ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2010

Asupra

recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de

1 iunie 2007, reclamanta E.R.C. Satu Mare, prin episcopul S.E., a chemat în

judecată pe pârâta SC C. SA București solicitând să se constate că are

calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului – casă

și curte în suprafață de 554 mp, situat în Satu Mare, înscris în C.F. 48353

Satu Mare, sub nr. cadastral 3225/4, și să se dispună intabularea dreptului de

proprietate în favoarea sa, invocând incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000.

Prin întâmpinarea formulată la data

de 26 octombrie 2007 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, susținând că nu face dovada identității cu titulara

dreptului de proprietate asupra imobilului naționalizat de stat prin Decretul

nr. 176/1948, D.R.C. Satu Mare iar prin cererea reconvențională, a solicitat ca

reclamanta să fie obligată să-i plătească contravaloarea îmbunătățirilor aduse

imobilului și să se instituie în favoarea sa un drept de retenție până la

achitarea debitului.

Prin sentința civilă nr. 1817 din 5

decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea, a

constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, în sensul art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000, și a obligat pe pârâtă să retrocedeze imobilul reclamantei.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a fost

admisă, în parte, cererea reconvențională, reclamanta fiind obligată să

plătească pârâtei o despăgubire în sumă de 3982,32 lei, reprezentând

contravaloarea sporului de valoarea adus imobilului, respingând capătul de

cerere privind instituirea unui drept de retenție.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că nu poate primi excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, E.C. Satu Mare, întrucât imobilul în litigiu, potrivit mențiunilor

de carte funciară, începând cu anul 1890, a fost proprietatea D.R.C. Satu Mare,

dieceză care, conform dreptului canonic, este reprezentanta E.R.C., care

exercită, prin conducătorul său spiritual - episcopul - atribuțiile specifice,

inclusiv cele de administrator al bunurilor aparținând B.R.C.

Pe fondul litigiului, instanța a

reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, prin

naționalizare în anul 1949, și că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000, se impune a fi restituit în natură reclamantei.

Cum pârâta, deținătoare cu bună

credință a imobilului, a adus îmbunătățiri clădirii, constând în efectuarea

unui branșament la rețeaua de gaze naturale și lucrări de renovare la instalația

sanitară, instanța a constatat că se impune admiterea cererii reconvenționale

și obligarea pârâtei să îi plătească contravaloarea acestor lucrări în sumă de

3.982,32 lei.

Prin decizia civilă nr. 391 din 10

iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul

declarat de pârâtă, ca nefondat.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că imobilul în litigiu, astfel cum a fost identificat prin expertiza

întocmită în cauză în baza mențiunilor din cărțile funciare nr. 960, nr. 13235

și nr. 48353 Satu Mare a aparținut D.R.C. Satu Mare, că acesta a fost preluat de

Statul Român în Baza Decretului nr. 176/1948, și, că în prezent, este deținut

de pârâta SC C. SA, care l-a dobândit în conformitate cu prevederile H.G. nr.

834/1991, împrejurări în raport de care, în mod corect prima instanță, în

conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, a dispus retrocedarea

sa fostului proprietar.

Instanța de apel a reținut și că B.R.C.

este organizată, conform Codului de drept canonic (fila 4 ds tribunal) în

dieceze, care sunt reprezentate prin instituția episcopului, în cauza dedusă

judecății, E.R.C. Satu Mare fiind entitatea cu personalitate juridică, conform

certificatului emis de Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, care reprezintă D. Satu Mare - fila 12

dosar și care are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC C. SA București invocând incidența motivelor prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta

susține că, potrivit can. 376 din Codul canonic al cultului romano – canonic

„sunt numiți diecezani episcopii cărora le-a fost încredințată grija unei

dieceze.” iar potrivit can. 393 „episcopul diecezan reprezintă dieceza în toate

problemele ei juridice”.

În raport de dispozițiile menționate,

pârâta susține că în mod greșit instanțele de fond nu au primit excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei E.R.C. Satu Mare, persoană juridică

care nu se confundă cu D. Satu Mare, reprezentată prin Episcopul Diecezan,

entitate din patrimoniul căreia imobilul a fost naționalizat de stat.

Pârâta susține că instanța de apel a

interpretat greșit actul dedus judecății prin aceea că a reținut că D. Satu Mare

există ca entitate teritorială fără personalitate juridică dar că este

reprezentată de E. Satu Mare, fără însă să cerceteze modul în care dieceza a

rămas fără personalitate juridică și, respectiv, fără să solicite E.R.C. să

facă dovada că este succesoarea în drepturi a D.R.C.

Analizând criticile formulate de

pârâtă, care de încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele

considerente:

În drept, calitatea

procesuală activă se determină în raport cu litigiul concret care este supus

judecății și presupune existența unei identități între persoana reclamantului și

persoana care se pretinde titularul dreptului în raportul juridic dedus

judecății.

