ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1271/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 22.05.2015, reclamantul Municipiul Piatra Neamț a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale - O.I.P.S.I., următoarele:

- anularea actului administrativ unilateral - Titlu de creanță nr. x/30.09.2014 și a Deciziei nr. 19723/03.12.2014, prin care s-a soluționat contestația administrativă;

- suspendarea executării actelor administrative, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința nr. 138/2015 din 6 octombrie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamț, prin reprezentant legal primar A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale - OIPSI, având ca obiect anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ;

- a anulat Nota de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/30.09.2014 și Decizia nr. 19723/2014 de soluționare a contestației;

- a admis cererea de suspendare a executării Notei de constatare și a suspendat executarea Notei nr. x, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la consecințele efectelor Deciziei nr. 66/2015, pronunțată de către Curtea Constituțională, recurentul reține că definirea noțiunii de neregulă și stabilirea corecțiilor financiare aplicabile în cazul nerespectării normelor privind achizițiile publice erau, anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, reglementate prin intermediul O.G. nr. 79/2003, iar, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, rezultă că activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare desfășurate după intrarea în vigoare a ordonanței se finalizează și se valorifică cu aplicarea acestui act normativ.

Arată recurentul că potrivit observațiilor scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Județul Neamț și alții, comunicate la dosarul Curții Constituționale de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în anexă la punctul său de vedere (paragraful 14), o acțiune sau inacțiune poate fi calificată drept "neregulă" dacă sunt reunite trei condiții: (1) să se fi încălcat o normă din dreptul Uniunii, (2) să fie cauzată de un operator economic și (3) să aibă, sau să poată avea, ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene. Cu privire la "dreptul Uniunii", Comisia arată că prevederile de drept național care sunt menite să pună în aplicare legislația Uniunii, inclusiv cele referitoare la procedura de achiziții publice, incidente în prezenta cauză, trebuie să fie considerate ca intrând sub incidența art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95.

Din compararea celor două definiții, pe de-o parte cea cuprinsă în Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, pe de altă parte cea cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, Curtea a observat că acestea nu au un conținut identic, elementul cel mai important de diferențiere constituindu-l potențialitatea prejudiciului, care este reglementată numai în art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 66/2011.

Față de posibilitatea ca soluția ce urma a fi pronunțată de către Curtea Europeană de Justiție în cele două cauze aflate pe rolul acesteia să aibă incidență asupra Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale, lăsând-o astfel fără efecte, întrucât urma a se stabili dacă corecțiile financiare ale statelor membre, în cazul în care acestea au fost aplicate cheltuielilor cofinanțare din fondurile structurale, pentru nerespectarea normelor în materia achizițiilor publice, sunt măsuri administrative în accepțiunea art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 sau sunt sancțiuni administrative în accepțiunea art. 5 lit. c) din același regulament (și dacă astfel devine incident principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe prevăzut în art. 2 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, recurentul consideră că s-a procedat greșit trecând la judecarea cauzei nr. x, constatând incidența în cauză a Deciziei nr. 66 din 26.02.2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011.

În opinia recurentului, soluția ce trebuia dispusă, soluție de altfel împărtășită și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în practica sa, era suspendarea cauzei până la soluționarea celor două cauze nr. C-260/14 și C-261/14, aflate pe rolul Curții Europene de Justiție.

În ceea ce privește speța de față, pe situația de fapt, recurentul arată că, atât O.U.G. nr. 66/2011, cât și Regulamentul (CE) nr. 2988/95, conțin aceeași definiție a neregulii/abaterii, iar în privința măsurilor administrative care pot fi luate de autoritățile competente, art. 2 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 conține, în privința noțiunii de "aplicare de corecții financiare" o definiție similară celei din art. 4 alin. (1) teza I și alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/95.

Reține recurentul că, în conformitate cu aceste dispoziții, reclamantului i s-a aplicat o măsură administrativă constând în excluderea de la finanțare a cheltuielilor pentru care au fost constatate neregulile.

Astfel, autoritatea contractantă a accelerat nejustificat procedura de licitație restrânsă prin invocarea Ordinului nr. 51/2009, respectiv natura excepțională a situației economice ca motiv de urgență. Termenul dintre data publicării în SEAP și JOUE a anunțului de participare și data limită pentru depunerea candidaturilor a fost de 17 zile. (17.08.2010-03.09.2010).

În opinia recurentului, accelerarea procedurii de către autoritatea contractantă, pe motiv de urgență, nu a fost justificată, iar aplicarea procedurii restrânse accelerate a determinat prezentarea unui singur ofertant la procedură.

Astfel, ofertantul câștigător nu a făcut dovada îndeplinirii unei cerințe de calificare și selecție, respectiv experiență similară în implementarea soluției software specifică SGE (sistem de gestiune economică) și STI (sistem de taxe și impozite) în cel puțin două instituții publice, iar Autoritatea Contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la acest aspect.

