ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 454/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 219 din 7 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată

de petenta S.A.I., prin reprezentant legal D.M., împotriva rezoluției nr.

981/II/2/2011 din 08 iulie 2011 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești în lucrarea nr. 69l/VIII/1/2011 aparținând aceleiași unități.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie la data de 01 august 2011 sub nr. 674/42/2011, petentul D.M.,

reprezentantul S.A.I. a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 691/VIII/1/2011

din 09 iunie 2011 și nr. 981/II/2/2011 din 08 iulie 2011 adoptate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, susținând că acestea sunt nelegale, însă

făcând referire la soluțiile dispuse de diferite instituții din cadrul

Ministerului Justiției, Ministerului Public din perioada 1991 - 2011, precum și

la cadrele medicale din cadrul Spitalului Voila Câmpina.

Din actele și

lucrările dosarului a rezultat că petentul a formulat un memoriu la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și prin referatul din 9 iunie 2011 i s-a

comunicat că fiind cercetat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 259

alin. (1) C. pen., în dosarul nr. 4505/P/2008, procurorul a dispus efectuarea

unei expertize medico-legale psihiatrice, care s-a efectuat prin internarea la

Spitalul de Psihiatrie Voila Câmpina.

Pe baza actelor

medicale efectuate, reținându-se că petentul prezintă tulburare paranoică de

personalitate decompensată psihotic, faptele pentru care a fost cercetat fiind

comise fără discernământ, s-a recomandat măsura de siguranță medicală prevăzută

de art. 113 C. pen., sens în care s-a sesizat Judecătoria Ploiești pentru a

dispune această măsură.

Prin rezoluția nr.

981/II/2/2011 din 8 iulie 2011 Procurorul General din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești a respins plângerea formulată de petent, ca

inadmisibilă, cu motivarea că soluția dispusă de procuror nu se încadrează în

art. 275-278 C. proc. pen.

Împotriva sentinței

penale nr. 219 din 7 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs

petenta S.A.I., prin reprezentant legal D.M., solicitând prin recursul depus în

scris la dosar, admiterea acestuia întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești și instanța au încălcat dispozițiile art. 217

1

C.

proc. pen., Legea nr. 202/2010 și art. 145 din Constituția României, precum și

dreptul la apărare. S-a mai susținut că membrii ai procuraturii, instanțelor,

Guvernului și cadre M.A.I. au furat cu bande din structurile proprii drepturile

patrimoniale ale membrilor petentei, ducând la lichidarea ilegală a S.A.I., iar

reprezentantului petentei fiindu-i întocmite „dosare de internare psihiatrice

de către Securitate/Procuratura M.A.I.".

Prin memoriile depuse

ulterior la dosar, petenta, prin reprezentant legal a invocat excepțiile de

neconstituționalitate ale dispozițiilor Legii nr. 202/2010, respectiv art. 28

1

pct. 1, b1, b2, b3, pct. 3, art. 28

2

pct. 3, art. 29 pct. 3, art.

278 alin. (2

1

), art. 278

1

alin. (10) și (13) care vin în

contradicție cu dispozițiile Constituției României, respectiv art. 1 pct. 3,

art. 15, art. 16, art. 21, art. 40, art. 44, art. 124 și art. 131, precum și

lipsa dosarelor de fond nr. 4508/P/2008 și 4808/P/2008.

La termenul de

judecată din data de 16 februarie 2012, cu ocazia dezbaterilor pe fondul

cauzei, după susținerea concluziilor reprezentantului Ministerului Public

privind cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepțiile de

neconstituționalitate invocate de petenta în memoriile depuse la dosar,

instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Cererea de sesizare a

Curții Constituționale privind excepțiile de neconstituționalitate invocate

este inadmisibilă.

Potrivit art. 29

alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, excepția privind neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,

care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia, poate fi ridicată în fața instanțelor judecătorești

sau de arbitraj comercial la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de

către instanța de judecată ori de arbitraj comercial sau de către de procuror

în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale.

De asemenea, potrivit

alin. (6) al aceluiași text de lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor alin. (1)-(3), instanța respinge printr-o încheiere

motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Este de observat că,

în esență, excepția de neconstituționalitate, fiind un incident apărut în

cadrul unui litigiu, invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea

existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției

în raport cu procesul în care a intervenit. Astfel, decizia Curții

Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă

efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce

presupune, pe de o parte, necesitatea existenței unei legături directe dintre

norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte,

rolul concret pe care îl va avea decizia în acest proces, ea trebuind să aibă

efectele materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Excepțiile invocate

referitoare la dispozițiile privind competența instanțelor nu au legătură cu

soluționarea prezentei cauze, și astfel nu este îndeplinită una dintre

condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Cu privire la

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278 alin. (2

1

) și art. 278

1

alin. (10) și (13) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază cererea neîntemeiată,

deoarece dispozițiile menționate nu aduc atingere prevederilor din Legea

fundamentală. Autorul excepțiilor urmărește practic completarea textelor de

lege criticat, aspect care excede competenței Curții Constituționale, ținând de

demersul exclusiv al legiuitorului.

Recursul este inadmisibil.

Analizând sentința

recurată prin prisma excepției invocată din oficiu, Înalta Curte constată că

aceasta a fost pronunțată la data de 7 octombrie 2011, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, la data de 26 noiembrie 2010.

Potrivit

dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din această lege „hotărârile: pronunțate în

cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse

căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început

procesul". Per a contrario, hotărârilor pronunțate în cauzele penale după

intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispozițiile noii legi,

inclusiv în ceea ce privește calea de atac.

Sub acest ultim

aspect, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că

alin. (10) al art. 278

1

C. proc. pen. a fost modificat prin art.

XVIII în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

Ca atare, cum

sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legii care prevede că

hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen. este definitivă, cum de altfel era menționat și

în dispozitivul hotărârii, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. a), teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai

putea fi atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de

neconstituționalitate invocată de petenta S.A.I. prin reprezentant legal D.M.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petenta S.A.I. prin reprezentant legal D.M. împotriva

sentinței penale nr. 219 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2012.