ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2669/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2669/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 311 din 27

septembrie 2011 a Tribunalului Prahova, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul I.M.C.,

a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și conform art. 65

alin. (2) C. pen. rap. la art. 53 alin. (2) C. pen., la pedeapsa complementară

a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durata de 5 ani,

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă din octombrie 2005.

În baza art. 83 alin.

(1) C. pen. s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 416 din 05 februarie 2004 a Judecătoriei Ploiești, definitivă

prin nerecurarea deciziei penale nr. 553 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Prahova,

s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa anterior indicată - respectiv 3 ani închisoare

- în final inculpatul I.M.C. având de executat pedeapsa totală de 5 ani închisoare

și conform art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 53 alin. (2) C. pen., pedeapsa

complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată

de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă din octombrie

2005.

În temeiul art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

Teza a-II-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul

să plătească părții civile A.N.A.F. București suma de 127.922 RON despăgubiri civile,

precum și plata obligațiilor fiscale aferente acestei sume, calculate de la data

exigibilității și până la achitarea integrală.

S-a luat act că inculpatul

nu a deținut bunuri de natură a se institui măsuri asiguratorii conform art. 11

din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat,

în cuantum de 450 RON, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200

RON, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

S-a reținut că prin rechizitoriul

nr. 2793/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus trimiterea

în judecată a inculpatului I.M.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev.

și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37

alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 83 C. pen., constând în aceea că, în calitate

de asociat și administrator în fapt al SC T. SRL, în luna octombrie 2005, în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a înregistrat achiziționarea

cantității de 42.900 kg produs petrolier și nici nu a făcut dovada destinației finale

a acestuia, fapta sa ducând la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu

suma de 87.502 RON.

De asemenea s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de I.M.C., și față de M.M.S., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 289 și 290 C. pen.

Prin același rechizitoriu

s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă

Tribunalul Prahova cu privire la făptuitorii I.M.C. și M.M.S., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În actul de sesizare s-a

reținut că, la data de 18 aprilie 2006 Garda Financiară Prahova a sesizat Parchetul

că, în urma controlului efectuat, pentru producția de uleiuri minerale la SC D.P.I.

SRL Ploiești, societate având calitatea de antrepozit fiscal, au constat că acesta

a livrat către SC T. SRL Ploiești cantitatea de 42.900 kg produse petroliere STAS

51-83 tip păcură, marfă neachitată. Verificând sub acest aspect SC T. SRL Ploiești

au constatat că societatea nu funcționează la sediul declarat - Ploiești,

strada R., nu au putut lua legătura cu reprezentanți legali, fiind în imposibilitatea

verificărilor înregistrării în evidența contabilă a SC T. SRL Ploiești. De asemenea,

organele fiscale au apreciat că există suspiciunea substituirii produselor petroliere

și utilizarea lor drept carburant, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

și art. 289 și art. 290 C. pen.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Ploiești a reținut această situație de fapt pe baza următoarelor probatorii

administrate în faza de urmărire penală, respectiv: procesul verbal întocmit de

organele de poliție, procesul verbal din 14 martie 2007 încheiat de D.G.F.P. Prahova

și Activitatea de Control Fiscal, adresa din 14 martie l2006 a D.G.F.P. Prahova,

informații comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova,

privind SC T. SRL Ploiești, adresa din 10 august 2009 emisă de A.F.P. Ploiești,

adresa din 31 august 2009 a Gărzii Financiare Prahova, adresa din 04 august 2009

și anexe, emisă de Editura L.C. SRL Ploiești, adresa din 12 august 2009 emisă de

I.P.J. Prahova, Serviciul criminalistic compartimentul expertize și constatări tehnico

științifice, declarațiile inculpatului.

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului, instanța a reținut pe baza acestora următoarea situație de

fapt:

La data de 18 aprilie

2006 Garda Financiară Prahova a sesizat Parchetul că, în urma controlului efectuat,

pentru producția de uleiuri minerale la SC D.P.I. SRL Ploiești, societate având

calitatea de antrepozit fiscal, au constat că acesta a livrat către SC T. SRL Ploiești

cantitatea de 42.900 kg produse petroliere STAS 51-83 tip păcură, marfă neachitată.