Arată recurentul că, atât în legislația națională, prin art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cât și în legislația comunitară, prin art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2988/95 și art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 (aplicabil în cauză), se dă abaterii/neregulii/neregularității semnificația de încălcare a unei dispoziții care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic "care a prejudiciat sau poate prejudicia" - art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, "care poate sau ar putea prejudicia" - art. 1 alin. (2) Regulamentul (CE) nr. 2988/95, "care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu" la adresa bugetului Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora.

Constatarea unei abateri/nereguli nu este condiționată de constatarea unui prejudiciu efectiv, toate cele trei acte normative având în vedere și potențialitatea ca actul sau omisiunea beneficiarului ori autorității cu competențe în domeniu să producă un prejudiciu.

În opinia recurentului, în mod corect a fost dispusă aplicarea unei corecții în cuantum de 25% din valoarea de 1.471.000 RON fără TVA, aferentă Contractului nr. x/11/10.2010, atribuit fără organizarea unei licitații adecvate, respectiv suma de 367.750 RON fără TVA.

Cu privire la suspendarea executării actului administrativ atacat, față de motivele invocate de către reclamant în susținerea capătului de cerere cu privire la suspendarea executării Notei de constatare nr. x, recurentul arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv: cazul bine justificat și paguba iminentă.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, niciunul dintre pretinsele motive de nelegalitate ale actului administrativ nu este de natură a răsturna prezumția de legalitate.

Or, suspendarea se poate dispune în situația în care sunt întrunite cumulativ cerința îndoielii asupra legalității actului, o aparență care atestă un "caz bine justificat" și un prejudiciu material viitor, previzibil, ce relevă o "pagubă iminentă".

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08.06.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 23.11.2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 23.03.2018.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/30.09.2014 și a Deciziei nr. 19723/03.12.2014, prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată împotriva acestei note, precum și suspendarea executării notei de constatare până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat Nota de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/30.09.2014 și Decizia nr. 19723/2014 de soluționare a contestației, a admis cererea de suspendare a executării Notei de constatare și a suspendat executarea acesteia până la soluționarea definitivă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, faptul că contractul de finanțare în legătură cu care s-au constatat abaterile este anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, iar neregulile au fost stabilite și sancționate în baza prevederilor de drept substanțial cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

În raport de acestea, instanța de fond a apreciat că Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/30.09.2014 a fost încheiată de autoritatea pârâtă cu încălcarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, astfel că aceasta este nelegală și este lovită de nulitate absolută și, pe cale de consecință, și Decizia nr. 19723/03.12.2014, prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva notei de constatare.

Referitor la cererea de suspendare, s-a reținut în considerentele sentinței recurate că este pe deplin dovedit cazul bine justificat, având în vedere că instanța a statuat deja asupra anulării actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, îndoiala serioasă confundându-se cu însăși soluția pronunțată în cauză.

Referitor la paguba iminentă, s-a apreciat că executarea sumei de 455.659,70 RON, reprezentând corecția financiară, în condițiile în care instanța a reținut nulitatea actului administrativ care constituie titlul de creanță pentru această sumă, aceasta având în vedere cuantumul important al sumei, este de natură a o prejudicia pe reclamantă prin lipsa de folosință a acestei sume în perioada de până la soluționarea definitivă a cauzei.

De asemenea, instanța a constatat că interesele pârâtei sunt protejate ca urmare a măsurii suspendării executării actului administrativ contestat, reclamanta consemnând la dispoziția instanței o cauțiune de 40.000 RON, sumă care acoperă eventualele prejudicii aflate în raport de cauzalitate cu măsura suspendării dispuse de instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, arătând că a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în cauză, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a criticat soluția instanței de fond, arătând că a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul a criticat faptul că instanța de fond a greșit trecând la judecarea pricinii, constatând incidența în cauză a Deciziei nr. 66 din 26.02.2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011.

A arătat recurentul că soluția ce trebuia dispusă, soluție de altfel împărtășită și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în practica sa, era suspendarea cauzei până la soluționarea celor două cauze, nr. C-260/14 și C-261/14, aflate pe rolul Curții Europene de Justiție.

Înalta Curte constată că, pentru a pronunța soluția recurată, instanța de fond a reținut că, deși actul administrativ contestat în cauza pendinte era anterior publicării deciziei Curții Constituționale, acesta nu avea caracter definitiv la data publicării deciziei, aflându-se în procedura contenciosului administrativ și astfel Decizia nr. 66/2015 produce efecte și în prezentul litigiu.

A apreciat Curtea de apel că, pentru situația juridică anterioară datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, în lipsa prejudiciului, încălcările pretins săvârșite de reclamantă la atribuirea contractului de achiziție publică, chiar dovedite, nu au semnificația juridică a unei nereguli în sensul O.G. nr. 79/2003, așa cum aceasta este definită prin art. 3 lit. a) și nu poate astfel angaja răspunderea reclamantei.

