ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 705/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 6506 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 47363/3/2007, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei – invocate de pârâtă – și a fost respinsă ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. București, în contradictoriu cu pârâta C.N.T.A.T. SA. În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, cu privire la cele două excepții, că acestea sunt neîntemeiate în raport de art. 20 din O.G. nr. 45/1997, respectiv de art. 2 lit. c) din cele două convenții de plată în care nu se stabilește scadența obligației de plată, ci sursa din care urma să fie recuperată suma pusă la dispoziție pârâtei.

Pe fond instanța a reținut că speței nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. c) alin. (2) din Convenția nr. 10/1995 și art. 3 din Convenția nr. 1354/1996 reclamanta A.V.A.S. nefăcând dovada obținerii de către pârâtă a unor dividende suplimentare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.A.S. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 283 din 4 iunie 2009, a anulat ca netimbrat apelul reclamantei, iar prin încheierea pronunțată la 15 octombrie 2009 a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul evocatei decizii și a îndreptat eroarea materială în sensul că în loc de „anulează ca netimbrat apelul” se va menționa „anulează apelul declarat”.

În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că persoana care a declarat și semnat apelul nu a făcut dovada calității sale de reprezentant în raport de art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2004 și de Ordinul nr. 9203 din 17 mai 2007 prin care s-a dispus delegarea în sarcina vicepreședintelui a coordonării activității Direcției Generale Juridice, ceea ce nu echivalează cu reprezentarea în justiție. Împotriva deciziei nr. 283 din 4 iunie 2009 și a încheierii din 15 octombrie 2009 a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. București, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta își subsumează criticile în mod global motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte: - instanța a dispus anularea apelului ca netimbrat deși intimata nu a solicitat acest lucru, instanța acordând ceea ce nu s-a cerut. - hotărârea cuprinde motive contradictorii; astfel deși soluționează apelul pe excepția lipsei calității de reprezentant, instanța, prin dispozitiv, anulează apelul ca netimbrat. - instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 9203 din 17 mai 2007 emis de Președintele A.V.A.S. privind delegarea atribuțiilor ce-i revin cu privire la activitatea Direcției Generale Juridice către vicepreședintele pentru coordonarea activității postprivatizare. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat.

Primele două critici, care vizează exclusiv decizia instanței de apel nr. 283 din 4 iunie 2009 sunt rămase fără obiect față de încheierea de îndreptare pronunțată de aceeași instanță la 15 octombrie 2009. În ceea ce privește cea de-a treia critică, aceasta va fi respinsă ca nefondată. Potrivit art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2004 vicepreședintele A.V.A.S. exercită atribuțiile delegate de președinte, atribuțiile și răspunderile vicepreședintelui stabilindu-se prin ordin al președintelui. Din Ordinul nr. 9203 din 17 mai 2007 emis de Președintele A.V.A.S. rezultă că, potrivit art. 1 „începând cu data prezentului ordin coordonarea activității Direcției Generale Juridice – aflată în subordinea Președintelui A.V.A.S.

se deleagă vicepreședintelui B.C. pentru coordonarea activității de postprivatizare”. Din redactarea conținutului art. 1 din ordinul invocat de recurentă în susținerea nelegalității deciziei atacate rezultă cu evidență că delegarea vizează numai activitatea de postprivatizare și nu pe cea de reprezentare a instituției publice în justiție care ar fi impus existența unui mandat special dat în acest sens semnatarului cererii de apel. Așadar în mod legal instanța de apel a reținut că înscrisul nu întrunește cerințele necesare pentru a face dovada calității de reprezentat a vicepreședintelui semnatar al declarației de apel, aplicând sancțiunea instituită de art. 161 alin. (2) C. proc. civ., cu respectarea cerinței prevăzută de alin. (1) al aceluiași articol.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 283 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și a încheierii pronunțată de aceeași instanță la 15 octombrie 2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.