Verificând sub acest aspect SC T. SRL Ploiești au constatat că societatea nu funcționează

la sediul declarat - Ploiești, strada R., nu au putut lua legătura cu reprezentanți

legali, fiind în imposibilitatea verificărilor înregistrării în evidența contabilă

a SC T. SRL Ploiești. De asemenea, organele fiscale au apreciat că există suspiciunea

substituirii produselor petroliere și utilizarea lor drept carburant, solicitând

efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 289 și art. 290 C. pen.

Din probatoriul administrat

în cauză a rezultat că, la data de 07 septembrie 2005 a fost înscrisă în Registrul

Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, mențiuni referitoare la cesiunea pe părți

sociale, modificarea asociaților și a administratorilor SC T. SRL Ploiești, rezultând

că, de la acea dată în societatea sus menționată erau asociații M.M.S., cu o cotă

de participare de 80% și I.M.C. cu o cotă de participare de 20%, administrator fiind

numit asociatul M.M.S.

Fiind audiați, atât M.M.S.

cât și I.M.C. la data de 23 ianuarie 2007 respectiv 24 ianuarie 2007 a rezultat

că în fapt cel care se ocupa de activitatea societății era I.M.C., celălalt M.M.S.

figurând cu calitatea de administrator doar scriptic. Față de această situație,

cu privire la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, față de făptuitorul

M.M.S. cauza s-a disjuns și nu s-a dispus începerea urmăririi penale

Pe baza probelor administrate

în cauză s-a reținut că în luna octombrie 2005 SC T. SRL Ploiești s-a aprovizionat

de la SC D.P.I. SRL Ploiești cu 42.900 kg produse petroliere STAS 51-83 tip păcură

conform facturilor fiscale din 10 octombrie 2005 și din 14 octombrie 2005, facturile

fiind semnate la rubrica „date privind expediția” de 2 persoane conducători auto,

care nu au putut fi identificate. Facturile menționate poartă amprenta ștampilei

societății.

Potrivit procesului verbal

din data de 14 martie 2007 întocmit de D.G.F.P. Prahova activitatea de control fiscal

cu ocazia controlului privind modul de stabilire, declarare și virare a obligațiilor

fiscale către bugetul general consolidat al Statului, la SC T. SRL Ploiești, rețin

că societatea nu a fost identificată la sediul social declarat, nu a depus declarații

și deconturi de TVA aferente obligațiilor fiscale stabilite de plată către bugetul

consolidat al statului.

Administratorul nu a prezentat

documente justificative din care să rezulte destinația finală a produselor petroliere

achiziționate de la SC D.P.I. SRL Ploiești, motiv pentru care în mod legal organele

fiscale, în temeiul disp. art. 175 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 - în vigoare

la data faptei, care prevede că „orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare

sau utilizat drept carburant sau ca aditiv, ori pentru a crește volumul final al

carburanților este impozitat drept carburant: nivelul accizei va fi cel prevăzut

pentru benzina fără plumb în sensul că a aplicat acciza cu valoarea cea mai mare,

la nivelul benzinei fără plumb, destinația finală produsului petrolier achiziționat

fiind schimbată”.

Urmare a acestui control

fiscal a rezultat că inculpatul I.M.C. nu a putut prezenta documente justificative

din care să rezulte destinația finală a acestui produs în vederea sustragerii de

la plata obligațiilor fiscale, a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma

de 87.502 RON reprezentând 73.279 RON accize, 14.086 RON TVA și 137 RON impozit

pe profit.

Fiind audiat în fața organului

de urmărire penală, inculpatul I.M.C. a recunoscut că s-a aprovizionat cu păcură

de la SC D.P.I. SRL Ploiești, că după cumpărare a vândut-o și că operațiunea nu

a fost înregistrată nefiind stabilit cui aparține această atribuție.

