ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc.

civ., asupra recursului de față;

Prin

sentința civilă nr. 47 din 7 ianuarie 2010 Tribunalul Dâmbovița a respins

cererea reclamantului B.P. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P.

reținând că ansamblul probator administrat în cauză concluzionează că

internarea reclamantului în Spitalul de psihiatrie Slatina, respectiv Bucșani,

s-a datorat comportamentului acestuia, ce a fost considerat de specialiști ca

fiind simptomul unei boli psihice, iar nu rezultatul intervenției organelor de

miliție sau securitate. Cele câteva note informative ale organelor securității

au fost efectuate ulterior momentului internării, tocmai pentru a i se

supraveghea comportamentul.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul susținând, în esență, că s-au interpretat eronat probele

administrate în cauză, că raportul la care s-a făcut referire constituie o

mistificare a adevărului și o măsură de acoperire a abuzului săvârșit împotriva

sa. A mai susținut că deși în adeverința din 9 iunie 1990 emisă de Spitalul de

Psihiatrie Bucșani se menționează că a fost internat de 8 ori în spitalul

respectiv, în fapt nu a fost internat niciodată.

Prin decizia nr. 62 din 29 martie 2010 Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca

nefondat apelul, reținând că reclamantul nu a reușit să facă dovada

caracterului politic al măsurilor luate și că adeverințele medicale depuse la

dosar atestă diagnosticul de paranoia și schizofrenie paranoidă, stabilit la

solicitarea organelor de poliție, care au sesizat comportamentul dizarmonic al

acestuia atât la locul de muncă, cât și în societate. Faptul că prin examenul

psihiatric din perioada 4 — 14 noiembrie 1990 s-a concluzionat că reclamantul

nu a prezentat tulburări psihice în momentul examinării nu este de natură să

anihileze diagnosticul stabilit inițial.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs reclamantul. Prin motivele de recurs, pe care nu le-a încadrat

în drept, a făcut un istoric al condamnărilor suferite, precum și al modului în

care a fost urmărit de securitate începând cu anul 1969, ca urmare a faptului

că a depus la Ambasada Statelor Unite ale Americii o cerere de acordare a

azilului politic. A susținut că instanța de apel a refuzat să menționeze în

decizie că se constituie parte civilă cu suma de un milion euro, cerând să-i

fie aplicate dispozițiile Legii nr. 221/2009 și să i se acorde aceste despăgubiri.

Analizând recursul din perspectiva dispozițiilor art.

302

1

alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele

ce succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. Per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de

parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage

sancțiunea nulității recursului.

In speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat

exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând

motivele de nelegalitate din art. 304, pe care își întemeiază recursul, dar nu

a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din

cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege.

Prin cererea de recurs reclamantul reiterează

situația de fapt, solicitând, în finalul cererii, să-i fie aplicate

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul

cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și nu poate

fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei

pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304

pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar

în recurs.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va constata

nulitatea recursului declarat de reclamantul B.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva

deciziei civile nr. 62 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie

2011.