ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 444/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, contestatoarea C.E.C.A.P.P.T. a chemat în judecată pe intimata Primăria Municipiului București prin Primar General, solicitând să se constate că are calitate procesuală activă și este aceeași persoană cu cea desființată abuziv și neconstituțional, prin Decretul nr. 358/1949,să se dispună nulitatea absolută a donației realizate prin adresa administrativă nr. 4275/1964, cu privire la imobilul din București, sector 1, precum și a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de intimată, contrar Legii nr. 85/1992 și Legii nr. 112/1995 și să se dispună anularea dispoziției nr. 2222 din 19 ianuarie 2004 emisă de intimată, cu consecința avizării favorabile a măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobil.

În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat în esență că în mod incorect și nelegal a fost respinsă notificarea pe care a formulat-o în baza Legii nr. 10/2001, considerându-se că persoana juridică solicitantă nu este persoană îndreptățită și că nu a făcut dovada dreptului de proprietate. Prin sentința civilă nr. 104 din 4 februarie 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca nefondată, reținând, că actele depuse în susținerea notificării nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din București, sector 1 și nici a calității de persoană juridică îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001.

S-a mai reținut de tribunal că în baza sentinței civile nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 București, contestatoarea s-a înființat ca persoană juridică de drept privat conform Legii nr. 21/1924, dar că pentru analizarea calității de persoană îndreptățită trebuie avute în prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că deși petentei i s-a acordat personalitate juridică în anul 1996, nu există o altă hotărâre judecătorească care să ateste identitatea dintre această nouă persoană juridică și vreunul dintre subiectele de drept desființate prin art. 3 din Decretul nr. 358/1949, titulare ale patrimoniului preluat care să cuprindă eventual și dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire se solicită.

Prin decizia civilă nr. 1461 din 9 noiembrie 2005, pronunțată în dosar nr. 1413/2005, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta C.E.C.A.P.P.P.T., a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, arătându-se că prin sentința civilă nr. 312/1996 i-a fost acordată contestatoarei personalitate juridică constatându-se că este succesoarea persoanei desființate abuziv, prin Decretul nr. 358/1949, și că de altfel, Statutul contestatoarei conține declarația acesteia în sensul că este continuatoarea C.E.C.A.P.P.P.T. și a C.A.P.T. După rejudecare, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1666 din 7 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 5874/3/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că din actele depuse nu rezultă că petenta ori autoarea sa ar fi avut calitatea de proprietar al imobilului în litigiu. Prin decizia civilă nr. 120 A din 8 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de contestatoare, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, apreciind că hotărârea nu este motivată deoarece nu analizează în mod concret probatoriul administrat, iar pe de altă parte, pentru că nu a stăruit prin toate mijloacele legale în stabilirea regimului juridic al imobilului și nu a soluționat excepțiile cu care fusese investită.

Prin sentința civilă nr. 1697 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 26250/3/2007, a fost respinsă ca nefondată cererea, reținând în ceea ce privește excepțiile invocate de contestatoare prin cererea depusă la data de 21 februarie 2005, că în realitate este vorba despre apărări de fond, referitoare la calitatea procesuală activă a contestatoarei și la autoritatea de lucru judecat pe acest aspect a sentinței civile nr. 312/1996. Pe fondul cauzei, referitor la calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită potrivit art. 3 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că sentința civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 București prin care contestatoarea s-a înființat ca persoană juridică de drept privat, nu conține vreo mențiune în sensul constatării identității dintre aceasta și C.E.C.A.P.P.T.

și C.A.P.T. Tribunalul a subliniat faptul că hotărârile prin care se acordă personalitate juridică nici nu se bucură de autoritate de lucru judecat în condițiile art. 37 C. proc. civ., fiind soluționate în cadrul unei proceduri necontencioase. Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat apel petenta care arată că nu este de acord cu mențiunea privind „lipsa dovezii de identitate cele două „Case" deoarece a produs aceste dovezi prin depunerea de documente, precum procesul-verbal al grupului de inițiativă, Statutul Casei, acordul Ministerului Comunicațiilor, acordul RA R. și acordul RA P.R.". A mai precizat apelata că în alte cauze le-a fost acceptată această identitate și au prezentat aceleași documente doveditoare ca și în prezenta cauză, depunând în acest sens la dosar hotărâri judecătorești.

Prin decizia civilă nr. 413 din 12 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta C.E.C.A.P.T., cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 1697 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că încheierea din 9 mai 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București a dispus înscrierea în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor, că petenta C.E.C.A.P.P.T. este una și aceeași persoană juridică cu cea desființată prin Decretul Prezidențial nr. 358/1949 și reconstituită Legii nr. 122/1996. Această încheiere nu are însă forța probantă necesară pentru cerința impusă de art. 3 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 10/2001, referitoare la calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la restituire.

În realitate, în baza Legii nr. 122/1996 contestatoarea nu a fost reînființată, așa cum se precizează în încheiere, ci a fost înființată prin acordarea personalității juridice, astfel cum este menționat în sentința civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în baza Legii nr. 21/1924 și a Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc.

Această din urmă lege, lege specială în domeniu, prevede la art. 2 alin. (1), limitativ, în ce poate consta obiectul de activitate al acesteia, respectiv „(1) obiectul de activitate al caselor de ajutor reciproc ale salariaților îl constituie, în exclusivitate, acordarea de împrumuturi cu dobândă către membrii acestora”, libertatea pe care o acordă legea membrilor fondatori fiind, conform art. 6 aceea de a stabili prin statutele proprii modul de asociere, de organizare și funcționare a caselor de ajutor reciproc, iar scopul nu poate fi decât circumscris obiectului pentru care legea a reglementat posibilitatea înființării caselor de ajutor reciproc.

