ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9227/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9227/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă 917 din 21 iunie 2007, Tribunalul Suceava a respins acțiunea formulată de reclamanții C.G. și J.G. în contradictoriu cu P. Rădăuți prin Primar reținând că în mod corect a fost respinsă notificarea ca tardivă în condițiile în care termenul pentru depunerea acesteia a expirat la data de 14 februarie 2002. Apelul declarat de reclamanți a fost respins de Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 260 din 5 septembrie 2007 care a menținut sentința instanței de fond. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții învederând că prin Legea nr. 247/2005 au fost repuși în termenul de formulare a notificării.
La termenul de la 9 aprilie 2008 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu au solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, fixându-se termen pentru 16 septembrie 2009, când s-a amânat cauza la 11 noiembrie 2009. Potrivit art. 248 alin. (l) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Așadar, perimarea sancționează neglijența manifestată prin abandonare. În speță, recurenții, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 14 iunie 2006, fixat pentru soluționarea recursului. Î ntrucât nici intimata nu a fost prezentă la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea soluționării recursului, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții C.G. și J.G. împotriva deciziei nr. 260 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.