ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 47 din 7 ianuarie 2010 Tribunalul Dâmbovița a respins cererea reclamantului B.P. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. reținând că ansamblul probator administrat în cauză concluzionează că internarea reclamantului în Spitalul de psihiatrie Slatina, respectiv Bucșani, s-a datorat comportamentului acestuia, ce a fost considerat de specialiști ca fiind simptomul unei boli psihice, iar nu rezultatul intervenției organelor de miliție sau securitate. Cele câteva note informative ale organelor securității au fost efectuate ulterior momentului internării, tocmai pentru a i se supraveghea comportamentul.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul susținând, în esență, că s-au interpretat eronat probele administrate în cauză, că raportul la care s-a făcut referire constituie o mistificare a adevărului și o măsură de acoperire a abuzului săvârșit împotriva sa. A mai susținut că deși în adeverința din 9 iunie 1990 emisă de Spitalul de Psihiatrie Bucșani se menționează că a fost internat de 8 ori în spitalul respectiv, în fapt nu a fost internat niciodată. Prin decizia nr. 62 din 29 martie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul, reținând că reclamantul nu a reușit să facă dovada caracterului politic al măsurilor luate și că adeverințele medicale depuse la dosar atestă diagnosticul de paranoia și schizofrenie paranoidă, stabilit la solicitarea organelor de poliție, care au sesizat comportamentul dizarmonic al acestuia atât la locul de muncă, cât și în societate.

Faptul că prin examenul psihiatric din perioada 4 — 14 noiembrie 1990 s-a concluzionat că reclamantul nu a prezentat tulburări psihice în momentul examinării nu este de natură să anihileze diagnosticul stabilit inițial. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul. Prin motivele de recurs, pe care nu le-a încadrat în drept, a făcut un istoric al condamnărilor suferite, precum și al modului în care a fost urmărit de securitate începând cu anul 1969, ca urmare a faptului că a depus la Ambasada Statelor Unite ale Americii o cerere de acordare a azilului politic. A susținut că instanța de apel a refuzat să menționeze în decizie că se constituie parte civilă cu suma de un milion euro, cerând să-i fie aplicate dispozițiile Legii nr. 221/2009 și să i se acorde aceste despăgubiri.

Analizând recursul din perspectiva dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității recursului.

In speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304, pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege. Prin cererea de recurs reclamantul reiterează situația de fapt, solicitând, în finalul cererii, să-i fie aplicate dispozițiile Legii nr. 221/2009. Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 1 -9 C. proc.

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Pe cale de consecință, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul B.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva deciziei civile nr. 62 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.