- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 12 mai 2010
Decizia nr. 2948/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 175/2007 a Curții de Apel Galați
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 175 din 12 martie 2007 Curtea de Apel Galați a constatat perimată cererea de revizuire a deciziei nr. 613 din 1 noiembrie 2005 pronunțată de aceeași instanță formulată de revizuentul F.M. întrucât cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul F.M. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 5 noiembrie 2008 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu au solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 12 mai 2009. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.
civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, perimarea sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului. In speță, recurentul, deși legal citat nu s-a prezentat în instanță la termenul din data de 29 noiembrie 2006, fixat pentru soluționarea cererii. Întrucât nici intimata nu au fost prezentă la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea soluționării cererii, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.
Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuentul F.M. împotriva deciziei nr. 175 din 12 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.