Deși a fost citat legal,

inclusiv cu mandat de aducere, inculpatul nu s-a prezentat în instanță pentru a

fi audiat sau a solicita alte probatorii. Din verificările efectuate la Oficiul

Național al Registrului Comerțului, rezultă că firma SC T. SRL Ploiești, a fost

radiată.

În raport de toate aceste

considerente, Tribunalul a reținut că faptele inculpatului I.M.C., care în calitate

de asociat și administrator în fapt al SC T. SRL Ploiești, în luna octombrie 2005,

în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a înregistrat

achiziționarea cantității de 42.900 kg produs petrolier și nici nu a făcut dovada

destinației finale a acestuia, fapta sa ducând la prejudicierea bugetului consolidat

al statului cu suma de 87.502 RON, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, text de lege în baza căruia

a fost condamnat inculpatul. La stabilirea cuantumului pedepsei ce a fost aplicată

inculpatului, instanța a avut în vedere atât modul de comitere a faptei, valoarea

prejudiciului produs prin infracțiune, atitudinea inculpatului dar și antecedența

penală a acestuia conform fișei de cazier judiciar.

În acest ultim context,

Tribunalul, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. a revocat suspendarea executării pedepsei

de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 416 din 05 februarie 2004

a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 553

din 22 iunie 2004 a Tribunalului Prahova, și a adăugat această perioadă la pedeapsa

aplicată prin prezenta sentință, și conf. art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la

art. 53 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii

dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală, faptă din octombrie 2005.

Cu privire la modul de

executare a pedepsei, Tribunalul, față de considerentele sus enunțate a apreciat

că numai o pedeapsă privativă de libertate poate conduce la atingerea scopurilor

enunțate în art. 52 C. pen. în special cel al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea, în temeiul art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a), Teza a-II-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei, urmând a înlătura

interzicerea celorlalte drepturi prev. de art. 64 C. pen. așa cum s-a statuat prin

decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție prin care a fost valorificată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în această materie.

Având în vedre că prin

activitatea sa infracțională s-a creat un prejudiciu, Tribunalul, în baza art. 14

și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ., a obligat inculpatul

să plătească părții civile A.N.A.F. București suma de 127.922 RON despăgubiri civile,

precum și plata obligațiilor fiscale aferente acestei sume, calculate de la data

exigibilității și până la achitarea integrală.

Din verificările efectuate

în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul nu a deținut bunuri de natură a se institui

măsuri asiguratorii conform art. 11 din Legea nr. 241/2005.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel inculpatul I.M.C. criticând-o ca fiind netemeinică

și nelegală, susținând, în esență că, în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea

sa, fără a se administra în totalitate probatoriile concludente și utile din care

să rezulte fără dubiu vinovăția sa și în plus, realizându-se o greșită apreciere

și interpretare a probelor deja administrate, neefectuându-se o expertiză judiciară

pentru stabilirea calității produsului petrolier comercializat.

În apărare, inculpatul

a solicitat în apel completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize medico-legale

pentru stabilirea discernământului său și deci, a răspunderii sale penale, susținând

că acesta este afectat de o afecțiune psihică ireversibilă ce a determinat încadrarea

sa în categoria persoanelor cu handicap, potrivit certificatului eliberat la 10

mai 2010 de Consiliul Județean Prahova și prelungit cu încă un an, potrivit certificatului

eliberat de aceeași instituție la 11 mai 2011.

În sprijinul susținerilor

sale, apelantul inculpat a depus copia celor două certificate, precum și o serie

de acte medicale constând în referate medicale, bilete de ieșire din spital, foi

de observație și scrisori medicale, eliberate de unități spitalicești, în principal

de Spitalul de Psihiatrie V.C., județ Prahova.

Raportat la aceste înscrisuri

noi, depuse în apel, inculpatul apelant a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale

psihiatrice pentru a se stabili existența sau inexistența discernământului său,

având în vedere diagnosticul medical de schizofrenie.

