ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2010

Asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2007, reclamanta E.R.C. Satu Mare, prin episcopul S.E., a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA București solicitând să se constate că are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului – casă și curte în suprafață de 554 mp, situat în Satu Mare, înscris în C.F. 48353 Satu Mare, sub nr. cadastral 3225/4, și să se dispună intabularea dreptului de proprietate în favoarea sa, invocând incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000. Prin întâmpinarea formulată la data de 26 octombrie 2007 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, susținând că nu face dovada identității cu titulara dreptului de proprietate asupra imobilului naționalizat de stat prin Decretul nr. 176/1948, D.R.C.

Satu Mare iar prin cererea reconvențională, a solicitat ca reclamanta să fie obligată să-i plătească contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului și să se instituie în favoarea sa un drept de retenție până la achitarea debitului. Prin sentința civilă nr. 1817 din 5 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, și a obligat pe pârâtă să retrocedeze imobilul reclamantei. Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a fost admisă, în parte, cererea reconvențională, reclamanta fiind obligată să plătească pârâtei o despăgubire în sumă de 3982,32 lei, reprezentând contravaloarea sporului de valoarea adus imobilului, respingând capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție.

În motivarea sentinței instanța a reținut că nu poate primi excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, E.C. Satu Mare, întrucât imobilul în litigiu, potrivit mențiunilor de carte funciară, începând cu anul 1890, a fost proprietatea D.R.C. Satu Mare, dieceză care, conform dreptului canonic, este reprezentanta E.R.C., care exercită, prin conducătorul său spiritual - episcopul - atribuțiile specifice, inclusiv cele de administrator al bunurilor aparținând B.R.C. Pe fondul litigiului, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, prin naționalizare în anul 1949, și că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se impune a fi restituit în natură reclamantei.

Cum pârâta, deținătoare cu bună credință a imobilului, a adus îmbunătățiri clădirii, constând în efectuarea unui branșament la rețeaua de gaze naturale și lucrări de renovare la instalația sanitară, instanța a constatat că se impune admiterea cererii reconvenționale și obligarea pârâtei să îi plătească contravaloarea acestor lucrări în sumă de 3.982,32 lei. Prin decizia civilă nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat. În motivarea deciziei instanța a reținut că imobilul în litigiu, astfel cum a fost identificat prin expertiza întocmită în cauză în baza mențiunilor din cărțile funciare nr. 960, nr. 13235 și nr. 48353 Satu Mare a aparținut D.R.C.

Satu Mare, că acesta a fost preluat de Statul Român în Baza Decretului nr. 176/1948, și, că în prezent, este deținut de pârâta SC C. SA, care l-a dobândit în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991, împrejurări în raport de care, în mod corect prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, a dispus retrocedarea sa fostului proprietar. Instanța de apel a reținut și că B.R.C. este organizată, conform Codului de drept canonic (fila 4 ds tribunal) în dieceze, care sunt reprezentate prin instituția episcopului, în cauza dedusă judecății, E.R.C. Satu Mare fiind entitatea cu personalitate juridică, conform certificatului emis de Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, care reprezintă D. Satu Mare - fila 12 dosar și care are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA București invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta susține că, potrivit can. 376 din Codul canonic al cultului romano – canonic „sunt numiți diecezani episcopii cărora le-a fost încredințată grija unei dieceze.” iar potrivit can. 393 „episcopul diecezan reprezintă dieceza în toate problemele ei juridice”. În raport de dispozițiile menționate, pârâta susține că în mod greșit instanțele de fond nu au primit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei E.R.C. Satu Mare, persoană juridică care nu se confundă cu D. Satu Mare, reprezentată prin Episcopul Diecezan, entitate din patrimoniul căreia imobilul a fost naționalizat de stat.

Pârâta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății prin aceea că a reținut că D. Satu Mare există ca entitate teritorială fără personalitate juridică dar că este reprezentată de E. Satu Mare, fără însă să cerceteze modul în care dieceza a rămas fără personalitate juridică și, respectiv, fără să solicite E.R.C. să facă dovada că este succesoarea în drepturi a D.R.C. Analizând criticile formulate de pârâtă, care de încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: În drept, calitatea procesuală activă se determină în raport cu litigiul concret care este supus judecății și presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care se pretinde titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.