S-a concluzionat de către instanța de fond că Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/30.09.2014 a fost încheiată de autoritatea pârâtă cu încălcarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, astfel că aceasta este nelegală și este lovită de nulitate absolută și pe cale de consecință și Decizia nr. 19723/03.12.2014, prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de reclamant împotriva notei de constatare.

În opinia instanței de control judiciar, procedând astfel, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită întrucât nu a cercetat legalitatea și temeinicia cererii formulate de reclamant, nu a clarificat obiectul acțiunii, scopul real urmărit de acesta, în vederea unei juste și complete dezlegări a raportului litigios, pentru a asigura un act de justiție eficient și a preîntâmpina alte litigii viitoare.

Astfel, în raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. "

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, nesocotind astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Înalta Curte constată, astfel, că prima instanță nu a procedat la examinarea în totalitate a fondului cauzei, limitându-se la a constata exclusiv aplicabilitatea deciziei pronunțate de instanța de contencios constituțional, celelalte apărări formulate de reclamant nefiind analizate, astfel că fondul cauzei a rămas necercetat.

Recurentul pretinde că instanța de fond în mod greșit a apreciat că actele administrative atacate sunt nelegale și a dispus anularea acestora, constatând incidența în cauză a Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale.

Referitor la principiul neretroactivității, potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care a stat la baza controlului și a întocmirii actelor contestate:

"Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare."

Este adevărat că textul permite interpretarea per a contrario, potrivit căreia O.U.G. nr. 66/2011 se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care nu sunt în desfășurare la data intrării acesteia în vigoare, chiar dacă acestea au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003, așa cum este cazul în speță, iar pentru acest considerent, coroborat cu faptul că O.U.G. nr. 66/2011 permite aplicarea normelor de drept substanțial din cuprinsul acesteia unor nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Totuși, Înalta Curte are în vedere prioritatea dreptului Uniunii Europene (UE) și împrejurarea că prin Hotărârea Curții de Justiție a UE din 26.05.2016 pronunțată în cauzele conexe C 260/14 și C 261/14 s-a stabilit, printre altele, că "Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Astfel, prin Hotărârea din 26 mai 2016, pronunțată în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 și cu privire la a patra întrebare în cauza C-260/14 a concluzionat că:

Prin intermediul celei de a patra întrebări în cauza C 260/14, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă, în împrejurările din cauza principală, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice.

În această privință, dintr-o jurisprudență constantă reiese că, atunci când statele membre adoptă măsuri prin care pun în aplicare dreptul Uniunii, ele au obligația de a respecta principiile generale ale acestui drept, printre care figurează în special principiile securității juridice și protecției încrederii legitime (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C 89/14, EU:C:2015:537, punctele 35 și 36, precum și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit aceleiași jurisprudențe, deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, cu alte cuvinte, unei situații anterioare intrării sale în vigoare, indiferent de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le ar putea avea o astfel de aplicare asupra persoanei interesate, același principiu impune ca orice situație de fapt să fie în mod normal apreciată, în lipsa unei dispoziții exprese contrare, în lumina normelor de drept în vigoare la data producerii sale. Cu toate acestea, deși legea nouă își produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C 89/14, EU:C:2015:537, punctul 37 și jurisprudența citată).

Astfel cum reiese din aceeași jurisprudență, nici domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C 89/14, EU:C:2015:537, punctul 38 și jurisprudența citată).

Reiese din cele ce precedă că trebuie să se răspundă la a patra întrebare în cauza C 260/14 că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

În esență, dată fiind prioritatea dreptului european, consacrată la nivel constituțional prin dispozițiile art. 148 alin. (2), statuările CJUE asupra problemei de drept în dispută vor fi reținute ca argument în combaterea ideii de înlăturare a incidenței dispozițiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte constată că, în cauză, contractul în legătură cu care s-au constatat abaterile a fost încheiat anterior adoptării O.U.G. nr. 66/2011, însă instanța de fond în mod greșit a reținut inaplicabilitatea acestui act normativ pentru că nu era în vigoare la data încheierii contractului și a săvârșirii faptelor ce pot fi sancționate cu corecție financiară, având în vedere faptul că activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care se desfășoară după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care o va casa, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, constatând că în mod greșit și nelegal a soluționat cauza Curtea de apel, fără a cerceta fondul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 497 și art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantului pe fond, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție, respectiv să procedeze la o examinare pe fond a tuturor pretențiilor deduse judecății pe calea prezentei acțiuni.

Așadar, cu ocazia rejudecării instanța de fond va analiza actele administrative supuse cenzurii prin prisma verificării condițiilor de fond ale neregulii, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, precum și a legalității corecțiilor aplicate de organul administrativ, precum și toate apărările și susținerile părților, urmând a analiza cauza și din perspectiva jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauzele C-260/14 și C-261/14.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională (în prezent Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale) împotriva sentinței nr. 138/2015 din 06 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2018.