ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2030/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Galați , reclamantul G.I. a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând suspendarea provizorie a executării Ordinului nr. 1050 din 22 mai 2009 emis de A.N.A.F. În motivarea cererii s-a arătat că ordinul a cărui suspendare o solicită este nelegal deoarece prin el s-a dispus eliberarea sa din funcție prin încălcarea dreptului la preaviz. De asemenea, reclamantul a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 Prin sentința civilă nr. 167 din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G.I.

în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., și s-a dispus suspendarea provizorie a executării Ordinului nr. 1050 din 22 mai 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență următoarele : Având în vedere prevederile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și constatând totodată, că reclamantul a fost eliberat din funcție prin ordinul nr. 1050/2009 emis de A.N.A.F. fără a se respecta termenul de preaviz de 30 de zile, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.A.F., pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 4, 6 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta a susținut în esență că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin înființarea de funcții publice care fuseseră desființate prin efectul legii, respectiv O.U.G. nr. 37/2009. Un al doilea motiv invocat în susținerea recursului este cel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul arătând că instanța de fond a suspendat executarea ordinului nr. 1050 din 22 mai 2010, reținând aspecte care țin de fondul cauzei, de solicitarea de anulare a ordinului, nicidecum de suspendarea efectelor lui. De asemenea, recurentul susține că instanța investită cu soluționarea fondului a omis să se pronunțe asupra lipsei de interes, invocată de pârâtă în considerarea faptului că reclamantul și-a exprimat opțiunea privind numirea în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul de autorizări și gestionarea cazierului fiscal din cadrul D.G.F.P.

Vrancea. Referitor la condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurentul susține că în mod greșit instanța de fond a reținut ca acestea sunt îndeplinite. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 25-28 dosar). Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, actul administrativ solicitat a fi suspendat este Ordinul nr. 1050 din 22 mai 2009 prin care, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus, urmare a desființării funcției publice de conducere de director executiv adjunct, eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de director executiv adjunct, Activitatea de metodologie și administrarea veniturilor statului din cadrul D.G.F.P. Vrancea. Această măsură a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009. În cauză, Înalta Curte reține că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că în cauză instanța de fond s-a subrogat puterii legislative prin înființarea unor funcții publice de conducere care au fost desființate prin O.U.G.

nr. 37/2009, atâta timp cât, prin Decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/ 2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. Așadar, neconformitatea actului normativ aplicat de recurentă cu prevederile constituționale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcție a intimatului-reclamant. Prin urmare, Ordinul atacat este nelegal întrucât actul normativ în baza căruia s-a dispus eliberarea sa din funcție, este neconstituțional, măsura fiind lipsită de temei legal. Așadar funcția publică de conducere ocupată de către recurent a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior declarată neconstituțională.

Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilității”, principiu ce stă la baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului mobilității”.

Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă. În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție”.

Apare ca nefondată și critica privind aspectele reținute de instanța de fond care țin , în opinia recurentei, de fondul cauzei. Înalta Curte constată că motivarea sentinței reflectă analiza adecvată a probatoriului administrat, ținând seama de specificul procedurii suspendării executării, care nu permite prejudecarea fondului. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, partea vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

În speța de față, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale. În ceea ce privește cazul bine justificat în raport de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/1009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, confirmă existența acestei condiții legale, întrucât Ordinul a cărui suspendare s-a solicitat a fost emis în vederea punerii în executare a prevederilor acestei ordonanțe. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Curtea constată că și aceasta este îndeplinită în cauză, fiind afectate drepturile salariale pe care intimatul – reclamant le încasa, acest prejudiciu material viitor fiind previzibil conform definiției legale prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare se constată că în speța de față sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat. De asemenea, soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, se impune și pentru faptul că suspendarea actului administrativ a fost dată până la pronunțarea instanței de fond conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar la dosarul de recurs a fost depusă sentința nr. 213 din 27 octombrie 2009 (fila36-38), prin care Curtea de Apel Galați a dispus anularea ordinului nr. 1050 din 22 mai 2009. În consecință, pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 167/F din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.