Raportul juridic dedus judecății este supus reglementării instituite prin O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Români. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, reținut drept temei de drept al cererii deduse judecății, „Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000, cererile de retrocedare a unor astfel de imobile se depun prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare iar, în cazul în care imobilele sunt deținute de societăți comerciale, potrivit art. 2 alin. (2) se transmit unității deținătoare, care are obligația de a le soluționa în termen de 60 de zile de la data completării dosarului.

Ca atare, calitatea procesuală activă a reclamantului, titular al dreptului de retrocedare, în prezenta cauză se verifică în persoana centrului eparhial sau, după caz, a centrului de cult, astfel cum acestea sunt recunoscute prin Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor Or, în Anexa nr. 1 la Legea nr. 489/2006, la pct. 3, este menționată ca și centru de cult, B.R.C., biserică care este organizată sub formă de dieceze, înțelegând prin aceasta „o porțiune a poporului lui Dumnezeu, încredințată unui episcop” (can. 369), episcopul diecezan fiind cel care „reprezintă dieceza în toate problemele ei juridice”(can. 393). Or, centrul de cult - B.R.C., referitor la entitățile sale constitutive (dieceze), a înregistrat ca persoană juridică, pentru zona Satu Mare, „E.R.C., cu sediul în municipiul Satu Mare”, entitate organizatorică care este condusă de episcopul S.E.

și care, conform canonului 393, reprezintă această dieceză sau episcopie. Că imobilul litigiu a aparținut aceluiași centru de cult - B.R.C., în cartea funciară fiind înregistrată D.R.C. Satu Mare, și că acest imobil a fost preluat de stat în perioada de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, în prezent regăsindu-se în patrimoniul pârâtei, societate pe acțiuni cu capital societății majoritar de stat și care, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență, are obligația de a-l restitui fostului proprietar, nu a fost contestat prin recurs. În atare situație, în mod corect instanțele de fond au constatat că reclamanta E.R.C. Satu Mare, reprezentată prin episcopul S.E. are calitate procesuală activă, întrucât ea este acea entitate organizatorică cu personalitate juridică aparținând centrul de cult - B.R.C.

- care este condusă de episcopul desemnat și care exercită atribuțiile ce îi sunt conferite de dreptul canonic, printre care și aceea de a reprezenta entitatea în toate problemele ei juridice. De altminteri, se observă că invocarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei E.R.C. Satu Mare, este fundamentată doar pe faptul că această structură nu poartă aceeași denumire cu vechea structură a aceluiași centru de cult, astfel cum este reglementată și în dreptul canonic, anume aceea de D.R.C. Satu Mare.

Or, pe de o parte, simpla neconcordanță de denumire dată unei structuri organizatorice aparținând unui centru de cult, în speță - dieceză, entitate înregistrată în cartea funciară în anul 1890 - și episcopie, entitate în structura centrului de cult în anul 2003, nu este de natură, prin ea însăși, în lipsa unor dovezi în sensul că cele două entități ar fi distincte în structura centrului de cult, să susțină excepția analizată, astfel cum eronat invocă pârâta. Pe de altă parte, indiferent de denumirea dată structurii sale organizatorice, concluzia se impune justificat și de faptul că, în realitate, bunurile aparțin centrului de cult, în speță B.R.C., care este reprezentată într-un anumit teritoriu determinat prin episcop.

Anume, episcopul este cel care exercită atribuția de reprezentare a centrului de cult romano catolic în cadrul structurii organizatorice în care își exercită autoritatea și aceasta indiferent de denumirea dată acestei structurii - dieceză sau episcopie. Că în speță, este vorba doar de o deosebire de denumire rezultă din adresa B.R.C., nr. 549 din 1 iulie 2003 prin care se confirmă că în funcția de „Episcop al Diecezei Satu Mare” a fost desemnat episcopul S.E., în timp ce în Decretul de numire emis de Președintele României (M. Of. nr. 498/2003) se consemnează că „părintele E.A.S. se recunoaște în funcția de episcop al E.R.C. Satu Mare.„ Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate care, în parte, le completează pe cele reținute de instanțele de fond, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecății.

În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., constatând că pârâta a căzut în pretenții, Înalta Curte urmează a obliga pe reclamantă să plătească reclamantei contravaloarea cheltuielilor avansate la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 391 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurenta pârâtă la 4688 lei, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă E.R.C. din Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.