Cum în privința persoanelor juridice se aplică principiul specialității capacității de folosință, înseamnă că aceasta nu poate avea decât drepturi și obligații care se circumscriu scopului pentru care a fost înființată, în cazul de față dedus din lege, în exclusivitate, acordarea de împrumuturi cu dobândă către membrii acestora. Prin urmare, chiar dacă prin statut aceasta își propune ca scop principal recuperarea bunurilor care au aparținut C.E.C.A.P.P.P.T. și C.A.P.T., acesta nu poate fi reținut cu valoarea probatorie arătată, câtă vreme contravine legii speciale care a permis înființarea Casei.

Trebuie subliniat faptul că în dreptul românesc nu există instituția resuscitării persoanei juridice desființate și că o simplă declarație (cuprinsă în statut sau în procesul-verbal, chiar preluată într-o încheiere dată în cadrul unei proceduri necontencioase) nu este suficientă pentru a aprecia că, contestatoarea este una și aceeași persoană juridică cu cea desființată prin Decretul Prezidențial nr. 358/1949 și contravine regulilor care se aplică probațiunii în privința succesiunii persoanelor juridice. A accepta că o simplă declarație dovedește continuitatea, ar putea avea grave consecințe în ceea ce privește stabilitatea și securitatea circuitului civil. Așa cum a reținut și instanța de fond, contestatoarea nu a făcut nici dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, aspect care, dată fiind natura cauzei, este în strânsă legătură și cu chestiunea de drept analizată anterior.

În aceste condiții, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 2222 din 19 ianuarie 2004 emisă de Municipiul București prin Primarul General, motiv pentru care în temeiul art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul ca nefondat. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta C.E.C.A.P.P.T. care a învederat următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate. În primul rând, motivarea deciziei, deși este un riguros expozeu teoretic, nu are consistența unei veritabile motivări de respingere, fără legătură cu situația din dosar, iar Legea nr. 10/2001 stabilește fără echivoc persoanele îndreptățite la restituire. Se mai susține incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece instanța de apel a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat anterior și a încălcat puterea de lucru judecat a unor hotărâri anterioare. Astfel se susține că în cauză s-a pronunțat anterior și a decis irevocabil prin decizia nr. 1461 din 9 noiembrie 2005 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, că subscrisa C.E.C.A.P.P.P.T. este continuatoarea și succesoarea de drept a persoanei juridice desființate abuziv în 1949. Argumentul lipsei probațiunii identității reclamantei – ca persoană juridică desființată vine în contradicție cu constanta jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu alte hotărâri judecătorești ce au decis irevocabil în sensul existenței identității de persoană juridică.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat pe cererea de revizuire cu care a fost învestită, prilej cu care a pronunțat decizia nr. 9445 din 20 noiembrie 2006. Ultimele critici vizează incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ., deoarece nu s-ar fi pronunțat pe aspecte ce țin de dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în motivarea deciziei instanței referindu-se doar la aspecte legate de calitate.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 1697 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă cererea reclamantei ca nefondată, reținând că în ce privește excepțiile invocate de contestator prin cererea depusă la 21 februarie 2005, acestea sunt apărări de fond, referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantei, și la autoritatea de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, s-a considerat că prin sentința invocată i s-a acordat doar personalitate juridică contestatoarei, dar nu s-a constatat și identitatea acesteia cu persoana juridică desființată, neexistând nici o altă hotărâre judecătorească definitivă care să ateste identitatea dintre această nouă persoană juridică și vreunul dintre subiectele de drept desființate și titulare ale patrimoniului preluat în anul 1949. Susținerile recurentei C.E.C.A.P.P.T. în ceea ce privește calitatea sa procesuală sunt fondate: Prin decizia civilă nr. 1461 din 9 noiembrie 2005 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a stabilit că numita C.E.C.A.P.P.T. este continuatoarea și succesoarea de drept a persoanei juridice desființate abuziv în 1949. Aceeași instanță, prin decizia civilă nr. 120 A din 18 mai 2007 a reținut calitatea de continuatoare a apelantei contestatoare a C.E.C.A.P.P.P.T., desființată în mod abuziv prin Decretul nr. 358/1949.

În considerentele aceleiași decizii de casare s-a reținut că instanța de fond a analizat numai cea de a doua condiție ce trebuia îndeplinită în mod cumulativ pentru constatarea calității de persoană îndreptățită și anume aceea de proprietar al imobilului preluat abuziv de stat; de asemenea ea avea obligația de a soluționa excepțiile cu care a fost investită. Sub acest aspect, prima instanță greșit s-a pronunțat în sensul respingerii cererii, considerând că excepțiile invocate sunt „simple apărări de fond”. Procedând astfel, este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.

Cu ocazia rejudecării, Tribunalul București va analiza și va examina prin coroborare toate probele pe care le va administra, după care, va fi în măsură să hotărască, în cunoștință de cauză și în virtutea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu privire la dovada dreptului de proprietate și drept urmare, cu privire la îndreptățirea reclamantei de a beneficia de restituirea imobilului în litigiu în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.E.C.A.P.P.T. împotriva deciziei nr. 413 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 1697 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010 .