ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4719/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4719/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Deliberând asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 398 din 6
aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis
acțiunea formulată de reclamanta N.I.A., în contradictoriu cu Consiliul General
al Municipiului București și a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină
proprietate și pașnică posesie, apartamentul nr. 4 situat la etajul 2 al
imobilului din București, sector 1; prăvălia a doua din stânga intrării în
imobil în suprafață de 58,05 mp de la aceeași adresă; camera din fundul curții,
la dreapta, în suprafață de 20,58 mp, de la aceeași adresă, fără cheltuieli de
judecată.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul
Consiliul General al Municipiului București a declarat apel, criticând-o ca
fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin decizia civilă nr. 574/A din 9
octombrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,
s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât.
Împotriva acestei din urmă hotărâri
a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.
Prin încheierea de ședință din data
de 16 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr.
574 din 9 decembrie 2000 a Curții de Apel București, secția III-a civilă, în
temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea
cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea
cauzei în lipsă.
La data de 29 aprilie 2010, Înalta
Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea
discutării perimării.
Analizând această excepție, Înalta
Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.
civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire
și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar
împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un
an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni
perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se
află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a
pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.
Altfel spus, perimarea operează cu
condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în
vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților,
care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță,
unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2
C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 16 ianuarie 2006, părțile au
lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de
procedură în vederea reluării judecății recursului.
Astfel, din verificarea actelor
dosarului reiese că, până la data de 29 aprilie 2010, când s-a împlinit
termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ.,
părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea
continuării judecății.
Reținând, așadar, întrunirea în
cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,
constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează
de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ea se poate
constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate
perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat
de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei
civile nr. 574 din 9 decembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 13 septembrie 2010.