Raportul juridic dedus

judecății este supus reglementării instituite prin O.U.G. nr. 94 din 29 iunie

2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase din Români.

Potrivit art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000, reținut drept temei de drept al cererii deduse judecății,

„Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost

preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului,

a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane

juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în

condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000, cererile de retrocedare a

unor astfel de imobile se depun prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de

cult, la Comisia specială de retrocedare iar, în cazul în care imobilele sunt

deținute de societăți comerciale, potrivit art. 2 alin. (2) se transmit

unității deținătoare, care are obligația de a le soluționa în termen de 60 de

zile de la data completării dosarului.

Ca atare, calitatea

procesuală activă a reclamantului, titular al dreptului de retrocedare, în

prezenta cauză se verifică în persoana centrului eparhial sau, după caz, a

centrului de cult, astfel cum acestea sunt recunoscute prin Legea nr. 489 din

28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor

Or, în Anexa nr. 1 la Legea nr. 489/2006, la pct. 3, este menționată ca și centru de cult, B.R.C., biserică care

este organizată sub formă de dieceze, înțelegând prin aceasta „o porțiune a

poporului lui Dumnezeu, încredințată unui episcop” (can. 369), episcopul

diecezan fiind cel care „reprezintă dieceza în toate problemele ei

juridice”(can. 393).

Or, centrul de cult - B.R.C., referitor

la entitățile sale constitutive (dieceze), a înregistrat ca persoană juridică,

pentru zona Satu Mare, „E.R.C., cu sediul în municipiul Satu Mare”, entitate organizatorică

care este condusă de episcopul S.E. și care, conform canonului 393, reprezintă această

dieceză sau episcopie.

Că imobilul litigiu a aparținut

aceluiași centru de cult - B.R.C., în cartea funciară fiind înregistrată D.R.C.

Satu Mare, și că acest imobil a fost preluat de stat în perioada de referință

prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, în prezent regăsindu-se în patrimoniul pârâtei,

societate pe acțiuni cu capital societății majoritar de stat și care, conform

prevederilor art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență, are obligația de a-l

restitui fostului proprietar, nu a fost contestat prin recurs.

În atare situație, în mod corect

instanțele de fond au constatat că reclamanta E.R.C. Satu Mare, reprezentată

prin episcopul S.E. are calitate procesuală activă, întrucât ea este acea entitate

organizatorică cu personalitate juridică aparținând centrul de cult - B.R.C. -

care este condusă de episcopul desemnat și care exercită atribuțiile ce îi sunt

conferite de dreptul canonic, printre care și aceea de a reprezenta entitatea

în toate problemele ei juridice.

De altminteri, se observă că invocarea

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei E.R.C. Satu Mare, este

fundamentată doar pe faptul că această structură nu poartă aceeași denumire cu

vechea structură a aceluiași centru de cult, astfel cum este reglementată și în

dreptul canonic, anume aceea de D.R.C. Satu Mare.

Or, pe de o parte, simpla neconcordanță

de denumire dată unei structuri organizatorice aparținând unui centru de cult, în

speță - dieceză, entitate înregistrată în cartea funciară în anul 1890 - și

episcopie, entitate în structura centrului de cult în anul 2003, nu este de

natură, prin ea însăși, în lipsa unor dovezi în sensul că cele două entități ar

fi distincte în structura centrului de cult, să susțină excepția analizată,

astfel cum eronat invocă pârâta.

Pe de altă parte, indiferent de

denumirea dată structurii sale organizatorice, concluzia se impune justificat

și de faptul că, în realitate, bunurile aparțin centrului de cult, în speță B.R.C.,

care este reprezentată într-un anumit teritoriu determinat prin episcop.

Anume, episcopul este cel care

exercită atribuția de reprezentare a centrului de cult romano catolic în cadrul

structurii organizatorice în care își exercită autoritatea și aceasta

indiferent de denumirea dată acestei structurii - dieceză sau episcopie.

Că în speță, este vorba doar de o

deosebire de denumire rezultă din adresa B.R.C., nr. 549 din 1 iulie 2003 prin

care se confirmă că în funcția de „Episcop al Diecezei Satu Mare” a fost

desemnat episcopul S.E., în timp ce în Decretul de numire emis de Președintele

României (M. Of. nr. 498/2003) se consemnează că „părintele E.A.S. se

recunoaște în funcția de episcop al E.R.C. Satu Mare.„

Așa fiind, pentru considerentele de drept

arătate care, în parte, le completează pe cele reținute de instanțele de fond,

Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecății.

În conformitate cu prevederile art. 274

C. proc. civ., constatând că pârâta a căzut în pretenții, Înalta Curte urmează

a obliga pe reclamantă să plătească reclamantei contravaloarea cheltuielilor

avansate la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC C. SA

împotriva deciziei nr. 391 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă la 4688

lei, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă E.R.C. din Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.