilor art. 56 alin… din Convenția de PRE nr. C

237 din 24 octombrie 2005”.

Recurenta precizează că

această adresă nu reprezintă un „ordin” de revocare, iar la data

pronunțării sentinței rezilierea își produsese deja

efectele.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele

considerente:

În mod greșit instanța de fond

a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă un act

administrativ, fiind vorba de o simplă adresă de

corespondență (act preparator) prin care se solicită A.N.R.E. și

O.P.C.O.M. să dispună revocarea de pe Piața de Echilibrare a SC T.E.O.

SA, în temeiul clauzelor unui contract comercial.

Această adresă a fost

emisă în baza Convenției de vânzare-cumpărare de energie

electrică nr. C237/2005, încheiată între C.N.T.E.ET. SA și T.E.O.

SA iar emitentul adresei ce face obiectul prezentului dosar nu este o

autoritate administrativă, ci un agent economic – societate

comercială.

Având în vedere prevederile art. 1, art. 2

lit. b) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

constată că cererea formulată de reclamanta-intimată nu

este de competența instanței de contencios administrativ și nici

de competența altei instanțe, deoarece obiectul cererii îl

reprezintă o adresă de corespondență (notificare) ce nu

produce efecte juridice prin ea însăși, (ci numai împreună cu un

act principal) astfel că acțiunea privind „suspendarea

executării” acestui act este inadmisibilă.

Pentru considerentele menționate, cu

referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. recursul va fi

admis, dispunându-se modificarea sentinței în sensul respingerii cererii

ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C.N.T.E.ET. SA

București împotriva sentinței civile nr. 2860 din 07 iulie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în

sensul că respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.