La termenul de judecată

din 06 martie 2012, Curtea a respins ca inutilă cauzei efectuarea expertizei medico-legale

psihiatrice având ca obiectiv stabilirea discernământului inculpatului, apreciind

că o atare expertiză nu este obligatorie întrucât nu ne aflăm în câmpul de aplicare

al art. 117 C. pen., instanța de judecată neavând îndoială asupra stării psihice

a inculpatului la momentul comiterii infracțiunii deduse judecății.

Din acest punct de vedere,

s-a observat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni

consumate în cursul lunii octombrie 2005, iar actele medicale depuse de apelantul-inculpat

datează din anii 2006 - 2011, prima internare a inculpatului într-o unitate spitalicească

cu profil psihiatric având loc în anul 2008, potrivit biletului de ieșire din spital

aflat la dosar, iar anterior acestui moment, în anul 2006 inculpatul având doar

un bilet de trimitere pentru internare în cadrul unei astfel de unități spitalicești,

fără a se confirma însă internarea.

Oricum, niciunul dintre

actele medicale depuse de către apelantul inculpat în calea devolutivă de atac nu

face referire la perioada anterioară sau concomitentă consumării infracțiunii deduse

judecății, ci doar la o perioadă net ulterioară, așa încât nu există elemente certe

pentru a se crea un dubiu asupra stării psihice a inculpatului apelant în raport

de momentul consumativ al infracțiunii.

Pe fondul cauzei, apelantul

a susținut că nu există probe certe și indubitabile privind vinovăția sa, existând

un dubiu care îi profită atâta vreme cât a pierdut ștampila societății, iar în ceea

ce privește produsul petrolier comercializat, nu s-a dispus efectuarea unei expertize

pentru determinarea calitativă a acestuia.

S-a solicitat admiterea

apelului, desființarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului în baza art.

11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., precum și exonerarea sa

de plata despăgubirilor civile.

Curtea, examinând sentința

apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar

și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., și în limitele impuse de art. 372 și art. 373 C. proc.

pen., a constatat că apelul este nefondat, după cum s-a arătat în continuare:

Instanța de fond a reținut

în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și

apreciere a mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului penal,

din care a rezultat atât existența faptei pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție în forma cerută de lege, de

către inculpatul-apelant.

Au fost avute astfel în

vedere: adresele eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului referitor

la societatea comercială administrată de inculpat, adresele eliberate de A.N.A.F.

- D.G.F.P. Prahova și respectiv de Garda Financiară Prahova, referatul întocmit

la 31 martie 2006 de Garda Financiară - Comisariatul Regional Prahova, însoțit de

facturile fiscale și certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comerțului Prahova,

invitațiile transmise în anul 2006 de către Garda Financiară Prahova în vederea

efectuării controalelor de către această instituție, nota explicativă a martorului

L.V., procesul verbal încheiat la 14 martie 2007 de către D.G.F.P. Prahova - activitatea

de control fiscal, declarațiile martorilor L.V., M.M.S. și B.E., declarațiile inculpatului

I.M.C., date în cursul urmăririi penale, fișa de cazier judiciar a acestuia.

În cursul judecății în

prima instanță, inculpatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat, deși a fost în mod

legal citat la domiciliul cunoscut, precum și în conformitate cu disp. art. 177

C. proc. pen.

Audierea inculpatului

cu privire la învinuirea ce i s-a adus a avut loc în apel, la termenul de judecată

din 19 ianuarie 2012, când inculpatul nu a declarat aspecte relevante privitoare

la situația de fapt sau la vinovăția sa, termen la care, așa cum s-a arătat mai

sus, s-a solicitat completarea probelor în apel.

