ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 317/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, la data de 24 martie 2009, sub nr. 11995/3/2009,

reclamanții C.A., C.F. (fostă M.), Ș.L. (fostă T.) și M.D. (fostă P.), au

chemat în judecată pe pârâții M. București prin P.G., P.M.B. prin P.G. și P.G.M.B.,

solicitând ca prin sentința ce se va pronunțat să se dispună anularea

dispoziției nr. 4840 din 27 decembrie 2005 precum și a dispoziției nr. 4841 din

27 decembrie 2005 emise de P.G.M.B. ca fiind nelegale și netemeinice.

În motivarea contestației se arată

că, prin dispoziția nr. 644 din 12 noiembrie 2002, emisă de P.G.M.B. s-a dispus

restituirea în natură a terenului în suprafață de 504 m.p. situat în București fosta stradă Ionete Gheorghe. După aproape trei ani de la intrarea în

circuitul civil al bunului retrocedat, P.G. emite două dispoziții în anul 2005

prin care revocă dispoziția nr. 644 din 12 noiembrie 2002 și dispune

respingerea notificării privind restituirea în natură a terenului în suprafață

de 504 m.p. acordându-se măsuri reparatorii în echivalent. Se arată în continuare

că, această măsură de revocare a unei dispoziții care constituie un titlu de

proprietate, după ce bunul a intrat în circuitul civil, este nelegală și

constituie un abuz din partea organului administrativ care a emis dispoziția

anterioară.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 869 din 18 iunie 2009, a admis acțiunea, a dispus anularea

dispozițiilor înregistrate sub numerele 4840 din 27 decembrie 2005 și 4841 din

27 decembrie 2005 emise de P.G.M.B.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că, contestația împotriva dispozițiilor emise de pârât a fost depusă cu

respectarea termenului de 30 de zile, având în vedere că din actele dosarului

nu rezultă o comunicare anterioară către reclamanți a dispozițiilor contestate.

Pe fond s-a reținut că dispoziția prin care s-a restituit contestatorilor în

natură imobilul pentru care au formulat notificare este un act administrativ

jurisdicțional care a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice și nu

poate fi revocată unilateral de către organul emitent, indiferent de motivele

existente, ci doar pe calea acțiunii în justiție, în condiții de

contradictorialitate și cu respectarea dreptului de apărare al persoanelor

interesate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că s-a dispus revocarea dispoziției de restituire în natură a

imobilului, întrucât ulterior emiterii acestui act administrativ a rezultat o

altă situație de fapt decât cea anterioară, în sensul că s-a constatat că

imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 289/1988 iar

în anul 1990, terenul a intrat în patrimoniul societății de stat SC L. SA

potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Curtea de Apel București, prin

decizia nr. 36 din 9 decembrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului M.B.

prin P.G.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că imobilul în litigiu a fost restituit în natură contestatorilor în

baza dispoziției nr. 644 din 12 noiembrie 2002, iar ulterior s-a dispus

revocarea acestei dispoziții, emițându-se o altă dispoziție prin care s-au

acordat despăgubiri pentru imobilul restituit în natură.

S-a arătat că, dispoziția de

restituire în natură are valoarea unui înscris autentic, și că nu poate fi

denunțat unilateral de către unitatea emitentă, ci numai pe calea acțiunii în

justiție, de către o instanță judecătorească, cu respectarea principiului

contradictorialității și al asigurării dreptului la apărare al părților.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au declarat recurs M.B. prin P.G. și P.G.M.B., invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub

următoarele aspecte:

- Contestația reclamanților

împotriva deciziilor emise de pârâtă în anul 2005 a fost înregistrată tardiv, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicare.

- Prin dispoziția contestată s-a

constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului ce a făcut obiectul

notificării, întrucât pentru acest teren s-a emis certificat de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului, eliberat de Ministerul Agriculturii

și Alimentației în baza Legii nr. 15/1990 și întabulat în C.F. nr. 4330.

- Restituirea în natură a imobilului

nu mai este posibilă, astfel că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2009.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Examinând criticile formulate prin

intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul în

considerentele celor ce succed.

Obiectul demersului judiciar îl

reprezintă anularea deciziilor înregistrate sub numerele 4840 din 27 decembrie

2005 și 4831 din 27 decembrie 2005 emise de pârâtul P.G.M.B.

Primele critici de nelegalitate a

hotărârii vizează tardivitatea contestației formulate împotriva deciziilor sus arătate.

În conformitate cu dispozițiile art.

26 (fost art. 24) din Legea nr. 10/2001 modificată, decizia sau, după caz,

dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în

natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția

civilă a tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau după caz al entității investite cu soluționarea notificării, în

termen de 30 de zile de la comunicare.

Din înscrisurile aflate la dosarul

cauzei rezultă că deciziile contestate, care fac obiectul prezentei cauze, au

fost comunicate reclamanților, la cerere, la data de 23 martie 2009, iar

contestația împotriva acestor decizii a fost înregistrată la 24 martie 2009,

deci cu respectarea termenului de 30 de zile impus de textul de lege sus

enunțat.

Susținerile recurentei pârâte în

sensul că deciziile contestate au fost comunicate persoanelor îndreptățite la

16 martie 2006, sunt fără suport probator.

Pe fond

Imobilul supus analizei a fost

restituit, în natură, reclamanților prin dispoziția nr. 644 din 12 noiembrie

2002.

Conform art. 25 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, republicată (fost art. 23) decizia sau după caz, dispoziția de

aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei

îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și

constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea

formalităților de publicitate imobiliară.

Prevederea legală citată impune

interpretarea potrivit cu care decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr.

10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului

retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator,

situație în care competența materială de soluționare a unei acțiuni în anulare,

prin care se invocă încălcarea legii în procedura retrocedării unui imobil,

aparține judecătoriei în circumscripția căreia se găsește nemișcătorul,

potrivit art. 1 și art. 3 C. proc. civ.

În speța supusă analizei, pârâtul P.G.M.B.,

prin deciziile a căror anulare se solicită, dispune revocarea deciziei nr. 644

din 12 noiembrie 2002 potrivit cu care s-a dispus restituirea în natură către

reclamanți a imobilului supus analizei.

În raport cu dispozițiile art. 25 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, republicată (mai sus arătată), corect instanțele au

dispus anularea deciziilor întrucât, revocarea deciziei nr. 644 din 12

noiembrie 2002 era de competența instanțelor judecătorești și nicidecum a

unităților administrativ teritoriale, având în vedere că decizia de restituire

în natură constituie titlu de proprietate.

Analizând în continuare motivele de

recurs, se constată că, sunt nefondate și criticile de recurs ce vizează

eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul

supus analizei, întrucât dispoziția emisă contestatorilor reprezintă un act

administrativ jurisdicțional care a intrat în circuitul civil, producând efecte

juridice și nu poate fi neglijat pentru că s-a emis un certificat de atestare a

dreptului de proprietate pentru același teren.

În acest context, valabilitatea

actelor juridice urmează să se verifice uzând de alte căi prevăzute de lege.

Așadar, hotărârea ce face obiectul

recursului este pronunțată cu respectarea cerințelor de legalitate, motiv

pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge,

ca nefondat, recursul pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții

M.B., prin P.G. P.G.M.B. împotriva deciziei civile nr. 36 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2011.