ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1804/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Suceava, prin

sentința penală nr. 333 din 22 noiembrie 2004, în baza art. 257 C. pen.,

raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.R.G. la pedeapsa de 2 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Conform art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării

preventive de la 19 martie 2004 la zi și a menținut starea de arest a acestuia.

A făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 C. pen.

Conform art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003 a obligat

pe inculpat să restituie lui M.M.M. suma de 6.500 dolari S.U.A. S.U.A. sau

contravaloarea acestora în lei de la data plății și suma de 14.000.000 lei.

A obligat pe inculpat să

plătească statului suma de 30.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut că inculpatul, luând cunoștință de faptul că, la data de 20

martie 2003, M.M.M., circulând cu autoturismul pe o stradă din municipiul

Suceava, a surprins și accidentat mortal un copil ce se angajase în traversare,

în fugă și fără să se asigure, s-a oferit să-l ajute pe autorul accidentului

ca, prin cunoștințele sale din cadrul Biroului Poliției Rutiere Suceava, să

obțină o soluție de netrimitere în judecată.

Ca urmare, după ce a luat

legătura cu subcomisarul T.L. cu care se afla în relații apropiate și a primit

informații cu privire la perspectiva și soluția eventuală, inculpatul l-a

contactat pe M.M.M., de la care a pretins și primit suma de 2.500 lei dolari

S.U.A. S.U.A. pentru a o înmâna ofițerului de poliție.

După un interval de 1 – 2

săptămâni, inculpatul a mai cerut suma de 8.000 dolari S.U.A., înțelegându-se

ca 4.000 dolari S.U.A. să-i fie înmânați imediat, iar restul după ce soluția de

netrimitere în judecată ar fi fost confirmată  și i s-ar fi restituit permisul.

De asemenea, în vara anului

2003, inculpatul a primit în același scop, un set de 4 cauciucuri Continental,

în valoare de 24 milioane lei din care a achitat 10 milioane lei și 100 dolari

S.U.A.

Deoarece după trei propuneri

de neîncepere a urmăririi penale, infirmate de procuror, M.M.M. a fost trimis

în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de

art. 178 alin. (2) C. pen., acesta i-a cerut inculpatului R.R.G. restituirea

banilor, motivat de neîndeplinirea promisiunii, dar fiind refuzat a denunțat

fapta la data de 13 februarie 2004.

Inculpatul a susținut că a

înmânat întreaga sumă de 6.500 dolari S.U.A. subcomisarului T.L. și din această

pricină s-ar fi aflat în imposibilitate de a o restitui cumpărătorului de

influență.

Întrucât nu s-a făcut dovada

mituirii ofițerului de poliție, care a și fost scos de sub urmărire penală prin

rechizitoriu, s-a reținut că inculpatul R.R.G. a primit valuta, lăsând să se

creadă că are influență asupra subcomisarului T.L.

Totodată, avându-se în

vedere denunțarea faptei de către M.M.M., s-a constatat incidența dispozițiilor

art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003,

astfel că inculpatul a fost obligat la restituirea valutei și a prețului

neachitat pentru bunurile primite.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel P.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul R.R.G.

Parchetul a criticat

hotărârea primei instanțe pentru greșita individualizare a pedepsei, pe care o

consideră prea blândă, iar inculpatul, în apelul său, a solicitat să se facă

aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și să se dispună coborârea

pedepsei sub limita minimului special și, de asemenea, să se dispună

confiscarea banilor în locul obligării la restituire.

Curtea de Apel Suceava, prin

decizia penală nr. 12 din 17 ianuarie 2005, a admis apelul declarat de P.N.A. –

Serviciul Teritorial Suceava, a desființat în parte sentința penală și a

majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de

influență de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.

A respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

În motivarea acestei

soluții, instanța de control judiciar a arătat:

„Se constată astfel că,

ținându-se seama, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul

ridicat de pericol social al faptei, comisă prin acte repetate, de valoarea

importantă a bunurilor primite de la cumpărătorul de influență, cât și de

persoana inculpatului, care a avut o comportare procesuală oscilantă,

stabilirea pedepsei la nivelul minimului special nu este de natură să asigure

realizarea scopului de prevenție generală și de reeducare prevăzută de art. 52

C. pen., fiind cazul a se dispune majorarea”.

Cu privire la criticile

formulate în apelul inculpatului, instanța de control judiciar a reținut

următoarele:

„Împrejurarea că inculpatul

care a negat cu vehemență săvârșirea faptei, determinat de evidența

probatoriului administrat a recunoscut într-un târziu că a luat într-adevăr

banii de la M.M.M., dar că i-a dat subcomisarului T.L., mituindu-l, nu poate fi

recunoscută obligatoriu ca o circumstanță atenuantă, cum s-a pretins.