Pe baza acestor mijloace

de probă, în mod corect s-a reținut și a rezultat că, în cursul lunii octombrie

2005, în calitate de asociat și administrator de fapt al SC T. SRL Ploiesti, inculpatul

I.M.C., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a înregistrat

achiziționarea cantității de 42.900 kg produs petrolier și nici nu a făcut dovada

destinației finale a acestuia, fapta sa ducând la prejudicierea bugetului consolidat

al statului cu suma de 87.502 RON, compusă din 73.279 RON accize, 14.086 RON TVA

și 137 RON impozit pe profit.

Această faptă, în drept,

a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În cursul judecății în

fond, partea civilă a exercitat acțiune civilă în procesul penal pentru suma de

127.922 RON despăgubiri civile incluzând prejudiciu neacoperit, plus obligațiile

fiscale accesorii, potrivit C. proc. fisc., calculate de la data când obligația

a devenit scadentă și până la executarea integrală a plății.

În ceea ce privește situația

de fapt, Curtea a observat că, în mod judicios prima instanță a reținut că, în cursul

lunii octombrie 2005, societatea comercială administrată de inculpat s-a aprovizionat

de la o altă societate comercială cu produse petroliere tip păcură, iar cu ocazia

controlului fiscal privind modul de stabilire, declarare și virare a obligațiilor

fiscale către stat, s-a constatat că societatea administrată de inculpat nu a fost

identificată la sediul social declarat, nu a depus declarații și deconturi de TVA,

iar administratorul nu a prezentat documente justificative din care să rezulte destinația

finală a produsului petrolier pe care l-a achiziționat.

În cursul urmăririi penale,

prin declarația de la dosarul de urmărire penală, inculpatul a recunoscut achiziționarea

produsului petrolier în cursul lunii octombrie 2005, prin intermediul a 3 facturi

fiscale pe care însă nu le-a înregistrat în evidența contabilă, apreciind că acest

lucru nu intră în atribuțiile sale, având în vedere faptul că nu fusese realizată

defalcarea atribuțiunilor între el și celălalt asociat M.M.S., inculpatul declarând

că ulterior a pierdut facturile în cauză, precum și ștampila dar și actul constitutiv

și certificatul de înmatriculare al societății.

În legătură cu această

apărare formulată de inculpat în apel, referitoare la pierderea documentelor constitutive

și a ștampilei societății, Curtea observă că această pierdere a fost declarată la

17 noiembrie 2005, când a fost publicată într-un ziar local din Ploiești, așa cum

rezultă din factura aflată la dosarul de urmărire penală.

Însă, câtă vreme pierderea

a survenit la o lună de la data la care operațiunea comercială a avut loc, fără

a fi însă înregistrată în contabilitate, Curtea a apreciat că această declarare

a pierderii s-a făcut clar pur formal, doar pentru a se crea în mod artificial o

apărare aparent viabilă, atâta vreme cât pierderea documentelor constitutive și

contabile nu a fost anunțată organelor fiscale competente.

Astfel, din adresa de

la dosarul de urmărire penală, eliberată de A.N.A.F., a rezultat că la dosarul fiscal

al societății comerciale administrate de inculpat nu a fost depus nici un înscris

în care să rezulte pierderea actelor constitutive, a facturilor și a ștampilelor

în perioada octombrie 2005 - decembrie 2005.

În plus, inculpatul a

recunoscut că a desfășurat singur operațiuni comerciale, fără știința celuilalt

asociat și că nu a condus evidența contabilă, nu a comunicat veniturile către organele

fiscale și nici nu a plătit taxele și impozitele pentru activitățile desfășurate.

De asemenea, potrivit

procesului verbal de la 14 martie 2007, întocmit de D.G.F.P. Prahova, activitatea

de control fiscal s-a stabilit că SC T. SRL a desfășurat activități comerciale fără

a fi organizată o evidență contabilă, iar din verificarea încrucișată efectuată

la societatea de la care s-a achiziționat produsul petrolier, s-a stabilit că există

o suspiciune privitoare la substituirea produsului petrolier deoarece, potrivit

art. 175 alin. (4) C. fisc., orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare

sau utilizat drept carburant sau aditiv ori pentru a crește volumul final al carburanților,

este impozitat drept carburant, nivelul accizei fiind cel prevăzut pentru benzina

cu plumb.

