SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 67670/01 prezentată de Yussein Ail GRGALI împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 5 ianuarie 2006 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Botoutarova Kovler Steiner dnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 octombrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Yussein Alil Gargali, este un resortisant bulgar, născut în 1964 și rezident în Blatska. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Prima procedură penală împotriva reclamantului În 1991, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru anumite încălcări ale legislației privind intrarea și ieșirea din teritoriu; printre altele, a fost acuzat că a fost introdus ilegal în Grecia. Prin hotărârea din 22 ianuarie 1992, Tribunalul Regional din Blagoevgrad l-a recunoscut pe reclamant vinovat și l-a condamnat cu suspendare timp de un an. Potrivit hotărârii, condamnarea ar fi considerată neavenită în cazul în care condamnatul nu comitea noi infracțiuni în termen de trei ani de la pronunțarea acesteia. A doua procedură penală împotriva reclamantului La o dată care nu a fost comunicată în 1998, reclamantul și o altă persoană au fost puse sub acuzare pentru încălcarea legislației privind intrarea și ieșirea din teritoriu În perioada aprilie 1993 - ianuarie 1995, ei au fost acuzați de mai multe ori că au fost introduși ilegal pe teritoriul grec. La o dată nespecificată, cauza a fost trimisă în fața tribunalului de district Gotse Delchev. O audiere a avut loc la 16 octombrie 1998. Printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, tribunalul a recunoscut inculpații vinovați și l-a condamnat pe reclamant la un an de închisoare cu suspendare. La o dată care nu a fost precizată în 1999, procurorul general a formulat o cerere de redeschidere a procedurii pe motiv că reclamantul a săvârșit infracțiunile în termen de trei ani de la condamnarea sa anterioară. Or, în aceste circumstanțe, suspendarea nu a putut fi ordonată, iar suspendarea acordată anterior trebuia retrasă. Printr-o hotărâre definitivă din 8 iunie 1999, Curtea Supremă de Casație a acceptat cererea, a anulat hotărârea din 16 octombrie 1998 în partea care dispunea suspendarea și a trimis cauza în fața instanței de district. Reclamantul a luat cunoștință de această decizie la o dată care nu a fost comunicată, în cursul verii 1999, cu ocazia revizuirii cauzei de către Tribunalul Districtual Gotse Delchev. Printr-o decizie din 21 iulie 1999, Tribunalul Districtual Gotse Delchev a revocat suspendarea prevăzută de hotărârile din 22 ianuarie 1992 și 16 octombrie 1998 și a anulat executarea pedepselor, constatând că reclamantul a comis noile infracțiuni în termen de trei ani de la condamnarea sa anterioară. În ultimă instanță, hotărârea a fost confirmată de Curtea Supremă de Casație la 16 martie 2000. Reclamantul a fost informat în acest sens la 17 septembrie 2000. În temeiul articolului 279 alineatul (1) din Codul penal, faptul de a ieși sau de a intra în țară fără a fi în posesia documentelor necesare este o pedeapsă care poate merge până la cinci ani de închisoare și o amendă. În cazul în care încălcarea este săvârșită după o condamnare anterioară, aceaceasta este pasibilă de o pedeapsă între unu și șase ani de închisoare și de o amendă [art. 279 alineatul (2) ]. Condiții pentru redeschiderea unei proceduri penale În conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală (CPP), procurorul general are posibilitatea de a introduce o cale de atac prin redeschiderea unei proceduri penale în cazul aplicării incorecte a dispozițiilor care reglementează impunerea unei pedepse cu suspendare (art. 362 prin trimitere la art. 352 CPP). Parchetul are obligația de a formula o cerere în termen de un an de la data la care hotărârea a devenit definitivă [art. 360 alineatul (1) CPP]. Această posibilitate este prevăzută numai pentru hotărârile care nu au fost supuse controlului de casare [art. 362 alineatul (1) (5) CPP]. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de procedurile penale îndreptate împotriva lui. El susține că prima condamnare se bazează pe dovezi prefabricate de poliție. În ceea ce privește cea de-a doua procedură penală, recurentul susține că este refuzat dreptul de a fi asistat de un avocat în etapa anchetei și în ședința din 16 octombrie 1998. Fără a invoca nicio dispoziție din convenție, reclamantul se plânge de redeschiderea celei de-a doua proceduri penale ca urmare a recursului formulat de procurorul general. Recurentul invocă încălcări ale dreptului său la un proces echitabil și ale dreptului său la apărare. Curtea consideră că este necesar să se examineze obiecțiunile sale pe teren la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (c) din convenție, ale căror părți relevante sunt formulate după cum urmează. