ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2940/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 5 august 2010 Curtea de Apel

București, investită cu soluționarea apelului declarat de

inculpatul D.A.L. împotriva sentinței penale nr. 536 din 29 iunie 2010 a

Tribunalului București, a constatat ca fiind legală și

temeinică arestarea preventivă a sus-numitului inculpat, dispunând

menținerea acestei măsuri preventive privative de libertate.

Instanța a constatat că

inculpatul D.A.L. a fost arestat preventiv la data de 17 decembrie 2009 în

temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În esență, s-a

reținut că inculpatul este bănuit că în perioada

mai-decembrie 2008 a expediat printr-o firmă de curierat din Spania în

România mai multe colete în care erau disimulate diferite cantități

de hașiș pe care, în parte, le-a vândut iar o altă parte a remis-o

unor persoane pentru a fi comercializată.

Probatoriul administrat în

cauză până la acest moment procurorul - arată instanța - nu

a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a

săvârșit faptele, acesta fiind și condamnat de prima

instanță.

Asemenea, s-a apreciat că

subzistă și temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv

pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită fiind mai mare de 4

ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care

rezultă din natura și gravitatea faptelor presupus a fi comise,

amploarea acestui gen de fapte și urmarea lor asupra

sănătății publice, alături de datele privind persoana

inculpatului, recidivist postcondamnatoriu.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul D.A.L. a declarat recurs, solicitând revocarea arestării

preventive întrucât lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Verificând hotărârea

atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte

constată că recursul inculpatului D.A.L. nu este fondat.

Așa cum s-a arătat,

față de inculpatul din cauză a fost exercitată

acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de introducere în țară de droguri și, respectiv, de

comercializare a unor astfel de substanțe, prevăzute de art. 3 alin.

(1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În esență, actul de

inculpare reține că în a doua jumătate a anului 2008 inculpatul

D.A.L., aflat în Spania, a expediat în mod repetat colete prin transportatorul

A. în care a ascuns, în total peste 1,5 kg hașiș, unor persoane din

România, în vederea comercializării, pe baza unor înțelegeri probate

prin înregistrările autorizate ale unor convorbiri telefonice și

rapoartele investigatorului și colaboratorului sub acoperire.

Instanța de fond, respectiv

Tribunalul București, prin sentința penală nr. 536 din 29 iunie

2010 l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6

luni închisoare.

Față de inculpat a fost

emis mandat de arestare preventivă în lipsă la data de 10 aprilie

2009, care a fost pus în executare la data de 17 decembrie 2009.

Măsura arestării

preventive a fost, succesiv, menținută de instanțe în

condițiile legii.

Înalta Curte constată că

și încheierea din 5 august 2010 atacată prin recursul de

față și prin care a fost menținută măsura

arestării preventive a inculpatului de către Curtea de Apel

București, este legală și temeinică.

Temeiul care a determinat arestarea

preventivă a inculpatului impune în continuare privarea acestuia de

libertate.

Alături de condiția

relativă la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru

infracțiunile săvârșite, se menține și condiția,

cumulativă, cerută de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., a existenței probelor că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Faptele de săvârșirea

cărora este bănuit inculpatul, prin natura lor, repetabilitate,

cantitatea mare de droguri și urmările asupra

sănătății celor dependenți de consumul unor astfel de

substanțe, prezintă neîndoielnic un ridicat grad de pericol social

concret, pericol care, deși nu se confundă cu pericolul concret

pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea în libertate a

inculpatului, nici nu este exclus de acesta din urmă.

Combaterea fenomenului

infracțional de gen este o condiție a apărării și

protejării sănătății publice și aceasta impune

măsuri ferme față de cei care, ca și inculpatul din

cauză, prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

decurgând din faptele de săvârșirea cărora este bănuit, pe

care le-ar putea repeta dacă s-ar afla în libertate.

Față de cele ce preced,

recursul inculpatului D.A.L. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul D.A.L. împotriva încheierii din 5 august 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 7236/3/2010

(1940/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 august 2010.