Este a se vedea, de altfel,

că inculpatul nu a dovedit realitatea susținerilor sale privitoare la

beneficiarul banilor, cert fiind doar că el a primit suma de 6.500 dolari

S.U.A. în două tranșe de 2.500 dolari S.U.A. și 4.000 de dolari S.U.A., că urma

să i se mai înmâneze la clarificarea definitivă a situației juridice a lui

M.M.M. încă 4.000 dolari S.U.A. și că a beneficiat totodată de anvelopele

neachitate integral, așa cum rezultă din declarațiile denunțătorului și cele

ale martorei M.C.L.

Or, avându-se în vedere

tocmai atitudinea oscilantă a inculpatului cât și gradul concret de pericol

social al faptei, pentru considerentele amintite în analizarea apelului

parchetului, pedeapsa aplicată apare prea blândă”.

Instanța de control judiciar

a mai reținut că, în cauză, în mod corect s-a dispus restituirea bunurilor

către denunțător, potrivit art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000,

modificată prin Legea nr. 161/2003, câtă vreme acesta a sesizat săvârșirea

faptei de către inculpat la data de 13 februarie 2004, înainte ca organele de

urmărire penală să fi fost sesizate și oricum, confiscarea specială invocată în

apel ca fiind soluția legală cu privire la bunurile primite de la denunțător,

fiind o măsură de siguranță cu caracterul unei sancțiuni de drept penal, nu

putea fi luată în propria cale de atac a inculpatului, deoarece i-ar fi agravat

situația.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale a declarat recurs inculpatul R.R.G., invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în sensul că instanța

de apel nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 72 și ale art. 74

lit. a) și c) C. pen. și i-a aplicat o pedeapsă disproporționată în raport de

fapta și persoana făptuitorului.

Sub acest aspect a susținut

că instanța de apel, spre deosebire de instanța de fond, a ignorat în

totalitate împrejurarea că inculpatul este un element tânăr, căsătorit, cu un

copil sub 5 ani, care a cooperat în permanență cu organele de urmărire penală;

ba mai mult, el a fost acela care a făcut cunoscut numele subcomisarului T.L.,

cu care se afla în relații de afinitate și căruia i-a adresat cererea de a

interveni într-un dosar penal pentru o soluție de netrimitere în judecată,

acesta însă, fiind scos de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii,

prevăzută de art. 254 C. pen., considerente pentru care a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și menținerea soluției instanței de fond,

ca fiind temeinică și legală.

Examinând hotărârea atacată,

în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

În acest sens, la aplicarea

pedepsei de 4 ani închisoare, instanța de apel a ținut seama de gradul ridicat

de pericol social al faptei, săvârșită prin acte repetate, de valoarea

importantă a bunurilor primite de la cumpărătorul de influență, de limitele de

pedeapsă fixate în partea specială și de împrejurările care agravează sau atenuează

răspunderea penală, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 72 C. pen.

Astfel, la stabilirea

cuantumului acestei pedepse, orientată spre limita minimă prevăzută de textul

de lege incriminator, instanța de apel a avut în vedere pe lângă aspectele mai

sus arătate și datele ce caracterizează persoana inculpatului, și anume,

vârsta, conduita acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa

antecedentelor penale, dar și atitudinea oscilantă adoptată de acesta pe

parcursul procesului penal, recunoscând fapta comisă numai determinat de

evidența probatoriului administrat, iar alte împrejurări ușurătoare, dintre

cele enumerate în art. 74 C. pen., și care să nu fi fost luate în considerare

de către instanța de control judiciar, nu se constată în cauză.

În consecință, secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele

cazului de recurs invocat, iar din examinarea hotărârilor din oficiu, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 389

9

alin. (3) C. proc. pen., nu

rezultă alte aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul

inculpatului R.R.G.

, va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării

preventive de la 19 martie 2004, la 15 martie 2005 și îl va obliga pe recurent

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 12 din 17

ianuarie 2005 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa

aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 martie 2004, la

15 martie 2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2005.