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice inculpat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine însuși sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un pledant, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, în cazul în care interesele justiției la . Curtea constată că procedura în litigiu s-a încheiat definitiv la 7 februarie 1992, data la care hotărârea Tribunalului Regional din Blagoevgrad a trecut în forță de lucru judecat. Prin urmare, faptele au avut loc înainte de intrarea în vigoare a Convenției cu privire la Bulgaria, la 7 septembrie 1992. Această parte a cererii este deci incompatibilă rațională [37]. cu Convenția și trebuie să fie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4. Reclamantul se plânge că nu a fost asistat de un consiliu atât în etapa anchetei, cât și în fața Tribunalului Districtual Gotse Delchev. Curtea observă că, deși susține, în general, că este refuzat dreptul de a fi asistat de un avocat, reclamantul nu demonstrează că a adresat un ordin judecătoresc la alegerea sa sau un avocat din oficiu și că aceasta i-ar fi fost refuzată. Pe de altă parte, Comisia constată că, în aceste circumstanțe, este necesar să se respingă hotărârea Tribunalului Districtual Gotse Delchev pentru a nu se epuiza căile de atac, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Cu privire la redeschiderea procedurii penale Recurentul se plânge de hotărârea Curții Supreme de Casație din 8 iunie 1999 prin care se anulează parțial hotărârea Tribunalului Districtual Gotse Delchev din 16 octombrie 1998. Curtea constată că cauza recurentului privește nerespectarea principiului securității rapoartelor juridice, astfel cum este protejat prin preambulul la convenție și prin art. 6 alineatul (1) din convenție. Comisia reamintește că a considerat în repetate rânduri că acțiunea extraordinară de anulare a unei hotărâri judecătorești definitive încalcă principiul securității rapoartelor juridice, încălcând dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 62, CEDH 1999 VII). Curtea reamintește că nu este competentă să cunoască obiecțiile introduse în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alin. (1) din Convenție. De asemenea, trebuie amintită jurisprudența în această privință, potrivit căreia anularea unei hotărâri judecătorești definitive este o încălcare instantanee, care nu creează o situație continuă, chiar și atunci când: aceasta conduce la o redeschidere a procedurii ca și în speță (a se vedea, mutatis mutandis, 30.6.20c. Rusia (dec.), nr. 69582/01, CEDH 2004 ..., precum și Karpov c. Rusia (dec.), 65106/01, 19 octombrie 2004 și Stanca c. România (dec.), n 59028/00, 27 aprilie 2004). Curtea amintește, de asemenea, că, în cazul în care nu există nicio cale de atac internă nu este disponibilă pentru a denunța un act presupus a încălca Convenția, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție începe, în principiu, să curgă din ziua în care actul incriminat a fost executat, sau în ziua în care reclamantul a avut de suferit direct din acest act, a luat cunoștință sau ar fi putut lua cunoștință de acest lucru (a se vedea, printre multe alte trimiteri, decizia În cazul de față, dreptul bulgar nu prevedea nicio acțiune împotriva hotărârii Curții Supreme de Casație din 8 iunie 1999 privind anularea parțială a hotărârii din 16 octombrie 1998. Reclamantul a luat cunoștință de decizia Înaltei Instanțe și, în consecință, de presupusa încălcare a dreptului său la un proces echitabil cel târziu în cursul lunii 1999 în cazul în care cauza sa a fost reexaminată de tribunalul de district din Gotse Delchev. Or, prezenta hotărâre nu a ajuns la Curte decât la data de 10 octombrie 2000, fie în afara termenului de șase luni prevăzut în art. 35 alin. (1) din Convenție. În consecință, actul a fost introdus cu întârziere și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Christos Rozakis Prezidențial
de la requête n
o
67670/01
présentée par Yussein Alil GARGALI
contre la Bulgarie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 5 janvier 2006 en une chambre composée de
:
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
me
S.
Botoucharova
,
M.
A.
Kovler
,
M
me
E.
Steiner
,
MM.
K.
Hajiyev
,
D.
