ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1804/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, prin sentința penală nr. 333 din 22 noiembrie 2004, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.R.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 19 martie 2004 la zi și a menținut starea de arest a acestuia. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. Conform art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003 a obligat pe inculpat să restituie lui M.M.M.

suma de 6.500 dolari S.U.A. S.U.A. sau contravaloarea acestora în lei de la data plății și suma de 14.000.000 lei. A obligat pe inculpat să plătească statului suma de 30.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, luând cunoștință de faptul că, la data de 20 martie 2003, M.M.M., circulând cu autoturismul pe o stradă din municipiul Suceava, a surprins și accidentat mortal un copil ce se angajase în traversare, în fugă și fără să se asigure, s-a oferit să-l ajute pe autorul accidentului ca, prin cunoștințele sale din cadrul Biroului Poliției Rutiere Suceava, să obțină o soluție de netrimitere în judecată. Ca urmare, după ce a luat legătura cu subcomisarul T.L.

cu care se afla în relații apropiate și a primit informații cu privire la perspectiva și soluția eventuală, inculpatul l-a contactat pe M.M.M., de la care a pretins și primit suma de 2.500 lei dolari S.U.A. S.U.A. pentru a o înmâna ofițerului de poliție. După un interval de 1 – 2 săptămâni, inculpatul a mai cerut suma de 8.000 dolari S.U.A., înțelegându-se ca 4.000 dolari S.U.A. să-i fie înmânați imediat, iar restul după ce soluția de netrimitere în judecată ar fi fost confirmată și i s-ar fi restituit permisul. De asemenea, în vara anului 2003, inculpatul a primit în același scop, un set de 4 cauciucuri Continental, în valoare de 24 milioane lei din care a achitat 10 milioane lei și 100 dolari S.U.A.

Deoarece după trei propuneri de neîncepere a urmăririi penale, infirmate de procuror, M.M.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., acesta i-a cerut inculpatului R.R.G. restituirea banilor, motivat de neîndeplinirea promisiunii, dar fiind refuzat a denunțat fapta la data de 13 februarie 2004. Inculpatul a susținut că a înmânat întreaga sumă de 6.500 dolari S.U.A. subcomisarului T.L. și din această pricină s-ar fi aflat în imposibilitate de a o restitui cumpărătorului de influență. Întrucât nu s-a făcut dovada mituirii ofițerului de poliție, care a și fost scos de sub urmărire penală prin rechizitoriu, s-a reținut că inculpatul R.R.G.

a primit valuta, lăsând să se creadă că are influență asupra subcomisarului T.L. Totodată, avându-se în vedere denunțarea faptei de către M.M.M., s-a constatat incidența dispozițiilor art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, astfel că inculpatul a fost obligat la restituirea valutei și a prețului neachitat pentru bunurile primite. Împotriva sentinței penale a declarat apel P.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul R.R.G. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita individualizare a pedepsei, pe care o consideră prea blândă, iar inculpatul, în apelul său, a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și să se dispună coborârea pedepsei sub limita minimului special și, de asemenea, să se dispună confiscarea banilor în locul obligării la restituire.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 12 din 17 ianuarie 2005, a admis apelul declarat de P.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava, a desființat în parte sentința penală și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de influență de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a arătat: „Se constată astfel că, ținându-se seama, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul ridicat de pericol social al faptei, comisă prin acte repetate, de valoarea importantă a bunurilor primite de la cumpărătorul de influență, cât și de persoana inculpatului, care a avut o comportare procesuală oscilantă, stabilirea pedepsei la nivelul minimului special nu este de natură să asigure realizarea scopului de prevenție generală și de reeducare prevăzută de art. 52 C. pen., fiind cazul a se dispune majorarea”.

Cu privire la criticile formulate în apelul inculpatului, instanța de control judiciar a reținut următoarele: „Împrejurarea că inculpatul care a negat cu vehemență săvârșirea faptei, determinat de evidența probatoriului administrat a recunoscut într-un târziu că a luat într-adevăr banii de la M.M.M., dar că i-a dat subcomisarului T.L., mituindu-l, nu poate fi recunoscută obligatoriu ca o circumstanță atenuantă, cum s-a pretins. Este a se vedea, de altfel, că inculpatul nu a dovedit realitatea susținerilor sale privitoare la beneficiarul banilor, cert fiind doar că el a primit suma de 6.500 dolari S.U.A. în două tranșe de 2.500 dolari S.U.A. și 4.000 de dolari S.U.A., că urma să i se mai înmâneze la clarificarea definitivă a situației juridice a lui M.M.M.

încă 4.000 dolari S.U.A. și că a beneficiat totodată de anvelopele neachitate integral, așa cum rezultă din declarațiile denunțătorului și cele ale martorei M.C.L. Or, avându-se în vedere tocmai atitudinea oscilantă a inculpatului cât și gradul concret de pericol social al faptei, pentru considerentele amintite în analizarea apelului parchetului, pedeapsa aplicată apare prea blândă”.

Instanța de control judiciar a mai reținut că, în cauză, în mod corect s-a dispus restituirea bunurilor către denunțător, potrivit art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, câtă vreme acesta a sesizat săvârșirea faptei de către inculpat la data de 13 februarie 2004, înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate și oricum, confiscarea specială invocată în apel ca fiind soluția legală cu privire la bunurile primite de la denunțător, fiind o măsură de siguranță cu caracterul unei sancțiuni de drept penal, nu putea fi luată în propria cale de atac a inculpatului, deoarece i-ar fi agravat situația. În termenul legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul R.R.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., în sensul că instanța de apel nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 72 și ale art. 74 lit. a) și c) C. pen. și i-a aplicat o pedeapsă disproporționată în raport de fapta și persoana făptuitorului. Sub acest aspect a susținut că instanța de apel, spre deosebire de instanța de fond, a ignorat în totalitate împrejurarea că inculpatul este un element tânăr, căsătorit, cu un copil sub 5 ani, care a cooperat în permanență cu organele de urmărire penală; ba mai mult, el a fost acela care a făcut cunoscut numele subcomisarului T.L., cu care se afla în relații de afinitate și căruia i-a adresat cererea de a interveni într-un dosar penal pentru o soluție de netrimitere în judecată, acesta însă, fiind scos de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii, prevăzută de art. 254 C. pen., considerente pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea soluției instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

Examinând hotărârea atacată, în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, la aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare, instanța de apel a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, săvârșită prin acte repetate, de valoarea importantă a bunurilor primite de la cumpărătorul de influență, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 72 C. pen.

Astfel, la stabilirea cuantumului acestei pedepse, orientată spre limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, instanța de apel a avut în vedere pe lângă aspectele mai sus arătate și datele ce caracterizează persoana inculpatului, și anume, vârsta, conduita acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, dar și atitudinea oscilantă adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, recunoscând fapta comisă numai determinat de evidența probatoriului administrat, iar alte împrejurări ușurătoare, dintre cele enumerate în art. 74 C. pen., și care să nu fi fost luate în considerare de către instanța de control judiciar, nu se constată în cauză. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, iar din examinarea hotărârilor din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 389 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu rezultă alte aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului R.R.G. , va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 martie 2004, la 15 martie 2005 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 12 din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 martie 2004, la 15 martie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2005.