ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2402/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 119 din 13

ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 305/324/2007 a Tribunalului Hunedoara,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC G.P.I. SRL Tecuci împotriva pârâtei SC A.P. SA Deva

cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 135.846,28 lei reprezentând

diferență de preț și dobândă legală aferentă perioadei mai 2003 - decembrie

2007, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă pentru

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta

precum și repunerea părților în situația anterioară, pârâta fiind obligată și

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.900 lei către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut în esență că prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei Tecuci reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de

85.834,61 lei reprezentând contravaloare marfă și penalități de întârziere de

0,15 % pe zi calculate de la data livrării și până la achitarea integrală a

debitului.

Această instanță, în temeiul art. 5 și art.

7 C. proc. civ., având în vedere sediul pârâtei, a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Judecătoriei Deva, care, la rândul său potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. a admis excepția necompetenței materiale declinând soluționarea cauzei în

favoarea Tribunalului Hunedoara.

Investit în acest mod, tribunalul,

constatând că pârâta a achitat parțial, contravaloarea bunurilor livrate de

reclamantă a admis acțiunea în sensul obligării pârâtei și la plata diferenței

de preț precum și la plata dobânzii solicitate în temeiul O.G. nr. 9/2000

dispunând totodată disjungerea cererii reconvenționale.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis

prin decizia comercială nr. 58 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia,

care a anulat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare

Judecătoriei Deva cu motivarea că nu a fost contestată competența materială a

judecătoriei ca instanță fond, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. dat fiind

cuantumul pretențiilor, care nu depășeau suma de 100.000 lei.

În acest context, arată instanța de apel

majorarea ulterioară a pretențiilor, în fața instanței legal sesizate, respectiv

Judecătoria Deva nu poate avea drept efect și o modificare a competenței

materiale de soluționare a cauzei, ci dimpotrivă sunt incidente dispozițiile

art. 18

1

C. proc. civ., în sensul că instanța investită potrivit

dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne

competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii intervin modificări în

ceea ce privește cuantumul valorii obiectului, concluzia fiind că greșit

tribunalul s-a considerat legal investit prin declinarea competenței ca urmare

a majorării pretențiilor după sesizarea judecătoriei competentă material să

soluționeze cauza.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta SC G.P.I. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În mod concret recurenta invocă faptul că

instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale

a Tribunalului Hunedoara, în condițiile în care nici pârâta apelantă nu a

invocat această excepție ca motiv de apel încălcând astfel principiul

contradictorialității.

De asemenea arată recurenta, dispozițiile

art. 18

1

C. proc. civ., nu sunt incidente în speță pentru că prin

cererea adresată inițial Judecătoriei Tecuci obiectul acțiunii depășea valoarea

de 100.000 lei deoarece s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de

preț de 85.834,61 lei și penalități de întârziere de 0,1 % pe zi care raportat la

acest debit totalizau aproximativ 169.951 lei doar până la data introducerii

acțiunii, iar prin precizarea de acțiune această valoare a fost precizată în

sensul diminuării pretențiilor pentru că s-a solicitat plata dobânzii legale

rezultând un cuantum mai mic al acestora.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.,

Curtea constată că este întemeiat.

Instanța de apel a fost investită prin

apelul pârâtei cu examinarea sentinței sub aspectul modului de soluționare a

excepției prescripției extinctive și a disjungerii cererii reconvenționale,

după cum rezultă de altfel din considerentele deciziei, însă verificarea

legalității acestei hotărâri a vizat competența materială a tribunalului în

soluționarea cauzei, deși o atare critică nu a fost formulată prin motivele de

apel și nici instanța din oficiu nu a pus în discuția părților această

excepție, încălcând în acest mod prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

Dar, și pe fond soluția este greșită,

pentru că contrar celor reținute de instanța de apel, în speță nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 18

1

C. proc. civ., deoarece sub

aspect material, tribunalul era competent să soluționeze în primă instanță

cererea, în condițiile în care cuantumul pretențiilor era superior valorii de

100.000 lei, fiind prin urmare incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ.

În această privință se impune precizarea

că reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei

la plata sumei de 85.834,61 lei cu titlu de preț și a penalităților de

întârziere de 0,15 % pe zi, cuantumul acestora nefiind menționat în acțiune ci

doar în calculul anexat, ca fiind în sumă de 149.350 lei. Reducerea ulterioară

a acestei valori la suma de 50.011,28 lei, solicitată de reclamantă, cu titlu

de dobândă, nu are însă nicio consecință asupra competenței materiale a

tribunalului, instanța care a fost legal investită, în considerarea celor

anterior menționate, cu soluționarea cauzei în primă instanță.

În concluzie, recursul reclamantei este

întemeiat și va fi admis ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

iar decizia recurată va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC G.P.I. SRL Tecuci împotriva deciziei comerciale nr. 58/A/2009 din

19 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, pe

care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

14 octombrie 2009.