Spielmann,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 octobre 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Yussein Alil Gargali, est un ressortissant bulgare, né en 1964 et résidant à Blatska.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
La première procédure pénale contre le requérant
En 1991, le requérant fut mis en examen pour certaines infractions à la législation sur l’entrée et la sortie du territoire
; on lui reprochait notamment de s’être introduit clandestinement en Grèce.
Par un jugement du 22 janvier 1992, le tribunal régional de Blagoevgrad reconnut le requérant coupable et prononça une peine d’un an d’emprisonnement avec sursis. Aux termes du jugement, la condamnation serait réputée non avenue si le condamné ne commettait pas de nouvelles infractions dans un délai de trois ans
à compter de celle-ci.
L’intéressé n’interjeta pas appel
; le jugement passa en force de chose jugée à l’expiration du délai de quinze jours prévu à cette fin.
2.
La deuxième procédure pénale contre le requérant
A une date non communiquée en 1998, le requérant et une autre personne furent mis en examen pour infractions à la législation sur l’entrée et la sortie du territoire
; ils furent accusés de s’être à plusieurs reprises introduits clandestinement sur le territoire grec entre avril 1993 et janvier 1995.
A une date non précisée, l’affaire fut renvoyée devant le tribunal de district de Gotse Delchev.
Une audience se tint le 16 octobre 1998. Par un jugement rendu le même jour, le tribunal reconnut les prévenus coupables et condamna le requérant à un an d’emprisonnement avec sursis. Les intéressés n’interjetèrent pas appel
; le jugement devint définitif à l’expiration du délai de trente jours prévu à cet effet.
3.
Le recours en réouverture de la deuxième procédure pénale
A une date non précisée en 1999, le procureur général forma une demande en réouverture de la procédure au motif que le requérant avait commis les infractions au cours du délai de trois ans suivant sa condamnation antérieure. Or, dans ces circonstances, le sursis ne pouvait pas être ordonné et le sursis antérieurement accordé devait être révoqué.
Par un arrêt définitif du 8 juin 1999, la Cour suprême de cassation accueillit la demande, annula le jugement du 16 octobre 1998 dans la partie ordonnant le sursis et renvoya la cause devant le tribunal de district. Le requérant prit connaissance de cette décision à une date non communiquée, au cours de l’été 1999, lors du réexamen de l’affaire par le tribunal de district de Gotse Delchev.
Par une décision du 21 juillet 1999, le tribunal de district de Gotse Delchev révoqua les sursis ordonnés par les jugements des 22 janvier 1992 et 16 octobre 1998 et ordonna l’exécution des peines, ayant constaté que le requérant avait commis les nouvelles infractions au cours du délai de trois ans suivant sa condamnation antérieure.
L’appel du requérant fut rejeté par le tribunal régional de Blagoevgrad, le 22 octobre 1999.
En ultime instance, la décision fut confirmée par la Cour suprême de cassation le 16 mars 2000. Le requérant en fut informé le 17 septembre 2000.
B.
Le droit interne pertinent
1.
Les peines encourues par le requérant
En vertu de l’article 279 alinéa 1 du Code pénal, le fait de sortir ou d’entrer dans le pays sans être en possession des documents nécessaires est passible d’une peine pouvant aller jusqu’à cinq ans d’emprisonnement et d’une amende. Lorsque l’infraction est commise après une condamnation antérieure, elle est passible d’une peine d’un à six ans d’emprisonnement et d’une amende (article 279 alinéa 2).
2.
Conditions à la réouverture d’une procédure pénale
Aux termes des dispositions pertinentes du Code de procédure pénale (CPP), le procureur général a la possibilité de former un recours en réouverture d’une procédure pénale dans le cas d’application incorrecte des dispositions régissant l’imposition d’une peine avec sursis (article 362 par renvoi à l’article 352 CPP).
Le parquet est tenu de former sa demande dans un délai d’un an à partir de la date à laquelle le jugement est devenu définitif (article 360 alinéa 1 CPP).
Cette possibilité est prévue uniquement pour les jugements qui n’ont pas été soumis au contrôle de cassation (article 362 alinéa 1 (5) CPP).
1.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité des procédures pénales dirigées contre lui. Il soutient que sa première condamnation repose sur des preuves préfabriquées par la police. Pour ce qui est de la deuxième procédure pénale, le requérant affirme qu’il s’est vu refuser le droit d’être assisté par un avocat au stade de l’enquête et à l’audience du 16 octobre 1998.
