ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1815/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, prin

sentința penală nr. 3 F din 19 ianuarie 2005, a respins plângerea formulată de

persoana vătămată C.N. împotriva rezoluției din 11 noiembrie 2004, dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 255/P/2004, pe care

o menține.

A obligat persoana vătămată

să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut că, prin rezoluția din 11 noiembrie 2004, dată în dosarul

nr. 255/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus în baza

art. 228 alin. (5), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) și f) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de numiții T.V., C.V., C.M. și C.T., pentru

infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. și

neînceperea urmăririi penale față de numiții T.V. și C.M., pentru infracțiunea

de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen., dispunând trimiterea plângerii

prealabile pentru ultimii doi făptuitori spre competentă soluționare Curții de

Apel Brașov.

S-a motivat că persoana

vătămată C.N. a formulat plângere împotriva făptuitorilor pentru infracțiunea

de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., susținând că aceștia au

făcut declarații necorespunzătoare adevărului în dosarul nr. 2717/2004 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care s-au efectuat acte

premergătoare cu privire la săvârșirea de către aceștia a infracțiunii

prevăzută de art. 292 C. pen., pe baza acestora pronunțându-se neînceperea

urmăririi penale. În același dosar, făptuitorii T.V., notar public și C.M. ar

fi făcut afirmații injurioase la adresa persoanei vătămate.

S-a reținut că declarațiile

făptuitorilor date în cursul efectuării actelor premergătoare, chiar dacă nu

corespund adevărului, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 292 C. pen., acestea fiind făcute unui organ de urmărire

penală și nu unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

Cu privire la infracțiunea

de insultă s-a reținut că, potrivit art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.,

plângerea prealabilă trebuie adresată instanței de judecată, aceasta fiind

Curtea de Apel Brașov, căreia i s-a trimis plângerea.

Prin rezoluția din 16

decembrie 2004, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea persoanei vătămate pentru

infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., și s-a infirmat rezoluția

anterioară cu privire la neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de

insultă, prevăzută de art. 205 C. pen. și trimiterea plângerii Curții de Apel

Brașov, instanță care, la rândul său, prin sentința penală nr. 44 din 19

noiembrie 2004 a dispus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, în baza art. 285, raportat la art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc.

pen.

Împotriva rezoluției procurorului

a formulat plângere persoana vătămată C.N., în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la

procuror pentru începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de

art. 292 C. pen., apreciind că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 69

și art. 70 C. proc. pen., întrucât acestea se referă numai la învinuit și

inculpat nu și la făptuitorul căruia i s-a luat o declarație în cursul

efectuării actelor premergătoare.

Analizând actele și

lucrările de la dosar, Curtea de Apel Brașov, prin sentința penală nr. 3/ F din

19 ianuarie 2005 a respins plângerea formulată de petent, cu următoarea

motivare:

„Potrivit art. 292 C. pen.,

infracțiunea de fals în declarații constă în declararea necorespunzătoare a adevărului,

făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la

care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe

juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori

împrejurărilor, declarația servește pentru producerea acelei consecințe.

În speță, făptuitorilor li

se impută faptul că au declarat mincinos cu ocazia efectuării unor acte

premergătoare, la plângerea aceleiași persoane vătămate făcută tot pentru

infracțiunea de fals în declarații.

Or, o persoană acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni, nu este obligată să dea vreo declarație în cursul

procesului penal și cu atât mai mult în cursul efectuării unor acte

premergătoare. De asemenea, ținând seama de poziția sa, aceasta nu este

obligată să spună tot ce știe sau să nu denatureze adevărul.

Tocmai de aceea, ținând

seama de subiectivismul firesc de care dau dovadă atât persoanele care sunt

acuzate, cât și cele care acuză sau nu interes în cauză, art. 69 și art. 75 C.

proc. pen., prevăd că declarațiile învinuitului și ale părților nu servesc la

aflarea adevărului decât în măsura în care se coroborează cu fapte și

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Declarațiile care nu

corespund adevărului, date în fața organelor judiciare, pot constitui

infracțiunea de mărturie mincinoasă numai dacă aparțin martorului, expertului

ori interpretului.

Susținerea persoanei

vătămate că, dispozițiile art. 69 și art. 70 C. proc. pen., nu se aplică și

persoanei audiate ca făptuitor în cursul actelor premergătoare, nu poate fi

primită întrucât din interpretarea logică a acestor texte rezultă că ele se

aplică cu atât mai mult înainte de începerea urmăririi penale”.

Nemulțumit și de această din

urmă hotărâre, în termenul legal, petentul C.N. a declarat recurs, reiterând

criticile de nelegalitate și netemeinicie a rezoluției invocate și la instanța

de fond, susținând, în esență, că intimații au făcut declarații

necorespunzătoare adevărului în cursul îndeplinirii actelor premergătoare și

întrucât, consideră că dispozițiile art. 69 și art. 70 C. proc. pen., vizează

numai pe învinuit și pe inculpat și deci, nu sunt aplicabile și în ce-i

privește pe intimați, care în speță au calitatea de făptuitori, a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței penale, și cu ocazia rejudecării, să se

dispună admiterea plângerii formulate de el împotriva rezoluției procurorului

din 11 noiembrie 2004, desființarea acestei rezoluții și trimiterea dosarului

la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de persoanele împotriva

cărora a formulat plângere pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații,

prevăzută de art. 292 C. pen.

Recursul declarat de

petiționar nu este fondat.

Din verificarea lucrărilor

cauzei, se reține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea legii.

În raport de probele

administrate, rezultând din dosarul nr. 255/P/2004, atașat, Curtea constată că

rezoluția împotriva căreia s-a formulat plângerea ce formează obiectul

prezentei cauze, este temeinică și legală, nereieșind din lucrările și probele

dosarului elemente care să justifice reținerea în sarcina numiților T.V.,

C.M.I., C.F.T. și C.V.C.L., săvârșirea infracțiunii de fals în declarații,

prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen., soluția instanței de fond fiind sub

acest aspect simplu și convingător motivată, argumentare pe care instanța

supremă și-o însușește pe deplin, astfel că reluarea ei nu se mai justifică.

Așa fiind, constatând că

hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov este temeinică și legală,

recursul declarat de petentul C.N., nefiind fondat, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins, iar în baza art.

192 din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul C.N. împotriva sentinței penale nr. 3F din 19

ianuarie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2005.