Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2442/2008

HOTĂRÂRE
17.09.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2442/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 939 din 5 iunie 2007 a Tribunalului Satu Mare s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC P. SA Satu Mare și, în consecință a respins pe acest temei acțiunea comercială formulată de reclamanta SC D. SRL Carei, județul Satu Mare - societate în faliment, reprezentată prin lichidatorul E.I. Sprl Satu Mare, împotriva pârâtei SC P. SA Satu Mare, pentru plata sumei de 151.114,69 lei, cu titlu de folos nerealizat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. instanța are obligația de a se pronunța în primul rând asupra excepțiilor de fond, care fac de prisos, cercetarea pe fond a pricinii.

Constatând că, dintre cele trei excepții invocate, prioritară este excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție de fond, absolută și dirimantă, instanța s-a pronunțat asupra acesteia. Astfel, verificând calitatea procesuală a pârâtei, instanța a constatat că, între reclamantă și pârâtă nu au existat raporturi juridice directe, raporturile translative de proprietate asupra imobilului, intervenind între societatea comercială pârâtă și cumpărătorul B.Z., iar faptul că societatea reclamantă a cumpărat ulterior de la această persoană fizică imobilul nu are relevanță și respectiv nu atrage responsabilitatea pârâtei față de reclamantă, pârâta având raporturi numai cu vânzătorul B.Z.

și răspundere numai față de acesta. Ca urmare, pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauză însă reclamanta are posibilitatea de a introduce o nouă acțiune în carte să figureze ca parte pârâtă, persoana care are calitate procesuală pasivă, respectiv cel de la care aceasta a cumpărat imobilul și care la rândul său poate să o cheme în garanție pe pârâta din prezenta cauză. Față de cele de mai sus, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC P. SA Satu Mare invocată de aceasta și ca urmare a respins pe acest temei acțiunea comercială formulată de reclamanta SC D. SRL Carei, județul Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta, pentru pretenții. Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC D. SRL - prin lichidator judiciar E. Sprl, solicitând admiterea apelului, schimbarea în întregime a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea fondului, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 177 din 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare pentru o nouă rejudecare. Curtea de apel a reținut că instanța de fond a soluționat cauza prin prisma condițiilor răspunderii contractuale deși cererea de despăgubiri a fost formulată de reclamantă în temeiul răspunderii civile delictuale, fiind încălcat astfel principiul dreptului de dispoziție al reclamantului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC P. SA Satu Mare solicitând admiterea lui și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței instanței de fond. În motivele recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâta critică decizia atacată pentru că a apreciat că, raportat la temeiul juridic al acțiunii, art. 998 C. civ., pârâta ar avea calitate procesuală pasivă. Aceasta întrucât „între părți nu există raporturi juridice nici contractuale și nici obligaționale, care prin presupusa încălcare ar duce la nașterea răspunderii civile contractuale sau delictuale”. Examinând recursul prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 998 C. civ. și art. 297 - 298 C. proc. civ. atunci când a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal. Aceasta întrucât, în raport de temeiul acțiunii reclamantei, respectiv art. 998 C. civ., pârâta are calitate procesuală pasivă.

Față de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Satu Mare împotriva Deciziei nr. 177/C/2007/A din 4 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 673/2023
nu este creditoarea societății vânzătoare, ci a acționarului acesteia, precum și inadmisibilitatea acțiunii, întrucât debitorul nu este insolvabil, iar reclamanta nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă. Pârâtul B., la rândul său, a
ÎCCJ 2008-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2502 din 4 decembrie 2007, Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calit
ÎCCJ 2003-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2142/2003
râților T.A., C.A., B.V. și B.V.A. Instanța a respins acțiunea, cu obligarea reclamanților la 151.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâților. În pronunțarea acestei decizii, instanța a analizat excepția lipsei calită
ÎCCJ 2006-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 200/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 22 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Satu Mare s-a luat act de renunțare la judecată a cererii reconvenționale formulată de pâr
ÎCCJ 2010-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2010
Asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2007, reclamanta E.R.C. Satu Mare, prin episcopul S.E., a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA București solicitând să se constate că are calitatea de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă