ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 241/2004

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96 din 30 ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4349/2002, s-a respins cererea inculpatului T.R., de schimbare a încadrării juridice, ca neîntemeiată. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpatul T.R. din art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în art. 254 alin. (1) C. pen. În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.R. la pedeapsa închisorii de un an. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare pe un termen de 3 ani termen de încercare. S-au pus în vedere dispozițiile art. 83 C. pen. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la data de 26 iulie 2002 la 1 august 2002. În baza art. 255 alin. ultim C. pen., a dispus restituirea către M.M. a sumei de 300 dolari S.U.A. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În noaptea de 12 iulie 2002, M.M. a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință că a condus autoturismul cu o viteză peste limita legală și, de asemenea, i-a solicitat să se supună unui test de alcoolemie.

În acele împrejurări, martorul a invocat numele unor persoane cu funcții importante la B.C.R. și în poliție, despre care a susținut că îi sunt rude sau prieteni apropiați, însă, organele de poliție l-au testat cu alcoolmetrul și i-au aplicat sancțiunile legale. Înainte de a părăsi locul în care a fost oprit, martorul a observat într-un plan îndepărtat o persoană care lua imagini cu o cameră video dar nu a tratat cu interes acest aspect. În ziua de 23 iulie 2002, martorul a aflat prin intermediul unui prieten de-al său că pe postul de televiziune P. se difuza un PROMO pentru emisiunea „Poliția în acțiune”, fiind prezentate imagini cu discuții avute de el cu organele de poliție. În dimineața zilei de 24 iulie 2002, martorul s-a deplasat la sediul acestui post de televiziune și a încercat inițial să-l contacteze pe prezentatorul emisiunii C.S.

și, întrucât acesta nu se afla în sediu a solicitat unui agent de pază să-l îndrume la producătorul emisiunii. Din aceeași probă testimonială s-a mai reținut în cadrul acestei prime discuții purtate în studioul de montaj al televiziunii, inculpatul a tăgăduit față de martorul M.M. posibilitatea de a da curs solicității acestuia. Ulterior, aceștia doi au continuat convorbirea la o terasă, în afara sediului televiziunii, iar martorul M.M. a înregistrat parte din discuție cu ajutorul telefonului său mobil. În fine, s-a reținut că la data de 25 iulie 2002, inculpatul T.R. a fost surprins în flagrant având asupra sa suma de 300 dolari S.U.A. primită de la martorul M.M., probă care s-a coroborat cu declarațiile martorilor asistenți, precum și cu declarațiile martorului M.M.

și cu cele ale inculpatului. Din caseta ce conține înregistrarea audio și video a activității de constatare în flagrant, ulterior intervenției organelor de urmărire penală, probă care se coroborează cu procesul-verbal de constatare în flagrant și cu probațiunea testimonială administrată, a rezultat că, după ce inculpatul a declarat că a primit o sumă de bani de la martorul M.M., s-a procedat mai întâi la examinarea mâinilor lui T.R. cu lampa cu raze ultraviolete și abia ulterior i s-a cerut acestuia să prezinte bunurile pe care le avea în geanta purtată pe umăr. În urma examinării cu lampa cu raze ultraviolete s-a constatat că inculpatul avea urme de substanță galben-fluorescentă atât pe dreaptă (în zona palmei, a degetului mare și a arătătorului), cât și pe mâna stângă (pe degetul mare și arătător).

După efectuarea acestei verificări inculpatul a refuzat să-și scoată cu mâna bunurile din geantă și a răsturnat conținutul acesteia pe o masă, astfel că, între alte lucruri au fost găsite cele 3 bancnote de câte 100 dolari S.U.A. capcanate chimic. Din relațiile transmise de SC A.T. SRL (prin adresele nr. 1592 din 26 iulie 2002 și nr. 1594 din 30 iulie 2002) a rezultat că inculpatul T.R. este salariat la această instituție în funcția de producător al emisiunii „Poliția în acțiune” difuzată la postul de televiziune P. Potrivit fișei postului corespunzător acestei funcții inculpatul are ca îndatoriri de serviciu între altele, prelucrarea și selectarea materialelor filmate de reporteri și, în cadrul relațiilor de serviciu are în subordine pe ceilalți salariați care lucrează la emisiune.

Referitor la cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică din art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., instanța a constatat chiar din probele solicitate de inculpat în apărarea sa, respectiv, adresa nr. 1629 din 13 decembrie 2002 a postului de televiziune P. TV că inculpatul T.R. nu era încadrat ca funcționar public, lăsând să se înțeleagă că inculpatul avea calitatea de funcționar. Împotriva sentinței penale nr. 96 din 30 ianuarie 2003 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, parchetul a criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie, arătând că pedeapsa aplicată este mică în raport de gravitatea faptei comise.

