ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2030/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Galați

, reclamantul G.I. a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând suspendarea

provizorie a executării Ordinului nr. 1050 din 22 mai 2009 emis de A.N.A.F.

În motivarea cererii s-a arătat că ordinul a

cărui suspendare o solicită este nelegal deoarece prin el s-a dispus

eliberarea sa din funcție prin încălcarea dreptului la preaviz.

De

asemenea, reclamantul a mai arătat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

Prin sentința civilă nr. 167

din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a admis

acțiunea formulată de reclamantul G.I. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.,

și s-a dispus suspendarea provizorie a executării Ordinului nr. 1050

din 22 mai 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. până

la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut în esență

următoarele :

Având în vedere prevederile art. 99 alin.

(3) din Legea nr. 188/1999 și constatând totodată, că

reclamantul a fost eliberat din funcție prin ordinul nr. 1050/2009 emis de

A.N.A.F. fără a se respecta termenul de preaviz de 30 de zile,

instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta

A.N.A.F., pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. 4, 6 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut în

esență că instanța de fond a depășit

atribuțiile puterii judecătorești prin înființarea de

funcții publice care fuseseră desființate prin efectul legii,

respectiv O.U.G. nr. 37/2009.

Un al doilea motiv invocat în

susținerea recursului este cel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., recurentul arătând că instanța de fond a suspendat

executarea ordinului nr. 1050 din 22 mai 2010, reținând aspecte care

țin de fondul cauzei, de solicitarea de anulare a ordinului, nicidecum de

suspendarea efectelor lui.

De asemenea, recurentul susține

că instanța investită cu soluționarea fondului a omis

să se pronunțe asupra lipsei de interes, invocată de pârâtă

în considerarea faptului că reclamantul și-a exprimat opțiunea

privind numirea în funcția publică de conducere de șef birou la

Biroul de autorizări și gestionarea cazierului fiscal din cadrul D.G.F.P.

Vrancea.

Referitor la condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurentul susține

că în mod greșit instanța de fond a reținut ca acestea sunt

îndeplinite.

Intimatul-reclamant a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele

25-28 dosar).

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele

impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea

casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator

administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, actul administrativ

solicitat a fi suspendat este Ordinul nr. 1050 din 22 mai 2009 prin care, în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus, urmare a desființării

funcției publice de conducere de director executiv adjunct, eliberarea

reclamantului din funcția publică de conducere de director executiv

adjunct,  Activitatea de metodologie și administrarea veniturilor statului

din cadrul D.G.F.P. Vrancea.

Această măsură a fost

luată în regim de putere publică, în vederea organizării

executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009.

În cauză, Înalta Curte reține

că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că în

cauză instanța de fond s-a subrogat puterii legislative prin

înființarea unor funcții publice de conducere care au fost

desființate prin O.U.G. nr. 37/2009, atâta timp cât, prin Decizia nr. 1257/2009

Curtea

Constituțională a declarat neconstituțională Legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/ 2009, iar din analiza considerentelor deciziei

rezultă că viciul neconstituționalității

afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege.

Așadar, neconformitatea actului

normativ aplicat de recurentă cu prevederile constituționale a

afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcție a

intimatului-reclamant.

Prin urmare, Ordinul atacat este nelegal întrucât

actul normativ în baza căruia s-a dispus eliberarea sa din funcție,

este neconstituțional, măsura fiind lipsită de temei legal.

Așadar funcția publică de conducere ocupată de către

recurent a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și

ulterior declarată neconstituțională.

Mai mult decât atât, au fost înfrânte

dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care

consacră „principiul stabilității”, principiu ce stă la

baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2)

potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează

pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi

eficiență și viabilitate principiului mobilității”.

Trebuie observat, deci, că

legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a

funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale

conducătorilor autorităților și instituțiilor publice,

ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului

public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a

posibilității angajatorului de a avea inițiativa

suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter

limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de

muncă.

În acest sens, Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială,

încălcând, astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din

Constituție”.

Apare ca nefondată și

critica privind aspectele reținute de instanța de fond care țin

, în opinia recurentei, de fondul cauzei.

Înalta Curte constată că

motivarea sentinței reflectă analiza adecvată a probatoriului

administrat, ținând seama de specificul procedurii suspendării

executării, care nu permite prejudecarea fondului.

Potrivit dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul

sau a autorității ierarhic superioare, partea vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea

instanței de fond.

În speța de față, Înalta

Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

aceste dispoziții legale.

În ceea ce privește cazul bine

justificat în raport de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/1009 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională,

confirmă existența acestei condiții legale, întrucât Ordinul a

cărui suspendare s-a solicitat a fost emis în vederea punerii în executare

a prevederilor acestei ordonanțe.

În ceea ce privește condiția

pagubei iminente, Curtea constată că și aceasta este

îndeplinită în cauză, fiind afectate drepturile salariale pe care

intimatul – reclamant le încasa, acest prejudiciu material viitor fiind

previzibil conform definiției legale prevăzute de dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare se constată că în

speța de față sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea

executării actului administrativ atacat.

De asemenea, soluția Înaltei Curți

de Casație și Justiție, se impune și pentru faptul că

suspendarea actului administrativ a fost dată până la

pronunțarea instanței de fond conform art. 14 din Legea nr. 554/2004,

iar la dosarul de recurs a fost depusă sentința nr. 213 din 27

octombrie 2009 (fila36-38), prin care Curtea de Apel Galați a dispus

anularea ordinului nr. 1050 din 22 mai 2009.

În consecință, pentru toate

aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va

fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 167/F din 25 iunie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.