ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3779/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea nr. 631 din 3 iulie

2001 adresată în baza Legii nr. 10/2001 Primăriei Municipiului București, C.E.C.A.P.P.P.T.,

în calitate de persoană juridică succesoare a fostei C.E.C.A.P.P.T.T.-P.T.T. a

solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, donat

ilegal statului prin adresa nr. 4275/1964 de către Consiliul Central al

Sindicatului, donație acceptată prin decizia nr. 3104 din 5 octombrie 1964,

fără drept, de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.

Prin dispoziția nr. 3002 din 24 mai

2004 Primarul General al Municipiului București a respins solicitarea adresată

pe cale de notificare cu motivarea că petenta nu a făcut dovada dreptului de

proprietate și nici a calității de persoană îndreptățită.

La data de 6 iulie 2004 reclamanta C.E.C.A.P.P.T.

a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al Municipiului București

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr. 3002

din 24 mai 2004 și să se constate că reclamanta este persoană juridică

îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Totodată, prin acțiune, reclamanta a

solicitat să se constate nulitatea actului de donație cu privire la imobilul

din București, sectorul 2, în temeiul următoarelor considerente:

- Nedeținând titlu valabil de

proprietate asupra bunului, Consiliul Central al Sindicatelor nu avea dreptul

să-l înstrăineze, inclusiv prin donație făcută statului;

- Chiar dacă avea un titlu valabil

constituit asupra bunului, Consiliul Central al Sindicatelor nu-l putea

înstrăina decât în caz de desființare, dizolvare sau lichidare;

- Potrivit statutului, Consiliul

Central al Sindicatelor nu putea să înstrăineze imobilul, ci doar să-l

administreze și să-l repartizeze între sindicatele componente;

- Întrucât imobilul avea destinația

de așezământ de sănătate, Consiliul Central al Sindicatelor nu-l putea

înstrăina fără avizul favorabil al fostului Consiliu de Stat;

- Înstrăinarea este nulă pentru că

donația trebuia făcută prin act autentic și transcris;

- Înstrăinarea este nulă întrucât

donația nu putea opera printr-o adresă administrativă (nr. 4275 din 25 iunie

1954), act fără valoare și efecte juridice;

- Decretul nr. 478/1954 privind

donațiunile făcute Statului a fost un act ilegal deoarece p revederile sale

contraveneau Constituției și Codului civil;

- Legea nr. 10/2001, prin art. 2

alin. (1) lit. c), a împuternicit instanțele judecătorești să constate

nulitatea actelor de donație făcute cu referire la imobile în perioada

regimului totalitar, solicitare pe care reclamanta o adresează în prezentul

litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1005 din 7

decembrie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei.

În considerentele sentinței,

tribunalul, după ce a enumerat înscrisurile depuse de reclamantă, a conchis

doar că „acestea nu sunt relevante sub aspectul dreptului de proprietate și al

calității de persoană juridică îndreptățită”, fără ca instanța de fond să

justifice (să motiveze) pentru ce a ajuns la o atare concluzie, hotărârea fiind

dată fără a arăta motivele de fapt și de drept care au condus la respingerea

acțiunii.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1499/A din 7

noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că ”în prezenta cauză s-a făcut dovada unei donații autentice în

condițiile art. 813 C. civ., fiind respectate dispozițiile prevăzute sub

sancțiunea nulității cu privire la ofertă și acceptarea ofertei de donație” iar

„Curtea nu poate analiza cererea formulată de apelantă în subsidiarul motivelor

de apel vizând acțiunea în anulare sau constatarea nulității donației cu

privire la imobilul în litigiu, deoarece, în apel, sunt aplicabile dispozițiile

art. 292 C. proc. civ.”.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T. care a cerut, în esență, casarea celor două

hotărâri și reluarea judecății la instanța de fond deoarece aceste hotărâri nu

arată temeiurile pentru care acțiunea nu a fost socotită ca întemeiată și nici

nu a fost soluționată acțiunea în nulitatea donației în baza temeiurilor

invocate prin cererea de chemare în judecată.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 261 alin. (1), pct. 5 C.

proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde, printre altele

„motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Codul de procedură civilă consacră

principiul general potrivit căruia orice hotărâre judecătorească trebuie să fie

motivată. Această dispoziție este edictată atât în interesul unei bune

administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor,

cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla

judecata primelor instanțe. Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii

sunt datori să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea

lor, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-o. Sub acest

aspect, prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. au caracter imperativ, iar

nerespectarea lor, atrage nulitatea și casarea hotărârii, pentru că, fără

arătarea motivelor și a dovezilor pe care ele se sprijină, situația se

integrează unui cadru mai larg de nelegalitate, acela al nepronunțării asupra

fondului cauzei.

În speță, în timp ce tribunalul nu a

justificat pentru ce reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate ori

a calității de persoană juridică îndreptățită, împiedicând orice posibilitate

de a se exercita control judiciar, din contră, instanța de apel a socotit

cererea în nulitatea donației ca „un motiv subsidiar de apel”, imposibil de

analizat, datorită prevederilor art. 292 C. proc. civ., deși, așa cum s-a

demonstrat mai sus, cererea în nulitatea acțiunii a fost formulată de

reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță.

Întrucât instanțele nu au soluționat

litigiul în considerarea temeiurilor de fapt și de drept ale acțiunii și,

implicit, nu s-au pronunțat asupra fondului cauzei, se impune admiterea

recursului declarat de reclamantă, casarea hotărârilor date cu nesocotirea

prevederilor art. 261 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. și reluarea judecății la

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T. împotriva deciziei nr. 1499/A din 7 noiembrie 2005

a Curții de Apel București.

Casează decizia menționată, precum

și sentința nr. 1005 din 7 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă, și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 aprilie

2006.