S-a mai concluzionat că,

la verificarea efectuată, respectiva societate nu a făcut dovada că ar avea salariați

angajați cu contract de muncă și de asemenea, s-a stabilit că societatea nu funcționează

la sediul declarat, iar la cele 3 invitații transmise reprezentanților societății,

niciunul dintre aceștia nu s-a prezentat la direcția finanțelor, ne mai putând fi

identificați.

Raportat la cele expuse

mai sus, Curtea a constatat că nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul

că, operațiunea comercială de achiziționare a produsului petrolier, derulată prin

3 acte de achiziție, în cursul lunii octombrie 2005, nu ar fi fost înregistrate

în contabilitate datorită pierderilor facturilor fiscale constatatoare, a ștampilei

și a documentelor constitutive ale societății.

Aceasta deoarece, așa

cum s-a arătat mai sus, această pierdere nu a fost declarată organelor fiscale competente

nici până la această dată.

Pe de altă parte, nu este

viabilă nici critica inculpatului privitoare la greșita sa condamnare, despre care

s-a susținut că este rezultatul unei greșite aprecieri a mijloacelor de probă, ori

mai exact, a insuficienței probatoriului administrat.

Din acest punct de vedere,

Curtea a apreciat că, problema efectuării unei expertize judiciare referitoare la

calitatea produsului petrolier achiziționat, nu poate constitui un element în sensul

aprecierii nevinovăției inculpatului, atâta vreme cât potrivit verificărilor întocmite

de organul fiscal, indiferent de calitatea produsului petrolier, acesta este impozitat

drept carburant la nivelul accizei prevăzut pentru benzina cu plumb, așa cum prevăd

însăși dispozițiile din C. fisc., iar în cursul urmăririi penale, inculpatul prin

declarațiile date a recunoscut faptul că nu a organizat evidența contabilă a societății

al cărui administrator era.

Așa fiind, Curtea a constatat

că soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății este

legală și corespunde situației de fapt, rezultată din interpretarea probelor, astfel

încât critica apelantului privitoare la greșita sa condamnare este apreciată ca

nefondată.

Și încadrarea juridică

dată faptei este corectă, inclusiv prin prisma reținerii pluralității infracționale

sub forma recidivei post condamnatorii, prev. de art. 37 lit. a) C. pen., al cărei

prim termen l-a constituit pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată

a executării aplicată prin sentința penală nr. 416 din 05 februarie 2004 a Judecătoriei

Ploiești, definitivă prin decizia penală 553 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Prahova,

iar infracțiunea dedusă judecății fiind comisă în cursul termenului de încercare,

așa încât operațiunea de alăturare a celor două pedepse este legală în raport de

disp. art. 83 C. pen.

În ceea ce privește individualizarea

sancțiunii aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății, Curtea a constatat că,

aceasta s-a realizat de către prima instanță printr-o corectă aplicare a criteriilor

înscrise în art. 52 și în art. 72 C. pen., luându-se în considerare modul și împrejurările

concrete de comitere a infracțiunii, pericolul social al acesteia, reliefat inclusiv

de valoarea prejudiciului produs, dar și persoana infractorului aflat în stare de

recidivă postcondamnatorie și care a dovedit indiferență față de consecințele faptei

sale prin neprezentarea sa la niciunul dintre termenele de judecată din fața primei

instanțe.

Mai mult decât atât, Curtea

a observat că, potrivit fișei de cazier judiciar, de la dosarul de fond, apelantul

figurează înscris în cazierul judiciar cu alte două sancțiuni administrative aplicate

în anii 2010 și 2011, de procuror prin ordonanță, pentru comiterea unor infracțiuni

prevăzute de Codul rutier, ceea ce formează convingerea Curții în sensul că nu se

poate pune problema inexistenței discernământului inculpatului, întrucât acest aspect

ar fi constituit temei al atacării respectivelor ordonanțe la instanța de judecată,

lucru care nu s-a întâmplat.