2.
Sans invoquer aucune disposition de la Convention, le requérant se plaint de la réouverture de la deuxième procédure pénale suite au recours formé par le procureur général.
Le requérant invoque des violations de son droit à un procès équitable et de ses droits de défense. La Cour estime qu’il convient d’examiner ses griefs sur le terrain de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, dont les parties pertinentes sont libellées comme suit
:
«1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
(...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
(...)
c)
se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent
; (...)»
1.
Sur le grief relatif à la première procédure pénale
Le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure pénale initiée à son encontre en 1991.
La Cour constate que la procédure litigieuse a définitivement pris fin le 7
février 1992, date à laquelle le jugement du tribunal régional de Blagoevgrad est passé en force de chose jugée. Il s’ensuit que les faits ont eu lieu avant l’entrée en vigueur de la Convention à l’égard de la Bulgarie, le 7 septembre 1992.
Cette partie de la requête est donc incompatible
ratione temporis
avec la Convention et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4.
2.
Sur le grief relatif à la deuxième procédure pénale
Le requérant se plaint de ne pas avoir été assisté par un conseil aussi bien au stade de l’enquête que devant le tribunal de district Gotse Delchev. Son grief concerne la partie de la procédure qui s’est achevée par le jugement du tribunal de district de Gotse Delchev du 16 octobre 1998.
La Cour observe que bien qu’il soutient, de manière globale, s’être vu refuser le droit d’être assisté par un avocat, le requérant ne démontre pas avoir sollicité l’assignation d’un conseil de son choix ou d’un avocat d’office et que celle-ci lui aurait été refusée. Par ailleurs, elle constate que l’intéressé n’a pas interjeté appel du jugement du tribunal de district de Gotse Delchev comme il en avait la possibilité.
Dans ces circonstances, il convient de rejeter le grief pour non
‑
épuisement des voies de recours, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
3.
Sur le grief relatif à la réouverture de la procédure pénale
Le requérant se plaint de l’arrêt de la Cour suprême de cassation du 8
juin 1999 annulant partiellement le jugement du tribunal de district de Gotse Delchev du 16 octobre 1998.
La Cour observe que le grief du requérant porte sur le non respect du principe de la sécurité des rapports juridiques, tel que protégé par le préambule à la Convention et par l’article 6 § 1 de la Convention. Elle rappelle qu’elle a jugé à plusieurs reprises que le recours extraordinaire annulant une décision judiciaire définitive enfreignait le principe de la sécurité des rapports juridiques, en violation du droit du requérant à un procès équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention (voir
Brumărescu c. Roumanie
[GC], n
o
‑
VII).
La Cour rappelle qu’elle n’est pas compétente pour connaître des griefs introduits en dehors du délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention. Il convient également de rappeler la jurisprudence en la matière, selon laquelle l’annulation d’une décision judiciaire définitive est une violation instantanée, qui ne crée pas une situation continue, même lorsqu’elle aboutit à une réouverture de la procédure comme en l’espèce (voir,
mutatis mutandis,
Sardin c. Russie
(déc.), n
o
2004
‑
..., ainsi que
Karpov c. Russie
(déc.), n
o
65106/01, 19 octobre 2004 et
Stanca
c. Roumanie
(déc.), n
o
59028/00, 27 avril 2004).
La Cour rappelle aussi que là où aucun recours interne n’est disponible pour dénoncer un acte supposé violer la Convention, le délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention commence en principe à courir le jour où l’acte incriminé a été accompli, ou le jour où le requérant a eu à pâtir directement de cet acte, en a pris connaissance ou aurait pu en prendre connaissance (voir, parmi beaucoup d’autres références, la décision
Stanca
précitée).
Dans le cas d’espèce, le droit bulgare ne prévoyait pas de recours contre l’arrêt de la Cour suprême de cassation du 8 juin 1999 portant annulation partielle du jugement du 16 octobre 1998. Le requérant a pris connaissance de la décision de la Haute juridiction et, par voie de conséquence, de la violation alléguée de son droit à un procès équitable au plus tard au cours de l’été de 1999, lorsque son affaire a été réexaminée par le tribunal de district de Gotse Delchev. Or, la présente requête n’est parvenue à la Cour que le 10
octobre 2000, soit en dehors du délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention.
Il s’ensuit que le grief a été introduit tardivement et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président