ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1815/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, prin sentința penală nr. 3 F din 19 ianuarie 2005, a respins plângerea formulată de persoana vătămată C.N. împotriva rezoluției din 11 noiembrie 2004, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 255/P/2004, pe care o menține. A obligat persoana vătămată să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare. Hotărând astfel, prima instanță a reținut că, prin rezoluția din 11 noiembrie 2004, dată în dosarul nr. 255/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus în baza art. 228 alin. (5), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții T.V., C.V., C.M.

și C.T., pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de numiții T.V. și C.M., pentru infracțiunea de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen., dispunând trimiterea plângerii prealabile pentru ultimii doi făptuitori spre competentă soluționare Curții de Apel Brașov. S-a motivat că persoana vătămată C.N. a formulat plângere împotriva făptuitorilor pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., susținând că aceștia au făcut declarații necorespunzătoare adevărului în dosarul nr. 2717/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care s-au efectuat acte premergătoare cu privire la săvârșirea de către aceștia a infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., pe baza acestora pronunțându-se neînceperea urmăririi penale.

În același dosar, făptuitorii T.V., notar public și C.M. ar fi făcut afirmații injurioase la adresa persoanei vătămate. S-a reținut că declarațiile făptuitorilor date în cursul efectuării actelor premergătoare, chiar dacă nu corespund adevărului, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen., acestea fiind făcute unui organ de urmărire penală și nu unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. Cu privire la infracțiunea de insultă s-a reținut că, potrivit art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., plângerea prealabilă trebuie adresată instanței de judecată, aceasta fiind Curtea de Apel Brașov, căreia i s-a trimis plângerea.

Prin rezoluția din 16 decembrie 2004, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea persoanei vătămate pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., și s-a infirmat rezoluția anterioară cu privire la neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen. și trimiterea plângerii Curții de Apel Brașov, instanță care, la rândul său, prin sentința penală nr. 44 din 19 noiembrie 2004 a dispus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în baza art. 285, raportat la art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. Împotriva rezoluției procurorului a formulat plângere persoana vătămată C.N., în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen., solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., apreciind că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 69 și art. 70 C. proc. pen., întrucât acestea se referă numai la învinuit și inculpat nu și la făptuitorul căruia i s-a luat o declarație în cursul efectuării actelor premergătoare.

Analizând actele și lucrările de la dosar, Curtea de Apel Brașov, prin sentința penală nr. 3/ F din 19 ianuarie 2005 a respins plângerea formulată de petent, cu următoarea motivare: „Potrivit art. 292 C. pen., infracțiunea de fals în declarații constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația servește pentru producerea acelei consecințe. În speță, făptuitorilor li se impută faptul că au declarat mincinos cu ocazia efectuării unor acte premergătoare, la plângerea aceleiași persoane vătămate făcută tot pentru infracțiunea de fals în declarații.

Or, o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, nu este obligată să dea vreo declarație în cursul procesului penal și cu atât mai mult în cursul efectuării unor acte premergătoare. De asemenea, ținând seama de poziția sa, aceasta nu este obligată să spună tot ce știe sau să nu denatureze adevărul. Tocmai de aceea, ținând seama de subiectivismul firesc de care dau dovadă atât persoanele care sunt acuzate, cât și cele care acuză sau nu interes în cauză, art. 69 și art. 75 C. proc. pen., prevăd că declarațiile învinuitului și ale părților nu servesc la aflarea adevărului decât în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Declarațiile care nu corespund adevărului, date în fața organelor judiciare, pot constitui infracțiunea de mărturie mincinoasă numai dacă aparțin martorului, expertului ori interpretului.

Susținerea persoanei vătămate că, dispozițiile art. 69 și art. 70 C. proc. pen., nu se aplică și persoanei audiate ca făptuitor în cursul actelor premergătoare, nu poate fi primită întrucât din interpretarea logică a acestor texte rezultă că ele se aplică cu atât mai mult înainte de începerea urmăririi penale”. Nemulțumit și de această din urmă hotărâre, în termenul legal, petentul C.N. a declarat recurs, reiterând criticile de nelegalitate și netemeinicie a rezoluției invocate și la instanța de fond, susținând, în esență, că intimații au făcut declarații necorespunzătoare adevărului în cursul îndeplinirii actelor premergătoare și întrucât, consideră că dispozițiile art. 69 și art. 70 C. proc.

pen., vizează numai pe învinuit și pe inculpat și deci, nu sunt aplicabile și în ce-i privește pe intimați, care în speță au calitatea de făptuitori, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale, și cu ocazia rejudecării, să se dispună admiterea plângerii formulate de el împotriva rezoluției procurorului din 11 noiembrie 2004, desființarea acestei rezoluții și trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de persoanele împotriva cărora a formulat plângere pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. Recursul declarat de petiționar nu este fondat. Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea legii.

În raport de probele administrate, rezultând din dosarul nr. 255/P/2004, atașat, Curtea constată că rezoluția împotriva căreia s-a formulat plângerea ce formează obiectul prezentei cauze, este temeinică și legală, nereieșind din lucrările și probele dosarului elemente care să justifice reținerea în sarcina numiților T.V., C.M.I., C.F.T. și C.V.C.L., săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen., soluția instanței de fond fiind sub acest aspect simplu și convingător motivată, argumentare pe care instanța supremă și-o însușește pe deplin, astfel că reluarea ei nu se mai justifică. Așa fiind, constatând că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov este temeinică și legală, recursul declarat de petentul C.N., nefiind fondat, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a fi respins, iar în baza art. 192 din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.N. împotriva sentinței penale nr. 3F din 19 ianuarie 2005 a Curții de Apel Brașov. Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2005.