Față de considerentele

expuse, Curtea a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică,

urmând ca apelul să fie respins ca nefondat, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Așa fiind, prin decizia

penală nr. 39 din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat

de inculpatul I.M.C., împotriva sentinței penale nr. 311 din 27 septembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Prahova.

A fost obligat apelantul

la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

III. Împotriva acestei

decizii penale a declarat recurs inculpatul I.M.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică,

prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 8 și 14 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În dezvoltarea motivelor de recurs a

arătat că în cauză nu s-a efectuat o expertiză psihiatrică având în vedere că nu

are discernământ, precizând că a formulat o astfel de cerere la instanța de apel

însă acea instanță i-a respins cererea cu motivarea că faptele au fost săvârșite

în anul 2005, iar actele medicale sunt din anul 2006, deși această afecțiune nu

apare instantaneu, fiind o boală evolutivă.

Față de aceste susțineri

a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de apel.

În subsidiar, a solicitat

redozarea pedepsei în raport de înscrisurile medicale depuse la dosar și schimbarea

modalității de executare a pedepsei din regim de detenție într-o modalitate neprivativă.

Examinând actele și lucrările

dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică expuse și de cazurile

în casare deja indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare, are în vedere că recursul declarat de inculpatul I.M.C. se privește

ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Cu privire la primul

motiv de critică, prin care se tinde la casarea cu trimitere la instanța de apel

pentru efectuarea unei expertize psihiatrice în vederea stabilirii existenței discernământului

la data faptelor imputate, Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.

Aceasta, întrucât incidența

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 8 C. proc. pen., are ca ipoteză

de aplicabilitate situația „când nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului

în cazurile și condițiile prev. de art. 117 alin. (1) și (2) C. proc. pen.”; ceea

ce nu este cazul în speță.

Astfel, în mod judicios

instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale pentru

stabilirea discernământului său și deci, a răspunderii sale penale, cu susținerea

că suferă de o afecțiune psihică ireversibilă ce a determinat încadrarea sa în categoria

persoanelor cu handicap, potrivit certificatului eliberat la 10 mai 2010 de Consiliul

Județean Prahova și prelungit cu încă un an, potrivit certificatului eliberat de

aceeași instituție la 11 mai 2011.

Însușind pe deplin cele

iterate de instanța de apel, Înalta Curte are în vedere că recurentul inculpat I.M.C.

a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni consumate în cursul

lunii octombrie 2005, iar din actele medicale depuse de recurentul-inculpat ce datează

din anii 2006 - 2011 rezultă că, prima internare a inculpatului într-o unitate spitalicească

cu profil psihiatric a avut loc în anul 2008, potrivit biletului de ieșire din spital

aflat la dosarul de apel, pe de altă parte anterior acestui moment, în anul 2006

inculpatul nominalizat, având doar un bilet de trimitere pentru internare în cadrul

unei astfel de unități spitalicești, fără a se confirma însă internarea.

Or, întrucât niciunul

din înscrisurile medicale depuse de inculpatul susindicat nu face referire la perioada

anterioară sau concomitentă consumării infracțiunii deduse judecății, ci doar la

o perioadă de timp ulterioară, așa încât nu există elemente certe pentru a se crea

un dubiu asupra stării psihice a inculpatului recurent în raport de momentul consumativ

al infracțiunii, rezultând astfel fără dubiu că în mod legal și temeinic, instanța

de apel a respins, ca inutilă cauzei, efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice

având ca obiectiv stabilirea discernământului inculpatului, apreciind că o atare

expertiză nu este obligatorie, întrucât nu se situează în câmpul de aplicare al

art. 117 C. pen., neexistând îndoială asupra stării psihice a inculpatului recurent

la momentul comiterii infracțiunii deduse judecății.

b) Nu este fondată nici

critica secundă din recursul de față promovat de inculpatul I.M.C., prin care se

solicită reducerea pedepsei finale de 5 ani închisoare aplicată și, respectiv, schimbarea

modalității de executare din regim de penitenciar a aceleiași pedepse.