Apelantul inculpat a solicitat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., arătând că s-a făcut o eroare când a fost condamnat, deoarece nu a pretins nici un ban, banii găsiți în geanta sa fiind puși de denunțător, fără voia inculpatului. Prin decizia penală nr. 284 din 15 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a respins apelurile declarate, ca nefondate. A reținut că susținerile inculpatului că nu este vinovat sunt infirmate de probele administrate în cauză, iar pedeapsa aplicată a fost bine individualizată în raport de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul T.R.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, în sensul că este prea blândă în raport de gradul de pericol social al faptei generat nu numai de pericolul social generic, dar și de modul concret și împrejurările în care s-a comis fapta, cât și de atitudinea procesuală a inculpatului. Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei condamnări, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat. A solicitat achitarea, motivat de următoarele considerente: - instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ pentru stabilirea adevărului în cauză, considerând inutilă retranscrierea benzilor magnetice; - concluzia instanței de fond că el ar fi pretins și primit bani de la M.M., este în contradicție cu probele administrate în cauză; - instanța de fond a ajuns în mod greșit la concluzia că fapta ar îndeplini elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Examinând cauza în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 10, 12, 14, 18 C. proc. pen., constată că recursul parchetului este fondat, iar al inculpatului este nefondat. Recursul parchetului este fondat, pedeapsa aplicată inculpatului mult coborâtă sub minimul special și făcând aplicarea art. 81 C. pen., fiind nejustificat de blândă, ea nefiind aptă să atingă scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispozițiile art. 52 C. pen. Gradul de pericol social concret propriu fiecărei fapte, trebuie apreciat pe baza unui complex de elemente, de date concrete specifice faptei comise în funcție de valoarea socială căreia i se aduce atingere, de împrejurările săvârșirii acesteia și nu în ultimul rând de persoana inculpatului.

În speță, pe lângă gradul de pericol social generic dat de natura relațiilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii, instanțele trebuiau să aibă în vedere și gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite de inculpat care rezultă din împrejurările și modul în care a fost săvârșită fapta, cât și din atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal. Pretinderea de către inculpat a unei sume de bani profitând de funcția avută în cadrul unei instituții mass-media de larg interes, în scopul de a modifica un material ce trebuia difuzat pe post, precum și atitudinea procesuală a acestuia care deși prins în flagrant a adoptat o poziție oscilantă și nesinceră față de evidența și a celorlalte probe administrate în cauză, sunt tot atâtea elemente care caracterizează persoana inculpatului sub aspectul periculozității sociale și de care trebuie să se țină seama făcând aplicarea dispozițiilor art. 72 C. pen., impunându-se majorarea cuantumului.

Cum tot la fel, se vor avea în vedere și celelalte date ce caracterizează persoana inculpatului și pe care instanțele le-au avut în vedere, apreciind că se pot aplica dispozițiile art. 74 – art. 76 C. pen., precum și ale art. 81 C. pen. Luând în discuție recursul declarat de inculpat, se constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Critica inculpatului cu privire la lipsa rolului activ al instanței, este nefondată, întrucât în vederea aflării adevărului, instanțele au administrat toate probele și au lămurit cauza sub toate aspectele. Transcrierea casetelor audio-video s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, chiar inculpatul confirmând autenticitatea înregistrării realizate la 24 iulie 2002, în sensul recunoașterii atât a vocii cât și a conținutului convorbirii.

În acest context, instanțele au apreciat că efectuarea unei expertize tehnice a înregistrării audio nu este utilă și pertinentă cauzei. Nefondată este și critica ce susține ca fiind în vădită contradicție cu probele administrate în cauză, concluzia instanțelor că inculpatul ar fi pretins și acceptat primirea banilor. Știut fiind că eroarea gravă de fapt constă în esență în contradicția evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce spune instanța, în speță verificând probele administrate se poate conchide că există concordanță între probe și hotărârea dată, că instanța a dat eficiență deplină dispozițiilor legale ce reglementează probele și mijloacele de probă.

Vinovăția inculpatului a rezultat din interpretarea coraborată a următorului material probator administrat în cauză: denunțul și declarațiile martorului M.M., procesul verbal de constatare în flagrant a infracțiunii și declarațiile martorilor asistenți, ale martorilor S.C.V., F.C., L.D., relațiile transmise de SC A.T. SRL cu privire la atribuțiile de serviciu ale inculpatului, transcrierea înregistrărilor efectuate de martorul M.M. la 24 și 25 iulie 2002, transcrierea înregistrărilor audio-video realizată la 25 iulie 2002 în baza autorizației emisă de procuror coroborate cu declarațiile inculpatului. În fine, susținerea inculpatului, în sensul că fapta săvârșită de el nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, este contrazisă de probele administrate în cauză din care rezultă că inculpatul a pretins și primit o sumă de bani de la martorul M.M.

pentru îndeplinirea într-un anumit mod (în sensul satisfacerii interesului urmărit de mituitor) a îndatoririlor de serviciu, sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită atât sub aspect subiectiv, cât și obiectiv. Infracțiunea subzistă chiar dacă se va aprecia ca sinceră susținerea inculpatului că mituitorul i-a introdus în geantă banii fără ca el să se mai poată opune, în urma discuțiilor prealabile avute cu acesta, știut fiind că sub aspectul elementelor materiale, luarea de mită are conținuturi alternative, putându-se realiza fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune, acțiunea putând consta în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii, iar inacțiunea constând în nerespingerea unei asemenea promisiuni.

Pentru considerentele expuse, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 284 din 15 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Se va casa decizia, cât și sentința penală nr. 96 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei pe care o va majora, majorând ca urmare și termenul de încercare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârilor. Totodată, recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 284 din 15 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul T.R. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 96 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate. Majorează atât pedeapsa aplicată, cât și termenul de încercare, prima de la un an închisoare la 2 ani închisoare, iar al doilea (termen de încercare) la 4 ani. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii ca nefondat. Obligă pe recurentul inculpat, să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.