Aceasta, întrucât pedeapsa

de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză la care s-a adăugat o pedeapsă de

2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 416 din 5 februarie 2004 a Judecătoriei

Ploiești și relativ la care s-a dispus în baza art. 83 C. pen., revocarea suspendării

condiționate a executării acesteia, este aptă în totalitate să satisfacă scopurile

și finalitățile definite prin disp. art. 52 C. pen.

Cu această proiecție,

se are în vedere că pedeapsa stabilită va asigura pe de-o parte, atât reeducarea

corespunzătoare a inculpatului, ce nu a semnificat corespunzător beneficiul suspendării

condiționate a executării pedepsei anterioare, cât și pe de altă parte, necesara

prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

Concomitent aceeași pedeapsă

este judicios dozată prin prisma criteriilor prev. de art. 72 C. pen., prin raportare

la pericolul social generic și concret, sporit al faptei comise, constând în aceea

că în luna octombrie 2005 SC T. SRL Ploiești s-a aprovizionat de la SC D.P.I. SRL

Ploiești cu 42.900 kg produse petroliere STAS 51-83 tip păcură conform facturilor

fiscale din 10 octombrie 2005 și din 14 octombrie 2005, facturile fiind semnate

la rubrica „date privind expediția” de 2 persoane conducători auto și care purtau

amprenta ștampilei societății.

Potrivit procesului verbal

din data de 14 martie 2007 întocmit de D.G.F.P. Prahova cu ocazia controlului fiscal

privind modul de stabilire, declarare și virare a obligațiilor fiscale către bugetul

general consolidat al Statului, la SC T. SRL Ploiești s-a reținut că societatea

nu a fost identificată la sediul social declarat, nu a depus declarații și deconturi

de TVA aferente obligațiilor fiscale stabilite de plată către bugetul consolidat

al statului.

Pe de altă parte, administratorul

aceleiași societăți nu a prezentat documente justificative din care să rezulte destinația

finală a produselor petroliere achiziționate de la SC D.P.I. SRL Ploiești, motiv

pentru care în mod legal organele fiscale, în temeiul disp. art. 175 alin. (4) din

Legea nr. 571/2003 - în vigoare la data faptei, care prevedea că orice produs destinat

a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept carburant sau ca aditiv, ori pentru

a crește volumul final al carburanților este impozitat drept carburant: nivelul

accizei va fi cel prevăzut pentru benzina fără plumb și în consecință a fost aplicată

acciza cu valoarea cea mai mare, la nivelul benzinei fără plumb, întrucât destinația

finală produsului petrolier achiziționat a fost schimbată.

Urmare a acestui control

fiscal a rezultat că inculpatul recurent I.M.C. nu a putut prezenta documente justificative

din care să rezulte destinația finală a acestui produs și prin sustragerea de la

plata obligațiilor fiscale a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma

de 87.502 RON reprezentând 73.279 RON accize, 14.086 RON TVA și 137 RON impozit

pe profit.

Pe de altă parte, se mai

are în vedere că, în aceeași grilă de individualizare a pedepsei stabilită au fost

avute în vedere în mod judicios modul și împrejurările concrete de comitere a infracțiunii,

pericolul social al acesteia, reliefat inclusiv de valoarea prejudiciului produs,

dar și persoana recurentului inculpat, aflat în stare de recidivă postcondamnatorie

și care a dovedit indiferență față de consecințele faptei sale prin neprezentarea

sa la niciunul dintre termenele de judecată din fața primei instanțe și, respectiv

la cea de recurs.

Față de toate cele sus

expuse, rezultă fără echivoc că în speță, nu sunt elemente care să justifice reducerea

pedepsei cu închisoare stabilită într-un cuantum de 3 ani și nici modificarea modalității

de executare a acesteia.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.M.C. împotriva deciziei penale nr. 39 din 06 martie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie

2012.